Megaracheta Starship, dezvoltată de compania americană SpaceX a lui Elon Musk pentru a călători pe Lună și Marte și a trimite centre de date în spațiu, a lansat luni primii sateliți operaționali Starlink V3 pe orbită, transmit AFP și Reuters.

Treapta superioară a rachetei, denumită Ship 41, a început să elibereze în spațiu sateliți Starlink V3 de generație următoare la scurt timp după ce a ajuns pe orbită, potrivit transmisiunii video în direct a companiei.

Racheta Starship de nouă generație a companiei SpaceX a decolat luni din Texas și a ajuns pe orbită pentru prima dată, în pofida faptului că unul dintre motoarele Raptor 3 ale navei s-a oprit prematur.

Dan Huot, purtătorul de cuvânt al SpaceX, a declarat inițial, în timpul transmisiunii în direct a misiunii, că Starship nu va putea ajunge pe orbită după ce unul dintre motoare s-a oprit mai devreme decât era prevăzut. Totuși, câteva minute mai târziu, Huot și-a schimbat declarația după ce inginerii au confirmat că nava poate ajunge pe orbită.

Starship - construită pentru a lansa mai frecvent sateliții Starlink ai SpaceX și pentru a transporta viitoarele misiuni NASA către Lună - urmează să efectueze șase rotații în jurul Pământului în decursul unei călătorii de 10 ore (cea mai lungă de până acum), înainte de a ameriza în Oceanul Pacific, la vest de Chile.

Atingerea orbitei - un obiectiv esențial pentru orice rachetă nouă concepută să transporte încărcături în spațiu - a reprezentat o etapă mult întârziată pentru Starship. Elon Musk estimase inițial că acest lucru se va realiza în 2022, urmând ca lansările de sateliți să aibă loc în 2023.

Totuși, începând cu anul 2023, toate cele 13 zboruri de test anterioare ale rachetei Starship s-au limitat la spațiul suborbital, în ciuda unei campanii de dezvoltare care durează de aproape un deceniu și care a costat SpaceX peste 15 miliarde de dolari. Elon Musk a declarat că preconizează, în cele din urmă, operarea a sute sau mii de zboruri Starship pe an - un ritm de lansare fără precedent în industria spațială. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)