Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament.
Termenul de încheiere a anchetei a fost prelungit luni de plenul Senatului până pe 8 noiembrie. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a motivat prelungirea termenului prin faptul că nu au fost primite răspunsurile la solicitările adresate Curții Constituționale și unii dintre cei invitați nu s-au prezentat încă la audieri, deși au fost invitați de cinci ori până acum.
Astfel, comisia îi reinvită la audieri pentru săptămâna viitoare pe premierul interimar, Ilie Bolojan, și pe președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, precum și pe secretarul general al CCR, Alexandru Borcan.
Comisia pentru constituționalitate derulează și o anchetă parlamentară vizând împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulți politicieni.
Nici Cristian Deliorga nu s-a prezentat marți la audieri și nici președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, nu a fost prezent, deși a fost invitat pentru a da explicații privind organizarea deplasării.
Comisia îi va reinvita și pe aceștia la audieri tot săptămâna viitoare.
Pe 24 august, plenul Senatului a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare de către Comisia pentru constituționalitate cu privire la întâlnirea din 14 august dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. Pe 8 septembrie, plenul Senatului a extins obiectul de activitate al comisiei de anchetă pentru zborul cu un avion privat în Mykonos efectuat de judecătorul CCR Cristian Deliorga.
Senatorul AUR Corneliu Negru, secretar al Comisiei pentru constituționalitate, a precizat că a depus la Biroul permanent un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Regulamentului Senatului prin care propune instituirea obligației persoanelor citate într-o anchetă desfășurată de o comisie parlamentară de a se prezenta la audieri.
'În cazul refuzului nemotivat de a se prezenta în fața comisiei, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției unde își desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective, sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Codul penal', se arată în proiectul senatorului AUR. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare
Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial









