Selecționerul Belgiei, Rudi Garcia, a declarat după victoria dramatică cu scorul 3-2 în fața Senegalului, din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, că fotbalul 'înseamnă emoții', pe care l-e trăit din plin în meciul disputat miercuri la Seattle.

Senegalul a condus cu 2-0 până în minutul 85, prin golurile lui Habib Diarra (25) și Ismaila Sarr (51), însă belgienii au revenit și au întors rezultatul prin golurile lui Romelu Lukaku (86) și Youri Tielemans (89, 120+5 din penalty).

'Fotbalul înseamnă emoții, iar astăzi am avut multe, mai ales când eram conduși cu 2-0. În pauza de hidratare, le-am spus că trebuie să marcăm pentru a face scorul 2-1 și că orice este posibil', a declarat Garcia la conferința de presă pe care a susținut-o la finalul jocului.

Acesta a considerat prelungirile 'fantastice' și le-a comparat cu o luptă 'între doi boxeri', în care ambele echipe au avut ocazii.

'Am fost foarte solizi și continuăm aventura noastră. Acest lucru ne va permite să creștem, pentru că arată că orice se poate întâmpla până la fluierul final. Senegalul a meritat și el să câștige, dar mă bucur că am fost noi', a spus antrenorul belgian, care a lăudat decizia lui Youri Tielemanns de a executa penalty-ul, 'care nu a fost ușor după 120 de minute'.

De asemenea, Garcia a lăudat atitudinea jucătorilor de pe banca de rezerve care au intrat în joc pe parcurs. 'Fără ei, nu am fi reușit. Este important să găsim rezervele potrivite pentru a revitaliza echipa; toată lumea merită felicitări', a declarat el.

Belgia va înfrunta în optimile de finală, pe 7 iulie la Seattle, selecționata Statelor Unite, una dintre gazdele competiției, care a învins la rândul ei, cu scorul de 2-0, selecționata Bosniei și Herțegovinei. AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)