O echipă de oameni de știință a testat cu succes panouri solare la 10 metri sub apă, informează luni agenția de presă WAM.
Concepute pentru a capta lungimile de undă ale luminii solare care pot traversa apa de mare, panourile au generat energie din lumina soarelui la o adâncime de 10 metri în timpul unui test de două ore desfășurat în apropierea Insulelor Weizhou, în largul coastei de sud a Chinei.
Testele de laborator sugerează că acestea ar putea funcționa continuu timp de mai mulți ani.
Studiul, publicat în revista științifică Joule, avansează cercetarea în domeniul energiei solare subacvatice. Studiile anterioare s-au concentrat pe adâncimi de doar doi metri sau mai puțin.
Unul dintre cele mai mari obstacole în calea generării de energie solară subacvatică este faptul că o mare parte din energia solară este absorbită sau dispersată de apă.
Lumina albastră și verde, însă, poate ajunge la adâncimi mai mari, ceea ce i-a determinat pe cercetători să dezvolte celule solare concepute pentru a profita la maximum de aceasta.
Oamenii de știință au folosit așa-numitul perovskit, un mineral folosit ca alternativă la siliciul utilizat la majoritatea panourilor solare, ce poate fi ajustat pentru a absorbi diferite lungimi de undă ale luminii.
În cadrul testelor de laborator care au recreat condițiile de la 10 metri sub apă, celulele au transformat în energie electrică aproximativ 35% din lumina solară primită.
Cercetătorii au testat apoi versiuni mai mari în Marea Chinei de Sud. La 10 metri adâncime, acestea au generat 324 de miliwați-oră în decurs de două ore - o cantitate mică, dar care a depășit totuși așteptările cercetătorilor.
Pe baza testelor efectuate, cercetătorii estimează că acestea ar putea funcționa continuu la 10 metri sub nivelul mării timp de aproximativ cinci ani și jumătate. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Cercetătorii din China au testat cu succes panouri solare la 10 metri sub apă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Microbii pot supraviețui pe Enceladus, luna lui Saturn (studiu/simulare)
O serie de noi dovezi, prezentate în două lucrări științifice recente, publicate în revista Science Advances, sugerează că forme de viață microscopice ar putea supraviețui în oceanul de pe Enceladus și că jeturile acestui satelit al lui Saturn ''reorganizează'', practic, compușii și mineralele din interiorul acestuia, transmite luni
Un studiu asociază densitatea osoasă scăzută cu declinul cognitiv
Densitatea osoasă scăzută ar putea fi asociată cu declinul cognitiv, conform unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite, citat luni de agenția de presă WAM. Cercetătorii au constatat că o densitate minerală osoasă mai scăzută la nivelul coloanei vertebrale a fost asociată cu un declin cognitiv mai rapid
NASA anunță componența echipajului misiunii SpaceX Crew-14 către ISS
Agenția spațială americană, NASA, a anunțat componența echipajului alcătuit din patru membri al misiunii SpaceX Crew-14 către Stația Spațială Internațională (ISS), transmite agenția de presă Xinhua. Astronauții din Statele Unite, Japonia și Rusia urmează să fie lansați către ISS nu mai devreme de primăvara anului 2027, pentru o misiune științifică de lungă durată.
Inteligența artificială ar putea provoca ''un miliard de decese'' dacă nu este reglementată, afirmă Bill Gates
Bill Gates, cofondatorul Microsoft, crede că inteligența artificială ar putea fi responsabilă de ''un miliard de decese'', a spus el într-un interviu transmis vineri, în care a lansat un apel pentru reglementarea acestei tehnologii, informează DPA. ''AI este cu siguranță suficient de puternică pentru a declanșa evenimente ca
O descoperire genetică oferă indicii privind reversibilitatea leziunilor cerebrale cauzate de Alzheimer
Oamenii de știință care studiază cel mai puternic factor genetic al maladiei Alzheimer au declarat că au descoperit noi indicii privind modul în care acesta acționează și modul în care efectele sale nocive asupra creierului ar putea fi, în cele din urmă, inversate, informează Reuters. Medicii știau deja de multă vreme că vasele de sânge
Google plănuiește prima testare a unor cipuri AI în spațiu în cadrul Proiectului Suncatcher
Compania Google, deținută de grupul Alphabet, a anunțat joi că va lansa săptămâna viitoare un satelit-prototip, care va marca prima testare pe orbita Pământului a Proiectului Suncatcher, o inițiativă de cercetare menită să determine dacă spațiul ar putea găzdui o infrastructură de calcul bazată pe inteligența artificială (AI) și implementată la scară mare, inform
Inteligența artificială: Anthropic dezvăluie un prim rezultat obținut de laboratorul său de biologie moleculară
Anthropic, un start-up american de inteligență artificială (AI), a dezvăluit miercuri primul rezultat al noului său laborator de biologie moleculară, un sistem de enzime necunoscut până acum și identificat de modelul său Claude, pe care compania l-a prezentat ca pe o demonstrație a faptului că AI poate accelera cercetarea fundamentală, informează AFP. Po
Meta mizează pe ochelarii inteligenți fără cameră, concepuți pentru Muse, asistentul său AI
Directorul general al companiei Meta, Mark Zuckerberg, a prezentat miercuri o pereche de ochelari conectați, fără cameră, concepuți ca o poartă de acces către inteligența artificială (AI) Muse, pe fondul criticilor referitoare la celelalte modele ale sale, care ar putea filma, fără consimțământ, persoanele aflate în preajma utilizatorilor.









