Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Germania: Ținta dronei găsite la Leipzig era o aeronavă ucraineană care transporta muniție (presă)
Ținta presupusului atac cu o dronă încărcată cu explozibil pe aeroportul din Leipzig, pe care autoritățile germane îl investighează drept un posibil atac hibrid de origine necunoscută, era o aeronavă ucraineană care transporta muniție, conform documentelor poliției divulgate mai multor mass-media germane, informează joi EFE. Postur
Coreea de Nord a efectuat un tir cu o rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune (armata sud-coreeană)
Coreea de Nord a efectuat joi un tir cu o rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune, a anunțat armata sud-coreeană, ultimul test dintr-o serie efectuată în acest an, relatează Reuters. Guvernul japonez a declarat că Phenianul a lansat ceea ce ar putea fi o rachetă balistică. Lansarea a urmat după o serie de teste în acest an, inc
Bloomberg: Economia de război a Rusiei alimentează creșteri salariale pe care companiile nu și le permit
în condițiile în care invadarea Ucrainei, decisă de președintele Rusiei, Vladimir Putin, se prelungește pentru al cincilea an, companiile ruse nu mai pot ține pasul cu mașina de război a Kremlinului în competiția pentru salarii, transmite Bloomberg. Anii de deficit acut de forță de muncă au dus salariile cu mult peste creșter
Fotbal:Rezultatele nu sunt la fel de importante ca munca pe care o facem, a spus Chivu după amicalul Inter-AC Milan
Cristian Chivu, antrenorul echipei italiene de fotbal Inter Milano, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi în meciul amical cu rivala AC Milan, încheiat la egalitate, scor 1-1, miercuri la Perth (Australia). 'Nerazzurri' au dominat prima repriză și au deschis scorul după pauză, prin Federico Dimarco (53), îns
Creșterea nivelului Dunării menține în funcțiune singurul reactor activ al centralei nucleare din Ungaria
Ultimul reactor încă în funcțiune al singurei centrale nucleare din Ungaria, de la Paks, continuă să fie operațional datorită creșterii nivelului Dunării, care asigură apa de răcire, a anunțat, joi, premierul conservator Peter Magyar, dar nu este de așteptat ca celelalte trei reactoare să fie repornite prea curând, relatează agenția EFE.
Fotbal: Ziarul The Guardian dezvăluie legăturile secrete dintre FIFA și fondatorii Super Ligii europene
Super Liga europeană este în acest moment un proiect eșuat, dar ziarul britanic The Guardian a dezvăluit pentru prima dată un document care arată o legătură strânsă între fondatorii noii competiții și FIFA, cu președintele său, Gianni Infantino, în prim-plan, scrie L'Equipe. Documentul, datat 2020, menționează o col
Suedia va preda Ucrainei o navă din flota fantomă rusă (tribunal)
Suedia va preda Ucrainei o navă de marfă aparținând flotei fantomă ruse, confiscată la începutul lunii martie și care transporta, potrivit Kievului, grâu ucrainean furat din teritoriile ocupate, conform unor documente judiciare consultate de AFP joi. Curtea Supremă a Suediei a refuzat să examineze apelul depus de armator, con
Regatul Unit impune noi sancțiuni care vizează nave, bănci și companii industriale rusești
Regatul Unit a anunțat joi noi sancțiuni care vizează nave, bănci și companii industriale rusești, în cel mai recent efort al său de a stopa fluxul de bani către Moscova ce ar putea fi folosit pentru a finanța efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei, relatează Reuters. Guvernul de la Londra a declarat că a adăugat pe lista s
Columbia/ Guvernul avertizează asupra unor posibile 'acte teroriste' în timpul ceremoniei de învestire a președintelui
