Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania.
'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost alături de prietenii noștri din Germania, pe baza relațiilor excepționale dintre cele două țări, care au cunoscut o dezvoltare fără precedent. Din punct de vedere economic, Germania este principalul investitor în economia românească, cu 18,662 miliarde de euro, la 31 decembrie 2024, și principalul partener comercial, cu un volum al schimburilor comerciale bilaterale de 42,6 miliarde euro în 2025', a afirmat Ganț, reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România în Parlament.
El a adăugat că România ocupă 'un onorant' loc 17 pe lista partenerilor comerciali ai Germaniei la nivel global.
'Pe baza tratatului bilateral de prietenie, am dezvoltat, în ultimii 25 de ani, de la semnarea lui, relații exemplare de parteneriat bilateral, precum și în Uniunea Europeană și NATO. În contextul internațional actual al războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei și al reașezării relațiilor transatlantice, relația cu Republica Federală Germania este pentru România de maximă importanță. Colaborarea în cadrul NATO s-a extins, suntem foarte buni aliați, dovadă fiind și investițiile germane în industria românească de apărare', a completat deputatul.
Potrivit acestuia, cea mai solidă punte de legătură între cele două țări este cea în plan uman.
'Sute de mii de români trăiesc și muncesc în Germania, contribuind alături de noi, cei din minoritatea germană din România, la extinderea și aprofundarea relațiilor dintre cele două țări. Pentru noi, cei din Forumul Democrat al Germanilor din România, aceste relații au reprezentat întotdeauna o prioritate, având o contribuție semnificativă în plan politic, cultural și economic. Vom continua cu consecvență acest demers în beneficiul ambelor părți. Mulțumim, totodată, României și Germaniei pentru sprijinul primit în domeniul învățământului în limba maternă, în prezervarea tradițiilor și patrimoniului cultural material și imaterial, în asigurarea protecției sociale și în dezvoltarea microîntreprinderilor. Cu această ocazie, doresc prietenilor și partenerilor noștri din Germania pace și prosperitate și în continuare relații privilegiate cu România', a transmis președintele FDGR. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu)
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
Anamaria Gavrilă: Parlamentarii POT nu votează Guvernul Mureșan
Anamaria Gavrilă: Parlamentarii POT nu votează Guvernul Mureșan
Senat/Termenul în care se poate solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință la următorul scrutin - prelungit
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prelungește de la șase luni la un an termenul în care cetățenii cu drept de vot pot solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru următorul scrutin. Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice loc









