logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Știri internaționale

Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe

Creierul nou-născuților reacționează mai puternic la plânsul altor bebeluși decât la vorbire (studiu)
Știință 11.09. 14:01

Creierul nou-născuților reacționează mai puternic la plânsul altor bebeluși decât la vorbire (studiu)

Un studiu, la care a participat Universitatea Deusto din Bilbao, în nordul Spaniei, a constatat că în cazul nou-născuților creierul se activează mai mult la plânsul altor bebeluși decât la vorbire, deși se credea că aceasta din urmă ocupă un loc privilegiat pentru ființa umană încă de la începutul vieții, transmite vineri agenția de presă EFE. Revista științifică Developmental Cognitive Neuroscience a publicat un articol despre acest studiu, realizat de o echipă internațională de cercetare în domeniul neuroștiinței cognitive, din care a făcut parte și cercetătoarea Irene de la Cruz Pavia de la Universitatea Deusto. Studii anterioare demonstraseră că bebelușii se nasc cu o predispoziție specială pentru perceperea vocii umane, parțial datorită experienței auditive acumulate în pântecul mamei în ultimul trimestru de sarcină. Totuși, această cercetare a demonstrat că, la nou-născuți, plânsul produce o reacție cerebrală mai puternică decât vorbirea. Cercetătorii au realizat un experiment pe 25 de bebeluși cu vârste cuprinse între una și patru zile, născuți la Spitalul Necker-Enfants Malades din Paris, care fuseseră expuși la limba franceză în perioada prenatală, precum și pe 27 de adulți vorbitori de italiană de la Universitatea din Padova (Italia), care nu aveau cunoștințe de limbă franceză. în cadrul experimentului, adulții au ascultat fraze în limba franceză fără a înțelege semnificația cuvintelor, în condiții de procesare identice cu cele ale bebelușilor. Cercetătorii au înregistrat răspunsurile creierului participanților adulți la blocuri de fraze rostite în limba franceză, respectiv răspunsurile bebelușilor la blocuri de plânsete ale altor nou-născuți, folosind o tehnică de neuroimagistică neinvazivă pentru a măsura activitatea cerebrală. Oamenii de știință au constatat că, în timp ce la adulți activarea a fost semnificativ puternică la auzul frazelor rostite decât la cel al plânsetelor, reacția observată la nou-născuți a fost inversă. Astfel, răspunsul neuronal al nou-născuților la plânsul altor bebeluși a fost semnificativ mai puternic decât la vorbire. Pentru cercetători, descoperirea este surprinzătoare deoarece, din punct de vedere acustic, vorbirea este mai familiară pentru nou-născut decât plânsul, având în vedere că o ascultă în uter, în ultimele luni de sarcină. Conform concluziilor oamenilor de știință, o explicație ar fi că atât bebelușii, cât și adulții participanți la studiu au reacționat și s-au activat mai mult la comportamentul pe care erau capabili să îl producă - bebelușii s-au activat mai mult la plâns, iar adulții la vorbire, chiar dacă nu înțelegeau limba. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Germania: AfD îl dă în judecată pe cancelarul Merz pentru declarațiile sale privind 'epurarea etnică'
Politică externă 11.09. 13:50

Germania: AfD îl dă în judecată pe cancelarul Merz pentru declarațiile sale privind 'epurarea etnică'

Partidul 'Alternativa pentru Germania' (AfD) a anunțat că a depus o plângere pentru defăimare contra cancelarului Friedrich Merz, care a calificat drept ''epurare etnică'' conceptul ''remigrație'' folosit de extrema dreaptă germană, relatează vineri AFP. Afirmațiile cancelarului sunt ''condamnabile penal și total inacceptabile'', a afirmat joi noaptea, într-un video postat pe platforma X, Stephan Brandner, reprezentant al grupului parlamentar al AfD, care a anunțat depunerea unei plângeri pentru ''injurii defăimătoare''. Deputații din Bundestag beneficiază de o imunitate parlamentară ce prevede independența camerei inferioare a legislativului și exercitarea mandatului lor fără presiune judiciară sau executivă. însă textul prevede și o excepție pentru injurii defăimătoare, singurul motiv pentru care deputații, inclusiv cancelarul, pot fi urmăriți penal pentru declarații făcute în parlament. Duminică, în timpul alegerilor regionale din landul Saxonia-Anhalt, AfD - partid prorus și antiimigrație - a obținut aproape 44% din voturi, mult în fața Uniunii Creștin-Democrate (CDU), care a luat 17% din sufragii. Cancelarul a acuzat miercuri AfD de promovarea unei ''epurări etnice'' prin ''remigrație'', cuvânt utilizat de extrema dreaptă pentru a-și defini politica de expulzare în masă a străinilor. ''Cuvântul 'remigrație' nu este nimic altceva decât sinonimul unei epurări etnice în funcție de origine și de culoarea pielii'', a spus Friedrich Merz în timpul unei dezbateri în Bundestag, sub huiduielilor aleșilor AfD. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)

Kremlinul avertizează Lituania în legătură cu amplasarea de arme nucleare pe teritoriul său
Politică externă 11.09. 13:46

Kremlinul avertizează Lituania în legătură cu amplasarea de arme nucleare pe teritoriul său

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat vineri că dacă Lituania va amplasa arme nucleare pe teritoriul său va deveni o țintă a forțelor strategice ale Rusiei, comentând disponibilitatea țării baltice de a elimina din Constituție prevederile privind interdicția amplasării unor astfel de arme pe teritoriul său, informează EFE. 'Dacă pe acest teritoriu apar arme nucleare îndreptate împotriva noastră, teritoriul țării va fi, în mod corespunzător, în vizorul armelor noastre nucleare', a afirmat Peskov în declarații pentru televiziunea publică rusă. Joi, președintele Parlamentului lituanian, Juozas Olekas, a informat că legislativul intenționează să aprobe în curând un amendament la Constituție pentru a elimina interdicția privind amplasarea pe teritoriul Lituaniei a armelor de distrugere în masă. 'Calendarele și termenele legislative prevăzute ne vor obliga probabil să prelungim ușor perioada sesiunii de toamnă pentru a putea aproba acest articol concret al Constituției', a declarat Olekas într-o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare, conform publicației digitale LRT.lt. Potrivit acestuia, este probabil ca sesiunea de toamnă să fie extinsă până pe 13 ianuarie 2027. Anterior, Olekas susținuse că respectivul articol din Constituție nu mai răspunde 'realităților geopolitice'. Dmitri Peskov a subliniat că această decizie 'era ceva previzibil'. 'Se va transforma într-o înrăutățire serioasă a escaladării tensiunilor pentru că dacă plasezi arme nucleare pe teritoriul tău, acestea sunt îndreptate împotriva cuiva. Este evident că aceste arme nu vor fi îndreptate împotriva Occidentului. Vor fi îndreptate către est, adică împotriva noastră', a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Irina Giurgiu)

Comisia Europeană: Acordul comercial istoric cu India va elimina barierele inutile din calea comerțului
Economic extern 11.09. 13:34

Comisia Europeană: Acordul comercial istoric cu India va elimina barierele inutile din calea comerțului

Comisia Europeană a prezentat vineri Consiliului propunerile sale pentru semnarea și încheierea Acordului de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană și India, solicitând autorizarea semnării și încheierii acestuia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Dacă va fi autorizat de Consiliu, acesta va fi cel mai mare acord comercial încheiat vreodată atât de UE, cât și de India. Odată adoptat și intrat în vigoare, acordul va îmbunătăți accesul pe piață, va reduce tarifele, va elimina barierele inutile din calea comerțului și va oferi norme previzibile pentru comerțul și investițiile dintre UE și India. UE și India comercializează deja bunuri și servicii în valoare de peste 180 de miliarde de euro pe an, sprijinind aproape 800.000 de locuri de muncă în UE. Acest acord va elimina sau va reduce tarifele pentru 96% din exporturile de bunuri ale UE către India. în ansamblu, reducerile tarifare vor duce la economii de aproximativ patru miliarde de euro pe an în ceea ce privește taxele vamale pentru produsele europene. Aceasta va facilita accesul întreprinderilor europene pe piața indiană și va asigura condiții de concurență mai echitabile, garantând în același timp consumatorilor posibilitatea de a beneficia de o gamă mai largă de opțiuni și de prețuri mai competitive, a indicat Executivul comunitar. Potrivit sursei citate, propunerea prezentată vineri reprezintă un pas esențial în direcția asigurării faptului că întreprinderile și consumatorii pot începe să beneficieze de avantajele acestui acord cât mai curând posibil. Acest lucru este în conformitate cu procedura accelerată stabilită de comisarul pentru comerț și securitate economică, Maros Sefcovic, la începutul acestui an. Procedura vizează accelerarea punerii în aplicare a acordurilor de liber schimb, care este esențială într-o perioadă de incertitudine geopolitică și de presiune tot mai mare asupra sistemului comercial mondial. ALS UE-India reflectă angajamentul UE de a consolida legăturile economice cu parteneri-cheie din regiunea indo-pacifică. Prin propunerile sale, Comisia solicită aprobarea Consiliului pentru a semna acordurile care vor necesita aprobarea Parlamentului European, înainte de încheierea și intrarea în vigoare. în paralel, autoritățile indiene trec prin propriile proceduri interne de ratificare, a precizat Executivul comunitar. 'Atenția noastră a fost clară încă de la început: să ne asigurăm că întreprinderile și cetățenii resimt beneficiile tangibile ale acestui ALS de referință cât mai curând posibil. Calendarul contează, motiv pentru care continuăm acum prin prezentarea propunerilor noastre Consiliului spre semnare și încheiere într-un timp record. Acest acord reunește două dintre cele mai mari economii ale lumii - o piață de două miliarde de persoane și aproximativ un sfert din PIB-ul mondial. Foarte curând va începe să creeze noi oportunități atât pentru comerț, cât și pentru investiții', a declarat Maros Sefcovic, comisar pentru comerț și securitate economică, relații interinstituționale și transparență, citat în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Eurostat: Rata de ocupare a forței de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Economic extern 11.09. 13:29

Eurostat: Rata de ocupare a forței de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026

Rata de ocupare a forței de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% în trimestrul al II-lea din 2026, în creștere de la 76,3% în precedentele trei luni, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). între primul și al doilea trimestru din 2026, Portugalia și Malta (fiecare cu 0,6 puncte procentuale - pp), Grecia (0,5 pp), Letonia și Slovenia (fiecare cu 0,4 pp) au înregistrat cel mai semnificativ avans în rândul celor 14 state membre UE unde a crescut rata de ocupare a forței de muncă. Indicatorul s-a menținut stabil în patru țări membre UE și a scăzut în nouă: Austria (minus 0,4 pp), Lituania și Suedia (fiecare cu minus 0,3 pp), România, Finlanda și Franța (toate cu minus 0,2 pp), Țările de Jos, Bulgaria și Luxemburg (toate cu minus 0,1 pp). De asemenea, rata de subutilizare a forței de muncă s-a situat la 11% în cadrul forței de muncă extinse cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani în trimestrul II din 2026, stabilă comparativ cu precedentele trei luni. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Guvernatorul Băncii Centrale: Economia Franței nu este într-un pericol economic iminent, dar trebuie redus deficitul
Economic extern 11.09. 12:37

Guvernatorul Băncii Centrale: Economia Franței nu este într-un pericol economic iminent, dar trebuie redus deficitul

Guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, a dat asigurări că țara nu este într-un pericol economic iminent, dar a atras atenția că Guvernul trebuie să acționeze pentru a reduce deficitul bugetar, transmite Reuters. Declarația lui Moulin vine după ce joi Institutul Național de Statistică din Franța (INSEE) a înrăutățit previziunile privind avansul din acest an al celei de-a doua economii a zonei euro la doar 0,4%. Moulin a citat câțiva factori, printre care valurile de căldură și seceta care au lovit Franța în acest an, precum și problemele cu care se confruntă Airbus. Anterior, INSEE prognoza o creștere de 0,7% a economiei franceze în 2026, ușor sub expansiunea de 0,9% din 2025. 'Nu aș spune că economia este în pericol, dar este într-o situație îngrijorătoare și nesatisfăcătoare', a afirmat Moulin la postul de radio RTL. Acesta a adăugat: 'Trebuie să reducem deficitul bugetar. Dar, dincolo de asta, economia franceză are punctele ei tari. Energia nu este scumpă, iar economia este diversificată. Vedem o redresare industrială în cele mai promițătoare sectoare, cum ar fi centrele de date, apărare și industria aerospațială. Așadar, situația nu este atât de gravă'. Analiștii se așteaptă ca vineri Guvernul francez să înrăutățească previziunile privind PIB-ul, în prezent estimat la un nivel de 0,7% în acest an. Executivul are ca obiectiv reducerea deficitului bugetar la 4,9% din PIB aul acesta, de la 5% din PIB în 2025. La mijlocul lunii august, ministrul francez al Tranziției Ecologice, Monique Barbut, a estimat că valurile de căldură repetate din timpul verii ar putea costa Franța 'între 10 și 15 miliarde de euro în costuri directe și indirecte'. Recent, Institutul Național de Statistică din Franța și-a revizuit în scădere datele privind activitatea economică pentru primele două trimestre ale anului. Conform noilor calcule, PIB-ul Franței a scăzut cu 0,2% în primul trimestru, în loc de scăderea de 0,1% estimată anterior. în plus, PIB-ul a stagnat în trimestrul al doilea, și nu a crescut cu 0,2%, așa cum se preconizase inițial. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Șefa diplomației europene Kaja Kallas susține că revizuirea apărării UE nu trebuie întârziată
Politică externă 11.09. 12:15

Șefa diplomației europene Kaja Kallas susține că revizuirea apărării UE nu trebuie întârziată

înalta reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, consideră că planificarea pregătirii apărării europene pentru orizontul anului 2030 este 'prea târzie' și a cerut accelerarea eforturilor în fața creșterii amenințărilor la adresa Europei, transmite vineri EFE. 'Examinăm starea de pregătire a apărării pentru 2030 și mi se pare că este prea târziu', a declarat Kallas într-un interviu publicat vineri de ziarul belgian Le Soir. Fostul premier al Estoniei a avertizat, de asemenea, că a vorbi despre 'atacuri hibride' poate fi limitativ pentru a descrie ceea ce se întâmplă și a susținut că Rusia 'nu încetează să escaladeze și testează până unde poate merge'. 'Atacuri hibride sunt o definiție cam vagă a ceea ce se întâmplă cu adevărat', a afirmat Kallas, care a subliniat că UE analizează ce altceva se poate face în domeniul apărării și a denunțat faptul că există 'diplomați care de fapt nu sunt diplomați' și care, din ambasade, recrutează infractori mărunți pentru a comite acte de sabotaj. Vicepreședinta Comisiei Europene a asigurat, de asemenea, că 'amenințările se intensifică' și că atacurile au ajuns deja pe teritoriul european, așa că, în opinia ei, 'trebuie să acționăm mai repede'. Kaja Kallas a explicat că acesta a fost motivul pentru care a propus recent crearea unui grup de nivel înalt format din experți care să poată propune măsuri concrete pentru a accelera pregătirea europeană în materie de apărare. A recunoscut însă că inițiativa s-a confruntat cu o opoziție puternică din partea unor state membre, ceea ce a determinat-o să anuleze prezentarea și lansarea grupului. 'Statele membre s-au opus cu adevărat acestei idei. Foarte bine, să căutăm alte soluții. Dar nu renunț la acest obiectiv: trebuie să acționăm mai repede', a adăugat șefa diplomației europene. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Irina Giurgiu)

Ministrul japonez al apărării reiterează că 'nu este exclusă nicio opțiune' în privința submarinelor nucleare
Politică externă 11.09. 12:13

Ministrul japonez al apărării reiterează că 'nu este exclusă nicio opțiune' în privința submarinelor nucleare

Ministrul japonez al apărării, Shinjiro Koizumi, a declarat vineri presei la Tokyo că guvernul său va lua în considerare, fără a exclude nicio variantă, achiziționarea de submarine cu propulsie nucleară, în cadrul discuțiilor care au loc cu privire la revizuirea Strategiei naționale de securitate și a altor două documente legate de apărare, informează agenția de presă niponă Kyodo. 'într-un mediu de securitate care se schimbă într-un ritm accelerat în diverse domenii, vom analiza măsurile necesare pentru a consolida capacitățile de descurajare și de răspuns, fără a exclude nicio opțiune', a spus Koizumi, angajându-se să ia o decizie privind viitoarele capacități de apărare pe baza 'propriei evaluări independente' realizate de țara sa. Un oficial al Marinei SUA s-a exprimat favorabil miercuri cu privire la intenția Japoniei de a lua în calcul achiziționarea de submarine cu propulsie nucleară, afirmând că astfel de nave utilizează aceeași tehnologie pe care Japonia o folosește deja în operarea centralelor nucleare. 'Submarinul nuclear înseamnă, pur și simplu, energie nucleară. Este același lucru', a explicat oficialul pentru Kyodo News și alte instituții de presă, la o bază militară americană din Hawaii. Partidul Inovației din Japonia, care face parte din coaliția de guvernare alături de Partidul Liberal Democrat, a solicitat guvernului, în luna iunie, să includă submarinele cu propulsie nucleară în setul de propuneri pentru actualizarea celor trei documente-cheie de securitate ale Japoniei, proces planificat să aibă loc până la sfârșitul acestui an. Documentele respective au fost elaborate în 2022 și vizau o perioadă de 10 ani, însă premierul Sanae Takaichi a decis devansarea revizuirii acestora pentru a răspunde schimbărilor din mediul de securitate și provocărilor reprezentate de China și Coreea de Nord. Coreea de Sud a anunțat în ce o privește în luna mai că intenționează să achiziționeze un submarin cu propulsie nucleară, cu aprobarea Statelor Unite, anticipând că acesta va juca un rol esențial în contracararea amenințărilor nucleare și cu rachete lansate de pe submarine de către Coreea de Nord. Totuși, același oficial din cadrul Marinei SUA a menționat că Seulul trebuie să găsească 'motivul potrivit' pentru a deține un submarin nuclear, subliniind că, dacă acesta este 'doar un simbol al statutului, atunci motivul este greșit'. De asemenea, el a făcut referire la declarațiile anterioare ale unui alt reprezentant de rang înalt al Marinei SUA, potrivit cărora submarinele nucleare - capabile să parcurgă distanțe mari cu viteze superioare celor convenționale - nu ar fi necesare în cazul în care Coreea de Sud nu ar părăsi niciodată apele sale adiacente. Oficialul american și-a exprimat totodată speranța într-o extindere a cooperării cu Japonia în domeniul mentenanței și construcției de nave, în contextul opiniilor conform cărora armata SUA nu dispune de suficiente nave și nu le poate desfășura în măsură adecvată în regiunea Indo-Pacific, pe fondul eforturilor Chinei de a intensifica dezvoltarea capacităților sale militare.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)

Elveția: Accidentul de autocar survenit joi în estul țării s-a soldat cu cinci morți
Social extern 11.09. 11:55

Elveția: Accidentul de autocar survenit joi în estul țării s-a soldat cu cinci morți

Accidentul de autocar survenit joi în estul Elveției s-a soldat cu moartea a cinci persoane și rănirea gravă a altor trei, a raportat vineri poliția locală, citată de AFP, reuters și dpa. într-o ''zonă de lucrări'' între comunele Susch și Zernez, situate în cantonul Grisons, vehiculul ''a părăsit șoseaua și s-a răsturnat''. Dintre cei 45 de adulți aflați la bord, inclusiv șoferul, ''cinci sunt decedați''. Trei persoane au suferit răni grave, șapte sunt răniți moderat și 30 răniți ușor, a anunțat poliția într-un comunicat, precizând că ''identificarea victimelor decedate este în desfășurare''. Poliția acestui canton situat în extremitatea estică a Elveției a precizat că în accident, survenit joi în jurul orei locale 16:45 (14:45 GMT), a fost implicat un singur vehicul, un autocar de fabricație olandeză. Parchetul cantonului Grisons, în colaborare cu poliția cantonală, anchetează circumstanțele accidentului, a adăugat poliția, care a creat o linie telefonică destinată rudelor pasagerilor. Federația olandeză a agențiilor de turism (ANVR) a indicat că autocarul aparținea tour-operatorului olandez OAD și că pasagerii, toți olandezi, participau la un voiaj itinerant. Plecați luni din Olanda, ei făceau o excursie de o zi în Elveția provenind din Austria. Joi seară, compania OAD s-a declarat ''profund șocată și bulversată de accidentul tragic întâmplat în Elveția''. ''Folosim toate mijloacele disponibile pentru a face rapid lumină asupra situației și pentru a sprijini persoanele implicate și familiile lor'', a declarat OAD. Zernez este poarta de intrare în Parcul Național elvețian, un vast teritoriu alpin de circa 170 km2, cu peste 100 km de trasee pedestre în valea Engadine. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)

Heathrow raportează un declin al numărului de pasageri în august, o lună de vârf pentru vacanța de vară
Economic extern 11.09. 11:42

Heathrow raportează un declin al numărului de pasageri în august, o lună de vârf pentru vacanța de vară

Aeroportul londonez Heathrow - unul dintre cele mai aglomerate din Europa - a raportat o scădere a numărului de pasageri în august, o lună de vârf, și a atras atenția asupra 'dificultăților semnificative' din sector, transmite DPA. Heathrow Airport, deținut de compania franceză Ardian, Autoritatea de Investiții din Qatar, fondul de investiții saudit PIF și alții, a anunțat că în august 7,87 milioane de pasageri au trecut prin cele patru terminale ale sale, un declin anual de 2,1%, iar cea mai aglomerată zi s-a înregistrat în 2 august, cu aproape 272.000 de pasageri. Datele vin după ce în iulie Heathrow a pierdut titlul de cel mai aglomerat aeroport din Europa în fața rivalului din Istanbul. Heathrow Airport a anunțat că în iulie 7,86 milioane de pasageri au trecut prin cele patru terminale ale sale, în timp ce rivalul din Turcia a înregistrat 8,15 milioane de pasageri. Numărul total de pasageri pe Heathrow din iulie reprezintă un declin de 1,5% față de iulie 2025, în timp ce Istanbul a raportat un avans anual de 2,3%. Dar oficialii de la Heathrow au dat asigurări că rămâne 'cel mai punctual' aeroport din Europa. 'în pofida unor dificultăți semnificative din sectorul aviației în acest sezon, pasagerii s-au bucurat de zboruri confortabile, 98% așteptând mai puțin de cinci minute la controlul de securitate, și 98% din bagaje au fost expediate conform programului, ajutând la menținerea titlului de cel mai punctual aeroport din Europa', au precizat oficialii de la Heathrow. Marți, o defecțiune tehnică a lăsat sute de mii de pasageri blocați în aeroporturile din Marea Britanie, perturbările au continuat miercuri, dar zborurile au revenit la normal joi. Anularea curselor aeriene a pus presiuni asupra companiei responsabile de controlul traficului aerian, NATS, și a șefului său, Martin Rolfe. în august, numărul de pasageri britanici pe Heathrow a scăzut cu 1,7% - cel mai semnificativ declin de pe toate piețele sale - iar cel din UE cu 0,3%. Conflictul din Iran a afectat traficul de pasageri pe Heathrow. Numărul său de pasageri pe rutele din Orientul Mijlociu a scăzut cu o cincime luna trecută. Șeful Heathrow, Thomas Woldbye, a reiterat cererile pentru a obține aprobarea Guvernului britanic în vederea construirii celei de-a treia piste. Extinderea ar permite aeroportului londonez să ajungă la 150 milioane de pasageri pe an, după ce anul trecut a avut 84,46 milioane de pasageri. 'în această vară aeroportul Heathrow a rămas cel mai punctual din Europa. Cea mai lungă coadă la Heathrow este acum cea a celor 40 de companii aeriene care vor să se conecteze mai bine cu Regatul Unit dar nu-și pot asigura un slot deoarece pistele noastre sunt pline. Extinderea este un proiect național care va crea locuri de muncă, va susține creșterea economiei și va face călătoriile mai accesibile', a declarat Woldbye. Aeroportul Heathrow, care a fost deschis în 1946, dorește să-și mărească capacitatea pentru a putea fi tranzitat de 150 de milioane de pasageri pe an.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Ambasadorul României la Chișinău, în vizită la Portul Giurgiulești: 'Este mai mult decât un punct de tranzit'
România în lume 11.09. 11:38

Ambasadorul României la Chișinău, în vizită la Portul Giurgiulești: 'Este mai mult decât un punct de tranzit'

Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a vizitat joi Portul Internațional Liber Giurgiulești, pe care îl descrie drept un obiectiv strategic pentru Republica Moldova și întreaga regiune. 'într-un context regional marcat de provocări majore, Portul Giurgiulești este mai mult decât un punct de tranzit', a transmis Cristian-Leon Țurcanu, într-o postare pe Facebook, subliniind că infrastructura contribuie la menținerea unor rute comerciale sigure, la reziliența economică a Republicii Moldova și la diversificarea conexiunilor de transport. Ambasadorul a evidențiat și importanța conectării tot mai strânse a portului cu România și cu rețelele europene de transport, ceea ce, în opinia sa, înseamnă un acces mai bun la piața europeană, alternative logistice și o economie mai bine ancorată în Uniunea Europeană. 'Portul Giurgiulești este, din această perspectivă, și o componentă importantă a integrării europene a Republicii Moldova', a scris ambasadorul. Potrivit acestuia, dezvoltarea portului poate genera beneficii concrete pentru economie și cetățeni, contribuind la o Republică Moldova mai bine conectată, mai rezilientă și mai competitivă. Vizita la Giurgiulești a făcut parte dintr-un program mai amplu al ambasadorului român în sudul Republicii Moldova, dedicat dialogului cu comunitățile locale, educației și proiectelor de dezvoltare. La Comrat, Cristian-Leon Țurcanu s-a întâlnit cu primarul municipiului, discuțiile vizând prioritățile comunității și perspectivele de dezvoltare ale autonomiei găgăuze. La Ceadîr-Lunga și Vulcănești, diplomatul a participat la acțiuni dedicate educației, inclusiv la donații de carte în limba română pentru Grădinița nr. 8 'Andrieș' și Liceul 'Mihai Eminescu'. 'De la educație și dialog local până la infrastructura strategică, toate aceste direcții au un numitor comun: dezvoltarea comunităților, apropierea dintre cele două maluri ale Prutului și integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, prin proiecte, oportunități și rezultate concrete', a transmis ambasadorul. Portul Internațional Liber Giurgiulești este principalul punct de acces al Republicii Moldova la transportul maritim și fluvial internațional, potrivit MOLDPRES. Amplasarea pe Dunărea de Jos permite operarea atât a navelor fluviale, cât și a celor maritime, iar infrastructura portuară asigură conexiuni cu transportul rutier și feroviar. Totodată, MOLDPRES relatează că, în martie 2026, Guvernul Republicii Moldova a decis consolidarea statutului Portului Internațional Liber Giurgiulești ca infrastructură strategică, cu obiectivul de a-i extinde capacitățile logistice, de a atrage investiții și de a-l integra mai strâns în coridoarele europene de transport. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Fotbal: James Rodriguez a revenit în Columbia și a semnat cu Atletico Nacional
Sport extern 11.09. 11:34

Fotbal: James Rodriguez a revenit în Columbia și a semnat cu Atletico Nacional

Internaționalul James Rodriguez a revenit în Columbia și a semnat cu echipa de fotbal Atletico Nacional, a anunțat, joi, clubul din Medellin, citat de Xinhua. Mijlocașul ofensiv de 35 de ani a venit ca jucător liber de contract după ce s-a despărțit în iulie de Minnesota United. ''Bine ai venit, James. Ai ven

Vicepreședinta Taiwanului face o vizită neobișnuită în Europa, dar ministrul italian de externe nu se întâlnește cu delegația de la Taipei
Politică externă 11.09. 11:25

Vicepreședinta Taiwanului face o vizită neobișnuită în Europa, dar ministrul italian de externe nu se întâlnește cu delegația de la Taipei

Vicepreședinta taiwaneză Hsiao Bi-khim, însoțită de ministrul de externe de la Taipei, Lin Chia-lung, face începând de vineri o vizită neobișnuită în Europa, pentru a participa la un forum pe teme de democrație pe insula italiană Ventotene, transmite Reuters. Vicepremierul și ministrul de externe al Italiei, Antonio Taj

Auto - F1: George Russell admite că are nevoie de noroc să câștige titlul mondial
Sport extern 11.09. 11:19

Auto - F1: George Russell admite că are nevoie de noroc să câștige titlul mondial

Pilotul britanic George Russell a admis faptul că are nevoie de noroc pentru a câștiga titlul mondial în Formula 1 în defavoarea favoritului actual Kimi Antonelli, transmite DPA. Russell a început Marele Premiu al Italiei de pe locul secund și a încheiat al doilea, în timp ce Antonelli a reușit să revină de pe locul 19 și să câștige cursa. Aceasta a fost cea de-a șaptea victorie a pilotului italian în acest sezon, iar Russell, care are doar două victorii până acum, va participa duminică în Marele Premiu al Spaniei având 66 de puncte mai puțin față de colegul său de la Mercedes. ''Cu adevărat am nevoie de ceva noroc și am nevoie de curse foarte bune'', a spus Russell. ''Nu este ceva la care nu m-am gândit. Kimi concurează mai bine decât mine și merită să fie în fruntea campionatului. Mai este mult până la finalul campionatului, dar el încă nu a avut un weekend slab în ceea ce privește performanța. El conduce foarte bine'', a spus Russell despre Antonelli. ''Cursele mele sunt mai bune decât au fost înaintea vacanței de vară, dar dacă trebuie să câștig campionatul mondial, voi avea nevoie de ceva noroc până la finalul sezonului. Sunt concentrat asupra acestui lucru. Sunt concentrat să conduc mai rapid'', a mai spus Russell. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)

Premierul finlandez Petteri Orpo va găzdui un summit consacrat Arcticii în 13-14 septembrie, la Rovaniemi
Politică externă 11.09. 11:17

Premierul finlandez Petteri Orpo va găzdui un summit consacrat Arcticii în 13-14 septembrie, la Rovaniemi

Premierul finlandez Petteri Orpo a invitat mai mulți lideri din Uniunea Europeană la un summit consacrat Arcticii, ce va avea loc în orașul Rovaniemi pe 13 și 14 septembrie, obiectivul reuniunii fiind consolidarea abordării strategice comune a UE față de această regiune cu o semnificație geopolitică în creștere rapidă, indică un comunicat difuzat pe website-ul guvernului de la Helsinki. ''Regiunea arctică este o parte tot mai importantă a mediului de securitate al Europei. Uniunea Europeană are interese directe legate de stabilitate, securitate și dezvoltare durabilă. Este foarte important să se poată discuta despre aceste chestiuni împreună cu un grup cuprinzător de lideri UE'', a spus Orpo. La summit vor participa cancelarul german Friedrich Merz, premierii Mette Frederiksen (Danemarca), Kristen Michal (Estonia) și Andris Kulbergs (Letonia), președinții Gitanas Nauseda (Lituania) și Nicușor Dan (România) și ministrul francez al afacerilor externe și europene Jean-Noel Barrot. De asemenea, vor fi prezenți președintele Consiliului European, Antonio Costa, șefa diplomației UE Kaja Kallas și comisarul european pentru parteneriate internaționale Jozef Sikela. Participanții vor avea pe 13 septembrie o cină de lucru găzduită de președintele finlandez Alexander Stubb, la care vor fi prezenți și premierii Jonas Gahr Store (Norvegia) și Kristrun Frostadottir (Islanda). AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)

Fotbal: UEFA cere justiției americane să blocheze implicarea filialelor FIFA în confruntarea celor două organziații
Sport extern 11.09. 11:16

Fotbal: UEFA cere justiției americane să blocheze implicarea filialelor FIFA în confruntarea celor două organziații

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a cerut unui tribunal american să respingă o încercare a filialelor americane ale FIFA de a împiedica forul continental să obțină dovezi într-un potențial caz penal în Elveția împotriva președintelui organizației mondiale, Gianni Infantino, împotriva planului, acum abandonat, legat de drepturile c

Fostul comisar european Emma Bonino a încetat din viață
Politică externă 11.09. 11:07

Fostul comisar european Emma Bonino a încetat din viață

Fostul comisar european Emma Bonino a încetat din viață, a anunțat vineri partidul său, 'Mai multă Europa' (Piu Europa, sau +Europa), transmite agenția de presă italiană ANSA. Fostul ministru italian de externe și fostul comisar european pentru sănătate și protecția consumatorilor avea 78 de ani. Figură istorică a

Miniștrii de externe ai Coreei de Sud și Iranului au discutat la telefon despre strâmtoarea Ormuz (Seul)
Politică externă 11.09. 10:55

Miniștrii de externe ai Coreei de Sud și Iranului au discutat la telefon despre strâmtoarea Ormuz (Seul)

Miniștrii de externe ai Coreei de Sud și Iranului au discutat despre strâmtoarea Ormuz, în cadrul unei convorbiri telefonice desfășurate vineri, a anunțat Seulul, la doar câteva zile după ce a confirmat că analizează o 'contribuție' pentru securizarea navigației pe această cale navigabilă, informează AFP. Ministrul su

Tenis: US Open va avea noi campioni la dublu masculin
Sport extern 11.09. 10:52

Tenis: US Open va avea noi campioni la dublu masculin

Niciunul din cei patru finaliști ai probei masculine de dublu a turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, nu a mai câștigat titlul la Flushing Meadows. Perechea americano-britanică Christian Harrison/Neal Skupski i-au învins în semifinale pe principalii favoriți, Harri Heliovaara (Finlanda)/Henry Patten (Marea Britanie), cu 7-6 (7/4), 6-2. în cealaltă semifinală, cuplul german Kevin Krawietz/Tim Puetz a trecut de perechea americano-britanică Rajeev Ram/Joe Salisbury, cu 6-3, 6-4. Harrison are un titlu de Mare Șlem, obținut anul acesta la Australian Open, chiar alături de Skupski, care a câștigat trofeul și la Wimbledon, în 2023. Britanicul este la a treia sa finală la New York, după cele din 2022 și 2025. Krawietz și Puetz au mai jucat finala la Flushing Meadows în 2024, iar Krawietz are două titluri de Mare Șlem, obținute în 2019 și 2020 la Roland Garros, alături de conaționalul Andreas Mies. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)

Marea Britanie: Creșterea economiei a depășit așteptările în iulie
Economic extern 11.09. 10:43

Marea Britanie: Creșterea economiei a depășit așteptările în iulie

Creșterea economiei britanice a depășit așteptările în iulie, cu un avans de 0,4%, extinzând performanța solidă din primul semestru al anului, în pofida șocului energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu, a anunțat vineri Oficiul Național de Statistică (ONS), transmite Reuters. Economiștii intervievați de Reuters se așteptau ca expansiunea PIB-ul Regatului Unit din iulie să fie la același nivel cu avansul de 0,4% din iunie, pe fondul atenuării majorării prețurilor energiei. în ritm anual, economia britanică a crescut cu 1,6% în iulie, cel mai rapid ritm de creștere începând din februarie 2025 și peste previziunile analiștilor, de 1,2%. în perioada mai - iulie 2026, PIB-ul Regatului Unit a înregistrat un avans de 0,4%, în timp ce analiștii estimau o încetinire, la 0,3%. 'Creșterea solidă în sectorul serviciilor a fost doar parțial compensată de scăderea producției și a lucrărilor de construcții'. AI pare să îmbunătățească performanțele în dezvoltarea de programe informatice, a apreciat Liz McKeown, director în cadrul ONS. în primul semestru din 2026, economia Marii Britanii a crescut cu 1%, cel mai rapid ritm de creștere din Grupul statelor puternic industrializate (G7). 'Povestea creșterii economiei britanice devine mai dificil de ignorat'. Probabil vom revizui în sus previziunile privind avansul PIB-ului pe ansamblul acestui an cu 0,1 puncte procentuale, după cele mai recente date, a apreciat Sanjay Raja, economist la Deutsche Bank. în iulie, Banca Angliei (BoE) estima o expansiune a PIB-ul Regatului Unit de 1,1% în 2026. Marea Britanie, ca și alte economii europene, a fost mai puțin afectată de conflictul din Orientul Mijlociu decât anticipau analiștii. Dar majorarea prețurilor energiei a dus la creșterea costului datoriei guvernamentale, iar BoE se așteaptă ca inflația să crească anul acesta până la 3,2%. Fondul Monetar Internațional estimează o creștere de 1,3% a economiei britanice în 2026, un nivel similar cu cel din 2025. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Sam Altman de la OpenAI ia în considerare încetinirea dezvoltării AI și speră ca și alții să îi urmeze exemplul
Știință 11.09. 10:34

Sam Altman de la OpenAI ia în considerare încetinirea dezvoltării AI și speră ca și alții să îi urmeze exemplul

OpenAI analizează posibilitatea de a încetini dezvoltarea inteligenței artificiale (AI) de ultimă generație, iar directorul său executiv, Sam Altman, și-a exprimat speranța ca și alte companii din sector să facă același lucru, relatează vineri agenția de presă EFE care citează Bloomberg. Sam Altman le-a comunicat angajaților, în cadrul unei ședințe cu întreg personalul, organizată săptămâna aceasta, potrivit unor surse avizate citate în articol, că OpenAI ar putea modera ritmul de dezvoltare a AI, eventual în colaborare cu alte companii. Declarațiile vin după ce angajații principalelor companii din domeniul AI și-au exprimat public, în ultimele săptămâni, îngrijorarea cu privire la creșterea riscurilor asociate sistemelor avansate de AI. Șeful departamentului științific al OpenAI, Jakub Pachocki, a publicat recent un text pe blog în care avertiza asupra pericolelor AI și susținea că firmele din sector ar trebui să se coordoneze pentru a încetini dezvoltarea viitoare atunci când este necesar. Pachocki a adăugat că speră ca aceste încetiniri voluntare să devină o practică obișnuită până la stabilirea unor limite comune de siguranță. OpenAI a dat asigurări că a încetinit deja unele procese de dezvoltare și că a suspendat recent anumite antrenamente interne ale AI din motive de securitate. în iulie, Altman a afirmat, de asemenea, că a discutat cu reprezentanții Casei Albe despre necesitatea de a modera ritmul de dezvoltare al IA. Marți, cercetătorul în domeniul AI Jacob Coxon și-a dat demisia de la Anthropic acuzând atât această companie cât și OpenAI, la care a lucrat anterior, că s-au lansat într-o cursă către o AI super-inteligentă, capabilă chiar să distrugă umanitatea încă din acest deceniu. Joi, doi cercetători care își părăsiseră recent posturile de la Anthropic și DeepMind, divizie a Google, și-au exprimat public îngrijorarea cu privire la ritmul rapid de dezvoltare al AI și au cerut o mai mare transparență în ceea ce privește riscurile acestei tehnologii. în plus, la sfârșitul lunii iulie, peste o mie de angajați ai principalelor companii din domeniul AI au semnat o petiție prin care solicitau un mecanism de moderare a ritmului de dezvoltare al AI. îngrijorarea cu privire la riscurile sistemelor de AI a crescut, de asemenea, după ce s-a aflat că agenții de AI ai OpenAI au colaborat între ei pentru a eluda măsurile de restricție și a pirata un site web al unei terțe părți. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)

Fotbal: Antrenorul lui Fenerbahce și-a dat demisia după remiza cu AS Roma, dar președintele a refuzat-o
Sport extern 11.09. 10:23

Fotbal: Antrenorul lui Fenerbahce și-a dat demisia după remiza cu AS Roma, dar președintele a refuzat-o

Antrenorul echipei Fenerbahce, Ismail Kartal, și-a anunțat demisia după ce a remizat cu AS Roma, 1-1, joi, la Istanbul, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, dar la scurt timp președintele clubului a anunțat că tehnicianul va rămâne în funcție, transmite Reuters. Ismail Kartal (65 ani) a declarat la conferința de presă că că demisionează din funcție și ''nu va mai reveni niciodată'', adăugând că a luat decizia ''pentru a deschide calea clubului''. La scurt timp după conferința de presă, președintele clubului, Aziz Yildirim, le-a declarat reporterilor că Ismail Kartal ''își va continua rolul'' la echipă. ''Unii suporteri au aruncat cu obiecte în antrenor în timpul meciului și e supărat din cauza asta. Tocmai am vorbit cu Ismail Kartal. A menționat incidentul cu o sticlă aruncată și s-a plâns și de presiunea sub care se află'', a relatat Yildirim. întrebat dacă tehnicianul va rămâne la echipă, Yildirim a spus: ''Nu e nevoie ca el să spună că va continua. Sunt superiorul său și i-am spus să continua și asta este tot. Suntem o familie''. Kartal, care a petrecut un deceniu la Fenerbahce ca jucător, a mai antrenat echipa în 2014-15, apoi ca interimar în sezonul 2021-22, înainte de a reveni pentru stagiunea 2023-24. El a fost secund când Fenerbahce a câștigat ultimele sale două titluri în Super Lig, iar în iunie și-a început al patrulea său mandat la club. Fenerbahce s-a clasat pe locul al doilea în liga de elită din Turcia în ultimele cinci sezoane, ajungând pentru prima oară după 18 ani în faza principală a Champions League. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)

Anthropic blochează utilizarea inteligenței artificiale pentru cercetări în domeniul armelor biologice
Știință 11.09. 10:03

Anthropic blochează utilizarea inteligenței artificiale pentru cercetări în domeniul armelor biologice

Compania Anthropic din Statele Unite a anunțat joi că a blocat în ultimele luni mai multe încercări ale unor cercetători de a folosi inteligența sa artificială Claude la cercetări legate de posibila dezvoltare a unor arme biologice, transmite dpa. Anthropic, rivală a OpenAI - dezvoltatorul ChatGPT, a avertizat totodată că intențiile cercetătorilor pot fi greu de stabilit, deoarece aceleași studii pot fi utilizate în scopuri fie militare, fie medicale. Cazurile analizate au arătat că oamenii de știință din regiunile în care accesul este restricționat, inclusiv unii legați de autorități guvernamentale locale, au încercat să acceseze în secret inteligențe artificiale (AI) dezvoltate de firme americane. Compania nu a dezvăluit numele niciunei instituții de cercetare implicate sau țările unde se află acestea. într-un raport detaliat privind tentativele de utilizare rău-intenționată ale modelelor sale de AI, Anthropic a menționat cinci cazuri posibil legate de cercetări în domeniul armelor biologice. Cercetătorii nu au încercat să obțină asistență științifică exactă, ci mai degrabă sprijin operațional, cum ar fi cel pentru redactarea lucrărilor. Modelele de AI sunt în general proiectate să refuze asistența pentru arme biologice, dar Anthropic a afirmat că dacă o cercetare poate fi făcută în scopuri atât militare, cât și medicale, uneori sunt greu de delimitat clar intențiile inofensive de cele periculoase. în unul din cazuri, un cercetător a încercat să utilizeze Claude pentru a redacta o cerere de finanțare privind un virus; studiul propus implica așa-numita 'gain-of-function', modificarea funcțiilor, în scopul creșterii contagiozităților. Metoda respectivă este folosită frecvent în laboratoare pentru dezvoltarea de contramăsuri, însă poate fi utilizată și pentru dezvoltarea de arme biologice. într-un alt caz, Claude a fost folosit pentru elaborarea unui plan de cercetare privind o variantă a gripei aviare care să poată infecta mamiferele. Anthropic a subliniat că astfel de cercetări pot contribui la combaterea bolilor, dar pot genera și cunoștințe periculoase, posibil utile pentru crearea de arme biologice. Un alt om de știință a încercat să pregătească cu ajutorul lui Claude rapoarte trimestriale privind cercetări care implicau o toxină. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Irina Giurgiu)

Trump nu se teme de AI, dar vrea ca SUA să fie lider în sector;mai mulți congresmeni cer creșterea reglementării
Politică externă 11.09. 10:00

Trump nu se teme de AI, dar vrea ca SUA să fie lider în sector;mai mulți congresmeni cer creșterea reglementării

Președintele american Donald Trump nu se teme că inteligența artificială (AI) ar putea duce la dispariția omenirii, ci că SUA s-ar putea afla într-o situație 'foarte proastă' dacă nu se poziționează în fruntea cursei pentru dezvoltarea acestui sector; aceasta, în pofida avertismentelor lansate de cercetători de la Anthropic în sensul c

#11septembrie/ Statele Unite comemorează victimele atacurilor teroriste comise în urmă cu 25 de ani la New York și Pentagon
Politică externă 11.09. 09:47

#11septembrie/ Statele Unite comemorează victimele atacurilor teroriste comise în urmă cu 25 de ani la New York și Pentagon

Statele Unite comemorează vineri victimele atacurilor teroriste care au lovit țara în urmă cu exact 25 de ani, relatează dpa. Președintele american Donald Trump urmează să participe la o ceremonie la Pentagon, una dintre clădirile lovite de avioanele deturnate de teroriști pe 11 septembrie 2001, alături de Turnurile Gemene din New York.

Cineasta americană Sian Heder îi face 'vizibili pe cei invizibili' cu noul său film la Festivalul de la Toronto
Cultură 11.09. 09:36

Cineasta americană Sian Heder îi face 'vizibili pe cei invizibili' cu noul său film la Festivalul de la Toronto

Lungmetrajul 'Being Heumann', regizat de Sian Heder, câștigătoare a premiului Oscar, a deschis festivalul de la Toronto cu o poveste emoționantă despre persoane cu dizabilități care, prin voință, curaj și angajament de neclintit, au realizat imposibilul, transmite vineri Reuters. 'Being Heumann' spune povestea lui Judy He

Prim-miniștrii statelor membre ale Grupului de la Vișegrad au convenit să își consolideze coordonarea înaintea summiturilor UE
Politică externă 11.09. 09:32

Prim-miniștrii statelor membre ale Grupului de la Vișegrad au convenit să își consolideze coordonarea înaintea summiturilor UE

Prim-miniștrii statelor membre ale Grupului de la Vișegrad (V4) - Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia - au convenit joi să își intensifice coordonarea și să identifice poziții comune înaintea reuniunilor Consiliului European, transmite vineri Xinhua. Potrivit agenției slovace de presă TASR, acordul a fost convenit la o înt&ac

Auto - F1: Charles Leclerc a recunoscut că a 'mers prea departe' în duelul cu Hamilton la Monza
Sport extern 11.09. 09:31

Auto - F1: Charles Leclerc a recunoscut că a 'mers prea departe' în duelul cu Hamilton la Monza

Pilotul monegasc Charles Leclerc a recunoscut, joi, că a comis o greșeală când l-a presat pe coechipierul său de la Ferrari, britanicul Lewis Hamilton, în al doilea viraj al Marelui Premiu al Italiei, duminica trecută, la Monza, transmite AFP. Hamilton a fost nevoit să iasă de pe pistă și a pierdut șase locuri după turul de î

Prețul barilului de petrol Brent a scăzut cu 2%, la 105,5 dolari
Economic extern 11.09. 09:22

Prețul barilului de petrol Brent a scăzut cu 2%, la 105,5 dolari

Prețul barilului de petrol Brent cu furnizare în noiembrie a scăzut cu 2% vineri dimineața, până la 105,5 dolari, după avansul de peste 6% înregistrat în ziua precedentă, în timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu continuă, relatează agenția EFE. La ora 8:00 (6:00 GMT), prețul barilului Brent, de referință în Europa, a scăzut cu 2% pe piața futures din Londra, la 105,5 dolari. Cu o oră înainte, petrolul era cotat la peste 107 dolari/baril. în ziua anterioară, barilul Brent a consemnat a cincea sesiune de creștere și a ajuns chiar să depășească 108 dolari. în ultimele săptămâni, prețul petrolului a crescut ca urmare a atacurilor reciproce dintre Statele Unite și Iran, ceea ce a amplificat temerile privind noi perturbări în alimentarea cu petrol. în acest context, joi s-a aflat că producția de petrol a țărilor membre ale Organizației Exportatorilor de Petrol (OPEC) din Golful Persic a crescut cu 1,6% în august, în pofida scăderii accentuate a producției din Iran (-16 %). Aceasta a fost compensată în special prin creșterea puternică a extracției în Irak. Țările OPEC au produs în august 24 milioane de barili pe zi, un 1,46% mai mult comparativ cu luna anterioară, conform datelor unor surse independente incluse în analiza anuală a pieței, publicată vineri de grup. Pe de altă parte, barilul de petrol Texas (WTI) - de referință în SUA- a scăzut cu 1,34%, la 101,1 dolari. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

Cercetătorii prevăd o 'revoluție' în domeniul prognozelor datorită AI și a datelor climatice
Știință 11.09. 09:15

Cercetătorii prevăd o 'revoluție' în domeniul prognozelor datorită AI și a datelor climatice

După ce au transferat cantități imense de date referitoare la climă și mediu, de la agenția spațială americană, NASA, pe servere conectate la un supercalculator, cercetătorii elvețieni sunt de părere că modelarea cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) ar putea contribui la o adevărată 'revoluție' în sistemele de prognoză, relatează vineri AFP. Modelele AI sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru prognozele meteorologice și climatice, precum și pentru detectarea timpurie a catastrofelor naturale. Pe termen lung, acestea ar putea permite identificarea cu o viteză fulgerătoare a unor tipare până acum imperceptibile în datele disponibile, permițând detectarea din timp a catastrofelor precum viitura recentă din Nepal, care a provocat mii de morți și dispăruți, luna trecută. însă, antrenarea acestor modele de AI necesită cantități imense de date de calitate privind clima și observarea Pământului, precum și o putere de calcul considerabilă. Cercetătorii de la Școala Politehnică Federală din Zurich (ETH Zurich) au declarat că dispun de aceste două resurse, după ce au transferat aproximativ 100 de petaocteți de date publice ale NASA pe servere situate în aceeași clădire cu Alps, unul dintre cele mai puternice supercomputere din lume. 'Este o oportunitate științifică formidabilă', a afirmat Thomas Schulthess, profesor de fizică numerică la ETH Zurich și director al Centrului Elvețian de Calcul Științific (CSCS) din Lugano, în sudul Elveției. în fața rândurilor de unități care adăpostesc Alps, specialistul a explicat că dispune de date climatice de la NASA conectate direct la mașină. 'Acest lucru le permite cu adevărat oamenilor de știință să facă lucruri pe care nici măcar nu ni le-am fi imaginat înainte', a declarat el pentru AFP. A fost nevoie de aproximativ un an pentru a copia circa șase miliarde de fișiere, a povestit Reto Knutti, profesor de fizica climei și director al Centrului de modelare a sistemelor climatice (C2SM) de la ETH Zurich. Aceasta reprezintă echivalentul a aproximativ 20 de milioane de filme de lung metraj în format HD, adică de aproape un milion de ori capacitatea de stocare a unui computer obișnuit. Aceste date sunt utilizate acum pentru antrenarea și dezvoltarea unor modele de AI capabile să accelereze și să extindă previziunile meteorologice și climatice. 'Datele sunt, în esență, tot ceea ce contează', a afirmat Reto Knutti. 'Următorul pas va consta în a da un sens acestor date', a precizat el. Iar aici devine evidentă importanța imensei puteri de calcul a Alps, a subliniat Thomas Schulthess, arătând spre numeroasele servere care zumzăiau zgomotos la câțiva metri de supercalculator. 'Contează să poți transfera datele în câteva secunde, în loc să aștepți zile întregi până când acestea ajung', a subliniat el. Noile modele statistice generate de AI sunt mult mai rapide decât metoda tradițională, care constă în utilizarea ecuațiilor matematice pentru a simula procesele complexe care au loc în oceane și în atmosferă. 'Asistăm la o revoluție în domeniul prognozelor meteorologice', a afirmat Reto Knutti, declarând că aceste modele statistice sunt 'cu adevărat puternice' și 'incredibil de rapide'. în timp ce, în mod tradițional, este nevoie de câteva ore pentru a genera o prognoză, un model statistic bazat pe recunoașterea tiparelor 'poate realiza o prognoză meteorologică la nivel mondial pe mai multe zile - pentru întregul glob - în aproximativ un minut', a explicat el. Și, chiar dacă antrenarea lor este costisitoare, aceste modele sunt 'ieftine de operat', a continuat el. Aceasta înseamnă că 'se pot multiplica iterațiile (...) pentru a vedea dacă un anumit fenomen meteorologic este prezent'. Nu toate catastrofele sunt previzibile, însă cele legate de geologie, precum alunecările de teren sau prăbușirile de ghețari, pot fi adesea detectate în date, cu condiția să existe capacitățile necesare pentru a identifica tiparele prevestitoare. Reto Knutti a menționat cazul satului elvețian Blatten, devastat de prăbușirea spectaculoasă a unui ghețar în luna mai a anului trecut. 'Acest lucru era vizibil în datele satelitare cu mai mult de un an înainte ca evenimentul să aibă loc', a spus el. O supraveghere mai atentă ar fi putut, de asemenea, să permită declanșarea alertei înainte de prăbușirea mortală de la 26 august a unui ghețar și a unei părți de munte, la granița dintre China și Nepal. Revista științifică Nature a relatat săptămâna trecută că o analiză a imaginilor satelitare a relevat anumite semne prevestitoare. Dacă ar fi fost detectate, acestea ar fi permis punerea zonei sub supraveghere. Reto Knutti recunoaște că acesta este un bun exemplu al modului în care datele satelitare ar putea fi utilizate pentru a pune în aplicare 'sisteme de observare sistematică menite să prevină catastrofele și capabile să salveze sute, chiar mii de vieți'. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres