logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Știri internaționale

Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe

Yemen: Rebelii Houthi au ocupat un oraș strategic și continuă înaintarea spre strâmtoarea Bab el-Mandeb
Politică externă 10.09. 14:58

Yemen: Rebelii Houthi au ocupat un oraș strategic și continuă înaintarea spre strâmtoarea Bab el-Mandeb

Forțele loiale guvernului din Yemen recunoscut internațional și sprijinite de o coaliție arabă condusă de Arabia Saudită s-au retras din orașul-port strategic Mokha de la Marea Roșie și s-au repliat către sud, în timp ce rebelii Houthi susținuți de Iran continuă înaintarea către strâmtoarea Bab el-Mandeb, situată pe o rută cheie a transportului maritim &ici

Alianța Nord-Atlantică va rămâne 'puternică' indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din Franța (Rutte)
Politică externă 10.09. 14:36

Alianța Nord-Atlantică va rămâne 'puternică' indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din Franța (Rutte)

Alianța Nord-Atlantică va rămâne 'unită' și 'puternică' indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale programate pentru primăvara anului viitor în Franța, a declarat joi secretarul general al NATO, Mark Rutte, relatează AFP. 'Alegerile din Franța vor avea loc în mai (...) și, încă o dată, indiferent de rezultat,

China: Un incendiu pe o navă din șantierul naval Qingdao s-a soldat cu cel puțin 20 de morți
Social extern 10.09. 14:32

China: Un incendiu pe o navă din șantierul naval Qingdao s-a soldat cu cel puțin 20 de morți

Douăzeci de persoane sunt confirmate moarte și alte cinci sunt dispărute după ce un cargo sub pavilion străin a luat foc în timpul lucrărilor de mentenanță pe un șantier din Qingdao, în provincia Shangdong din estul Chinei, au anunțat autoritățile locale, citate de Xinhua. în total pe navă se aflau 42 de persoane. Douăsprezece dintre ele au putut fi evacuate în deplină siguranță, cinci răniți au fost spitalizați și 20 de persoane au fost găsite 'fără viață', a relatat Xinhua. Președintele chinez Xi Jinping a dispus ''căutarea de urgență a persoanelor dispărute, o anchetă imediată și identificarea rapidă a cauzelor''. El nu a precizat care este pavilionul navei. ''O navă comercială de la (șantierul naval) Beihai Shipbuilding Co., sub pavilion străin, a luat foc cu puțin înainte de ora locală 11:15 (03:15 GMT) în timp ce se afla pentru lucrări de întreținere în portul Qingdao, în provincia Shandong, provocând un număr important de victime'', a relatat inițial agenția Xinhua, fără a oferi alte detalii. Premierul chinez Li Qiang a lansat un apel la ''împiedicarea unui eveniment secundar prin orice mijloace''. Qingdao Beihai Shipbuilding este o filială a șantierelor navale de stat China State Shipbuilding Corporation. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Anda Badea)

Danemarca/ Fosta regină Margrethe a fost externată
Zigzag 10.09. 14:17

Danemarca/ Fosta regină Margrethe a fost externată

Regina Margrethe, fosta suverană a Danemarcei, a părăsit spitalul în care a fost internată duminică după ce a acuzat o stare de indispoziție, a anunțat joi Casa Regală, citată de AFP. 'Majestatea Sa Regina Margrethe a primit în această dimineață permisiunea de a părăsi Rigshospitalet și a revenit acum la castelul Fredensborg', a scris Palatul într-un comunicat. Regina, în vârstă de 86 de ani, a fost tratată pentru un hematom la șold și deshidratare. Potrivit Casei Regale, regina 'se simte bine și va trebui să se menajeze în perioada următoare'. Este a treia oară când fosta regină a fost spitalizată în acest an. Regina Margrethe a II-a a abdicat în mod neașteptat în 2024 și, după 52 de ani în fruntea Danemarcei, a predat tronul fiului ei, regele Frederik al X-lea. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)

Fotbal: Federația franceză își retrage sprijinul pentru Gianni Infantino (presă)
Sport extern 10.09. 14:09

Fotbal: Federația franceză își retrage sprijinul pentru Gianni Infantino (presă)

Federația franceză de fotbal (FFF) își retrage sprijinul pentru Gianni Infantino, președintele FIFA, informează Le Monde și BFM, potrivit site-ului eurosport.fr. Așa cum era de așteptat, în urma reuniunii comitetului său executiv de joi, Federația franceză a decis să-și retragă sprijinul pentru candidatura lui Gianni Infantino la alegerile pentru p

Alegerile de duminică din Suedia i-ar putea aduce extremei drepte un loc în centrul guvernării (Reuters)
Politică externă 10.09. 14:05

Alegerile de duminică din Suedia i-ar putea aduce extremei drepte un loc în centrul guvernării (Reuters)

Suedezii merg la urne duminică în cadrul unor alegeri extrem de disputate, care au devenit, în fapt, un referendum privind cu privire la intrarea la guvernare a partidului de extremă-dreapta Democrații Suedezi, care și-ar consolida astfel parcursul de la statutul de paria la cel de partener de încredere într-o țară considerată cândva una dintre

Norvegia/ Oslo interzice ochelarii conectați în școlile sale
Social extern 10.09. 14:04

Norvegia/ Oslo interzice ochelarii conectați în școlile sale

Primăria din Oslo a interzis ochelarii conectați în școlile sale, astfel încât copiii să nu devină 'figuranți în colectarea de date de către Meta', a anunțat joi municipalitatea, citată de AFP. Interdicția se aplică pe toată durata zilei de școală și la toate nivelurile de învățământ, a precizat primăria într-un comunicat de presă. 'Noi, responsabilii politici, trebuie să avem curajul să fim sinceri cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt: una dintre cele mai bogate companii din lume a lansat un produs al cărui model economic se bazează în întregime pe faptul că este imposibil să știi când ești filmat', a declarat adjuncta responsabilă cu educația, Julie Remen Midtgarden. 'La Oslo, nu acceptăm ca copiii noștri să devină figuranți în colectarea de date de către Meta', a precizat ea într-un comunicat. Aleasă din rândul conservatorilor, Midtgarden a criticat dur guvernul de stânga care, în acest stadiu, afirmă doar că ia în considerare interzicerea recunoașterii faciale pe acest tip de ochelari și a anunțat înființarea unui grup de experți însărcinat cu analizarea modalităților de protejare a publicului. 'Acești ochelari se vând astăzi în Norvegia, sunt folosiți astăzi în curtea școlilor norvegiene, iar problema există chiar acum. A analiza problema nu înseamnă a acționa', a spus ea. Ochelarii conectați permit, printre altele, realizarea de fotografii și înregistrări video, ascultarea muzicii, efectuarea de apeluri telefonice, traducerea unor panouri scrise într-o limbă străină, proiectarea unui text sau a unei hărți în câmpul vizual sau chiar interacțiunea cu un asistent de inteligență artificială integrat. Meta ar fi dezvoltat o funcție de recunoaștere facială care ar urma să fie integrată în ochelarii săi conectați. Interdicția în școlile din Oslo datează de la 27 august, însă anunțul a fost amânat până joi din cauza armistițiului politic decis de partidele norvegiene după decesul regelui Harald al V-lea, survenită la 28 august. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)

Opozantul rus din exil Ilia Iașin cere mobilizarea la alegeri împotriva președintelui Vladimir Putin
Politică externă 10.09. 13:54

Opozantul rus din exil Ilia Iașin cere mobilizarea la alegeri împotriva președintelui Vladimir Putin

Opozantul rus Ilia Iașin, care trăiește în exil la Berlin, le cere tuturor rușilor care se opun războiului din Ucraina să voteze împotriva partidului președintelui Vladimir Putin la alegerile parlamentare din 20 septembrie, transmite joi AFP. Inițiativa lui Iașin, numită 'Amiaza pentru pace', urmărește să îi determine

Fotbal: Lamine Yamal merită Balonul de Aur, consideră antrenorul Hansi Flick
Sport extern 10.09. 13:53

Fotbal: Lamine Yamal merită Balonul de Aur, consideră antrenorul Hansi Flick

Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, consideră că starul Lamine Yamal merită să câștige în acest an Balonul de Aur pentru cel mai valoros fotbalist al planetei, transmite DPA. Ceremonia se va desfășura la 26 octombrie la Londra unde câștigătorul Cupei Mondiale îi va avea de înfruntat pentru adjudecarea tr

Consumului de băuturi 'foarte fierbinți' ar putea tripla riscul de cancer esofagian (studiu)
Știință 10.09. 13:39

Consumului de băuturi 'foarte fierbinți' ar putea tripla riscul de cancer esofagian (studiu)

