cm2026
500 articole
Fotbal - CM 2026: 'Nu am nimic să le reproșez băieților, au dat totul', a spus selecționerul Croației
'Nu am ce să le reproșez băieților, au luptat, au depus efort și au dat totul pe teren', a declarat selecționerul Croației, Zlatko Dalic, dar decepționat, după meciul în urma căruia echipa sa a fost eliminată de la Cupa Mondială de fotbal, în urma înfrângerii cu 2-1 în fața Portugaliei, la Toronto, informează EFE. Dalic a recunoscut frustrarea profundă a echipei față de rezultat, în special faptul că nu au reușit să-și majoreze avantajul creat prin golul marcat de Ivan Perisic, precum și durerea provocată de înfrângerea suferită în ultimul minut al acestui meci din faza șaisprezecimilor de finală. Selecționerul croat a descris drept crud și dureros rezultatul înregistrat în fața unui adversar pe care îl dominaseră în lungi perioade ale meciului. El a recunoscut că partidele de la acest nivel competițional se decid la detalii și că efortul fizic extenuant și-a spus cuvântul. 'Este păcat că am pierdut. Am avut multe ocazii bune, dar nu am reușit să marcăm al doilea gol. Felicitări Portugaliei', a declarat el. Selecționata Portugaliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins dramatic echipa Croației cu scorul de 2-1 (0-0), joi, pe Toronto Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Canada, Statele Unite și Mexic. Conduși după golul lui Ivan Perisic (53), portughezii au găsit forța să revină și să întoarcă scorul prin golurile înscrise de Cristiano Ronaldo (68 - penalty) și Goncalo Ramos (90+4), iar în optimi vor întâlni Spania. AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Elveția a meritat calificarea în optimi, consideră selecționerul Murat Yakin
Elveția a reușit o victorie superb orchestrată în fața Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se califica în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, blocând ofensiva periculoasă a adversarilor și executând perfect planul defensiv al antrenorului Murat Yakin, scrie Reuters. Selecționata Țării Cantoanelor a marcat la începutul primei reprize prin Breel Embolo (10), iar apoi și-a majorat avantajul la scurt timp după pauză, prin Dan Ndoye (46), pentru a semna prima sa victorie în fazele eliminatorii la o Cupă Mondială începând din 1938. Elvețienii vor înfrunta în meciul următor câștigătoarea duelului dintre Columbia și Ghana. 'A fost o prestație defensivă foarte bună astăzi, în fiecare fază a meciului, ne-am apărat solid. Nu am permis nicio ocazie adversarului nostru', a declarat Yakin la conferința de presă. 'Aș dori să-mi laud întreaga echipă, pentru că au avut de suferit astăzi și cred că au marcat exact la momentul potrivit. Cred că merităm cu adevărat să trecem în faza următoarea acestui turneu', a adăugat el. 'A fost important să marcăm la momentul potrivit - a fost un gol norocos, dar după aceea, cred că am dominat jocul și sunt foarte mulțumit de performanța generală, pentru că am jucat împotriva unor jucători foarte puternici individual', a mai spus selecționerul Elveției. Yakin, în vârstă de 51 de ani, a precizat că nu are o preferință în ceea ce privește următoarea adversară a echipei sale. 'Nu există adversari ușori. Totul trebuie să ne iasă perfect, tactic, fotbalistic, iar intensitatea trebuie să fie prezentă, fiecare detaliu. Acum suntem foarte fericiți de acest moment. Suntem foarte bucuroși că am trecut în runda următoare a turneului. Sunt foarte recunoscător echipei mele. Sunt recunoscător jucătorilor mei și sunt, de asemenea, recunoscător tuturor fanilor din Elveția care s-au trezit foarte devreme în această dimineață', a mai spus Murat Yakin. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: FIFA confirmă că golul Croației din finalul meciului cu Portugalia a fost anulat corect
FIFA a confirmat că golul egalizator marcat de Croația în finalul meciului cu Portugalia a fost anulat corect pentru un ofsaid, datorită tehnologiei aflate în interiorul mingii utilizate la actuala ediție a Cupei Mondiale de fotbal, informează DPA. O lovitură de cap a lui Goncalo Ramos a adus Portugalia în avantaj, 2-1, în minutul patru al timpului adițional al acestei partide din șaisprezecimile de finală, disputată joi la Toronto. Croația a reușit însă să egaleze dramatic prin Josko Gvardiol nouă minute mai târziu (90+13). O centrare de pe stânga a fost deviată de Igor Matanovic pentru Mario Pasalic, care i-a pasat lui Gvardiol, iar acesta a împins balonul în plasă. Deși în imaginile difuzate de televiziune se părea că Igor Matanovic, aflat în ofsaid, nu ar fi atins mingea care a ajuns la Pasalic, aflat în poziție regulamentară, tehnologia FIFA din mingii Adidas Trionda a arătat că jucătorul lui SC Freiburg a atins-o ușor, ceea ce a însemnat că Pasalic era în ofsaid în momentul pasei sale. FIFA a explicat decizia într-o postare pe rețeaua X în care a precizat: 'Conform datelor furnizate de Connected Ball Technology integrată în Adidas Trionda, mingea oficială a Cupei Mondiale, s-a dovedit că jucătorul Igor Matanovic a atins mingea în acțiunea care a dus la golul împotriva Portugaliei, permițând arbitrului să stabilească corect ofsaidul și să anuleze golul'. 'Senzorii IMU aflați în mingea Trionda sunt capabili să determine orice contact ușor, afișat telespectatorilor ca o 'grafică a bătăilor inimii' și care le oferă oficialilor un nivel fără precedent de date pentru a lua decizii rapide și precise', conform forului fotbalistic mondial. Croația, aflată pe podiumul la ultimele două ediții ale Cupei Mondiale - argint în 2018 și bronz în 2022 - a părăsit astfel turneul final din America de Nord, în timp ce Portugalia urmează să înfrunte Spania, campioana europeană en titre, în optimile de finală. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Americanii au fost 'nedreptățiți' prin cartonașul roșu acordat lui Balogun (Marco Rubio)
Secretarul de stat american Marco Rubio a criticat, joi, eliminarea lui Folarin Balogun din ziua precedentă, survenită în timpul victoriei Statelor Unite împotriva Bosniei-Herțegovina în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, afirmând că jucătorii americani au fost 'nedreptățiți' de decizia arbitrului, relatează AFP. 'Au fost nedreptățiți cu acel cartonaș roșu. Ar trebui să existe o procedură de contestare pentru astfel de situații. Probabil e prea târziu pentru asta, nu-i așa?', a declarat șeful diplomației americane în timpul unei discuții informale cu presa, lăudând totodată prestația 'remarcabilă' a Team USA. Selecționata Statelor Unite s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Bosniei-Herțegovina cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri, pe San Francisco Bay Area Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Americanii s-au impus prin golurile marcate de Folarin Balogun (45) și Malik Tillman (82), dar au jucat mai bine de o jumătate de oră inferioritate numerică. în optimi, ''Team USA'' va întâlni pe 6 iulie la Seattle echipa Belgiei, care a obținut o victorie dramatică, după prelungiri, în fața Senegalului (3-2). Americanii nu vor putea conta pe golgheterul Balogun (suspendat), care a primit cartonaș roșu în urma unei intervenții considerate periculoase. AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Nu ne este frică de nicio echipă, afirmă starul spaniol Lamine Yamal
Starul spaniol Lamine Yamal, desemnat jucătorul meciului în victoria cu scorul de 3-0 împotriva Austriei, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale, a declarat că 'nu se teme de nicio echipă' și s-a declarat 'onorat' să joace împotriva portughezului Cristiano Ronaldo, chiar dacă 'nu-i pasă' cine va fi următorul adversar al La Roja, informează EFE. 'Momentul important este acum, pentru că dacă pierzi, te duci acasă. Niciun spaniol nu își dorește asta. Trebuie să continuăm să ne îmbunătățim în toate aspectele, dar știm calitatea pe care o avem și nu ne temem de nicio echipă', a spus Yamal în zona mixtă după victoria cu austriecii. 'Cupa Mondială este cel mai important lucru din fotbal; fiecare copil visează să joace fotbal, iar eu mă gândesc doar la îndeplinirea visului meu de a câștiga o Cupă Mondială cu Spania', a adăugat el. Călătoria Spaniei către câștigarea Cupei Mondiale continuă pe 6 iulie cu meciul din optimile de finală împotriva Portugaliei, care a învins greu Croația (scor 2-1), joi, la câteva ore de la încheierea meciului dintre Spania și Austria. 'Nu mă deranjează, ca să fiu sincer. Croația sau Portugalia. Ar fi o onoare să joc împotriva lui Cristiano, dar nu-mi pasă cine este adversarul', a comentat Yamal, care nu cunoștea la momentul respectiv numele următoarei adversare a Spaniei. Yamal a precizat că și-a revenit treptat la capacitatea sa maximă după accidentarea pe care a suferit-o în timpul cantonamentului de la Cupa Mondială. 'Sunt foarte fericit că am putut disputa acest pentru meci, care era cel mai important lucru. Am vrut să mergem la Dallas pentru optimile de finală. încet, încet, mă simt din nou eu însumi, cu alergările și driblingurile de care am nevoie. Sunt deja la 100% și gata să joc cât vrea antrenorul. Trebuie să am grijă de mine în continuare, dar sunt la 100%', a mai spus Lamine Yamal. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Spaniei are 'multe motive să fie fericit' după triumful în fața Austriei
