Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puțin.
'Vreau să încep prin a le mulțimi profesorilor pentru dedicarea, răbdarea și implicarea cu care contribuie zi de zi la formarea copiilor noștri și a viitorului țării. (...) Dar nu am urcat la această tribună doar pentru a le mulțumi. Am urcat și pentru a spune lucruri care de obicei nu se spun într-o zi de sărbătoare. De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin. Le-am cerut performanță europeană, deși lucrează în școli pline de lipsuri, predau în clase aglomerate și sunt sufocați de birocrație. Și totuși școala a mers mai departe. A mers mai departe pentru că ei au continuat în fiecare dimineață să intre la clasă, au pregătit lecții și au găsit timp pentru copiii rămași în urmă. Nu au renunțat nici atunci când s-au simțit lăsați singuri. Iar pentru asta le sunt recunoscător', a spus Ghigiu.
El a adăugat că, după ani de stabilitate, norma didactică a crescut de la 18 sau de la 16 ore la 20, adică 'mai multe ore la clasă pentru același salariu'.
'Posturile didactice au fost blocate, iar plata cu ora a scăzut la 22 de lei. Dar totuși școala a continuat să meargă pentru că profesorii au continuat să meargă la clase. Acestea nu sunt opinii sau păreri politice, sunt realități din România în care trăim. Cred că respectul începe cu exemplul pe care îl dăm. Iar noi, în fața profesorilor, trebuie să le dăm respectul pe care îl merită', a afirmat deputatul PSD.
Deputata AUR Cristina Emanuela Dascălu a precizat că 'educația este temelia pe care construim România de mâine'.
'Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, ne înclinăm cu respect în fața celor care intră în clase și aprind lumini în mințile și în sufletele copiilor. În fața învățătorului care-i învață primele litere, în fața profesorului care transformă o simplă întrebare într-o pasiune, în fața celui care vede un talent acolo unde alții văd doar un copil timid. Dar nu avem voie să vorbim despre educație doar în discursuri și zile festive. Trebuie să o susținem prin fapte, prin școli sigure și moderne, prin investiții reale, prin mai puțină birocrație, prin salarii și condiții care să redea profesorului respectul pe care îl merită. Pentru că nu putem cere unui profesor să construiască viitorul unei țări dacă societatea nu-i oferă respectul și sprijinul de care are nevoie', a evidențiat Dascălu.
Deputatul PNL Daniel Gheorghe a spus că profesorii și învățătorii parcurg zi de zi 'procesul educației prin care cunoașterea, știința, cultura, arta devin parte integrantă din viața fiecărui copil, a fiecărui tânăr, a fiecărui român în parte'.
'Până la urmă, vorba lui Nicolae Iorga, școala este temelia unui neam. Iar pentru noi, astăzi, precum și în trecut, efortul educației, efortul valorizării principiilor fundamentale ale umanității și ale civilizației prin sistemul de învățământ rămâne un lucru care trebuie să reprezinte piatra de temelie a oricărui efort social. Mi-aduc aminte de marele reformator al învățământului românesc, liberalul Spiru Haret, mi-aduc aminte de ceea ce a însemnat în modernitatea românească promovarea culturii și a marilor valori și spun încă un lucru: școala trebuie să formeze caractere. Școala este baza civilizației și este baza deprinderii unor elemente fundamentale', a subliniat el.
Deputat USR Ciprian Rigman a declarat că în peste 20 de ani de catedră a învățat că 'educația se poate schimba în bine, prin concursuri corecte, infrastructură adecvată și finanțare corectă'.
'Ca oameni politici, ieșind din constrângerile bugetare de moment, avem datoria față de elevi, față de profesori și față de întreaga societate românească să facem mai mult, mai repede și mai bine pe fiecare dintre aceste coordonate. România este astăzi pe un loc fruntaș în Uniunea Europeană la analfabetism funcțional. 4 din 10 elevi de 15 ani nu înțeleg ce citesc. Nu este o problemă abstractă, este o probleme de securitate națională. O democrație nu poate funcționa cu cetățeni care nu pot interpreta lumea în care trăiesc', a atras atenția Rigman.
Deputatul UDMR Kantor Boglarka a menționat că viitorul unei societăți se construiește în fiecare zi în sălile de clasă, prin munca profesorilor.
'Înainte de a deveni deputată am fost învățătoare. Cunosc bucuria din ochii copiilor când înțeleg ceva nou, răbdarea necesară la fiecare lecție și valoarea fiecărui pas făcut împreună. De aceea, această zi are pentru mine o semnificație aparte. Un gând de prețuire se îndreaptă către profesorii care predau limbile minorităților naționale. Ei transmit cunoștințe și păstrează vie limba, cultura și identitatea comunităților noastre. Tot ei îi ajută pe copii să învețe bine limba română și să participe cu încredere la viața societății. Educația în limba maternă le permite copiilor să învețe și să se exprime în limba în care au descoperit lumea. Susținerea ei înseamnă respect pentru fiecare copil și pentru diversitatea României', a afirmat aceasta.
Deputatul grupului minorităților naționale Gheorghe Nacov a susținut că nu știe o țară care să protejeze atât de mult minoritățile naționale și dreptul lor de a învăța în limba maternă așa cum este România.
'Aș vrea să mă opresc o secundă doar asupra aspectului important pentru noi, minoritățile naționale, în ce privește educația, pentru că eu, cel puțin, nu cunosc o țară care să protejeze atât de mult minoritățile naționale și dreptul lor de a învăța în limba maternă. Pentru minoritățile naționale ale României, unele dintre noi cu vechime de sute de ani de când ne aflăm pe teritoriul țării noastre, orice lucru care ajută la conservarea identității noastre naționale, lingvistice și culturale este foarte important, cu atât mai mult educația, pentru că fără educație se pierd toate aceste semne ale apartenenței la un popor, cum suntem noi, unele comunități foarte mici. Vreau să profit de acest moment pentru a mulțumi încă o dată României și românilor pentru modul în care tratează învățământul în limbile minorităților naționale și o fac cu toată dragostea și recunoștința în numele tuturor colegilor mei', a transmis Nacov.
Deputatul S.O.S. România Verginia Vedinaș a afirmat că educația este cea care formează conștiințe și caractere, construiește personalități, 'pregătește un popor să evolueze, să reziste în fața tuturor intemperiilor istoriei'.
'Și tot ea este ceea ce ne ajută să ne formăm în respectul valorilor morale, laice și creștine, al îngăduinței, năzuinței, smereniei, curajului și demnității. Fiecare dintre noi purtăm în suflet chipul dascălilor noștri, fie ei educatori, învățători sau profesori. Prin raportare la ei ne-am construit mulți dintre noi destinul. Nu aș fi devenit niciodată ceea ce sunt dacă în viața mea nu existau ființe luminoase, precum profesorii Antonie Iorgovan, Nicolae Popa, Sanda Gimpu sau Ioan Traian Ștefănescu', a subliniat aceasta. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță)
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribu
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD
Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici









