Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România /UNSAR/ au achitat despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni ale anului 2026, pentru prejudicii produse terților în baza clauzei de răspundere civilă legală din polițele facultative pentru locuințe, informează un comunicat al organizației, transmis luni AGERPRES.
Din acest total, aproape 452.000 lei au reprezentat despăgubiri achitate pentru cele mai mari 30 de dosare de daună. În acest segment, cele mai mari plăți au fost înregistrate în județele Ilfov, Sibiu și Dâmbovița, în municipiul București și în județul Cluj, urmate de Mehedinți, Bihor, Tulcea și Hunedoara. Cea mai mare despăgubire individuală din perioada analizată a fost de 57.000 lei.
'Această acoperire de răspundere civilă legală oferă protecție financiară atunci când asiguratul este răspunzător, potrivit legii și condițiilor contractuale, pentru prejudicii produse altor persoane. De exemplu, o avarie la instalațiile unui apartament poate afecta locuințele vecinilor și poate genera costuri semnificative pentru repararea pagubelor. Un exemplu recent este incidentul petrecut săptămâna trecută în București, pe Bulevardul Tineretului, unde elemente din beton ale unui balcon situat la etajul al șaptelea s-au desprins și au avariat un autoturism parcat. Din fericire, nu au fost raportate victime, însă cazul arată că incidentele asociate unei locuințe pot afecta și bunurile altor persoane, dincolo de limitele apartamentului sau ale clădirii', susțin reprezentanții UNSAR în comunicat.
Astfel de situații evidențiază importanța acoperirii de răspundere civilă legală inclusă în polița facultativă de locuință, care poate oferi sprijin financiar pentru despăgubirea terților atunci când răspunderea revine asiguratului, iar evenimentul se încadrează în riscurile acoperite prin poliță.
'Atunci când un incident produs într-o locuință afectează proprietățile vecinilor sau alte persoane, prejudiciile provocate altora pot depăși cu mult propriile daune. Acoperirea de răspundere civilă legală îl ajută pe asigurat să gestioneze aceste obligații financiare și contribuie, în același timp, la despăgubirea persoanelor prejudiciate. Tocmai de aceea, este important ca limita de răspundere aleasă de proprietar să fie adaptată riscurilor și tipului de locuință', a declarat Alexandru Ciuncan, președinte & director general al UNSAR, citat în comunicat.
La rândul său, Alina Bărbulescu, Coordonator Secțiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR, a precizat că un incident casnic poate avea consecințe financiare serioase atât pentru noi, cât și pentru vecini sau pentru alte persoane. 'Stă în puterea noastră să fim responsabili, să ne protejăm bugetul și să evităm conflictele printr-o asigurare adaptată nevoilor reale. În prezent, doar 2 din 10 locuințe sunt protejate de o asigurare facultativă în fața unor situații nefericite', a subliniat Alina Bărbulescu.
Asigurarea facultativă a locuinței oferă o protecție mai amplă decât cea destinată exclusiv clădirii și bunurilor din interior. Prin includerea acoperirii de răspundere civilă legală, polița poate acoperi, în limitele și condițiile contractuale, și prejudiciile provocate accidental vecinilor sau altor terți.
Potrivit sursei citate, o conductă spartă, o instalație defectă ori un alt incident pornit din locuința noastră poate afecta mai multe apartamente și poate genera costuri greu de suportat din bugetul propriu. În astfel de situații, asigurarea contribuie la repararea rapidă a pagubelor, protejează echilibrul financiar al familiei și ajută la evitarea tensiunilor dintre vecini.
Înființată în 1994, UNSAR reprezintă 23 de companii de profil, care dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 7,5 milioane euro în fiecare zi calendaristică.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
UNSAR: Despăgubiri de circa 2,3 milioane lei, în primele trei luni din 2026

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sindicatul MIPE-Normalitate: Ținta de 10 miliarde de euro anual din fonduri UE nu poate fi atinsă cu personal redus
Angajații care gestionează fondurile europene îi cer premierului desemnat Siegfried Mureșan să explice cum va putea România să atragă minimum 10 miliarde de euro anual din fondurile de coeziune și să implementeze programele europene în derulare, în condițiile în care Programul de Guvernare 2026-2028 prevede reorganizarea sistemului de gestiune a
Rețele Electrice România investește 86 milioane lei pentru rețelele de înaltă tensiune din Constanța și Tulcea
Rețele Electrice România, operator de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, va derula un proiect de circa 86 de milioane de lei pentru modernizarea a trei linii electrice de înaltă tensiune (110 kV) din județul Constanța, precum și a unei linii de 110 kV din județul Tulcea. Potrivit unui com
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă în 2026 (analiză)
Accesibilitatea creditelor ipotecare s-a menținut stabilă pe parcursul anului 2026, raportul dintre rata medie și salariul mediu net ajungând în iulie la 55%, față de 54% la începutul anului, iar pentru începutul lui 2027 este estimată menținerea unei valori similare, potrivit indicelui Ipotecare.ro. Conform unui comuni
Reunificarea ANAF cu Vama, o decizie care anulează o reformă instituțională înainte să-și producă efectele (sindicat)
Sindicatul Național Meridian consideră că măsura prevăzută în programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan privind reunificarea Autorității Vamale Române (AVR) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin r
AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%
Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM). Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei. Potrivit sursei citate, la sfâ
COTAR cere amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo și eliminarea temporară a tarifului fix de 2.000 de lei, până la data la care sistemul electronic devine funcțional. Potrivit organizației, Parlamentul trebuie să voteze, în regim de urgență, un proiect de l
Cheltuielile companiilor pe zona de IA s-au majorat cu 406%, în 2026 față de anul trecut (analiză)
Cheltuielile destinate produselor bazate pe Inteligență Artificială (IA) ale clienților de business au crescut cu 406%, în acest an față de anul 2025, arată o analiză de specialitate, publicată recent. Conform datelor centralizate de Revolut Business, companiile au cheltuit cu de peste zece ori mai mult pentru IA în comparație cu c
AEI: Românii nu ar trebui să afle din factură costul declarațiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului, este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică. 'România are nevoie uneori d