Selecționerul Spaniei, Luis De la Fuente, a afirmat că are 'multe motive să fie fericit' după ce La Roja a eliminat Austria (scor 3-0) în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, la capătul unui meci în care portarul spaniol Unai Simon, care a doborât recordul pentru cele mai multe minute fără gol încasat, a primit 'recunoașterea' pe care o merită, scrie EFE. 'Am multe motive să fiu fericit astăzi. în primul rând, victoria și performanța echipei. Am continuat procesul pe care trebuia să-l urmăm, ceea ce înseamnă că trebuie să fim și mai buni pentru următorul meci', a declarat declarat De la Fuente la conferința de presă pe care a susținut-o la finalul partidei disputate joi la Los Angeles (California). 'Este procesul pe care l-am planificat. Dacă un meci pare mai ușor decât altul, este un merit pentru echipă. Știm ce trebuie să facem pentru a continua să ne îmbunătățim. Vom avea întotdeauna acel impuls de a ne îmbunătăți. Trebuie să ne îmbunătățim în fiecare aspect. Această echipă este foarte ambițioasă și foarte insațiabilă. Trebuie să ne îmbunătățim în defensivă. Am făcut multe lucruri bine, deși a trebuit să ne ajustăm puțin mai mult sub presiune. Dar nu este vorba despre a enumera punctele slabe. Trebuie întotdeauna să ne îmbunătățim; laudele slăbesc', a adăugat el. De asemenea, De la Fuente l-a lăudat pe portarul său, Unai Simon, care, după ce a păstrat poarta imaculată împotriva Austriei, a depășit recordul italianului Walter Zenga din 1990, devenind goalkeeper-ul cu cele mai multe minute fără gol încasat din istoria Cupei Mondiale. 'Ne bucură foarte mult când jucătorii sărbătoresc etape importante de o asemenea amploare. îl cunosc pe Unai de când era copil și este o onoare să-l antrenez', a subliniat selecționerul. 'Este o onoare și o sursă de mândrie pentru mine. Suntem împreună din 2017, din perioada în care am câștigat Campionatul European din Grecia. Este o relație de familie, mai mult decât una antrenor-jucător. Sunt fericit pentru că a câștigat recunoaștere mondială, ceea ce dovedește că este unul dintre cei mai buni portari din lume', a concluzionat selecționerul Spaniei. Campioana europeană en titre și-a confirmat statul de favorită și a învins clar Austria prin golurile marcate de Mikel Oyarzabal (36, 89) și Pedro Porro (66). Următoarea adversară a Spaniei, pe 6 iulie la Dallas, va fi Portugalia lui Cristiano Ronaldo, care a eliminat dramatic Croația (scor 2-1) în șaisprezecimile de finală. AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Poate am jucat împotriva următoarei campioane mondiale, a afirmat selecționerul Austriei
Ralf Rangnick, selecționerul Austriei, a afirmat după înfrângerea categorică în fața Spaniei (scor 0-3), în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, că elevii săi au fost eliminați 'poate' chiar de următoarea campioană a lumii, informează EFE. 'Dacă ați urmărit meciul de astăzi, trebuie să recunoașteți că este foarte dificil să joci împotriva Spaniei. Nu au făcut nicio eroare neforțată. Astăzi, Spania a avut o prestație excelentă. Nu am jucat doar împotriva campioanei Europei, ci poate și împotriva următoarelor campioane mondiale', a declarat Rangnick la conferința de presă pe care a susținut-o la finalul meciului de la Los Angeles. 'Sunt excelenți și, dacă își mențin același nivel de performanță ca astăzi sau se îmbunătățesc, ceea ce este foarte dificil, cu atât mai mult. Funcționează ca un ceasornic', a adăugat el. 'La 2-0, dacă am fi avut puțin noroc la lovitura de cap, am fi putut reveni în joc, dar Spania a fost o echipă foarte solidă, un adversar de talie mondială împotriva căruia este foarte dificil să joci timp de 90 de minute. Trebuie doar să te uiți la cine a intrat de pe bancă pentru Spania și cine nu a jucat. Spania nu avea niciun jucător de la Real Madrid (nu în ziua anunțării lotului, dar a avut înainte de meciul de debut, după transferul lui Marc Cucurella la clubul madrilen - n.red), asta spune multe despre echipa pe care o reprezintă', a subliniat antrenorul austriac. Iar când a fost întrebat direct despre Lamine Yamal, Rangnick l-a descris pe tânărul star al La Roja ca fiind 'unul dintre cele mai mari talente' văzute la vârsta lui. 'Lamine Yamal este unul dintre cele mai mari talente pe care le-am văzut la vârsta lui, dar ne-am apărat foarte bine împotriva lui. Nu mă interesează că a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului', a precizat el. De asemenea, Ralf Rangnick a evaluat viitorul Austriei după eliminarea de la Cupa Mondială. 'Indiferent dacă avem nevoie de o schimbare sau de o tranziție... nu știu. Există câțiva jucători care sunt în perioada lor de glorie, iar obiectivul ar trebui să fie ca Austria să devină un participant regulat la turneele europene și mondiale', a mai spus selecționerul austriac. Spania, campioana europeană en titre, s-a impus în fața Austriei prin golurile marcate de Mikel Oyarzabal (36, 89) și Pedro Porro (66), iar în optimile de finală va înfrunta Portugalia, pe 6 iulie la Dallas. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Lionel Scaloni, înaintea celui de-al 100-lea meci ca selecționer al Argentinei
Lionel Scaloni va sărbători cel de-al 100-lea meci ca selecționer al Argentinei, vineri la Cupa Mondială 2026, dar a preferat să vorbească despre adversarul surpriză din șaisprezecimile de finală, Capul Verde, decât despre reperul personal, informează DPA. 'Nu au pierdut niciun meci. Ar fi trebuit să câștige împotriva Arabiei Saudite (0-0). S-au apărat foarte bine împotriva Spaniei (0-0) și Uruguayului (2-2). Trebuie să-i respectăm și vom face asta', a declarat Scaloni în cursul unei conferințe de presă. Fost jucător al echipelor Lazio și Deportivo La Coruna, Scaloni a fost inițial o soluție interimară în 2018, dar acum se află la conducerea naționalei 'Albiceleste' de opt ani, evidențiați de triumful de la Cupa Mondială 2022 și succesele de la Copa America 2021 și 2024. Cu Scaloni la timonă, Argentina a câștigat 72 dintre cele 99 de meciuri disputate, a remizat de 18 ori și a suferit doar nouă înfrângeri. întrebat despre cele mai performante echipe de la actuala Cupă Mondială, Lionel Scaloni a evidențiat Franța într-un grup în care a mai inclus Brazilia, Portugalia, Anglia, Mexic, Spania și Columbia. 'Ceea ce a realizat Franța trebuie luat în considerare. Este o echipă excelentă', a spus selecționerul argentinian. Meciul dintre Argentina și Capul Verde se va disputa vineri la Miami, pe stadionul pe care evoluează actuala echipă a starului argentinian Lionel Messi, Inter Miami. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Ronaldo vede Spania ca pe o candidată la câștigarea titlului mondial
Cristiano Ronaldo consideră că selecționata Spaniei este o 'candidată la câștigarea Cupei Mondiale' și a anticipat un meci 'foarte disputat' împotriva La Roja, după calificarea Portugaliei în optimile de finală, grație victoriei la imită în fața Croației (scor 2-1), joi la Toronto, informează EFE. Căpitanul lusitan, în vârstă de 41 de ani, întrebat după meci despre viitorul duel cu Spania, a declarat că Portugalia cunoaște bine echipa spaniolă și se așteaptă la un joc echilibrat. 'Știm că Spania este o candidată la câștigarea Cupei Mondiale. Va fi un meci dificil, așa cum vor fi toate meciurile de acum înainte', a spus Ronaldo. Atacantul a adăugat că Portugalia va aborda meciul pregătită pentru un duel solicitant cu campionii europeni en titre. 'Vom fi pregătiți. îi cunoaștem bine. în opinia mea, va fi un meci foarte disputat și vom vedea ce se va întâmpla', a spus el. Starul lusitan a fost întrebat, de asemenea, despre condiția sa fizică după un meci solicitant și a răspuns: 'Mă simt bine. Echilibrat fizic'. Cristiano Ronaldo a evitat să privească dincolo de următorul meci și a subliniat că obiectivul Portugaliei era să învingă Croația și să continue să avanseze pas cu pas în turneu. 'Scopul nostru a fost să avansăm, să ne gândim la fiecare meci pe rând și să vedem ce se întâmplă', a precizat Ronaldo, autorul primului gol al Portugaliei în meciul cu Croația (68 din penalty). Spania și Portugalia se vor înfrunta pe 6 iulie, la Arlington (Texas), în optimile de finală ale CM 2026. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de joi: 6 goluri: Lionel Messi (Argentina), Kylian Mbappe (Franța) 5 goluri: Erling Haaland (Norvegia), Harry Kane (Anglia) 4 goluri: Vinicius Jr (Brazilia), Ousmane Dembele (Franța), Ismaila Sarr (Senegal), Mikel Oyarzabal (Spania) 3 goluri: Jonathan David (Canada), Deniz Undav (Germania), Johan Manzambi (Elveția), Matheus Cunha (Brazilia), Ismael Saibari (Maroc), Brian Brobbey (Olanda), Elijah Just (Noua Zeelandă), Yoane Wissa (RD Congo), Kai Havertz (Germania), Cody Gapo (Olanda), Julian Quinones (Mexic), Folarin Balogun (SUA), Cristiano Ronaldo (Portugalia) 2 goluri: Yasin Ayari (Suedia), Cyle Larin (Canada), Crysencio Summerville (Olanda), Daichi Kamada (Japonia), Ayase Ueda (Japonia), Maximiliano Araujo (Uruguay), Daniel Munoz (Columbia), Ruben Vargas (Elveția), Ermin Mahmic (Bosnia-Herțegovina), Nicolas Pepe (Cote d'Ivoire), Anthony Elanga (Suedia), Pape Gueye (Senegal), Ramin Rezaeian (Iran), Leandro Trossard (Belgia), Jude Bellingham (Anglia), Riyad Mahrez (Algeria), Marko Arnautovic (Austria), Amad Diallo (Cote d'Ivoire), Bradley Barcola (Franța), Raul Jimenez (Mexic), Romelu Lukaku (Belgia), Youri Tielemans (Belgia), Habib Diarra (Senegal), Breel Embolo (Elveția) 1 gol: Ladislav Krejci (Cehia), Inbeom Hwang (Coreea de Sud), Hyeongyu Oh (Coreea de Sud), Jovo Lukic (Bosnia-Herțegovina), Mauricio (Paraguay), Giovanni Reyna (SUA), John McGinn (Scoția), Nestory Irankunda (Australia), Connor Metcalfe (Australia), Felix Nmecha (Germania), Nico Schlotterbeck (Germania), Jamal Musiala (Germania), Nathaniel Brown (Germania), Livano Comenencia (Curacao), Virgil van Dijk (Olanda), Keito Nakamura (Japonia), Alexander Isak (Suedia), Viktor Gyokeres (Suedia), Mattias Svanberg (Suedia), Omar Rekik (Tunisia), Emam Ashour (Egipt), Abdulelah Alamri (Arabia Saudită), Mohammad Mohebbi (Iran), Ibrahim Mbaye (Senegal), Aymen Hussein (Irak), Leo Ostigard (Norvegia), Romano Schmid (Austria), Ali Olwan (Iordania), Marcus Rashford (Anglia), Martin Baturina (Croația), Petar Musa (Croația), Caleb Yirenkyi (Ghana), Joao Neves (Portugalia), Luis Diaz (Columbia), Jaminton Campaz (Columbia), Abosbek Faizulaev (Uzbekistan), Michal Sadilek (Cehia), Teboho Mokoena (Africa de Sud), Granit Xhaka (Elveția), Nathan-Dylan Saliba (Canada), Luis Romo (Mexic), Alexander Freeman (SUA), Matias Galarza (Paraguay), Franck Kessie (Cote d'Ivoire), Junya Ito (Japonia), Lamine Yamal (Spania), Agustin Canobbio (Uruguay), Kevin Pina (Capul Verde), Helio Varela (Capul Verde), Finn Surman (Noua Zeelandă), Mostafa Zico (Egipt), Mohamed Salah (Egipt), Trezeguet (Egipt), Marcus Holmgren Pedersen (Suedia), Nizar Alrashdan (Iordania), Nadhir Benbouali (Algeria), Amine Gouiri (Algeria), Ante Budimir (Croația), Nuno Mendes (Portugalia), Rafael Leao (Portugalia), Promise David (Canada), Kerim Alajbegovic (Bosnia-Herțegovina), Hasan Alhaydos (Qatar), Achraf Hakimi (Maroc), Soufiane Rahimi (Maroc), Gessime Yassine (Maroc), Wilson Isidor (Haiti), Thapelo Maseko (Africa de Sud), Mateo Chavez (Mexic), Alvaro Fidalgo (Mexic), Nilson Angulo (Ecuador), Gonzalo Plata (Ecuador), Leroy Sane (Germania), Daizen Maeda (Japonia), Hazem Mastouri (Tunisia), Jan-Paul van Hecke (Olanda), Arda Guler (Turcia), Orkun Kokcu (Turcia), Kaan Ayhan (Turcia), Auston Trusty (SUA), Sebastian Berhalter (SUA), Desire Doue (Franța), Thelonious Aagaard (Norvegia), Iliman Ndiaye (Senegal), Alex Baena (Spania), Mahmoud Saber (Egipt), Kevin De Bruyne (Belgia), Alexis Saelemaekers (Belgia), Petar Sucic (Croația), Nikola Vlasic (Croația), Derrick Luckassen (Ghana), Fiston Mayele (RD Congo), Eldor Șomurodov (Uzbekistan), Rak Belghali (Algeria), Marcel Sabitzer (Austria), Sasa Kalajdzic (Austria), Giovani Lo Celso (Argentina), Lautaro Martinez (Argentina), Stephen Eustaquio (Canada), Casemiro (Brazilia), Gabriel Martinelli (Brazilia), Kaishu Sano (Japonia), Julio Enciso (Paraguay), Issa Diop (Maroc), Antonio Nusa (Norvegia), Brian Cipenga (RD Congo), Malik Tillman (SUA), Pedro Porro (Spania), Ivan Perisic (Croația), Goncalo Ramos (Portugalia), Dan Ndoye (Elveția). Autogoluri: Miro Muheim (Elveția, pentru Qatar), Damian Bobadilla (Paraguay, pentru SUA), Mohamed Hany (Egipt, pentru Belgia), Aymen Hussein (Irak, pentru Norvegia), Yazan Alarab (Iordania, pentru Austria), Mohamed Manai (Qatar, pentru Canada), Cameron Burgess (Australia, pentru SUA), Hassan Altambakti (Arabia Saudită, pentru Spania), Abduvohid Nematov (Uzbekistan pentru Portugalia), Mahmoud Abunada (Qatar, pentru Bosnia-Herțegovina), Yassine Bounou (Maroc, pentru Haiti), Ellyes Skhiri (Tunisia, pentru Olanda). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: 'Trebuie să știm să suferim, iar astăzi s-a întâmplat asta', a precizat Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo, căpitanul naționalei Portugaliei învingătoare în fața Croației, miercuri, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, a declarat după meci că, pentru a câștiga o competiție de o asemenea anvergură, 'trebuie să ști să suferi', relatează EFE. 'în calitate de căpitan, am mai trăit astfel de momente. Am spus că trebuie să știm să suferim. Pentru a câștiga o competiție de o asemenea anvergură, trebuie să știm să suferim. Asta s-a întâmplat astăzi. Cred că a fost un meci destul de interesant pentru spectatori. Am controlat destul de bine prima repriză. în a doua, jocul a devenit puțin haotic, dar e normal. Asa este fotbalul. Ei au marcat, iar noi am devenit puțin agitați', a declarat starul portughez în fața presei. 'Dar apoi a venit momentul de ușurare când am transformat lovitura de pedeapsă. Din acel moment, meciul a devenit mai ușor. Am întâmpinat ceva dificultăți ulterior, dar așa este în competiție. Trebuie să fim pregătiți. Și să mergem mai departe', a adăugat vedeta saudită de la Al-Nassr. întrebat despre gestul prin care întregul lot al Portugaliei, inclusiv Cristiano însuși, purtând un tricou cu numărul 21, i-a adus un omagiu, la finalul meciului, lui Diogo Jota (decedat într-un accident auto pe 3 iulie 2025, alături de fratele său, Andre), starul a spus că fostul jucător al lui Liverpool și coechipierul său de națională veghează asupra lor 'de acolo de sus, cu lumina sa'. 'Este o zi specială pentru că, după cum știți, Jota al nostru strălucește de acolo de sus asupra noastră. Este un moment deosebit. Cu toții îi simțim prezența alături de noi și a fost cât se poate de firesc să câștigăm astăzi, pentru a-l onora în cel mai bun mod posibil', a adugat Ronaldo. întrebat dacă și-a luat rămas-bun de la fostul său coechipier de la Real Madrid, Luka Modric, care probabil a disputat ultimul său Mondial la vârsta de 40 de ani, Ronaldo a adăugat: 'Da, mi-am luat rămas-bun. Este o legendă a fotbalului și așa rămâne. Avem aproape aceeași vârstă, sunt cu un an mai mare decât el. Este o legendă. Am un respect deosebit pentru Modric, pentru ceea ce a realizat în fotbal și pentru ceea ce continuă să facă'. Selecționata Portugaliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins dramatic echipa Croației cu scorul de 2-1 (0-0), joi, pe Toronto Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Canada, Statele Unite și Mexic. Conduși după golul lui Ivan Perisic (53), portughezii au găsit forța să revină și să întoarcă scorul prin golurile înscrise de Cristiano Ronaldo (68 - penalty) și Goncalo Ramos (90+4), iar în optimi vor întâlni Spania. AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Presa, impresionată de 'remontada belgiană' în fața Senegalului
Presa, atât din Belgia cât și din străinătate, este impresionată de 'remontada belgiană' în fața Senegalului în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, 'diavolii roșii' impunându-se cu 3-2, după prelungiri, deși erau conduși cu 2-0 în minutul 86, notează site-ul radioteleviziunii RTBF. La Libre Belgique vorbește despre 'fluierături, valori uitate, furie și un miracol belgian la Seattle'. Publicația adaugă că 'acest meci va rămâne în memorie și ar putea influența ierarhia celor 26 de jucători aflați sub comanda lui Rudi Garcia'. Ziarul belgian Le Soir vorbește despre 'magia fotbalului', singurul sport cu un 'caracter dramatic inegalabil. împotriva Senegalului, «Diavolii Roșii» au fost ridicoli înainte de a savura miracolul'. Prima pagină a publicației poartă titlul 'Miracolul de la Seattle', la fel ca cea a Sud Info. Un miracol este evocat și de Gazet van Antwerpen și Het Belang van Limburg. Het Nieuwsblad titrează 'Youri Tielemans îi trimite pe «Diavolii Roșii» în al nouălea cer', în timp ce Het Laatste Nieuws evocă o 'revenire miraculoasă'. în Spania, Marca vorbește despre o 'răsturnare de situație absolut incredibilă'. 'După un început ezitant în faza grupelor, Belgia a reușit să-și revină. După două remize inițiale, europenii au dat dovadă de reziliență și i-au învins pe senegalezi, cunoscuți pentru forța lor fizică.' Această revenire, impulsionată de Tielemans, a fost subliniată și de La Gazzetta dello Sport: 'Tielemans decide soarta meciului în minutele adiționale ale prelungirilor'. în Statele Unite, The Athletic merge și mai departe. Publicația titrează: 'Anatomia unui prăbușiri la Cupa Mondială: 40 de minute care au îngenuncheat Senegalul și au relansat Belgia'. Publicația adaugă că 'nimeni de pe stadion nu ar fi putut anticipa cea mai improbabilă răsturnare de situație din istoria Cupei Mondiale. Nimeni, poate, cu excepția selecționerului belgian Rudi Garcia, care, chiar și la scorul de 0-2, când se apropia minutul 86, a prevăzut un dezastru pe final de meci. (...) Garcia este cunoscut pentru schimbările sale neconvenționale, însă, chiar și după standardele sale, acestea au fost extreme.' în Franța, Eurosport vorbește despre 'remontada belgiană'. 'Campioana Africii a meritat pe deplin avantajul luat în fața unei echipe a Belgiei care nu s-a putut baza nici pe Kevin De Bruyne, inexistent, nici pe Jeremy Doku, dezordonat. (...) însă nu s-a luat în calcul uriașa reacție de orgoliu a «Diavolilor Roșii», întruchipată de Romelu Lukaku.' Intrarea în joc a lui Lukaku reprezintă, de asemenea, o temă centrală pentru ziarul L'Equipe, care descrie un 'scenariu nebunesc'. 'Sosirea lui Lukaku a schimbat, evident, totul și a reprezentat o amenințare uriașă pentru apărarea «Leilor». (...) însă senegalezii vor rămâne să plângă cu amar și să revadă felul în care și-au gestionat dezastruos avantajul.' L'Equipe încheie cu o întrebare pe care Rudi Garcia va trebui să și-o pună: 'Va fi mulțumit de rezultatul de astăzi, dar va trebui să înțeleagă mai bine cum au putut evolua atât de slab anumiți jucători-cheie, Kevin De Bruyne, de exemplu'. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Fotbal - CM 2026: 'Trebuie să plecăm cu capul sus', a spus selecționerul Bosniei
Selecționerul echipei Bosniei, Sergej Barbarez, a declarat, miercuri, că jucătorii săi ar trebui să plece 'cu capul sus' după înfrângerea cu 2-0 suferită în fața Statelor Unite, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, relatează EFE. 'Am început bine meciul, aveam un sentiment bun în privința lui. Jocul era sub control și aveam posesia, dar apoi am comis o greșeală și am primit gol. La acest nivel, ești pedepsit imediat', a declarat Barbarez la conferința de presă de după meci. 'I-am felicitat pe băieți după meci, am fost foarte mândru. m-a cuprins puțin emoția și le-am spus că este un rezultat pe care ar trebui să-l sărbătorim. Trebuie să rămânem cu capul sus', a adăugat el. 'Am dat totul, am făcut tot ce am putut. Asta e situația', a recunoscut antrenorul. Balogun a fost eliminat direct, primind cartonașul roșu în urma unei intervenții periculoase asupra lui Tarik Muharemovic. 'încă nu am văzut faza la televizor, dar colegii mi-au spus că l-a călcat pe picior. Trebuie să văd imaginile, dar, din câte mi s-a spus, este cartonaș roșu', a adăugat el. Selecționata Statelor Unite s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Bosniei-Herțegovina cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri, pe San Francisco Bay Area Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Americanii s-au impus prin golurile marcate de Folarin Balogun (45) și Malik Tillman (82), dar au jucat mai bine de o jumătate de oră inferioritate numerică. în optimi, ''Team USA'' va întâlni pe 6 iulie la Seattle echipa Belgiei, care a obținut o victorie dramatică, după prelungiri, în fața Senegalului (3-2). Americanii nu vor putea conta pe golgheterul Balogun (suspendat). AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal - CM 2026: Căldura extremă și furtunile amenință meciul Franța-Paraguay
Căldura extremă și furtunile puternice anunțate de meteorologii americani amenință buna desfășurare a meciului dintre selecționatele Franței și Paraguayului, din optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, programat pe 4 iulie la Philadelphia, conform presei franceze. O mare parte din teritoriul Statelor Unite a fost cuprins de un val de căldură sufocantă începând de miercuri, care ar putea doborî recorduri în zilele următoare și ar putea afecta atât Cupa Mondială, cât și festivitățile legate de cea de-a 250-a aniversări a țării, scrie cotidianul L'Independent. O pătură de aer arzător plutește deasupra centrului țării și se va deplasa spre Coasta de Est, unde se așteaptă să provoace temperaturi extreme în mai multe orașe importante, inclusiv Washington și New York, timp de câteva zile. 'Intrăm în ceea ce ar putea fi cel mai extrem val de căldură pe care l-a cunoscut acest oraș în mai bine de un deceniu', a avertizat miercuri, pe rețelele de socializare, primarul New York-ului, Zohran Mamdani. Din cauza aerului extrem de umed, se așteaptă ca temperatura percepută să ajungă la 40,5 grade Celsius - a avertizat edilul - și să continue să crească în zilele următoare. Joi, ziua în care valul de căldură urmează să atingă vârful pe Coasta de Est, unde se află și orașul Philadelphia, se așteaptă ca temperatura percepută să depășească 43 de grade Celsius (109 grade Fahrenheit). Confruntate cu aceste temperaturi extreme, care se așteaptă să doboare recorduri istorice în unele zone, autoritățile din mai multe orașe importante și-au activat planurile pentru valul de căldură și i-au îndemnat pe locuitori să ia măsuri de precauție. Deși majoritatea clădirilor din Statele Unite sunt dotate cu sisteme de aer condiționat și răcire, valurile de căldură provoacă mai multe decese decât uraganele și inundațiile, iar durata și intensitatea acestui val de căldură reprezintă o preocupare deosebită pentru serviciile meteorologice, adaugă sursa citată. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal - CM 2026:'Sunt argentinian 200%, nu voi minți', a precizat selecționerul echipei SUA după calificarea în optimi
Mauricio Pochettino, selecționerul echipei Statelor Unite, a răspuns cu deplină sinceritate, miercuri, afirmând că se simte '200% argentinian' atunci când a fost întrebat dacă, după ce a calificat 'Team USA' în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, se simte fie și în mică măsură american, relatează EFE. 'Sunt 200% argentinian, mă simt 200% argentinian, dar atunci când faci parte din ceva măreț, precum ceea ce construim noi, mă bucur de acest lucru', a declarat Pochettino în cadrul conferinței de presă de la finalul meciului câștigat cu 2-0 în fața Bosniei-Herțegovina din șaisprezecimile de finală ale turneului găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Antrenorul argentinian a cântat cu pasiune piesa lui John Denver, 'Take Me Home, Country Roads', alături de restul echipei, după meci. 'Când se aude melodia aceea, e imposibil să nu cânți odată cu ea, pentru că e o melodie incredibilă. Dar sunt 200% argentinian, îmi pare rău, nu o să mint', a recunoscut el. 'După cartonașul roșu, vorbeam despre a arăta că suntem o echipă unită. Acela a fost momentul să demonstrăm acest lucru. Echipa și-a arătat capacitatea de a lupta. Sunt foarte mândru. Jucătorii sunt eroii și merită toate laudele', a spus Pochettino. 'în opinia mea, nu a fost niciodată de cartonaș roșu. Am văzut faza la televizor. Nu a existat nicio intenție de a-l călca pe jucător, a fost o fază de joc obișnuită, fără intenție. Nu se acordă cartonaș roșu pentru așa ceva. Cred că, în ultima vreme, nicio decizie la limită nu a fost în favoarea noastră', a apreciat el. 'Următorul nostru adversar va fi Belgia, o echipă plină de calitate și care îl are la cârmă pe antrenorul Rudi García, pe care îl cunosc foarte bine', a adăugat Pochettino. Selecționata Statelor Unite s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Bosniei-Herțegovina cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri, pe San Francisco Bay Area Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Americanii s-au impus prin golurile marcate de Folarin Balogun (45) și Malik Tillman (82), dar au jucat mai bine de o jumătate de oră inferioritate numerică. în optimi, ''Team USA'' va întâlni pe 6 iulie la Seattle echipa Belgiei, care a obținut o victorie dramatică, după prelungiri, în fața Senegalului (3-2). Americanii nu vor putea conta pe golgheterul Balogun (suspendat). AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal - CM 2026: 'Este o înfrângere foarte crudă, dar meciul nu durează 85 de minute', a precizat selecționerul Senegalului
Selecționerul echipei Senegalului, Pape Thiaw, a recunoscut că înfrângerea cu 2-3 în fața Belgiei, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, după ce echipa sa condusese cu 2-0, a fost 'foarte crudă', dar a subliniat că meciurile nu durează doar 85 de minute, intervalul în care echipa sa s-a aflat la conducere, relatează EFE. 'Este o înfrângere foarte crudă, pentru că jucam bine și conduceam cu 2-0, însă meciul nu durează 85 de minute. Adversarii au revenit în joc, iar noi nu am gestionat bine situația în defensivă. Trebuie să felicităm Belgia', a declarat el în cadrul conferinței de presă de după meci. 'Am avut meciul în mână, dar ne-am retras pentru că am vrut să păstrăm avantajul. După ce am primit golul de 2-1, ne-am retras și mai mult, iar ei au mai marcat o dată și, deși am încercat să ne mobilizăm, nu a fost ușor', a conchis Pape Thiaw. Selecționata Belgiei s-a calificat dramatic în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, în urma victoriei cu scorul de 3-2 (0-1, 2-2) în fața Senegalului, după prelungiri, miercuri, pe Seattle Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Deși a fost condusă până în min. 85 cu 2-0 și a fost dominată multă vreme de Senegal, Belgia a continuat să creadă în șansa sa și a reușit să întoarcă scorul prin golurile marcate de Romelu Lukaku (86) și Youri Tielemans (89, 120+5 - penalty). Africanii au avut meciul în mână după golurile lui Habib Diarra (25) și Ismaila Sarr (51), dar s-a crezut învingătoare prea devreme și a plătit prețul. Acesta a fost primul duel dintre Belgia și Senegal, iar ''diavolii roșii'' vor juca în optimi contra Statelor Unite, învingătoare în fața Bosnei-Herțegovina (2-0). AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de miercuri: 6 goluri: Lionel Messi (Argentina), Kylian Mbappe (Franța) 5 goluri: Erling Haaland (Norvegia), Harry Kane (Anglia) 4 goluri: Vinicius Jr (Brazilia), Ousmane Dembele (Franța), Ismaila Sarr (Senegal) 3 goluri: Jonathan David (Canada), Deniz Undav (Germania), Johan Manzambi (Elveția), Matheus Cunha (Brazilia), Ismael Saibari (Maroc), Brian Brobbey (Olanda), Elijah Just (Noua Zeelandă), Yoane Wissa (RD Congo), Kai Havertz (Germania), Cody Gapo (Olanda), Julian Quinones (Mexic), Folarin Balogun (SUA) 2 goluri: Yasin Ayari (Suedia), Cyle Larin (Canada), Crysencio Summerville (Olanda), Daichi Kamada (Japonia), Ayase Ueda (Japonia), Mikel Oyarzabal (Spania), Maximiliano Araujo (Uruguay), Cristiano Ronaldo (Portugalia), Daniel Munoz (Columbia), Ruben Vargas (Elveția), Ermin Mahmic (Bosnia-Herțegovina), Nicolas Pepe (Cote d'Ivoire), Anthony Elanga (Suedia), Pape Gueye (Senegal), Ramin Rezaeian (Iran), Leandro Trossard (Belgia), Jude Bellingham (Anglia), Riyad Mahrez (Algeria), Marko Arnautovic (Austria), Amad Diallo (Cote d'Ivoire), Bradley Barcola (Franța), Raul Jimenez (Mexic), Romelu Lukaku (Belgia), Youri Tielemans (Belgia), Habib Diarra (Senegal) 1 gol: Ladislav Krejci (Cehia), Inbeom Hwang (Coreea de Sud), Hyeongyu Oh (Coreea de Sud), Jovo Lukic (Bosnia-Herțegovina), Mauricio (Paraguay), Giovanni Reyna (SUA), Breel Embolo (Elveția), John McGinn (Scoția), Nestory Irankunda (Australia), Connor Metcalfe (Australia), Felix Nmecha (Germania), Nico Schlotterbeck (Germania), Jamal Musiala (Germania), Nathaniel Brown (Germania), Livano Comenencia (Curacao), Virgil van Dijk (Olanda), Keito Nakamura (Japonia), Alexander Isak (Suedia), Viktor Gyokeres (Suedia), Mattias Svanberg (Suedia), Omar Rekik (Tunisia), Emam Ashour (Egipt), Abdulelah Alamri (Arabia Saudită), Mohammad Mohebbi (Iran), Ibrahim Mbaye (Senegal), Aymen Hussein (Irak), Leo Ostigard (Norvegia), Romano Schmid (Austria), Ali Olwan (Iordania), Marcus Rashford (Anglia), Martin Baturina (Croația), Petar Musa (Croația), Caleb Yirenkyi (Ghana), Joao Neves (Portugalia), Luis Diaz (Columbia), Jaminton Campaz (Columbia), Abosbek Faizulaev (Uzbekistan), Michal Sadilek (Cehia), Teboho Mokoena (Africa de Sud), Granit Xhaka (Elveția), Nathan-Dylan Saliba (Canada), Luis Romo (Mexic), Alexander Freeman (SUA), Matias Galarza (Paraguay), Franck Kessie (Cote d'Ivoire), Junya Ito (Japonia), Lamine Yamal (Spania), Agustin Canobbio (Uruguay), Kevin Pina (Capul Verde), Helio Varela (Capul Verde), Finn Surman (Noua Zeelandă), Mostafa Zico (Egipt), Mohamed Salah (Egipt), Trezeguet (Egipt), Marcus Holmgren Pedersen (Suedia), Nizar Alrashdan (Iordania), Nadhir Benbouali (Algeria), Amine Gouiri (Algeria), Ante Budimir (Croația), Nuno Mendes (Portugalia), Rafael Leao (Portugalia), Promise David (Canada), Kerim Alajbegovic (Bosnia-Herțegovina), Hasan Alhaydos (Qatar), Achraf Hakimi (Maroc), Soufiane Rahimi (Maroc), Gessime Yassine (Maroc), Wilson Isidor (Haiti), Thapelo Maseko (Africa de Sud), Mateo Chavez (Mexic), Alvaro Fidalgo (Mexic), Nilson Angulo (Ecuador), Gonzalo Plata (Ecuador), Leroy Sane (Germania), Daizen Maeda (Japonia), Hazem Mastouri (Tunisia), Jan-Paul van Hecke (Olanda), Arda Guler (Turcia), Orkun Kokcu (Turcia), Kaan Ayhan (Turcia), Auston Trusty (SUA), Sebastian Berhalter (SUA), Desire Doue (Franța), Thelonious Aagaard (Norvegia), Iliman Ndiaye (Senegal), Alex Baena (Spania), Mahmoud Saber (Egipt), Kevin De Bruyne (Belgia), Alexis Saelemaekers (Belgia), Petar Sucic (Croația), Nikola Vlasic (Croația), Derrick Luckassen (Ghana), Fiston Mayele (RD Congo), Eldor Șomurodov (Uzbekistan), Rak Belghali (Algeria), Marcel Sabitzer (Austria), Sasa Kalajdzic (Austria), Giovani Lo Celso (Argentina), Lautaro Martinez (Argentina), Stephen Eustaquio (Canada), Casemiro (Brazilia), Gabriel Martinelli (Brazilia), Kaishu Sano (Japonia), Julio Enciso (Paraguay), Issa Diop (Maroc), Antonio Nusa (Norvegia), Brian Cipenga (RD Congo), Malik Tillman (SUA). Autogoluri: Miro Muheim (Elveția, pentru Qatar), Damian Bobadilla (Paraguay, pentru SUA), Mohamed Hany (Egipt, pentru Belgia), Aymen Hussein (Irak, pentru Norvegia), Yazan Alarab (Iordania, pentru Austria), Mohamed Manai (Qatar, pentru Canada), Cameron Burgess (Australia, pentru SUA), Hassan Altambakti (Arabia Saudită, pentru Spania), Abduvohid Nematov (Uzbekistan pentru Portugalia), Mahmoud Abunada (Qatar, pentru Bosnia-Herțegovina), Yassine Bounou (Maroc, pentru Haiti), Ellyes Skhiri (Tunisia, pentru Olanda). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Fotbal - CM 2026: Cel puțin patru morți în Mexic după calificarea echipei naționale în optimile de finală
Cel puțin patru persoane au murit miercuri în zori, în timpul unor festivități de amploare desfășurate la Ciudad de Mexico pentru a sărbători calificarea Mexicului în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din 2026, au anunțat autoritățile municipale, citate de AFP. Două femei, în vârstă de 19 și 48 de ani, și un bărbat de 44 de ani au murit prin asfixiere în mijlocul mulțimii compacte, a declarat secretarul pentru Sănătate al capitalei. Un bărbat în vârstă de 30 de ani a decedat în urma unei crize epileptice. 'Ne exprimăm solidaritatea și sprijinul', a declarat președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, în cadrul unei conferințe de presă, asigurând familiile victimelor de sprijinul autorităților. Peste 1 milion de persoane s-au adunat să sărbătorească pe străzile capitalei mexicane, în special în jurul monumentului îngerul Independenței, din centrul orașului, potrivit estimărilor primăriei. Selecționata Mexicului s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Ecuadorului cu scorul de 2-0 (2-0), marți seara, pe Mexico City Stadium, într-o partidă din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Mexic, Statele Unite și Canada. ''El Tri'' a învins meritat ''La Tri'', prin golurile marcate de Julian Quinones (22), Raul Jimenez (31). Mexicanii, care nu au primit gol în cele patru meciuri jucate până acum în turneu, vor juca în optimi cu învingătoarea dintre RD Congo și Anglia, meci care va avea loc miercuri la Atlanta. AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal - CM 2026: Calificare dramatică a Belgiei în optimi, 3-2 cu Senegalul, după prelungiri
Selecționata Belgiei s-a calificat dramatic în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, în urma victoriei cu scorul de 3-2 (0-1, 2-2) în fața Senegalului, după prelungiri, miercuri, pe Seattle Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Deși a fost condusă până în min. 85 cu 2-0 și a fost dominată multă vreme de Senegal, Belgia a continuat să creadă în șansa sa și a reușit să întoarcă scorul prin golurile marcate de Romelu Lukaku (86) și Youri Tielemans (89, 120+5 - penalty). Africanii au avut meciul în mână după golurile lui Habib Diarra (25) și Ismaila Sarr (51), dar s-a crezut învingătoare prea devreme și a plătit prețul. ''Diavolii roșii'' au avut prima ocazie a meciului, prin Trossard (9), dar șutul său la colțul scurt a fost apărat de portarul Diaw. în min. 13, Courtois a ratat intervenția la centrarea lui Jakobs, dar Ismaila Sarr a trimis în bară. Campioana Africii (pe teren) a deschis scorul în min. 25, când Mane a centrat, Ismaila Sarr a trimis mingea în bară cu o lovitură de cap, după care Habib Diarra a reluat în poartă. Senegalezii au controlat jocul și au mai avut o oportunitate, prin Mane (37), dar șutul său din cădere a fost prins de Courtois. Belgienii s-au văzut doar pe finalul primei reprize, când Doku (43) a tras din unghi, dar portarul a reținut. Diaw s-a remarcat mai ales în min. 45, la șutul lui De Cuyper de la 22 de metri. ''Leii din Teranga'' au început în forță repriza secundă și Iliman Ndiaye (46) a șutat din careu pe lângă poartă. Habib Diarra (51) a trimis de la 10 metri pe lângă poartă, după centrarea lui Mane. Apoi, câteva secunde mai târziu, la o lansare din propria jumătate a lui Niakhate, Ismaila Sarr l-a dominat pe Theate și a șutat fără speranțe pentru Courtois (51), majorând diferența. Belgia, medaliată cu bronz în 2018, a dominat ultima jumătate de oră a timpului regulamentar și a încercat să revină pe tabelă. Tielemans (60) a șutat din unghi în plasa laterală, Lukebakio (78) a tras din afara careului, milimetric pe lângă vinclu, Castagne (83) a reluat cu capul pe lângă poartă, Tielemans (84) a șutat peste poartă din marginea careului. în min. 86, Lukaku și-a demonstrat valoarea și a reluat la colțul scurt centrarea lui Meunier. Belgienii s-au aruncat din nou în atac și la o minge aruncată în careu de Trossard (89), Tielemans a reluat cu capul, profitând și de ieșirea greșită a portarului Diaw, astfel că scorul a devenit 2-2. Șocați, senegalezii au găsit puterea de a reveni în atac și și-au creat ocazii prin Mbaye (109) și Bara Sapoko Ndiaye (113). în min. 117, Lukebakio a șutat din 10 m și mingea a lovit bară transversală, dar Camara a avut o intervenție imprudentă la Tielemans și arbitrul a dictat penalty după a urmărit reluările video. Tielemans (120+5) a executat perfect lovitura de la 11 metri și a adus calificarea echipei Belgiei. Senegalul a încercat imposibilul în minutele adiționale, prin Mbaye (120+10) sau Pape Matar Sarr (120+12), dar el fusese realizat deja de belgieni. în min. 31 al partidei, jocul a fost întrerupt câteva zeci de secunde, deoarece un suporter a pătruns pe teren. Acesta a fost primul duel dintre Belgia și Senegal, iar ''diavolii roșii'' vor juca în optimi contra câștigătoarei dintre Statele Unite și Bosnia-Herțegovina. Lukaku este golgheterul all-time al naționalei Belgiei, cât și la Cupa Mondială, cu șase goluri, după ce l-a depășit pe Marc Wilmots (5). Belgia - Senegal 3-2 (0-1, 2-2), după prelungiri Au marcat: Romelu Lukaku (86), Youri Tielemans (89, 120+5 - penalty), respectiv Habib Diarra (25), Ismaila Sarr (51). Seattle, Seattle Stadium: 66.925 spectatori Cupa Mondială 2026 - șaisprezecimi de finală Au evoluat echipele: Belgia: 1. Thibaut Courtois - 21. Timothy Castagne, 