Consumul de băuturi 'foarte fierbinți' ar tripla riscul de apariție a tumorilor esofagiene, conform concluziilor celui mai amplu studiu internațional asupra legăturii dintre acest obicei și cancer. Rezultatele studiului demonstrează că oamenii ar trebui să lase ceștile cu ceai sau cu cafea foarte fierbinți să se răcească până când pot fi consumate fără disconfort, pentru a-și reduce riscul de a dezvolta această boală, relatează joi The Guardian, care citează experți în oncologie. Cercetarea a constatat că temperatura băuturii și numărul băuturilor foarte fierbinți consumate de o persoană cresc riscul de a dezvolta carcinom esofagian (SCC) cu celule scuamoase. Cu toate acestea, băuturile fierbinți nu cresc riscul de a dezvolta adenocarcinom (AC), cealaltă formă de cancer esofagian. 'Consumul de băuturi 'foarte fierbinți' față de 'calde' a fost asociat cu un risc de SCC de trei ori mai mare, dar nu și cu riscul de AC, după ajustarea pentru frecvența consumului', potrivit studiului, care a fost publicat miercuri în International Journal of Cancer. 'După ce a fost luată în considerare temperatura băuturilor, consumul zilnic a șase sau mai multe băuturi fierbinți, comparativ cu mai puțin de șase, a fost asociat cu o creștere cu 71% a riscului de SCC, cu o asociere redusă cu riscul de AC', au afirmat cercetătorii. Studiul a fost condus de dr. Keren Papier, epidemiolog nutriționist senior la departamentul de sănătate a populației din cadrul Universității Oxford, Marea Britanie. Rezultatele se bazează pe analiza consumului de băuturi fierbinți în rândul a aproape 980.000 de persoane din Marea Britanie - cel mai mare număr de persoane la nivel global din orice studiu similar realizat până în prezent. Studiul a monitorizat participanții pe o perioadă de 14 ani pentru a oferi o imagine pe termen lung a obiceiurilor și stării lor de sănătate. Participanților li s-a cerut să precizeze cum preferă să consume băuturile calde. Răspunsurile disponibile includeau 'foarte fierbinți', 'fierbinți', 'călduțe' și 'nu consum băuturi calde'. Concluziile s-au bazat pe estimarea participanților cu privire la cât de fierbinți erau băuturile pe care le-au consumat, mai degrabă decât pe temperatura exactă a acestora. Studiul a formulat concluzii valabile pentru o populație din Europa de Vest, ce reflectă constatări similare observate deja în studii efectuate în Asia, Africa, America de Sud și Orientul Mijlociu, conform cărora consumul de ceai sau de mate (o băutură pe bază de plante, cu cofeină, populară în America de Sud) la o temperatură de 70 de grade Celsius sau mai mare crește riscul de cancer esofagian. Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului, parte a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a declarat în 2016 că băuturile fierbinți sunt 'probabil cancerigene pentru oameni' și 'una dintre cauzele probabile ale cancerului esofagian'. Se consideră că acestea sporesc riscul de îmbolnăvire prin provocarea unor leziuni termice la nivelul celulelor care căptușesc esofagul. Alcoolul și fumatul sunt alți factori de risc majori pentru acest tip de cancer. Autoritățile sanitare ar putea folosi aceste descoperiri recente pentru a încuraja publicul să consume băuturi mai reci și mai puține băuturi foarte fierbinți, în vederea reducerii numărului de persoane diagnosticate cu această formă de cancer esofagian, a afirmat echipa de cercetători. Spre exemplu, unul din șapte cazuri de SCC din Marea Britanie 'ar putea fi evitat dacă persoanele care au declarat că obișnuiesc să bea băuturi 'foarte fierbinți' le-ar consuma în schimb la o temperatură mai reprezentativă pentru intervalul de temperatură descris drept 'fierbinte''. 'Faptul că am observat o tendință clară a riscului în cadrul categoriilor de temperatură declarate de participanți sugerează că limitarea suplimentară a temperaturii la care persoanele își consumă băuturile la un nivel cu mult sub media acestei populații ar putea foarte bine să prevină o proporție și mai mare de cazuri de SCC', au afirmat cercetătorii. 'Acest studiu britanic amplu realizat pe adulți de vârstă medie, în rândul cărora băuturile fierbinți sunt consumate pe scară largă, oferă dovezi clare conform cărora temperatura și frecvența consumului de băuturi fierbinți reprezintă ținte utile pentru prevenirea SCC', au precizat ei. Fiona Osgun, șefa departamentului de informare în domeniul sănătății de la Cancer Research UK, organizația care a finanțat studiul, a declarat: 'Este dificil să stabilim cu exactitate cât timp trebuie lăsată o băutură fierbinte să se răcească. Dar, dacă sunteți îngrijorați, vă sugerăm să așteptați până când băutura ajunge la o temperatură confortabilă pentru a fi consumată, în loc să o beți cât încă este foarte fierbinte'. Organizația caritabilă nu consideră, însă, că localurile, cafenelele și restaurantele ar trebui să înceapă să servească ceaiul și cafeaua la o temperatură mai scăzută pentru reducerea riscului de SCC. Faptul că studiul s-a bazat pe temperaturi raportate de participanți ar fi putut influența rezultatele, a declarat profesorul de oncologie orală moleculară la Universitatea Queen Mary din Londra Muy-Teck Teh. 'O limitare esențială este, însă, faptul că temperatura percepută a băuturii este, prin natura sa, subiectivă, și rămâne neclar dacă persoanele care tolerează sau preferă băuturile foarte fierbinți au o termosensibilitate sau o sensibilitate modificată a mucoasei, ceea ce ar putea reflecta o predispoziție biologică subiacentă la carcinomul cu celule scuamoase și le-ar determina să prefere băuturile mai fierbinți. 'Această posibilitate nu poate fi exclusă și complică interpretarea cauzalității', a adăugat el. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)

Fotbal: Pochettino susține că titlul din Premier League din 2017 trebuie atribuit retroactiv lui Tottenham
Sport extern 10.09. 13:24

Fotbal: Pochettino susține că titlul din Premier League din 2017 trebuie atribuit retroactiv lui Tottenham

Mauricio Pochettino, selecționerul naționalei de fotbal a Statelor Unite, susține că titlul din Premier League din sezonul 2016-2017 trebuie atribuit retroactiv lui Tottenham, echipa pe care o pregătea atunci, informează DPA. Pochettino a condus-o pe Tottenham până pe locul al doilea în acel sezon, în urma lui Chelsea, care a

Peste 171 de milioane de elevi au avut educația perturbată de fenomene climatice extreme în 2025
Social extern 10.09. 13:17

Peste 171 de milioane de elevi au avut educația perturbată de fenomene climatice extreme în 2025

