Mijlocașul Elliot Anderson, prezent cu naționala Angliei la Cupa Mondială 2026, s-a transferat joi de la Nottingham Forest la Manchester City, într-o tranzacție prezentată ca fiind cel mai scump transfer al unui fotbalist britanic, scrie Reuters.

Cluburile nu au dezvăluit detaliile financiare, însă presa britanică a relatat că valoarea tranzacției se ridică la până la 116 milioane de lire sterline (153 de milioane de dolari), depășind suma de până la 115 milioane de lire pe care Real Madrid a convenit să o plătească Borussiei Dortmund pentru Jude Bellingham în 2023.

'Anderson, în vârstă de 23 de ani, participă în prezent la Cupa Mondială FIFA alături de naționala Angliei și a efectuat vizita medicală în Kansas. Formalitățile transferului vor fi definitivate la revenirea sa în Anglia', a indicat City într-un comunicat.

Anderson devine de asemenea cel mai scump transfer al lui Manchester City, fiind depășită suma de 100 de milioane de lire sterline plătită pentru achiziționarea extremei Jack Grealish de la Aston Villa în 2021.

Anderson, un produs al academiei clubului Newcastle United, s-a transferat la Forest pentru 35 de milioane de lire sterline în 2024 și a bifat 92 de apariții pentru echipă în toate competițiile, reușind să înscrie șase goluri și să ofere 11 pase decisive.

Mijlocașul și-a câștigat reputația unui jucător plin de energie și cu o bună disciplină tactică, îmbinând soliditatea defensivă cu capacitatea de a contribui la jocul ofensiv.

El se alătură unui compartiment median al lui Manchester City deja plin de calitate, cu jucători ca Rodri, Nico Gonzalez, Mateo Kovacic, Tijjani Reijnders, Rayan Cherki, Matheus Nunes și englezul Phil Foden.

City, care a încheiat sezonul din Premier League pe locul secund, în urma lui Arsenal, va începe o nouă eră sub conducerea fostului antrenor al lui Chelsea, Enzo Maresca, după plecarea lui Pep Guardiola la finalul unui deceniu de mare succes la cârma echipei.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)