4. Brandon Mechele, 3. Arthur Theate, 5. Maxim De Cuyper (15. Thomas Meunier, 78) - 20. Hans Vanaken (19. Diego Moreira, 63), 8. Youri Tielemans (căpitan) - 11. Jeremy Doku (14. Dodi Lukebakio, 56), 7. Kevin De Bruyne (23. Nicolas Raskin, 56), 10. Leandro Trossard (24. Amadou Onana, 109) - 17. Charles De Ketelaere (9. Romelu Lukaku, 46). Selecționer: Rudi Garcia. Rezerve neutilizate: 12. Senne Lammens, 13. Mike Penders - 16. Koni De Winter, 18. Joaquin Seys, 6. Axel Witsel, 22. Alexis Saelemaekers, 26. Matias Fernandez-Pardo. Senegal: 23. Mory Diaw - 15. Krepin Diatta, 6. Pathe Ciss, 19. Moussa Niakhate, 14. Ismail Jakobs (25. El Hadji Malick Diouf, 93) - 21. Habib Diarra (17. Pape Matar Sarr, 73), 5. Idrissa Gana Gueye (căpitan; 22. Bara Sapoko Ndiaye, 95), 26. Pape Gueye (8. Lamine Camara, 66) - 13. Iliman Ndiaye (20. Ibrahim Mbaye, 73), 18. Ismaila Sarr, 10. Sadio Mane (11. Nicolas Jackson, 93). Selecționer: Pape Thiaw. Rezerve neutilizate: 1. Yehvann Diouf - 2. Mamadou Sarr, 3. Kalidou Koulibaly, 4. Abdoulaye Seck, 24. Antoine Mendy, 7. Assane Diao, 9. Bamba Dieng, 12. Cherif Ndiaye. Arbitru: Said Martinez; arbitri asistenți: Walter Lopez, Christian Ramierz (toți din Honduras); al patrulea oficial: Andres Rojas (Columbia); arbitru asistent de rezervă: Alexander Guzman (Columbia) Arbitru video: Guillermo Pacheco (Mexic); arbitri asistenți video: Rodolpho Toski (Brazilia), Carlos Del Cerro Grande (Spania) Cartonașe galbene: Mechele (64), Camara (67), Garcia (90). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda) Foto: (c) Agustin Marcarian/REUTERS
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Angliei a lăudat atitudinea jucătorilor săi în meciul cu RD Congo
Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, a lăudat mentalitatea și reziliența jucătorilor săi după ce au revenit și au reușit să învingă RD Congo (scor 2-1), miercuri la Atlanta, asigurându-și un loc în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026. Anglia a fost condusă încă din minutul 7, însă a reușit să întoarcă rezultatul grație căpitanului său, Harry Kane, autorul unei duble în finalul jocului (75, 86). Tuchel a spus că echipa sa nu și-a pierdut niciun moment încrederea, în ciuda faptului că a fost condusă pe tabelă în cea mai mare parte a meciului. 'Această echipă nu a acceptat niciodată înfrângerea, a spus germanul. Ar fi fost atât de ușor să cedeze. Ar fi fost atât de ușor să accepte un scenariu catastrofal. Dar nu am văzut nimic din toate astea, iar acesta este un semn bun'. Fostul antrenor al echipei Chelsea a spus că a fost deosebit de mulțumit de modul în care jucătorii săi au reacționat atunci când presiunea a crescut. 'Asta mă face foarte mândru, pentru că jucătorii au făcut ceea ce era necesar. Meciul a devenit dificil astăzi, dar au revenit și am meritat victoria, chiar dacă a venit târziu. Și-au demonstrat nivelul de determinare, de încredere și, de asemenea, nivelul de concentrare', a subliniat tehnicianul german. Referindu-se la viitorul adversar din optimile de finală, naționala Mexicului, una dintre gazdele CM 2026, Tuchel a recunoscut că Anglia se va confrunta cu un alt test solicitant, la altitudinea de 2.240 metri din capitala Ciudad de Mexico. 'Altitudinea va fi, desigur, un mare dezavantaj, pentru că nu ne putem adapta fizic la ea în patru zile. Este pur și simplu imposibil. S-ar putea să mai fie obstacole în față, dar suntem pregătiți pentru ele', a precizat selecționerul Angliei. Meciul dintre selecționatele Mexicului și Angliei se va disputa în data de 6 iulie, pe stadionul Azteca din capitala mexicană, pe care legendarul fotbalist argentinian Diego Maradona a răpus selecționata Three Lions la Cupa Mondială din 1986 cu două goluri antologice. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal - CM 2026: Tabloul fazei eliminatorii - rezultate și program
Echipele Angliei, Belgiei și Statelor Unite au obținut, miercuri, biletele pentru optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Programul fazei eliminatorii: ȘAISPREZECIMI DE FINALã Duminică 28 iunie 22:00 Africa de Sud - Canada 0-1 (Stephen Eustaquio 90+2), Los Angeles - Los Angeles Stadium (meci 73) Luni 29 iunie 20:00 Brazilia - Japonia 2-1 (Casemiro 56, Gabriel Martinelli 90+6, respectiv Kaishu Sano 29), Houston - Houston Stadium (meci 76) 23:30 Germania - Paraguay 1-1 (Kai Havertz 54, respectiv Julio Enciso 42), după prelungiri; 3-4, la loviturile de departajare, Boston - Boston Stadium (meci 74) Marți 30 iunie 04:00 Olanda - Maroc 1-1 (Cody Gakpo 72, respectiv Issa Diop 90+1), după prelungiri; 2-3, la loviturile de departajare, Monterrey - Monterrey Stadium (meci 75) 20:00 Cote d'Ivoire - Norvegia 1-2 (Amad Diallo 74, respectiv Antonio Nusa 39, Erling Haaland 86), Dallas - Dallas Stadium (meci 78) Miercuri 1 iulie 00:00 Franța - Suedia 3-0 (Kylian Mbappe 45, 74, Bradley Barcola 53), New Jersey - New York/New Jersey Stadium (meci 77) 05:00 Mexic - Ecuador 2-0 (Julian Quinones 22, Raul Jimenez 31), Ciudad de Mexico - Mexico City Stadium (meci 79) 19:00 Anglia - RD Congo 2-1 (Harry Kane 75, 86, respectiv Brian Cipenga 7), Atlanta - Atlanta Stadium (meci 80) 23:00 Belgia - Senegal 3-2 (Romelu Lukaku 86, Youri Tielemans 89, 120+5 - penalty, respectiv Habib Diarra 25, Ismaila Sarr 51), după prelungiri, Seattle - Seattle Stadium (meci 82) Joi 2 iulie 03:00 SUA - Bosnia-Herțegovina 2-0 (Folarin Balogun 45, Malik Tillman 82), San Francisco Bay Area - San Francisco Bay Area Stadium (meci 81) 22:00 Spania - Austria, Los Angeles - Los Angeles Stadium (meci 84) Vineri 3 iulie 02:00 Portugalia - Croația, Toronto - Toronto Stadium (meci 83) 06:00 Elveția - Algeria, Vancouver - BC Place de Vancouver (meci 85) 21:00 Australia - Egipt, Dallas - Dallas Stadium (meci 88) Sâmbătă 4 iulie 01:00 Argentina - Capul Verde, Miami - Miami Stadium (meci 86) 04:30 Columbia - Ghana, Kansas City - Kansas City Stadium (meci 87) OPTIMI DE FINALã Sâmbătă 4 iulie 20:00 Canada - Maroc, Houston - Houston Stadium (meci 90) Duminică 5 iulie 00:00 Paraguay - Franța, Philadelphia - Philadelphia Stadium (meci 89) 23:00 Brazilia - Norvegia, New Jersey - New York/New Jersey Stadium (meci 91) Luni 6 iulie 03:00 Mexic - Anglia, Ciudad de Mexico - Mexico City Stadium (meci 92) 22:00 câștigătoarea meciului 83 - câștigătoarea meciului 84, Dallas - Dallas Stadium (meci 93) Marți 7 iulie 03:00 SUA - Belgia, Seattle - Seattle Stadium (meci 94) 19:00 câștigătoarea meciului 86 - câștigătoarea meciului 88, Atlanta - Atlanta Stadium (meci 95) 23:00 câștigătoarea meciului 85 - câștigătoarea meciului 87, Vancouver - BC Place de Vancouver (meci 96) SFERTURI DE FINALã Joi 9 iulie 23:00 câștigătoarea meciului 89 - câștigătoarea meciului 90, Boston - Boston Stadium (meci 97) Vineri 10 iulie 22:00 câștigătoarea meciului 93 - câștigătoarea meciului 94, Los Angeles - Los Angeles Stadium (meci 98) Sâmbătă 11 iulie 00:00 câștigătoarea meciului 91 - câștigătoarea meciului 92, Miami - Miami Stadium (meci 99) 04:00 câștigătoarea meciului 95 - câștigătoarea meciului 96, Kansas City - Kansas City Stadium (meci 100) SEMIFINALE Luni 13 iulie 22:00 câștigătoarea meciului 97 - câștigătoarea meciului 98, Dallas - Dallas Stadium (meci 101) Marți 14 iulie 22:00 câștigătoarea meciului 99 - câștigătoarea meciului 100, Atlanta - Atlanta Stadium (meci 102) MECIUL PENTRU LOCUL 3 Duminică 19 iulie 00:00 învinsa din meciul 101 - învinsa din meciul 102, Miami - Miami Stadium FINALA Duminică 19 iulie 22:00 câștigătoarea meciului 101 - câștigătoarea meciului 102, New Jersey - New York/New Jersey Stadium AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Fotbal - CM 2026: Internaționalul englez Elliot Anderson a semnat cu Manchester City
Mijlocașul Elliot Anderson, prezent cu naționala Angliei la Cupa Mondială 2026, s-a transferat joi de la Nottingham Forest la Manchester City, într-o tranzacție prezentată ca fiind cel mai scump transfer al unui fotbalist britanic, scrie Reuters. Cluburile nu au dezvăluit detaliile financiare, însă presa britanică a relatat că valoarea tranzacției se ridică la până la 116 milioane de lire sterline (153 de milioane de dolari), depășind suma de până la 115 milioane de lire pe care Real Madrid a convenit să o plătească Borussiei Dortmund pentru Jude Bellingham în 2023. 'Anderson, în vârstă de 23 de ani, participă în prezent la Cupa Mondială FIFA alături de naționala Angliei și a efectuat vizita medicală în Kansas. Formalitățile transferului vor fi definitivate la revenirea sa în Anglia', a indicat City într-un comunicat. Anderson devine de asemenea cel mai scump transfer al lui Manchester City, fiind depășită suma de 100 de milioane de lire sterline plătită pentru achiziționarea extremei Jack Grealish de la Aston Villa în 2021. Anderson, un produs al academiei clubului Newcastle United, s-a transferat la Forest pentru 35 de milioane de lire sterline în 2024 și a bifat 92 de apariții pentru echipă în toate competițiile, reușind să înscrie șase goluri și să ofere 11 pase decisive. Mijlocașul și-a câștigat reputația unui jucător plin de energie și cu o bună disciplină tactică, îmbinând soliditatea defensivă cu capacitatea de a contribui la jocul ofensiv. El se alătură unui compartiment median al lui Manchester City deja plin de calitate, cu jucători ca Rodri, Nico Gonzalez, Mateo Kovacic, Tijjani Reijnders, Rayan Cherki, Matheus Nunes și englezul Phil Foden. City, care a încheiat sezonul din Premier League pe locul secund, în urma lui Arsenal, va începe o nouă eră sub conducerea fostului antrenor al lui Chelsea, Enzo Maresca, după plecarea lui Pep Guardiola la finalul unui deceniu de mare succes la cârma echipei. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Fotbal - CM 2026: Selecționerul spaniol, optimist privind accidentații și susține că are 'cei mai buni jucători din lume'