Guvernul în exercițiu al Columbiei a avertizat miercuri cu privire la posibile acte teroriste în timpul ceremoniei de învestire a noului președinte, Abelardo de la Espriella, programată vineri la Cali, oraș din sud-vestul țării afectat recent de atentate comise de gherilă, relatează joi AFP. Președintele ales, un reprezentant al aripii dure a
Eurostat: PIB-ul UE este evaluat la 18.800 miliarde de euro în 2025
PIB-ul Uniunii Europene este evaluat în 2025 la 18.800 miliarde de euro, iar al României la 380 miliarde de euro, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Germania a fost anul trecut cea mai ma
Grădina de acasă sau parcurile din apropierea locuințelor, asociate cu un risc mai mic de diabet (studiu)
Un studiu australian a constatat că persoanele care au grădină proprie sau care locuiesc în apropierea parcurilor prezintă un risc mai mic de a dezvolta diabet de tip 2, ceea ce subliniază necesitatea de a acorda prioritate spațiilor verzi în planificarea urbană, transmite joi agenția de presă Xinhua. Studiul a arătat că persoanele care dețin o gră
Moto: Circuitul Silverstone va găzdui Campionatul Mondial până în 2028
Circuitul britanic Silverstone va găzdui Marele Premiu al Marii Britanii la motociclism viteză cel puțin până în 2028, în urma unui acord încheiat între promotorii competiției și conducerea circuitului, informează EFE. Anunțată chiar înainte de startul Marelui Premiu al Marii Britanii din 2026, care are loc în acest we
Eurostat: România, Belgia și Germania, singurele state membre UE unde au scăzut vânzările cu amănuntul, în iunie
Volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 1,2% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în iunie, comparativ cu perioada similară din 2025, dar România, Belgia și Germania sunt singurele state membre UE unde s-a înregistrat un declin al acestui indicator, arată
Cercetătorii chinezi confirmă existența particulei 'glueball', o nouă formă de materie
Cercetătorii chinezi au confirmat în premieră existența particulei 'glueball', o formă cu totul nouă de materie, conform Institutului pentru Fizica Energiilor înalte (IHEP) din cadrul Academiei Chineze de Științe (CAS). Această descoperire vine după 15 ani de cercetări experimentale, informează joi agenția de presă Xinhua. Rezultatul a fost obținut în urma unei colaborări internaționale conduse de China în cadrul experimentului Beijing Spectrometer III (BESIII). în natură, nucleele atomice sunt compuse din protoni și neutroni, care la rândul lor sunt alcătuite din quarkuri. Gluonii mediază forța puternică de interacțiune dintre quarkuri. Modelul standard al fizicii particulelor susține că gluonii se pot atrage reciproc și se pot lega între ei pentru a forma un tip cu totul nou de particulă denumit 'glueball'. Cu toate acestea, o astfel de particulă nu fusese descoperită în niciun experiment anterior. Bazându-se pe experimentul BESIII realizat la acceleratorul de particule Beijing Electron Positron Collider, echipa de cercetare a descoperit o nouă particulă, X(2370), în 2011. în 2024, echipa a măsurat proprietățile stării cuantice ale particulei X(2370) și a constatat că acestea sunt în concordanță cu caracteristicile unei 'glueball', oferind dovezi esențiale pentru confirmarea existenței acestei particule. în cel mai recent studiu, echipa de cercetare a descoperit mai multe moduri noi de dezintegrare ale particulei X(2370) și a determinat cu succes proprietatea sa de 'singlet-aromă', cea mai importantă caracteristică ce distinge o 'glueball' de alte particule obișnuite, confirmând astfel că tocmai 'glueball-ul' este componenta dominantă a particulei X(2370). Acesta este cel mai clar rezultat experimental obținut în căutarea 'glueball-urilor' în aproape cinci decenii, au afirmat cercetătorii, adăugând că se confirmă astfel estimarea teoretică potrivit căreia gluonii se pot lega între ei pentru a forma un nou tip de materie. Rezultatul are o importanță deosebită pentru testarea modelului standard al fizicii particulelor. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea) Sursa foto: cerncourier.com
Italia emite cod roșu de caniculă pentru toate cele 27 de orașe mari din țară
Guvernul italian a emis joi cel mai înalt nivel de alertă de caniculă - codul roșu - pentru toate cele 27 de orașe mari ale țării monitorizate de Ministerul Sănătății din Italia, în contextul în care temperaturile de peste 35 de grade Celsius persistă, transmite agenția de presă DPA. Un cod roșu este emis de guvernul de la Roma în condiții de căldură extremă combinată cu umiditatea ridicată. Acest lucru înseamnă că există riscuri acute pentru sănătate, nu numai pentru vârstnici și alte grupuri de risc, ci și pentru persoanele sănătoase și cele care sunt active fizic. Alerta vizează regiunile italiene de la nord la sud, de la Bolzano, în Tirolul de Sud, până la Palermo, pe insula mediteraneană Sicilia. Foto: (C) Igor Petyx/REUTERS în multe zone, joi sunt așteptate temperaturi de peste 35 de grade. Pentru orașe precum Florența, în Toscana, și capitala Roma, meteorologii au prognozat maxime de peste 40 de grade. Căldura persistentă și seceta afectează, de asemenea, cursurile de apă și lacurile Italiei. Pe cel mai lung fluviu al Italiei, Pad (Po), autoritățile au înregistrat, la toate stațiile de măsurare, niveluri ale apei semnificativ mai scăzute comparativ cu valorile obișnuite în această perioadă a anului. Foto: (C) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Nivelul lacului Maggiore din nordul Italiei, al doilea ca mărime din țară după lacul Garda, se apropie de un minim istoric, potrivit relatărilor din media. în regiunea nordică a Mării Adriatice au fost înregistrate temperaturi de peste 30 de grade. Potrivit prognozelor, valul de caniculă va dura până la jumătatea lunii august. Cu toate acestea, se așteaptă ca temperaturile să scadă ușor vineri, în nord. Conform calculelor Ministerului Sănătății, Bolzano va fi atunci eliminat de pe lista cu cele 27 de orașe vizate de codul roșu. în Tirolul de Sud sunt posibile furtuni cauzate de căldură, notează DPA. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)
Modelul AI al Meta a piratat o altă companie în timpul testelor
Meta a anunțat miercuri că unul dintre modelele sale de inteligență artificială a piratat o altă companie în timpul testelor de securitate cibernetică, alimentând îngrijorările cu privire la modul în care dezvoltatorii pot controla sisteme de AI din ce în ce mai performante, după incidente similare la rivalii Anthropic și OpenAI, relatează Reute
Japonia/ Peste 5.000 de persoane vizate de un ordin de evacuare în contextul apropierii taifunului Dolphin
Autoritățile nipone au emis joi un ordin de evacuare care vizează peste 5.000 de locuitori din prefectura Kagoshima, situată în sudul țării, în contextul apropierii taifunului Dolphin. Acesta se deplasează spre Marea Chinei de Est și a determinat anularea a sute de zboruri, informează agenția de presă EFE. Taifunul a înregistrat vânturi de până la 216 km/h, conform informațiilor furnizate joi de Agenția Japoneză de Meteorologie (JMA), care a descris furtuna drept 'mare' și 'puternică'. De asemenea, se preconizează că efectele vântului și ale ploii vor persista pe parcursul weekendului, motiv pentru care autoritățile au solicitat populației să ia măsuri de precauție. în acest context, principalele companii aeriene nipone au decis anularea tuturor zborurile programate cu plecare sau cu destinație în prefectura Okinawa pe parcursul zilei de vineri, când taifunul ar urma să traverseze aceste insule. Astfel, numărul total al zborurilor anulate până duminică va depăși 600, majoritatea aparținând companiilor Japan Airlines (JAL) și All Nippon Airways (ANA), ceea ce va afecta circa 86.400 de persoane, potrivit ziarului local Okinawa Times. Conform prognozelor, taifunul Dolphin va traversa vineri arhipelagul cel mai sudic al Japoniei (Ryukyu) și va pătrunde apoi în Marea Chinei de Est, de unde se va apropia treptat de coasta de est a Chinei, unde au început deja evacuările. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)
