Justiția columbiană i-a ordonat noului președinte al țării, Abelardo De la Espriella, să ascundă de pe conturile de socializare ale președinției înregistrările video în care acesta apare mergând printre cadavrele unor presupuși infractori uciși de forțele de securitate, indică un document judiciar consultat miercuri de AFP.

Confruntat cu o escaladare a violenței în țară, legată în special de traficul de droguri, Abelardo De la Espriella, care și-a preluat funcția pe 7 august, a optat pentru o abordare fermă, ordonând bombardamente asupra taberelor de gherilă.

Săptămâna trecută, șeful statului a susținut chiar o conferință de presă la Riohacha cu privire la moartea unui anume Bendito Menor, acuzat că teroriza regiunea nordică, în timp ce în apropiere erau întinse pe jos patru cadavre.

În mai multe videoclipuri postate pe contul oficial de Instagram al președinției pe 2 și 4 septembrie, el apare mergând printre cadavre învelite în saci de plastic albi, după ce anunțase rezultatele operațiunilor.

Ca urmare a unei solicitări depuse de un parlamentar din opoziție care cerea eliminarea acestor videoclipuri, o instanță din Bogota a dispus 'ascunderea postărilor realizate de contul @infopresidencia până la o decizie definitivă', conform documentului judiciar.

Decizia este provizorie și 'nu implică ștergerea lor definitivă'.

Liderul de extremă-dreapta a promis o luptă necruțătoare împotriva grupărilor infracționale care se finanțează din traficul de droguri, extorcare și minerit ilegal. De la preluarea mandatului, armata columbiană a efectuat trei lovituri aeriene - în regiunea amazoniană și de-a lungul frontierei cu Venezuela - soldate cu cel puțin 42 de morți, inclusiv șase minori.

De la Espriella beneficiază de sprijinul administrației americane conduse de Donald Trump în acest război împotriva mafiilor din țara sa - cel mai mare producător de cocaină din lume -, stat care s-a confruntat în ultimul an cu un val de atacuri, asasinate și răpiri.

La sfârșitul lunii august, liderul de extremă-dreapta a deschis de asemenea calea către reluarea stropirii aeriene cu glifosat pentru eradicarea culturilor de coca. Utilizarea acestui erbicid potențial cancerigen - despre care se afirmă că ar fi provocat malformații în rândul locuitorilor din zone izolate - a fost suspendată în 2015.

Un alt document, publicat miercuri în jurnalul oficial, precizează că guvernul columbian va desfășura o 'etapă experimentală' cu un alt erbicid periculos, glufosinat-amoniu, substanță interzisă în Uniunea Europeană. Textul nu specifică nici data începerii, nici locul unde vor avea loc testele, care se vor desfășura sub responsabilitatea poliției. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)