Selecționerul echipei Spaniei, Luis De La Fuente, a oferit, miercuri, vești liniștitoare cu privire la cei trei jucători accidentați din lotul 'La Roja' - Pino, Munoz și Williams - înaintea meciului din șaisprezecimile de finală împotriva Austriei, exprimându-și totodată satisfacția de a avea la dispoziție 'cei mai buni jucători din lume', informează AFP. După o fază a grupelor reușită, deși fără sclipiri spectaculoase, Spania întâlnește Austria joi la Los Angeles (ora 22:00). Se preconizează că Yeremy Pino va fi disponibil pentru acest meci. Selecționerul a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, că Pino s-a 'antrenat normal' miercuri, după ce suferise o accidentare la claviculă. Victor Munoz, indisponibil din cauza unei accidentări musculare timp de aproximativ zece zile, 'ar putea intra în joc'. între timp, atacantul Nico Williams a suferit o 'lovitură morală' din cauza unei accidentări la aductori suferite împotriva Uruguayului (victorie cu 1-0), dar De la Fuente a descris-o ca fiind o accidentare 'moderată' care ar trebui să-i permită să revină pentru un posibil meci din optimile de finală. Deși a jucat excelent împotriva Arabiei Saudite (4-0), dar a reușit o remiză în meciul de deschidere împotriva Capului Verde (0-0), 'La Roja' nu a făcut aceeași impresie ca Franța sau Argentina, dar cu toate acestea, antrenorul își păstrează 'încrederea oarbă' în echipa sa. 'Sunt optimist din fire. Pentru mine, jucătorii pe care îi am sunt cei mai buni din lume', a adăugat el, în timp ce presa din întreaga lume laudă echipa Franței, din care fac parte Michael Olise, Kylian Mbappe și Ousmane Dembele. 'Franța se numără printre favorite (la câștigarea trofeului), dar și noi', a mai spus De la Fuente. în ceea ce privește comentariile făcute de jucătorul său vedetă, Lamine Yamal, care insistă că 'La Roja' este mai bună decât Franța, antrenorul principal le consideră 'cuvinte pozitive'. 'încearcă să transmită încredere și calm, îmi place asta', a conchis selecționerul. Antrenorul și-a salutat viitorul adversar, Austria, menționând că echipa 'a făcut un pas înainte' sub conducerea omologului său german, Ralf Rangnick, care se află la cârmă din 2022. AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal - CM 2026: Echipa Statelor Unite, calificată în optimi după 2-0 cu Bosnia-Herțegovina
Selecționata Statelor Unite s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Bosniei-Herțegovina cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri, pe San Francisco Bay Area Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Americanii s-au impus prin golurile marcate de Folarin Balogun (45) și Malik Tillman (82), dar au jucat mai bine de o jumătate de oră inferioritate numerică. în optimi, ''Team USA'' va întâlni pe 6 iulie la Seattle echipa Belgiei, care a obținut o victorie dramatică, după prelungiri, în fața Senegalului (3-2). Americanii nu vor putea conta pe golgheterul Balogun (suspendat). Foto: (c) Carlos Barria/REUTERS Bosnia-Herțegovina a început mai bine și a avut două oportunități în primul sfert de oră, un șut expediat de Demirovic (10), de la 16 metri, respins de portarul Freese, și un corner executat cu efect de Alajbegovic, respins de același Freese. Gazdele au preluat controlul jocului și s-au apropiat periculos de poarta lui Vasilj. Echipa antrenată de Mauricio Pochettino a solicitat penalty (30), la un duel între Dedic și Balogun, dar arbitrul a făcut semn ca nu a fost. Un minut mai târziu, Balogun (31) a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Americanii au deschis scorul în finalul primei reprize, prin golgheterul Balogun (45), care a profitat de o minge respinsă greșit de Radeljic în Muharemovic, după o lansare a lui Tillman. Echipa Statelor Unite putea intra la pauză cu un avantaj mai mare, dar același Balogun a ratat din 6 metri (45+8), șutul atacantului lui AS Monaco ștergând bara transversală la recentrarea lui Dest. Foto: (c) Carlos Barria/REUTERS Americanii se aflau la cârma meciului și părea că nimic nu poate schimba cursul jocului, însă la un duel pentru minge Balogun l-a călcat pe tendon pe Muharemovic (62), iar atacantul a fost eliminat după ce arbitrul a văzut imaginile video. Team USA a trecut în defensivă, bosniacii au căutat să marcheze, însă au fost neinspirați, tensionați, nereușind să desfacă sistemul compact al gazdelor. O situație notabilă a fost șutul lui Demirovic (66), din întoarcere de la 15 metri, însă Freese a reținut. Echipa gazdă a încercat să contraatace de câte ori a avut șansa și a obținut o lovitură liberă din marginea careului advers, pe care Malik Tillman a transformat-o (82). Fosta adversară a României din preliminarii și viitoarea adversară din Liga Națiunilor nu a reușit nici măcar un gol de onoare, deși Alajbegovic (90+2) și Mahmic (90+8, 90+9) au șutat la poartă, însă fără precizie. Foto: (c) Carlos Barria/REUTERS Atacantul Jovo Lukic (Universitatea Cluj), golgheterul Superligii României în sezonul trecut, care a marcat în meciul de debut al bosniacilor la CM 2026, 1-1 cu Canada, a rămas pe banca de rezerve și în acest meci. Echipa SUA s-a alăturat astfel în optimi celorlalte trei formații gazdă, Canada și Mexic, care obținuseră biletele anterior. Americanii nu mai obținuseră o victorie într-o fază eliminatorie directă a Cupei Mondiale de la succesul cu Mexic (2-0) din optimile CM 2002. SUA - Bosnia-Herțegovina 2-0 (1-0) Au marcat: Folarin Balogun (45), Malik Tillman (82). San Francisco, San Francisco Bay Area Stadium: 68.827 spectatori Cupa Mondială 2026 - șaisprezecimi de finală Au evoluat echipele: SUA: 24. Matthew Freese - 16. Alexander Freeman, 3. Christopher Richards, 13. Timothy Ream (căpitan) - 2. Sergino Dest (14. Sebastian Berhalter, 88), 8. Weston McKennie (7. Giovanni Reyna, 90+5), 4. Tyler Adams, 17. Malik Tillman, 5. Antonee Robinson - 10. Christian Pulisic (9. Ricardo Pepi, 88), 20. Folarin Balogun. Selecționer: Mauricio Pochettino. Rezerve neutilizate: 1. Matthew Turner, 25. Christopher Brady - 6. Auston Trusty, 12. Miles Robinson, 18. Maximilian Arfsten, 23. Joseph Scally, 11. Brenden Aaronson, 19. Haji Wright, 21. Timothy Weah, 26. Alejandro Zendejas. Bosnia-Herțegovina: 1. Nikola Vasilj - 7. Amar Dedic (15. Amar Memic, 75), 18. Nikola Katic, 21. Stjepan Radeljic, 4. Tarik Muharemovic, 5. Sead Kolasinac (23. Haris Tabakovic, 75) - 14. Ivan Sunjic (6. Benjamin Tahirovic, 51), 8. Armin Gigovic (20. Esmir Bajraktarevic, 51), 19. Kerim Alajbegovic - 10. Ermedin Demirovic, 11. Edin Dzeko (căpitan; 26. Ermin Mahmic, 51). Selecționer: Sergej Barbarez. Rezerve neutilizate: 12. Mladen Jurkas, 22. Martin Zlomislic - 2. Nihad Mujakic, 3. Dennis Hadzikadunic, 24. Arjan Malic, 13. Ivan Basic, 16. Amir Hadziahmetovic, 17. Dzenis Burnic, 9. Samed Bazdar, 25. Jovo Lukic. Arbitru: Raphael Claus; arbitri asistenți: Danilo Manis, Rodrigo Figueiredo (toți din Brazilia); al patrulea oficial: Dario Herrera (Argentina); arbitru asistent de rezervă: Cristian Navarro (Argentina) Arbitru video: Juan Soto (Venezuela); arbitri asistenți video: Nicolas Gallo (Columbia), Jerome Brisard (Franța) Cartonașe galbene: Barbarez (80), Radeljic (81). Cartonaș roșu: Folarin Balogun (64). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Fotbal - CM 2026: RD Congo a fost învinsă de cel mai bun atacant din lume (selecționer)
Sebastien Desabre, selecționerul RD Congo, a subliniat că Anglia a trebuit să se bazeze pe Harry Kane, 'cel mai bun atacant din lume', pentru a reveni și a câștiga meciul din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, miercuri la Altanta. Selecționata Three Lions s-a impus cu scorul de 2-1 printr-o dublă a lui Harry Kane, reușită în repriza secundă (75, 86), după ce africanii au condus cu 1-0 încă din minutul 7, după reușita lui Brian Cipenga. 'Am folosit un sistem care a funcționat destul de bine, mai ales în atac. Ne-am creat ocazii care au semănat îndoiala în echipa Angliei. Au fost nevoiți să se bazeze pe cel mai bun atacant din lume pentru a reveni. Am făcut ce trebuia să facem și am fost aproape. Aceasta este în sine o victorie', a declarat Desabare la finalul partidei. 'Când îți reprezinți țara, trebuie să oferi ceva, iar toată lumea a văzut astăzi că fotbalul congolez a atins un nivel bun', a adăugat el. Desabre a recunoscut că jucătorii săi sunt evident 'dezamăgiți', dar a subliniat că au avut o evoluție bună la Cupa Mondială. 'Suntem dezamăgiți pentru că părăsim Cupa Mondială. Am marcat cinci goluri la acest turneu și am disputat o Cupă Mondială bună împotriva a patru echipe (Columbia, Portugalia, Uzbekistan și Anglia) care sunt mult mai sus în clasamentul mondial', a remarcat selecționerul RD Congo. RD Congo a disputat a doua sa Cupă Mondială, la 52 de ani de la prima sa apariție la această competiție, în 1974, când țara era cunoscută sub numele de Zair. Anglia va înfrunta în optimile de finală selecționata Mexicului, pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico, pe 6 iulie. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal - CM 2026: Astăzi am avut multe emoții, a spus selecționerul Belgiei după victoria în fața Senegalului
Selecționerul Belgiei, Rudi Garcia, a declarat după victoria dramatică cu scorul 3-2 în fața Senegalului, din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, că fotbalul 'înseamnă emoții', pe care l-e trăit din plin în meciul disputat miercuri la Seattle. Senegalul a condus cu 2-0 până în minutul 85, prin golurile lui Habib Diarra (25) și Ismaila Sarr (51), însă belgienii au revenit și au întors rezultatul prin golurile lui Romelu Lukaku (86) și Youri Tielemans (89, 120+5 din penalty). 'Fotbalul înseamnă emoții, iar astăzi am avut multe, mai ales când eram conduși cu 2-0. în pauza de hidratare, le-am spus că trebuie să marcăm pentru a face scorul 2-1 și că orice este posibil', a declarat Garcia la conferința de presă pe care a susținut-o la finalul jocului. Acesta a considerat prelungirile 'fantastice' și le-a comparat cu o luptă 'între doi boxeri', în care ambele echipe au avut ocazii. 'Am fost foarte solizi și continuăm aventura noastră. Acest lucru ne va permite să creștem, pentru că arată că orice se poate întâmpla până la fluierul final. Senegalul a meritat și el să câștige, dar mă bucur că am fost noi', a spus antrenorul belgian, care a lăudat decizia lui Youri Tielemanns de a executa penalty-ul, 'care nu a fost ușor după 120 de minute'. De asemenea, Garcia a lăudat atitudinea jucătorilor de pe banca de rezerve care au intrat în joc pe parcurs. 'Fără ei, nu am fi reușit. Este important să găsim rezervele potrivite pentru a revitaliza echipa; toată lumea merită felicitări', a declarat el. Belgia va înfrunta în optimile de finală, pe 7 iulie la Seattle, selecționata Statelor Unite, una dintre gazdele competiției, care a învins la rândul ei, cu scorul de 2-0, selecționata Bosniei și Herțegovinei. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Fotbal - CM2026: FIFA precizează că anularea golului Germaniei în meciul cu Paraguay a fost corectă
Președintele Comisiei de Arbitri a FIFA, Pierluigi Collina, a dat de înțeles că arbitrul de la meciul Germaniei cu Paraguay a luat decizia corectă când a anulat golul lui Jonathan Tah în prelungirile partidei din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, relatează DPA. Validarea golului ar fi dus Germania în avantaj, în meciul de luni, dar s-a stabilit faptul că a existat un contact minim între Waldemar Anton și portarul Paraguayului, Orlando Gill. Foto: SHAWN THEW / EPA Orlando Gill a căzut în timp ce era executat un corner de către echipa Germaniei, iar arbitrul marocan Jalal Jayad a fost atenționat în cască de arbitrul asistent video despre o posibilă problemă în careu și a luat decizia după ce a studiat faza pe monitorul de la marginea terenului. După prelungiri, scorul era egal 1-1, iar echipa națională a Paraguayului a câștigat cu 4-3 la loviturile de la unsprezece metri, Germania fiind eliminată de la Cupa Mondială. într-un articol publicat de FIFA.com, Collina a vorbit despre arbitrajul de până acum de la Cupa Mondială. El nu l-a nominalizat pe Anton, dar a folosit o fotografie a momentului respectiv cu contactul dintre fundaș și Gill pentru a explica noua recomandare către arbitri de a fi atenți la unele situații specifice care ar putea apărea în legătură cu tacticile anumitor echipe. ''Un exemplu este atunci când jucătorii de atac încearcă să-i împiedice pe cei defensivi ai echipei adverse să se miște. Chiar dacă atunci când păstrează o poziție nu este fault propriu-zis, dacă jucătorul de atac nu este interesat să joace mingea și se mișcă deliberat, chiar și marginal, cu intenția clară de obstrucționare a mișcării adversarului și îl împiedică să se apere, iar arbitrii, și după nevoie sistemul de analiză VAR, trebuie să analizeze cu atenție incidentul și să intervină'', a comunicat Collina. ''Acesta este în special cazul în care scopurile tactice împiedică portarul să aibă posibilitatea de a apăra poarta'', a mai transmis Collina. AGERPRES/(AS - redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Bosniei consideră echipa SUA favorită în duelul din șaisprezecimile de finală
Selecționerul Bosniei și Herțegovinei, Sergej Barbarez, consideră că echipa Statelor Unite este favorită în duelul din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, programat miercuri pe Levi's Stadium din Santa Clara (California). 'Sunt o echipă pentru care am mult respect, pentru modul în care joacă, pentru modul în care valorifică entuziasmul din jurul lor. Este frumos să-i privești jucând. îi respect și sunt fericit să joc împotriva lor mâine, să concurez și sper să câștigăm', a spus Barbarez la conferința de presă dinaintea meciului. 'Desigur că sunt favoriți: sunt gazdele, dar și datorită reputației lor. Nu am avut niciodată o problemă să nu fim favoriți, acest cuvânt nu înseamnă nimic pentru mine', a adăugat el. Bosnia, viitoarea adversară a României în Liga Națiunilor, a ajuns în această fază a Cupei Mondiale după ce a avansat ca una dintre cele opt cele mai bune echipe de pe locul trei, datorită celor patru puncte acumulate în Grupa B. Statele Unite s-au calificat din postura de ocupantă a primului loc în Grupa D, în fața Australiei. Mauricio Pochettino, selecționerul SUA, a negat că echipa sa este favorită împotriva Bosniei. Barbarez a minimalizat, totodată, recenta lipsă de respect arătată față de Bosnia de către un jurnalist de la un post american de televiziune. 'Aceasta este o consecință a culturii actuale, a rețelelor de socializare; vezi totul. Nu mă îngrijorează, cu adevărat. Astfel de lucruri se întâmplă în fiecare zi; suntem o țară mică, uneori se întâmplă aceste lucruri, dar nu am nicio problemă cu asta', a mai spus selecționerul bosniac. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Michael Olise se apropie de recordul de assist-uri deținut de Messi și Maradona
Francezul Michael Olise, autorul a cinci pase decisive de la debutul actualei ediții a Cupei Mondiale de fotbal, se apropie de recordul deținut de argentinienii Lionel Messi și Diego Maradonna, ambii cu câte opt asssist-uri, scrie L'Equipe. Olise a oferit cele cinci assist-uri în patru meciuri disputate de la debutul turneului din America de Nord, ultimele două în cursul partidei pe care Franța a câștigat-o cu scorul de 3-0 în fața Suediei, marți la East Rutherford (New Jersey), în șaisprezecimile de finală ale competiției. în vârstă de 24 de ani, Michael Olise a reușit această performanță la prima sa participare la o Cupă Mondială. Lionel Messi dispută în prezent a șasea sa Cupă Mondială, după cele din 2006, 2010, 2014, 2018 și 2022, iar Maradona a participat la ptru turnee finale (1982, 1986, 1990, 1994). Internaționalul francez, aflat sub contract cu Bayern Munchen, este unul dintre cei mai curtați jucători din actualul mercato, presa spaniolă afirmând că Real Madrid ar fi dispusă să plătească până la 200 de milioane de euro pentru a-și asigura serviciile lui Olise, însă campioana en titre a Germaniei a anunțat că nu intenționează să renunțe la starul său. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal - CM 2026: Mii de mexicani au sărbătorit în stradă calificarea în optimile de finală
Mii de mexicani au ieșit marți pe străzile a zeci de orașe pentru a sărbători victoria cu 2-0 a echipei naționale Mexicului asupra Ecuadorului, care le-a asigurat 'aztecilor' un loc în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, scrie EFE. La Ciudad de Mexico, bulevardul central Reforma, unde se află monumentul îngerul Independenței - un loc tradițional de adunare pentru celebrarea victoriilor selecționatei naționale - a fost plin de mii de oameni cu câteva ore înainte de meci. Administrația capitalei mexicane instalase ecrane gigantice - 60 în tot orașul - pentru ca locuitorii să se poată bucura de meci. 'Felicitări echipei noastre naționale mexicane pentru această victorie enormă și istorică pe teren propriu! Ce mândrie să-i vedem jucând cu curajul, talentul și inima pe care le-au afișat pe teren pentru a-și asigura calificarea în faza următoare. încă o dată, cea mai sportivă capitală dovedește că are cei mai buni fani!', a scris pe Twitter primărița din Ciudad de Mexico, Clara Brugada. întârziați cu o oră din cauza unei furtuni, fanii mexicani au așteptat începerea meciului cu încredere deplină că favoriții lor vor reuși să înscrie și să obțină victoria și calificarea în faza următoare. Sărbătorile, înainte, în timpul și după meci, au avut loc și în celelalte două locații ale Cupei Mondiale din Mexic, orașele Guadalajara (vest) și Monterrey (nord), precum și în alte orașe din țară. în fața a 80.824 de spectatori, Mexicul a învins Ecuadorul prin golurile marcate de Julian Quinones (22) și Raul Jimenez (31). Mexicanii, care nu au primit gol în cele patru meciuri disputate de la debutul turneului, vor evolua în optimi pe 5 iulie, tot la Ciudad de Mexico, împotriva câștigătoarei partidei dintre Anglia și RD Congo, programată miercuri la Atlanta. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ada Vîlceanu)