Peste 171 de milioane de elevi din întreaga lume, aproximativ unul din zece copii și tineri de la nivel preșcolar până la învățământul secundar superior, au avut educația perturbată de fenomene climatice extreme în 2025, arată o nouă analiză publicată joi de UNICEF. Raportul 'Learning Interrupted: Global Snapshot of Climate-Related School Disruptions in 2025', realizat pe baza datelor din 106 țări și teritorii, arată că furtunile, inundațiile, valurile de căldură, seceta și incendiile de vegetație au dus la închiderea școlilor, suspendarea cursurilor, deteriorarea infrastructurii educaționale și trecerea temporară la învățământul la distanță. Furtunile au fost principalul factor de perturbare, afectând 109 milioane de elevi la nivel global. Inundațiile au afectat cel puțin 70 de milioane de elevi, iar valurile de căldură au perturbat educația pentru aproximativ 50 de milioane de copii. 'Pentru milioane de copii, fenomenele climatice extreme înseamnă mai mult decât întreruperea lecțiilor. Ele distrug școli, lasă familiile fără locuințe și îi împing pe cei mai vulnerabili copii, în special pe fete, să părăsească definitiv sala de clasă', a declarat Catherine Russell, directorul executiv al UNICEF, citată într-un comunicat de presă difuzată de UNICEF România. în România, 554.705 elevi au fost afectați în 2025 de perturbări ale activității școlare provocate de fenomene climatice. Furtunile au reprezentat principalul risc climatic care a provocat perturbări ale procesului educațional, potrivit raportului UNICEF. La nivel global, trei sferturi dintre elevii afectați trăiesc în țări cu venituri mici și medii inferioare, unde sistemele educaționale dispun adesea de resurse limitate pentru a menține continuitatea educației în timpul situațiilor de urgență climatice. Pakistanul și Egiptul s-au numărat printre țările puternic afectate. în Pakistan, inundațiile severe provocate de muson în august au întârziat revenirea la școală pentru peste 28 de milioane de elevi. în Egipt, o furtună Khamsin a determinat suspendarea cursurilor la nivel național pentru o zi, afectând de asemenea peste 28 de milioane de elevi. în total, 40 de țări au înregistrat mai multe valuri de perturbări școlare asociate fenomenelor climatice pe parcursul anului. UNICEF avertizează că efectele asupra educației depășesc perioada în care școlile sunt închise. Pierderile de învățare și creșterea riscului de abandon școlar pot reduce productivitatea viitoare a forței de muncă, încetini creșterea economică și îngreuna reducerea sărăciei. Potrivit raportului, lipsa unor măsuri de protecție ar putea genera pierderi de cel puțin 200 de miliarde de dolari din veniturile de-a lungul vieții ale elevilor a căror educație a fost perturbată de fenomene climatice în 2025. Fetele sunt considerate deosebit de vulnerabile. în urma închiderii sau deteriorării școlilor, a strămutării familiilor și a pierderii veniturilor, acestea pot ajunge să preia responsabilități suplimentare de îngrijire sau de procurare a apei. Situația poate crește inclusiv riscul căsătoriilor timpurii și poate îngreuna revenirea la școală. UNICEF solicită guvernelor și partenerilor să consolideze reziliența sistemelor educaționale și să asigure continuitatea învățării în timpul situațiilor de urgență. Printre măsurile recomandate se numără creșterea finanțării pentru reziliența educației, investițiile în infrastructură școlară adaptată schimbărilor climatice, dezvoltarea unor sisteme de date care să permită anticiparea perturbărilor și includerea educației privind schimbările climatice în curriculum. 'Fenomenele climatice extreme amenință viețile și viitorul copiilor. Pentru a proteja educația copiilor de astăzi și a generațiilor viitoare, trebuie să investim în școli și sisteme educaționale construite pentru a rezista șocurilor climatice', a declarat Catherine Russell. Raportul UNICEF vine în contextul în care analiza 'Children's Climate Risk Report 2026', publicată în iunie, estima că aproape jumătate dintre copiii lumii, respectiv aproximativ 1,1 miliarde, sunt expuși la cel puțin trei riscuri climatice suprapuse, care le amenință sănătatea, educația și șansele de supraviețuire. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Cererile de azil din UE sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani
Social extern 10.09. 13:04

Cererile de azil din UE sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani

Țările Uniunii Europene au înregistrat în primul semestru al acestui an aproximativ 332.000 de cereri de protecție internațională, o scădere cu 17% comparativ cu 2025, confirmând tendința descendentă începută în 2024, a informat joi agenția UE pentru azil (EUAA) cu sediul în Malta, transmite AFP. 'Acesta este cel mai mic număr înregistrat într-un semestru din 2021', a subliniat agenția într-un comunicat. Situația se explică, în principal, prin tranziția politică din Siria care a dus la scăderea cererilor de azil din partea sirienilor în ultimul an, notează EUAA, considerând totuși că această schimbare de guvernare este una fragilă după răsturnarea regimului președintelui Bashar al-Assad de o coaliție de rebeli la sfârșitul anului 2024. Un alt factor este reprezentat de 'eforturile UE de a coopera cu țările de origine și de tranzit', în timp ce războiul din Orientul Mijlociu din ultimele șase luni nu s-a 'tradus printr-o creștere a cererilor de azil' la nivelul statelor membre UE. Trei sferturi din cererile de protecție internațională din ianuarie până în iunie 2026 au vizat patru țări: Franța, Italia, Spania și Germania. Aceste state reprezentau împreună 4/5 în bilanțurile anterioare, ceea ce înseamnă că și țările mai mici înregistrează cereri de mii de cazuri, cum este cazul Greciei, țara UE care primește cele mai multe cereri raportat la numărul populației, conform agenției europene. Dintre solicitanții de azil din primul semestru, cetățenii afgani au fost cei mai numeroși (39.000), depășindu-i pe cei din Venezuela și Bangladesh. Mai puțin de o treime din cererile procesate în primele șase luni ale anului au fost acceptate, a precizat EUAA, subliniind că acest lucru ar trebui să aibă un impact asupra cererilor viitoare. Conform reglementărilor europene intrate în vigoare în iunie, solicitanții din țările a căror rată de recunoaștere este mai mică de 20% sunt supuși unei proceduri accelerate, cu returnare rapidă în caz de respingere. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Simona Aruştei)

România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor inputurilor agricole în trimestrul al doilea
Economic extern 10.09. 12:59

România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor inputurilor agricole în trimestrul al doilea

Prețurile produselor agricole au scăzut cu 5,8% în Uniunea Europeană în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, acesta fiind al treilea trimestru consecutiv de declin, arată datele publicate joi de Eurostat. în schimb, prețurile inputurilor agricole (energie, îngrășăminte, nutreț etc.) au crescut cu 4,7% în trimestrul al doilea, după o perioadă de relativă stabilitate a prețurilor pe tot parcursul anului 2025 și primele trei luni din 2026. Prețul mediu al inputurilor agricole s-a majorat în toate statele membre UE, însă cele mai importante creșteri au fost înregistrate în Lituania (16,4%) și România (11,7%). La polul opus, cele mai modeste creșteri au fost înregistrate în Ungaria și Polonia (1,2% în ambele cazuri). în ceea ce privește prețurile produselor agricole, în ritm anual, acestea au scăzut în 20 de state membre UE. Cele mai abrupte scăderi au fost înregistrate în Danemarca (minus 17,2%), Irlanda (minus 16,2%), Letonia și Estonia (ambele cu o scădere de 14,5%), Luxemburg și Lituania (ambele cu o scădere de 14,2%). La acest capitol, România se numără printre țările unde prețurile produselor agricole au crescut în ritm anual, chiar dacă este vorba de o creștere de aproximativ 1%. în rândul principalele produse agricole, s-au înregistrat scăderi semnificative de prețuri la lapte (minus 16,6% între al doilea trimestru al anului 2025 și 2026) și cereale (minus 5,6%). în ceea ce privește inputurile, datele Eurostat arată că prețul mediu al energiei și lubrifianților în UE a crescut cu 22%, iar cel al îngrășămintelor și amendamentele pentru sol a crescut cu 13,4%. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor online: Irina Giurgiu)

Bilanțul deceselor cauzate de virusul West Nile în Italia crește la 41 de morți; au fost confirmate 594 de cazuri
Social extern 10.09. 12:58

Bilanțul deceselor cauzate de virusul West Nile în Italia crește la 41 de morți; au fost confirmate 594 de cazuri

Italia a înregistrat 41 de decese cauzate de virusul West Nile și 594 de cazuri de infectare confirmate, conform celui mai recent buletin săptămânal, cu date de până la 8 septembrie, al Institutului Superior de Sănătate (ISS), informează joi agenția de presă EFE. Dintre cele 594 de cazuri depistate, 306 corespund formei neuroinvazive, cea mai gravă formă a bolii. Cinci dintre acestea au fost importate din Maldive, Franța, Belgia, Grecia și Țările de Jos. Raportul menționează, de asemenea, 81 de cazuri asimptomatice depistate la donatori de sânge, 202 cazuri de febră, dintre care unul importat din Burkina Faso, patru cazuri cu alte simptome și un alt caz asimptomatic. Cifra reprezintă o creștere față de buletinul informativ emis anterior, care indica 521 de cazuri de infectare cu virusul West Nile. Rata de mortalitate a formelor neuroinvazive autohtone este situată în prezent la 13,3%, comparativ cu 15%, înregistrată în aceeași perioadă a anului 2025. Anul trecut, în această perioadă, fuseseră raportate 582 de cazuri și 39 de decese. Circulația acestui virus a fost detectată în 79 de provincii din 19 regiuni italiene, cu patru provincii mai multe decât în buletinul anterior. Virusul se transmite prin țânțarii din genul Culex, având ca rezervoare principale păsările migratoare și pescărușii. în paralel, buletinul include 12 cazuri de virus Usutu, înrudit cu West Nile (șapte în Lombardia și câte unul în Emilia-Romagna, Marche, Lazio, Piemont și Veneto). AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)

Liderii din BRICS se reunesc în India, pe fondul tensiunilor internaționale
Politică externă 10.09. 12:15

Liderii din BRICS se reunesc în India, pe fondul tensiunilor internaționale

India găzduiește în acest weekend lideri importanți din blocul diplomatic BRICS - inclusiv pe cei din Rusia și Iran - la un summit ce are loc în pline turbulențe geopolitice globale, de la conflictul din Orientul Mijlociu până la războiul din Ucraina, relatează joi AFP. Președintele rus Vladimir Putin și omologul său iranian,

NATO a dejucat un plan rusesc de sabotare a cablurilor submarine
Politică externă 10.09. 12:13

NATO a dejucat un plan rusesc de sabotare a cablurilor submarine

NATO a detectat în primăvara aceasta submarine rusești care încercau să desfășoare o armă secretă pentru dezafectarea unor cabluri maritime vitale de mare adâncime în apropiere de arhipelagul norvegian Svalbard, informează joi agenția Reuters pe baza a două surse oficiale care au solicitat să nu li se dezvăluie identitatea.

Comisia de afaceri externe a Parlamentului European a aprobat o serie de acorduri între UE și Elveția
Politică externă 10.09. 12:12

Comisia de afaceri externe a Parlamentului European a aprobat o serie de acorduri între UE și Elveția

Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European (AFET) a aprobat joi o serie de acorduri semnate în martie de Uniunea Europeană și Elveția, ce ar urma să contribuie la consolidarea cooperării și la extinderea acesteia la noi domenii, transmite AFP. Raportorul acestui text, eurodeputatul Christophe Grudler (Renew), a afirmat mierc

Franța avertizează asupra riscului de meningiom asociat utilizării pe termen lung a unui contraceptiv
Social extern 10.09. 11:32

Franța avertizează asupra riscului de meningiom asociat utilizării pe termen lung a unui contraceptiv

Agenția franceză pentru medicamente (ANSM) a anunțat joi că, începând cu data de 14 septembrie, vor fi trimise scrisori personalizate către aproximativ 1,6 milioane de femei care au primit rețete compensate pentru desogestrel de 75 micrograme, informându-le cu privire la un risc rar, dar documentat, de meningiom asociat cu utilizarea pe termen lung a acestui contraceptiv, informează agenția de presă EFE. Campania, care vizează, de asemenea, peste 90.000 de profesioniști din domeniul sanitar, se bazează pe un studiu realizat de Epi-phare - creat de ANSM și Fondul Național de Sănătate din Franța (CNAM) - și publicat în 2024, care a analizat datele a 8.391 de femei operate de meningiom între 2020 și 2023. Studiul nu a constatat o creștere a riscului asociat cu levonorgestrel, dar a detectat o creștere mică, însă semnificativă, în rândul femeilor cu vârsta peste 45 de ani care au utilizat desogestrel pe termen lung. Acest risc crește după cinci ani de utilizare și se dublează după șapte ani. Agenția a subliniat că riscul este mult mai mic în comparație cu cel observat în cazul altor progestogene, precum acetatul de ciproteronă, dar recomandă consultarea unui medic în cazul apariției unor simptome neurologice, cum ar fi dureri de cap persistente, tulburări de vedere, probleme de echilibru sau convulsii. Agenția a precizat, de asemenea, că riscul epidemiologic dispare la aproximativ un an de la întreruperea tratamentului cu desogestrel, notând însă că acest lucru nu înseamnă că un meningiom deja existent va dispărea. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)

#11septembrie/ NATO organizează o ceremonie solemnă în memoria victimelor atacurilor teroriste din 2001
Politică externă 10.09. 11:17

#11septembrie/ NATO organizează o ceremonie solemnă în memoria victimelor atacurilor teroriste din 2001

Secretarul general adjunct al NATO, Radmila Shekerinska, va participa vineri, alături de însărcinatul cu afaceri al Misiunii SUA la NATO, Scott Oudkirk, și de reprezentantul militar al SUA în Comitetul militar al NATO, generalul-locotenent William D. Taylor, la o ceremonie solemnă organizată la cartierul general al NATO în memoria victimelor atacurilor tero

Columbia: Șeful statului, obligat să ascundă filmări oficiale în care apăreau cadavre
Politică externă 10.09. 11:03

Columbia: Șeful statului, obligat să ascundă filmări oficiale în care apăreau cadavre

Justiția columbiană i-a ordonat noului președinte al țării, Abelardo De la Espriella, să ascundă de pe conturile de socializare ale președinției înregistrările video în care acesta apare mergând printre cadavrele unor presupuși infractori uciși de forțele de securitate, indică un document judiciar consultat miercuri de AFP. C

AIE: Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026
Economic extern 10.09. 11:02

AIE: Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026

Cererea mondială de cărbune este prognozată să crească cu 1,2% în 2026, ajungând la un nivel record de 8,94 miliarde de tone, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), care explică această creșterea neașteptată prin prețurile mai mari la gaze naturale, după perturbarea transporturilor de gaze naturale lichefiate (GNL) prin Strâmtoarea Ormuz, transmite EFE. Chiar dacă în prezent practic nicio livrare de cărbune nu trece prin Strâmtoarea Ormuz, conflictul din Orientul Mijlociu a avut un impact indirect asupra pieței, reducând drastic livrările de GNL prin strâmtoare și crescând prețurile la gazele naturale, conform unei evaluări a situației pe piața cărbunelui la jumătatea anului, publicate joi de AIE. Creșterea cererii de cărbune reprezintă o inversare a previziunilor anterioare ale agenției cu sediul la Paris, care arătau o ușoară scădere a cererii globale de cărbune în acest an. în țările cu centrale electrice atât pe gaz, cât și pe cărbune, creșterea prețurilor la gaze încurajează o utilizare mai mare a cărbunelui pentru generarea de energie electrică, conform ultimei actualizări a AIE. Această dinamică duce la creșterea consumului de cărbune în Europa, Japonia, Coreea de Sud, China și alte piețe comparativ cu previziunile anterioare, iar efectul ar putea dura până în 2027, deși modul cum evoluează situația în Strâmtoarea Ormuz va fi crucială. 'Multe depind de redresarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz', subliniază AIE în raportul său. Dacă livrările de GNL se redresează și prețurile gazelor revin la nivelurile de dinainte de conflict, cererea globală de cărbune ar putea scădea anul viitor. în schimb, dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă transporturilor de GNL, consumul de cărbune ar putea crește și mai mult. Revenirea cererii de cărbune vine în pofida faptului că producția globală de cărbune va scădea în 2026, după ce a atins un nivel record în 2025, chiar dacă va rămâne peste pragul de nouă miliarde de tone pentru al treilea an consecutiv. Principala cauză a scăderii producției este situația din China, cel mai mare producător mondial, unde inspecțiile de siguranță efectuate în urma unui grav accident minier din luna mai au dus la o reducere semnificativă a producției. Oferta mai mică de cărbune a Chinei contribuie la reducerea decalajului dintre producție și consum și ar trebui să contribuie la o reducere a stocurilor globale mari de cărbune acumulate în ultimii ani. Pentru 2027, AIE prognozează o ușoară redresare a producției globale de cărbune, impulsionată în principal de o revenire a producției chineze. Creșterea prețurilor la gaze nu este singurul factor care stimulează cererea de cărbune, potrivit AIE. De asemenea, China folosește mai mult cărbune pentru producția de substanțe chimice din cauza prețurilor ridicate la petrol, în timp ce un fenomen meteo El Nino deosebit de puternic ar putea crește nevoia de producție de energie electrică la unii dintre principalii consumatori asiatici. Per total, combinația dintre o cerere internațională mai mare decât se aștepta și o ofertă mai restrânsă pune presiune asupra prețurilor cărbunelui la nivel mondial, concluzionează AIE în raportul său. Agenția Internațională pentru Energie este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Organizația a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă. AGERPRES/(AS - redactor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)

Agențiile de presă din Europa de Sud-Est își consolidează cooperarea pentru combaterea dezinformării
Cultură 10.09. 10:38

Agențiile de presă din Europa de Sud-Est își consolidează cooperarea pentru combaterea dezinformării

Cooperarea dintre agențiile de presă și schimbul de informații verificate au fost evidențiate drept instrumente importante pentru combaterea dezinformării și asigurarea accesului publicului la informații de calitate, în cadrul reuniunii Asociației Agențiilor de Presă Balcanice - Europa de Sud-Est (ABNA-SE), desfășurate miercuri la Trieste, informează ANSA.