Fotbal: Messi (Inter Miami) a reușit o dublă în meciul cu Atletico San Luis din Leagues Cup
Lionel Messi, autor al unei duble și al unui assist, și-a condus echipa Inter Miami la victorie contra lui Atletico San Luis (4-2), miercuri, la debutul ambelor echipe în Leagues Cup, într-un meci care a marcat revenirea starului argentinian ca titular după Cupa Mondială din 2026, scrie EFE. Echipa mexicană a deschis scorul la Miami prin David Rodr
SUA: Noile nave de război botezate cu numele lui Trump ar putea costa 275 de miliarde de dolari
Flota planificată de 15 nave de luptă purtând numele președintelui american Donald Trump ar putea costa 275 de miliarde de dolari, a declarat miercuri Biroul de Buget al Congresului (CBO), ceea ce le-ar plasa printre cele mai scumpe nave de război americane construite vreodată, transmite joi AFP. Prima dintre aceste nave cu propulsie nucleară ar costa ap
Columbia/ Un pui de hipopotam descendent al coloniei lui Escobar moare în pofida îngrijirilor primite
Un pui de hipopotam, descendent al coloniei lui Pablo Escobar, a murit miercuri, la scurt timp după ce fusese găsit, în stare avansată de malnutriție, în nord-vestul Columbiei, informează joi AFP. Puiul, în vârstă de aproximativ 15 zile, fusese găsit fără mama sa, de către pescari, pe malul unui râu. El stătea ascuns în tufișuri, într-o zonă rurală din departamentul Antioquia (nord). Potrivit guvernului, aproximativ 200 de hipopotami trăiesc în sălbăticie în această zonă. Animalele s-au înmulțit după introducerea lor de către baronul drogurilor Pablo Escobar, împușcat de forțele de ordine în 1993. 'Puiul de hipopotam a fost găsit cu semne de deshidratare cronică, malnutriție și o afecțiune gastro-intestinală acută, care i-a complicat starea clinică generală', a declarat într-o înregistrare video un medic veterinar din cadrul autorității regionale de mediu. în pofida încercărilor de a-l salva, animalul 'a decedat', a adăugat acesta. După ce a fost descoperit, puiul a fost transferat într-un sanctuar de hipopotami de la Hacienda Napoles, domeniul care a aparținut anterior lui Escobar și care a fost transformat ulterior într-un parc tematic. Pablo Escobar a importat patru hipopotami, în anii '80, pentru grădina zoologică privată de pe domeniul său. După moartea șefului cartelului din Medellín, animalele au scăpat în sălbăticie și s-au stabilit de-a lungul malurilor fluviului Magdalena, unde au perturbat ecosistemul și au atacat pescari. în regiune trăiește în prezent cea mai mare colonie de hipopotami din afara Africii. Această specie, considerată invazivă, se reproduce necontrolat pe malurile fluviului. Guvernul a aprobat în acest an un plan ce vizează sacrificarea a aproape 80 de exemplare, după eșecul tentativelor de a controla reproducerea acestor animale prin sterilizare. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)
BCE: Incertitudinile afectează zona euro dar investițiile AI atenuează impactul
Incertitudinile create de războaie și fricțiunile comerciale vor continua să afecteze anul acesta creșterea economiei zonei euro, dar reorientarea investițiilor companiilor către activele intangibile, cum ar fi AI, pare să atenueze impactul, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters. Instituția estimează că incertit
Georgia și-a reconectat rețeaua electrică după o pană de curent la nivel național
Georgia și-a reconectat rețeaua electrică după o pană de curent la nivel național care a cufundat în întuneric miercuri seara cea mai mare parte a țării, o întrerupere care ar fi putut fi provocată de efectuarea unor teste la o importantă centrală hidroelectrică, a informat agenția de presă rusă Tass, relatează joi Reuters. Marile orașe, incl
Germania: Ministrul de interne spune că incidentul cu dronă de pe aeroportul din Leipzig a fost un 'scenariu de atac hibrid'
Ministrul de interne german, Alexander Dobrindt, a descris incidentul cu dronă de pe aeroportul din Leipzig drept un 'scenariu de atac hibrid', relatează dpa. 'Trebuie să spunem c
Oamenii de știință confirmă prăbușirea pe Lună a treptei superioare a unei rachete
Treapta superioară a unei rachete a companiei SpaceX s-a prăbușit pe Lună, au confirmat miercuri oamenii de știință, pe baza observațiilor efectuate cu un telescop din Chile, care a detectat dovezi ale existenței unui nor de resturi, informează joi AFP. Coliziunea, care nu a fost intenționată, ar fi creat un crater pe suprafața selenară, pe care agențiile spaț
SUA: FBI a stabilit, sub directorul Kash Patel, parteneriate de cooperare fără precedent cu China și Rusia
Directorul FBI, Kash Patel, a declarat că a încheiat în ultimul an noi parteneriate în domeniul aplicării legii cu China și Rusia, doi rivali tradiționali ai SUA, în speranța de a obține aliați în combaterea infracțiunii transnaționale în domenii precum traficul de fentanil, fraudele cibernetice și exploatare sexuală a copiilor, relatează
Actrița Isabella Rossellini, recompensată cu un Premiu de Excelență în deschiderea Festivalului de Film de la Locarno
Cea de-a 79-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Locarno (Elveția) s-a deschis miercuri seara cu premiera mondială a dramei franco-belgiano-suedeză 'Les yeux verts', transmite joi agenția de presă DPA. Actrița italo-americană Isabella Rossellini a fost recompensată cu un Premiu de Excelență în semn de recunoaștere a carierei sale în cadrul galei în aer liber. Apariția actriței a marcat primul moment important al festivalului care se desfășoară pe parcursul a 11 zile. Șaptesprezece filme concurează în acest an pentru Leopardul de Aur, marele premiu al festivalului. Selecția include producții noi ale unor regizori consacrați, precum regizorul canadian Denis Côté, printre filmele căruia se numără 'That Kind of Summer', și sud-coreeanul Hong Sang-soo, regizorul peliculei 'A Traveler's Needs'. Printre celelalte filme înscrise se numără coproducția germano-ucraineană 'I Rarely Wake Up Dreaming', regizată de Isabelle Stever, și 'Objet A', în regia lui Ann Oren. Alte 15 filme concurează în cadrul secțiunii 'Cineasti del Presente', dedicată cineaștilor aflați la început de drum. în total, 233 de scurtmetraje, lungmetraje, documentare și producții experimentale din întreaga lume vor fi proiectate în competiție și în cadrul celorlalte secțiuni ale festivalului. Leopardul de Aur și celelalte premii acordate la Festivalul Internațional de Film de la Locarno vor fi înmânate la 15 august, în cadrul unei ceremonii în aer liber. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru)AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea) Foto: (C) JEANCHRISTOPHE BOTT/EPA
VIDEO Guatemala/ Erupția vulcanului Fuego s-a încheiat; persoanele evacuate revin la casele lor
Erupția vulcanului Fuego din Guatemala, care a condus inițial la evacuarea a peste 1.700 de locuitori din satele situate la poalele acestuia, s-a încheiat miercuri, iar persoanele evacuate au început să se întoarcă la casele lor, informează joi AFP. Institutul Național de Vulcanologie a anunțat într-un comunicat că 'după 50 de ore, erupția s-a încheiat'. Fuego, cel mai activ vulcan din America Centrală, situat la 35 de kilometri în linie dreaptă de capitala țării, Ciudad de Guatemala, a intrat în erupție luni. Activitatea sa s-a intensificat în noaptea de luni spre marți, cu torente de lavă curgând de-a lungul versanților și coloane imense de gaze și cenușă înălțându-se pe cer, ceea ce a determinat autoritățile să declare alerta maximă pentru zonele cele mai apropiate și să dispună evacuări. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale. Potrivit Institutului Național de Vulcanologie, Fuego ('foc', în spaniolă), cu o altitudine de 3.763 de metri, a revenit miercuri la 'niveluri normale' de activitate. Cu toate acestea, persistă unele 'amenințări', precum scurgerea de materiale vulcanice și dispersarea cenușii, motiv pentru care s-au luat măsuri de precauție pentru traficul aerian. Responsabila Agenției de coordonare la nivel național pentru gestionarea dezastrelor (Conred), Claudinne Ogaldes, a declarat într-o conferință de presă că, având în vedere 'reducerea vizibilă' a activității vulcanului, revenirea locuitorilor în satele lor este acum 'sigură'. Conform Protecției Civile, mai multe familii care se aflau în adăposturi se întorseseră deja la casele lor înainte de aceste anunțuri. Bernabé Marroquin, care lucrează la culturile sale de pe versantul vulcanului, în comuna San Juan Alotenango, nu este îngrijorat. 'Pentru noi, a devenit ceva obișnuit ca vulcanul să se activeze și să se dezactiveze', a declarat el pentru AFP. 'Trăim alături de vulcan, știm când se înfurie și când este liniștit', a precizat fermierul în vârstă de 61 de ani, a cărui casă nu a fost niciodată afectată de o erupție. în schimb, Isabel Pérez, în vârstă de 69 de ani, o locuitoare din satul El Porvenir care a fost nevoită să se refugieze într-un adăpost, nu-și ascunde teama de a trăi la poalele vulcanului. Ea a transmis un apel către autorități pentru a-i oferi un loc sigur în care să se stabilească împreună cu familia. 'Când vom fi, în sfârșit, în siguranță?', a întrebat ea. O erupție violentă produsă la 3 iunie 2018 a provocat o scurgere de lavă care a ras de pe fața pământului un sat. Evenimentul s-a soldat cu 215 morți și aproape tot atâția dispăruți. în iunie 2025, aproximativ 800 de persoane au fost evacuate în urma erupțiilor vulcanului Fuego. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)
Rusia neagă orice legătură cu rețelele de recrutare de mercenari columbieni
Ambasada Rusiei în Columbia a negat miercuri orice legătură cu presupuse rețele care recrutează mercenari columbieni, cunoscuți pentru participarea lor la conflicte armate în întreaga lume, relatează AFP. Programul de știri columbian Noticias Caracol a publicat luni o anchetă care prezenta mărturii și documente ce indicau o strategie a Moscov
Creșterea atacurilor în Marea Neagră adaugă presiune asupra fluxurilor globale de mărfuri (Reuters)
O creștere a numărului atacurilor asupra navelor, porturilor și terminalelor de export din Marea Neagră perturbă aprovizionarea globală cu cereale și țiței, transformând regiunea în cel mai recent punct strategic de blocaj comercial afectat de conflictul în escaladare ruso-ucrainean, relatează joi Reuters. Marea Neagră este o rută vitală pent
#Ucraina: Trei morți în atacuri lansate de forțele ruse în regiunea Harkov
Trei persoane au fost ucise în bombardamente rusești lansate în noaptea de miercuri spre joi în Balaklia, un oraș din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunțat Vitalii Karabanov, șeful administrației militare a orașului, relatează AFP. în primul atac a fost lovită o locuință, a scris Karabanov pe contul său de Telegram.































