Numărul șomerilor înregistrați la nivelul Capitalei era de 5.405 persoane la sfârșitul lunii august, astfel încât rata șomajului a ajuns la 0,41%, a anunțat luni Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM).
Din numărul total de șomeri înregistrați, 3.348 erau femei.
Potrivit sursei citate, la sfârșitul lunii august, în evidențele AMOFM București erau 2.263 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 3.142 erau șomeri neindemnizați.
În ceea ce privește mediul de rezidență, toți șomerii, respectiv 5.405, proveneau din mediul urban.
Pe grupe de pregătire, șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AMOFM București (35,49%), urmat de cei cu studii superioare (29,47%), iar 15,95% au absolvit școala profesională/de arte și meserii. Șomerii care au studii gimnaziale reprezintă 14,8% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii postliceale sunt 3,01%, iar cei cu studii primare și fără studii, 1,28%.
Din punct de vedere al structurii șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, 1.058 persoane erau foarte greu ocupabile, 1.588 greu ocupabile, 1.605 mediu ocupabile, iar 1.154 sunt persoane ușor ocupabile.
Reprezentanții AMOFM București precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele instituției.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
AMOFM: 5.405 de șomeri în București, în august; rata șomajului a ajuns la 0,41%

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reunificarea ANAF cu Vama, o decizie care anulează o reformă instituțională înainte să-și producă efectele (sindicat)
Sindicatul Național Meridian consideră că măsura prevăzută în programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan privind reunificarea Autorității Vamale Române (AVR) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie analizată cu maximă responsabilitate, atât din perspectiva funcționării administrației vamale, cât și prin r
COTAR cere amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită amânarea sancțiunilor pentru neplata TollRo și eliminarea temporară a tarifului fix de 2.000 de lei, până la data la care sistemul electronic devine funcțional. Potrivit organizației, Parlamentul trebuie să voteze, în regim de urgență, un proiect de l
Cheltuielile companiilor pe zona de IA s-au majorat cu 406%, în 2026 față de anul trecut (analiză)
Cheltuielile destinate produselor bazate pe Inteligență Artificială (IA) ale clienților de business au crescut cu 406%, în acest an față de anul 2025, arată o analiză de specialitate, publicată recent. Conform datelor centralizate de Revolut Business, companiile au cheltuit cu de peste zece ori mai mult pentru IA în comparație cu c
AEI: Românii nu ar trebui să afle din factură costul declarațiilor unui director sau al promisiunilor în numele statului
Românii nu ar trebui să afle din factura de energie cât au costat vorba lungă a unui director, ambițiile unui ministru sau promisiunile făcute în numele statului, este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată duminică. 'România are nevoie uneori d
Transgaz alocă până la 108,9 milioane de lei pentru primul lot al conductei de gaze Huedin-Lugașu
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz alocă între 96,17 milioane de lei și 108,87 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea primului lot al conductei de transport gaze naturale Huedin - Lugașu, potrivit unui anunț de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul vi
Bursa de la București a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 286,95 milioane de lei (-39,09%), potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 678,61 miliarde de lei, &
ANSVSA a suspendat activitatea unității de la Palatul Brukenthal din Avrig, în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară colectivă
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea unității din cadrul Palatului Brukenthal din Avrig și au aplicat o sancțiune contravențională de 30.000 de lei, în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară colectivă. 'Ca urmare a evenimentului înregist
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.