'Bun venit pe piața telefoanelor pliabile': răspunsul Samsung la iPhone-ul pliabil lansat de Apple
Economic extern 10.09. 10:20

'Bun venit pe piața telefoanelor pliabile': răspunsul Samsung la iPhone-ul pliabil lansat de Apple

Grupul sud-coreean Samsung a lansat joi o campanie publicitară pentru telefoanele sale pliabile, lăudând avantajul său pe partea de hardware și decizia de a intra mai rapid pe acest segment, în încercarea de a contracara provocarea creată de lansarea de către rivalul american Apple a unui iPhone pliabil, transmite Reuters. Apple a dezvăluit miercuri modelul Duo, un iPhone pliabil de 1.999 de dolari, destinat să revoluționeze o categorie de piață dominată mult timp de Samsung și companii chineze precum Huawei, ale căror dispozitive sau avut dificultăți în a trece dincolo de un public de nișă. Apple a adoptat designul în formă de pașaport pe care Samsung Electronics l-a dezvăluit acum două luni cu Galaxy Z Fold 8, la un preț de 1.899 de dolari și alimentat de inteligența artificială Gemini a Alphabet. 'Prețul Apple a fost unul dintre cele mai impresionante aspecte. Menținerea iPhone Duo puțin sub pragul de 2.000 de dolari, la 1.999 de dolari, și cu doar aproximativ 100 de dolari peste Galaxy Z Fold 8 pare o mișcare destul de îndrăzneață din partea Apple', a declarat Liz Lee, director asociat la firma de cercetare de piață Counterpoint. 'Ne așteptăm ca Apple să schimbe cu adevărat peisajul competitiv în domeniul dispozitivelor pliabile, iar cota de piață a Samsung va fi spusă la presiuni. Dar Samsung are mărime, ani de experiență și o distribuție globală puternică', a adăugat Liz Lee. Counterpoint se așteaptă ca Apple să cucerească o cotă de piață de 25%, ajungând din urmă Samsung, care ar urma să controleze o cotă de 38% în acest an. Samsung a pus panouri publicitare în orașe mari, inclusiv Seul, Tokyo și Londra, cu sloganuri precum 'Bun venit pe piața telefoanelor pliabile' și 'Cel mai ușor telefon pliabil din lume', evidențiind designul subțire și ușor al dispozitivelor sale. De asemenea, grupul sud-coreean a detaliat eforturile sale de lungă durată de a reduce greutatea telefoanelor sale pliabile într-o postare de pe site-ul său. Ca răspuns la lansarea lansarea iPhone Duo de miercuri, Samsung a lansat o serie de postări ironice pe X, ridiculizând ceea ce a descris ca o lipsă de inovație prin zeflemele precum 'reîncălzirea resturilor' și 'Până acum, la fel'. însă noul director general de la Apple, John Ternus, a criticat telefoanele pliabile existente, numindu-le 'ca două telefoane lipite stângaci unul de celălalt'. Samsung a lansat primele telefoane pliabile pentru piața de masă în anul 2019, după eșecurile inițiale, când cei care au testat telefoanele au raportat ecrane sparte și alte probleme la dislapy. De atunci, compania coreeană a lansat opt generații de telefoane pliabile, confruntându-se cu o concurență tot mai mare din partea rivalilor chinezi precum Huawei. însă Apple poate profita de lanțul de aprovizionare pe care Samsung l-a construit pentru telefoanele pliabile, inclusiv ecranele pliabile fabricate de propria unitate a Samsung, Samsung Display. 'Apple se pricepe să găsească momentul potrivit și să intre pe piață atunci când un produs atinge un anumit nivel de maturitate', a declarat Ben Wood, analist șef la CCS Insight. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)

Președintele Volodimir Zelenski vizitează Canada pentru a consolida cooperarea în domeniile apărării și energiei
Politică externă 10.09. 10:16

Președintele Volodimir Zelenski vizitează Canada pentru a consolida cooperarea în domeniile apărării și energiei

Prim-ministrul canadian Mark Carney se va întâlni joi cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în orașul canadian Calgary, în cadrul unei vizite a liderului ucrainean care va dura până vineri și care se concentrează pe consolidarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, economiei și energiei, transmite EFE.

Impactul schimbărilor climatice se intensifică în marile orașe europene, însă măsurile de adaptare întârzie (studiu)
Planeta 10.09. 10:16

Impactul schimbărilor climatice se intensifică în marile orașe europene, însă măsurile de adaptare întârzie (studiu)

Numeroase orașe mari din Europa, expuse la impactul schimbărilor climatice asupra sănătății, iau diverse inițiative în încercarea de a se adapta, cum ar fi ecologizarea sau mobilitatea sustenabilă, însă ritmul este prea lent, a concluzionat joi un studiu publicat în revista științifică The Lancet, care face apel la intensificarea eforturilor,

Fotbal: Joao Pedro și Estevao, convocați într-un lot al Braziliei remaniat
Sport extern 10.09. 10:11

Fotbal: Joao Pedro și Estevao, convocați într-un lot al Braziliei remaniat

Joao Pedro și Estevao își fac revenirea în lotul naționalei de fotbal a Braziliei, remaniată pentru meciurile amicale din septembrie și octombrie, după o Cupă Mondială ratată, a anunțat, miercuri, selecționerul italian Carlo Ancelotti, citat de AFP. Joao Pedro, 24 ani, a fost unul dintre jucătorii sacrificați de Ancelotti pentru a-i face loc lui Neymar în lotul pentru Cupa Mondială din America de Nord, la care Brazilia a fost eliminată în optimile de finală de Norvegia. Atacantul a avut un debut solid de sezon cu Chelsea în Premier League. Estevao era o piesă importantă pentru Selecao, dar s-a accidentat și a ratat Mondialul. în lotul convocat, Ancelotti i-a inclus și pe portarii Pedro Morisco și Otavio, fundașul Mauro Junior, precum și mijlocașii Breno Bidon și Gabriel Bontempo. Revin și vedete precum atacanții Vinicius Jr și Raphinha, mijlocașul Bruno Guimaraes sau fundașii centrali Gabriel Magalhaes și Marquinhos. între marii absenți se numără Neymar (34 ani), care și-a anunțat retragerea din naționlă, dar și mijlocașul Casemiro și portarul Alisson. Brazilia va întâlni Australia pe 25 și 29 septembrie, la Townsville, respectiv Brisbane, iar apoi India pe 3 octombrie la Kolkata. Lotul Braziliei convocat de Carlo Ancelotti: portari: Hugo Souza (Corinthians), Pedro Morisco (Coritiba), Otavio (Cruzeiro); fundași: Arthur Dias (Athletico Paranaense), Douglas Santos (Zenit Sankt Petersburg/Rusia), Gabriel Magalhaes (Arsenal/Anglia), Jair Cunha (Nottingham Forest/Anglia), Marquinhos (Paris Saint-Germain/Franța), Matheuzinho (Corinthians), Mauro Junior (PSV Eindhoven/Olanda), Vitor Reis (Manchester City/Anglia), Wesley (AS Roma/Italia); mijlocași: Andrey Santos (Manchester United/Anglia), Breno Bidon (Corinthians), Bruno Guimaraes (Arsenal/Anglia), Danilo (Botafogo), Douglas Luiz (Juventus Torino/Italia), Gabriel Bontempo (Santos); atacanți: Endrick (Real Madrid/Spania), Vinicius Jr (Real Madrid/Spania), Estevao (Chelsea/Anglia), Joao Pedro (Chelsea/Anglia), Pedro (Flamengo), Samuel Lino (Flamengo), Raphinha (FC Barcelona/Spania), Rayan (Bournemouth/Anglia). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)

Finanțarea americană pentru grupările europene aliniate cu MAGA exclude Franța, unde vor fi alegeri (Reuters)
Politică externă 10.09. 10:05

Finanțarea americană pentru grupările europene aliniate cu MAGA exclude Franța, unde vor fi alegeri (Reuters)

Un program de finanțare al Statelor Unite pentru organizațiile europene care urmăresc prioritățile președinției Trump va exclude grupurile franceze, din cauza sensibilităților legate de amestecul extern în alegerile prezidențiale din Franța, de anul viitor, transmite joi în exclusivitate agenția Reuters, citând două surse confidențiale.

#11septembrie/Trump va absenta de la evenimentele de comemorare a atentatelor din 2001 din New York
Politică externă 10.09. 10:05

#11septembrie/Trump va absenta de la evenimentele de comemorare a atentatelor din 2001 din New York

Comemorarea unui sfert de veac de la atacurile teroriste din 11 septembrie din New York va aduce un număr mare de reprezentanți instituționali în acest mare oraș american, însă iese în evidență, pe de-o parte, prezența primarului metropolei, Zohran Mamdani, controversat pentru mulți din cauza credinței sale musulmane și pozițiilor pro-palestiniene,

Nepalul are nevoie de aproape 5 miliarde de dolari pentru a începe reconstrucția după inundațiile de luna trecută
Social extern 10.09. 09:46

Nepalul are nevoie de aproape 5 miliarde de dolari pentru a începe reconstrucția după inundațiile de luna trecută

Principalul responsabil din Nepal pentru gestionarea dezastrelor a afirmat joi că țara sa are nevoie de 4,77 miliarde de dolari pentru a susține operațiunile inițiale de reconstrucție în urma inundațiilor și alunecărilor de teren devastatoare de luna trecută, informează agenția de presă niponă Kyodo. 'Aceasta este suma necesară pentru refacerea inițială a infrastructurii avariate și pentru asigurarea serviciilor de bază, precum locuințe temporare, hrană, asistență medicală și educație', a declarat pentru Kyodo News Dharma Raj Uprety, șeful Autorității naționale pentru reducerea riscurilor și gestionarea dezastrelor. Responsabilul nepalez a adăugat că valoarea totală a pagubelor provocate de inundații este 'încă în curs de evaluare'. Uprety a precizat că Nepalul îi va informa în acest sens pe partenerii săi de dezvoltare - inclusiv Japonia, China, India, Qatar și Marea Britanie - precum și organizațiile internaționale cum sunt Banca Mondială și Banca Asiatică de Dezvoltare. Calamitățile din 26 august s-au soldat cu peste 1.300 de morți, în timp ce peste 5.100 de persoane, inclusiv cetățeni străini, sunt în continuare date dispărute. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres