Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marți, după discuțiile cu reprezentații partidelor și grupurilor parlamentare privind formarea unui guvern că este 'optimist' și nu se gândește la posibilitatea unui eșec, menționând că toate opțiunile 'rămân în picioare', și anume un guvern politic, hibrid sau tehnocrat.
Niculescu a afirmat că este concentrat pe misiunea pe care o are, aceea de a forma un guvern și nu se gândește la 'posibilitatea unui eșec'.
'Discuțiile au fost despre formarea guvernului, dar au fost și despre programul de guvernare, despre ceea ce îi interesează pe români. Pe români îi interesează să aibă un guvern cu puteri depline care să se aplece asupra problemelor lor, care sunt numeroase. După cum știm, traversăm o criză politică de atâtea luni, o criză economică ce trebuie rezolvată, o criză socială pe care o simt din ce în ce mai mulți oameni. Toate aceste discuții au fost cu reprezentanții Parlamentului, am discutat cu ei și am repetat că este nevoie de acest guvern, care să se aplece asupra problemelor lor. Am discutat despre chestiuni mai tehnice, proiecte de lege, documente care pot fi adoptate, reforme care pot fi implementate, a fost o paletă foarte largă de discuții pe care am avut-o și vreau să le mulțumesc', a declarat Niculescu la Parlament.
El a spus că, după negocierile cu partidele parlamentare, este optimist privind votul de învestire.
'Toate opțiunile pe care le-am evocat și ieri rămân în picioare: guvern politic, guvern hibrid, politic și tehnic, sau un guvern tehnocrat. În ceea ce mă privește, sunt optimist că vom ajunge la un rezultat bun', a susținut Niculescu.
Premierul desemnat a adăugat că trebuie să ia o hotărâre 'destul de repede' în ceea ce privește una dintre variante și că are discuții în fiecare zi, în acest sens, cu liderii partidelor politice.
El a menționat că, în cazul unui guvern tehnocrat, are deja o listă de nume de posibili miniștri.
'Pentru un guvern tehnocrat am o listă pe care o putem prezenta chiar mâine, chiar astăzi, dar încă discuțiile sunt în curs. Despre Alexandru Nazare m-am mai exprimat pozitiv, nu o să o mai fac încă o dată, pentru că am spus deja toate calitățile pe care cred că le are. Evident, sunt oameni competenți care ar putea face parte dintr-un guvern tehnocrat. Orice nume v-aș spune acum, va da naștere la noi și noi discuții', a susținut premierul desemnat.
Întrebat dacă ia în calcul să discute cu AUR sau S.O.S, el a răspuns: 'Am discutat cu partide care și-au arătat deschiderea de a vota un astfel de guvern sau de a vota un guvern, fie că este politic, tehnic sau mixt. Partidul despre care vorbiți dumneavoastră a spus că nu are deschidere acum să voteze un guvern. Asta nu înseamnă că, odată ce voi fi învestit în funcție, nu voi veni în Parlament și nu le voi cere miniștrilor să vină în Parlament să stea de vorbă, conform responsabilităților instituționale, cu reprezentanții Parlamentului, pentru că ei sunt reprezentații poporului. Deci, va fi un semn de deschidere foarte firească, aș spune, față de această instituție extrem de reprezentativă pentru democrație care este Parlamentul. (...) Am tot respectul pentru votanții partidelor din România și va fi timp de discuție odată ce guvernul va fi învestit. Nu mai e chiar atât de mult timp, mă concentrez acum pe formarea guvernului'.
Niculescu a subliniat că nu se gândește la posibilitatea unui eșec.
'Sunt concentrat pe misiunea pe care o am de a face un guvern, nu mă gândesc la posibilitatea unui eșec. (...) Am discuții în permanență cu liderii tuturor partidelor cu care am discutat deja, uneori sunt în spațiul public și ne vedeți și dumneavoastră, alteori sunt telefonice, dar, evident, negocierile sunt mereu în curs, pentru că partidele își dau seama la fel de bine ca dumneavoastră, la fel de bine ca mine, câtă nevoie este ca această țară să iasă din criză. Vorbim despre formarea unui guvern de care România are nevoie rapid, pentru că avem nevoie de rectificare bugetară, fără o rectificare bugetară o să avem probleme mari, foarte curând, cu funcționarea administrației, cu școlile, cu combustibilul pentru instituții, cu plata pe care o fac instituțiile statului către firmele private, cu plata unor facturi către primării. Sunt probleme extrem de concrete pe care fiecare dintre noi le simte, fiecare dintre dumneavoastră le va simți. E greu de explicat că nu reușim să formăm un guvern', a transmis Niculescu.
Referitor la propunerea privind un acord între partide, Niculescu a spus: 'Ieri am propus să existe o formă de acord între partidele care susțin învestirea acestui guvern, suntem în discuții, am văzut o reacție, probabil vor mai veni și altele, dar, cum ziceam, nicio negociere nu este terminată până nu este terminată, acordul este deschis pentru toată lumea'. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Niculescu, după discuțiile cu partidele și grupurile parlamentare: Sunt optimist; toate opțiunile rămân în picioare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Băsescu: Mă tem că au mai rămas doar două soluții pentru a avea Guvern cu o oarecare stabilitate
Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că au mai rămas doar două soluții pentru a avea un Guvern ''cu o oarecare stabilitate'', și anume un Guvern de uniune națională sau unul format în urma alegerilor anticipate. ''Doar o părere! Cu actualul premier desemnat sau cu altul, mă tem că au mai rămas doar două
Cseke Attila: Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, din punctul său de vedere și din cel al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit. 'Din punctul meu de vedere, al ministrului Sănătății interimar, și din punctul de vedere al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit și pentru ca să avem, evident, un Guvern, pentru c
Andronache: PNL e gata să renunțe la guvernare, nu blochează instalarea Guvernului Niculescu; PSD să explice de ce se opune
PNL nu blochează instalarea Guvernului Niculescu și a oferit deja o cale de deblocare, fără să revendice participarea la putere, iar PSD trebuie să explice de ce se opune și prelungește criza, a declarat, marți, liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache. 'PNL este gata să renunțe la guvernare pentru deblocarea situației. în timp ce PNL e const
Grindeanu către Bolojan: Vă cerem să participați la construcția unui guvern responsabil
PSD îi cere lui Ilie Bolojan să participe la construcția unui guvern responsabil, ceea ce îi va da și șansa să corecteze problemele pe care tot el le-a creat, i-a transmis premierului interimar liderul social-democraților, Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, renunțați să mai trăiți în trecut! Concentrați-vă pe prezent și m
Bolojan: Cine s-ar mai asocia cu cei care nu respectă angajamentele, fug de răspundere și provoacă crize?
Premierul interimar Ilie Bolojan a reafirmat luni seara că PNL este dispus să asigure învestirea unui guvern, chiar dacă nu face parte din el, dar că nu va guverna din nou împreună cu PSD, pentru că refuză să îi mintă pe români cu soluții care nu au cum să funcționeze. 'De la moțiunea de cenzură, PSD îmi cere
Premierul desemnat a continuat seria consultărilor pentru formarea viitorului Guvern (sinteză)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat luni seria de consultări cu partidele și formațiunile politice pentru conturarea viitorului Guvern. Conform Constituției, Luca Niculescu are la dispoziție zece zile pentru a depune la Parlament programul de guvernare și lista viitorului Cabinet, termen care se încheie în această săptă
Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice - condiționată de absolvirea unui curs de legislație rutieră
Senatul a adoptat, în ședința de luni, un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice. Propunerea legislativă completează în acest sens Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publi
Ponta: Guvernul Niculescu - ultima șansă înainte de a ne sinucide ca și clasă politică; Bolojan are o poziție rațională
Grupul parlamentar Uniți pentru România este gata să facă parte din Guvernul propus de Luca Niculescu și nu va condiționa votul de învestitură de participarea la guvernare, a declarat deputatul Victor Ponta luni, după întâlnirea cu premierul desemnat, menționând că, dacă pică și acest Guvern, va fi un 'dezastru național' pe care









