Uniunea Europeană va discuta luni posibila înființare a propriului mecanism de urgență, inspirat de cel al NATO, pentru a consolida răspunsul comun la 'atacurile hibride' atribuite Moscovei, a indicat șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, relatează AFP.
'Este vorba despre tot ceea ce se situează sub pragul agresiunii armate și despre cum putem acționa împreună (...) Ce instrumente putem folosi la diferite niveluri', a declarat Kallas la sosirea la o reuniune a miniștrilor apărării din UE la Bruxelles.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus recent ca Uniunea să adopte un mecanism de urgență, inspirat de Articolul 4 din Tratatul NATO, care să permită o coordonare și un răspuns rapid între țările UE.
Articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord permite oricărui stat membru să solicite consultări urgente cu aliații săi imediat ce consideră că integritatea sa teritorială, independența politică sau securitatea sunt amenințate, fără a declanșa imediat un răspuns militar.
Serviciile de informații militare daneze au avertizat joi că Rusia va efectua probabil mai multe atacuri hibride împotriva unor ținte occidentale, subliniind că o invazie a unei țări NATO este 'improbabilă', dar totuși posibilă.
Săptămâna trecută, prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat, de asemenea, cu privire la amenințările 'hibride' rusești, inclusiv atacuri cu drone și rachete, care vizează aliații Ucrainei.
'Este clar că este necesară o abordare comună a NATO și UE. Opțiunile sunt pe masă și acestea trebuie, de asemenea, coordonate', a declarat Sebastian Hartmann, secretarul de stat german la Ministerul Apărării, la sosirea sa la Bruxelles.
Rusia și-a intensificat presiunea, în special asupra țărilor care susțin Ucraina, 'și trebuie să abordăm această problemă cu calm, dar cu hotărâre', a declarat ministrul apărării finlandez, Antti Hakkanen.
Rusia urmărește în primul rând 'impactul psihologic' în atacurile sale hibride, pentru a destabiliza țările europene, în special pe cele care susțin Kievul, a explicat un oficial al UE sub condiția anonimatului.
În acest context, Kallas și mai multe țări ale UE consideră că cel mai bun răspuns este, dimpotrivă, consolidarea sprijinului european pentru efortul de război ucrainean împotriva Rusiei.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a cerut, de asemenea, joi țărilor europene să ofere 'mai mult sprijin Ucrainei' dacă 'vor cu adevărat să trimită un semnal rușilor cu fiecare incident sau atac hibrid'. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
UE vrea să își consolideze răspunsul la atacurile hibride rusești

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suspecții arestați aproape de o bază aeriană britanică folosită de SUA în atacurile împotriva Iranului au fost interogați
Poliția britanică a interogat luni cinci bărbați suspectați de infracțiuni legate de terorism și folosirea de explozivi, după ce au fost arestați în apropierea unei baze aeriene folosite de SUA în bombardamentele împotriva Iranului, și încearcă să stabilească dacă Teheranul se află în spatele unei tentative de atac terorist împotriva acele
Parlamentul ungar a ridicat imunitatea premierului Magyar și a doi foști miniștri în guvernul Orban
Parlamentul ungar a votat luni favorabil suspendarea imunității premierului Peter Magyar, așa cum acesta însuși a cerut, pentru a putea fi investigat într-un dosar deschis în urma unei acuzații de furt după ce în urmă cu doi ani i-ar fi smuls unei persoane telefonul mobil cu care-l filma și l-ar fi aruncat în Dunăre. în același timp, a fos
Rusia a atacat în #Ucraina centre de date și infrastructuri energetice și portuare
Rusia a atacat în noaptea de duminică spre luni în Ucraina centre de date aparținând companiilor de telefonie și internet, infrastructuri energetice și aerodromuri în regiunea capitalei Kiev, precum și infrastructuri portuare și nave comerciale în regiunea sudică Odesa, potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de agenția EFE.
Olanda 'regretă profund decizia inutilă' a Israelului de revocare a acreditărilor diplomaților olandezi în Cisiordania (ministru)
Regatul Țărilor de Jos regretă 'profund' decizia 'inutilă' luată de Israel de a revoca acreditările diplomaților olandezi aflați la post în Cisiordania, a declarat luni ministrul de externe Tom
Iranul afirmă că nu are discuții planificate cu Statele Unite
Agenția de știri de stat iraniană IRNA a relatat luni că nu sunt planificate noi discuții între Iran și Statele Unite, în ciuda sugestiei președintelui american Donald Trump că acestea ar putea fi reluate în curând, conform AFP. 'Delegația iraniană prezentă la New York (pentru Adunarea Generală a ONU - n.r.) nu intenționează
Franța: Francois Hollande afirmă că ar putea candida în 2027 dacă victoria pare realizabilă (presă)
Fostul președinte socialist francez Francois Hollande ar putea decide să candideze la președinție în 2027, dar numai dacă va vedea o șansă reală de victorie, conform unui interviu pe care l-a acordat pentru cotidianul italian La Repubblica și apărut luni, relatează Reuters. 'A candida la președinție nu este o decizie care să fie luată cu ușurință, cu
#Ucraina a lansat un atac masiv asupra depozitelor de combustibil în sudul Rusiei
Ucraina a lansat luni dimineață un atac masiv cu drone asupra depozitelor de combustibil în regiunea Krasnodar, situată în sudul Rusiei, potrivit autorităților locale și presei independente ruse și ucrainene, relatează agenția EFE. 'Mai multe localități din regiunea Krasnodar au suferit un atac masiv cu drone. Ca urmare a căderii restur
Armata SUA s-a retras complet din Irak, potrivit Bagdadului; miercuri va fi marcată 'Ziua independenței'
Armata americană și-a încheiat complet retragerea din Irak, a declarat duminică un oficial guvernamental irakian pentru dpa. Toate forțele combatante și trupele de sprijin logistic ale Statelor Unite au părăsit Irakul, potrivit oficialului menționat. Deocamdată nu există o confirmare oficială din partea Statelor Unite, menționează dpa.









