Actorul britanic Paul Bettany a declarat că Marvel i-a transformat cariera și viața personală după o întorsătură neașteptată a sorții, petrecută în urmă cu peste un deceniu, când a primit oferta de a interpreta personajul Vision chiar după ce fusese anunțat că i s-a terminat cariera la Hollywood, transmite marți Reuters.
Într-o discuție cu Reuters, purtată luni la Londra cu ocazia premierei miniseriei Disney+ ''VisionQuest'', Bettany a afirmat că apartenența la Universul Cinematografic Marvel i-a oferit oportunități atât pe ecran, cât și în afara acestuia.
''Înseamnă că am putut să refuz anumite proiecte și să petrec timp cu familia. Înseamnă că am avut posibilitatea să regizez și să scriu un film. Înseamnă că pot obține finanțare pentru filme pe care altfel nu le-aș fi putut realiza'', a spus el.
Bettany s-a alăturat inițial universului Marvel oferind vocea asistentului cu inteligență artificială J.A.R.V.I.S., înainte de a debuta pe ecran în rolul androidului Vision în filmul din 2015 ''Avengers: Age of Ultron''.
Actorul a povestit că oportunitatea de a-l interpreta pe Vision a apărut într-un moment dificil al carierei sale, după ce un producător îi spusese că două eșecuri la box-office îi puseseră practic capăt perspectivelor la Hollywood.
''Participam la o audiție cu un producător - al cărui nume nu îl voi dezvălui - care mi-a spus că mi s-a terminat cariera'', a relatat el. ''M-am ridicat, am ieșit, am coborât și mi-au cedat picioarele. M-am așezat pe Sunset Boulevard și mi-am zis: 'Știi ceva? Poate are dreptate, poate că s-a terminat cu cariera mea''', a spus Bettany.
''Apoi mi-a sunat telefonul. Am răspuns și era Joss Whedon, care m-a întrebat: 'Ai vrea să-l joci pe Vision?' Și aceasta este o poveste reală''.
''VisionQuest'' completează o trilogie începută cu serialul ''WandaVision'' (2021) și continuată cu ''Agatha All Along'' (2024). Noua serie urmărește parcursul lui Vision în căutarea unui nou scop, în timp ce fuge alături de un băiat misterios care ar putea fi fiul său.
Creatorul și coordonatorul serialului, Terry Matalas, a declarat că producția abordează preocupările actuale legate de inteligența artificială. ''Avem această casă care ar trebui să existe în mintea unei inteligențe artificiale și care redă lucrurile ușor distorsionat, așa cum face AI-ul atunci când combină o multitudine de elemente pentru a crea un tot unitar'', a spus el.
Pentru actorul James D'Arcy, ''VisionQuest'' continuă o trăsătură definitorie a stilului narativ Marvel, îmbinând acțiunea cu teme emoționale și filosofice. ''Este vorba despre natura condiției umane'', susține el. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)










