India găzduiește în acest weekend lideri importanți din blocul diplomatic BRICS - inclusiv pe cei din Rusia și Iran - la un summit ce are loc în pline turbulențe geopolitice globale, de la conflictul din Orientul Mijlociu până la războiul din Ucraina, relatează joi AFP.
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, sunt așteptați să sosească în capitala Indiei de vineri și amândoi urmează să poarte discuții cu premierul Narendra Modi.
De asemenea, președintele chinez Xi Jinping este așteptat să efectueze prima sa vizită în India din 2019, deși participarea sa la reuniunea BRICS încă nu a fost confirmată oficial de Beijing. Un astfel de demers ar marca o nouă etapă importantă în lenta apropiere dintre cele două țări rivale, la șase ani după o confruntare militară sângeroasă la granița lor disputată din Himalaya.
Forumul BRICS a fost înființat în 2009 pentru a reuni marile economii emergente - Brazilia, Rusia, India și China, cărora li s-a alăturat ulterior Africa de Sud - în afara instituțiilor dominate de Statele Unite și de puterile occidentale, precum G7.
De atunci, grupul s-a extins, incluzând acum Iranul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite; președintele Emiratelor, Mohammed bin Zayed, este și el așteptat în India.
Capitala indiană - unde marile artere au fost decorate cu fotografii ale premierului Modi afișând un zâmbet larg - va fi scena unui amplu dispozitiv al forțelor de securitate începând de vineri.
Conflictul deschis izbucnit în Orientul Mijlociu la sfârșitul lunii februarie în urma loviturilor americane și israeliene asupra Iranului - precum și impactul acestuia asupra prețurilor petrolului și gazelor - este de așteptat să ocupe un loc central în discuțiile de la New Delhi.
În cadrul unei reuniuni a Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) desfășurate în Kârgâzstan la începutul acestei luni, președintele iranian a îndemnat Washingtonul să revină la masa negocierilor, într-un apel lansat în prezența omologilor săi chinez și rus.
Ambele țări, hotărâte să contracareze hegemonia SUA, continuă să întrețină relații comerciale cu Iranul, în pofida repetatelor amenințări cu sancțiuni din partea lui Donald Trump, amintește AFP.
'Linie de falie'
Poziția lor contrastează însă cu cea a altor membri BRICS - în special Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite - care manifestă ostilitate față de Teheran.
'Războiul cu Iranul pune la încercare coeziunea grupului', afirmă Shilan Shah, de la centrul de analiză Capital Economics. 'Faptul că în mai miniștrii de externe din BRICS nu au reușit să emită o declarație comună ilustrează dificultatea de a armoniza pozițiile divergente ale membrilor cu privire la Orientul Mijlociu', a remarcat economistul.
'Acest conflict va reprezenta principala linie de falie în cadrul summitului', anticipează Harsh V. Pant, de la Observer Research Foundation, un centru de analiză apropiat de guvernul indian.
Țara gazdă a summitului, India, menține relații cordiale cu Iranul, dar are grijă să păstreze un echilibru delicat în legăturile sale cu Washingtonul.
La șase luni după ultima vizită a președintelui rus în India, discuțiile programate pentru vineri între Putin și Modi vor servi de asemenea drept test pentru soliditatea relației dintre cele două țări. În calitate de aliat tradițional al Rusiei, India a continuat să importe petrol din această țară, în pofida sancțiunilor impuse de Statele Unite, care susțin că aceste achiziții finanțează războiul Moscovei împotriva Ucrainei.
Narendra Modi, care anterior evitase să condamne în mod deschis invazia rusă, i-a cerut 'prietenului' său Vladimir Putin la summitul OCS precedent să găsească o cale de ieșire din conflict - un apel salutat imediat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Reuniunea din acest weekend ar putea prilejui totodată discuții dificile privind dominația economică a Chinei, în contextul în care aceasta își 'inundă' partenerii din BRICS - începând cu India - cu propriile exporturi.
'Se preconizează că Beijingul va profita de acest summit pentru a promova schimburile comerciale între statele membre, însă unii ar putea percepe inițiativa doar ca pe o încercare a Chinei de a-și promova propriile interese', a menționat Shah.
Deficitul comercial al Indiei în relația cu China a atins un nivel record de 112 miliarde de dolari în cursul anului fiscal 2025-2026. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Liderii din BRICS se reunesc în India, pe fondul tensiunilor internaționale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele israelian Isaac Herzog grațiază un fost soldat care a ucis un palestinian rănit
Președintele Israelului, Isaac Herzog, a grațiat un fost soldat israelian condamnat pentru omor prin imprudență în urma uciderii unui palestinian rănit, în pofida obiecțiilor armatei israeliene, după cum au relatat sâmbătă seară mai multe instituții de presă din Israel, conform AFP. într-un comunicat, Herzog a precizat că a aprobat soli
#Ucraina: Patru persone ucise într-un atac lansat de forțele ruse în regiunea Kiev
#Ucraina: Patru persone ucise într-un atac lansat de forțele ruse în regiunea Kiev
Coreea de Nord a lansat o a doua rachetă la câteva ore distanță în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat duminică o a doua rachetă în largul coastei sale de est, în direcția Mării Japoniei, la doar câteva ore după lansarea unui alt proiectil, a relatat agenția de știri Yonhap, citând armata sud-coreeană, relatează AFP și Reuters. La doar trei ore după lansarea unei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune spre Ma
Iranul afirmă că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă SUA îndeplinesc toate condițiile Teheranului
Președintele parlamentului iranian și principalul negociator al Iranului în discuțiile cu Statele Unite, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă Washingtonul îndeplinește mai întâi toate condițiile Teheranului, a informat duminică agenția de știri iraniană Irna, preluată de dpa. Dacă ac
Cuba restabilește parțial alimentarea cu energie electrică după o nouă pană de curent generală
Cuba a restabilit parțial sâmbătă alimentarea cu energie electrică după o nouă pană de curent generală, a șaptea de la începutul anului, în contextul unei grave crize energetice pe insula comunistă sub presiunea Statelor Unite, relatează duminică AFP. Autoritățile au avertizat însă că întreruperile de curent persistă din cauza unu
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în largul coastei sale de est
Coreea de Nord a lansat duminică o rachetă balistică în direcția mării, în largul coastei sale de est, a anunțat Ministerul japonez al Apărării, relatează Reuters și AFP. Ministerul sud-coreean al Apărării a anunțat la rândul său că Phenianul a lansat un proiectil neidentificat. Postul public de televiziune japonez NHK a preciz
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în vizită în Statele Unite, în perioada 20-24 septembrie
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, va efectua, în perioada 20-24 septembrie 2026, o vizită în Statele Unite ale Americii, cu întrevederi la New York, Boston și Washington, informează duminică un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Alegeri regionale în Germania, un nou test pentru cancelarul Friedrich Merz
Aproape patru milioane de alegători germani se prezintă duminică la urne pentru două alegeri regionale - în Berlin şi landul Mecklenburg - Pomerania Occidentală, unde avansul extremei drepte şi al stângii radicale ar putea provoca noi tulburări la Berlin şi l-ar putea afecta pe cancelarul Friedrich Merz, deja foarte slăbit pe scena politică, relatează AFP.









