Flota planificată de 15 nave de luptă purtând numele președintelui american Donald Trump ar putea costa 275 de miliarde de dolari, a declarat miercuri Biroul de Buget al Congresului (CBO), ceea ce le-ar plasa printre cele mai scumpe nave de război americane construite vreodată, transmite joi AFP.
Prima dintre aceste nave cu propulsie nucleară ar costa aproximativ 23,4 miliarde de dolari, în timp ce următoarele ar costa fiecare, în medie, 18 miliarde de dolari, potrivit unui raport al acestei agenții parlamentare independente.
Comparativ, USS Gerald Ford, cel mai mare portavion din lume, a costat aproximativ 13,3 miliarde de dolari în 2008, adică peste 20 de miliarde de dolari în 2026.
Anul trecut în decembrie, președintele american a anunțat proiectul unei noi clase de nave de război care să îi poarte numele, o onoare rezervată de obicei liderilor care și-au încheiat mandatul la Casa Albă.
Ele vor fi puternic înarmate, cu rachete antiaeriene și sol-mare, arme hipersonice, rachete de croazieră nucleare, lasere și un tun electromagnetic, a detaliat CBO.
Aceste nave vor fi semnificativ mai mari decât distrugătoarele și crucișătoarele americane actuale, dar deplasamentul lor (volumul de apă deplasat de carenă) va rămâne ușor mai mic decât cel al ultimelor nave de luptă americane, cele din clasa Iowa, retrase din serviciu în anii 1990.
În prezent, Washingtonul recunoaște că are o întârziere semnificativă față de Beijing în privința numărului de nave ale marinei sale.
Un raport prezentat Congresului anul trecut evidenția îngrijorările oficialilor militari americani și ale altor observatori privind ritmul de construcție navală al Chinei. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
SUA: Noile nave de război botezate cu numele lui Trump ar putea costa 275 de miliarde de dolari

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda au anunțat marți restabilirea relațiilor lor diplomatice, întrerupte în 2025, potrivit unui comunicat comun publicat în marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la New York, transmite AFP. 'Cele două țări au decis împreună, în această zi de 22 septembrie 2026 să își res
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale









