Prețul barilului de petrol Brent cu furnizare în noiembrie a scăzut cu 2% vineri dimineața, până la 105,5 dolari, după avansul de peste 6% înregistrat în ziua precedentă, în timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu continuă, relatează agenția EFE.
La ora 8:00 (6:00 GMT), prețul barilului Brent, de referință în Europa, a scăzut cu 2% pe piața futures din Londra, la 105,5 dolari.
Cu o oră înainte, petrolul era cotat la peste 107 dolari/baril. În ziua anterioară, barilul Brent a consemnat a cincea sesiune de creștere și a ajuns chiar să depășească 108 dolari.
În ultimele săptămâni, prețul petrolului a crescut ca urmare a atacurilor reciproce dintre Statele Unite și Iran, ceea ce a amplificat temerile privind noi perturbări în alimentarea cu petrol.
În acest context, joi s-a aflat că producția de petrol a țărilor membre ale Organizației Exportatorilor de Petrol (OPEC) din Golful Persic a crescut cu 1,6% în august, în pofida scăderii accentuate a producției din Iran (-16 %). Aceasta a fost compensată în special prin creșterea puternică a extracției în Irak.
Țările OPEC au produs în august 24 milioane de barili pe zi, un 1,46% mai mult comparativ cu luna anterioară, conform datelor unor surse independente incluse în analiza anuală a pieței, publicată vineri de grup.
Pe de altă parte, barilul de petrol Texas (WTI) - de referință în SUA- a scăzut cu 1,34%, la 101,1 dolari. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Prețul barilului de petrol Brent a scăzut cu 2%, la 105,5 dolari

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Warren Buffett se retrage din funcția de președinte al Berkshire Hathaway, lăsând-o fiului său Howard
Warren Buffett a anunțat vineri că se retrage din funcția de președinte al consiliului de administrație al Berkshire Hathaway, după peste 60 de ani petrecuți în cadrul gigantului american de investiții, au consemnat PA Media și dpa. Buffett, în vârstă de 96 de ani, va prelua un rol onorific de președinte emerit, iar fiul său
Ungaria poate renunța la gazul rusesc, afirmă ministrul Energiei
Ungaria poate respecta reglementările Uniunii Europene și să elimine complet dependența de gazul rusesc într-un interval de un an, a declarat vineri ministrul Economiei și Energiei, Istvan Kapitany, o declarație care marchează o schimbare semnificativă de poziție față de politicile promovate sub fostul premier Viktor Orban, transmite Bloomberg. &
Miniștrii europeni ai Finanțelor vor discuta vineri despre taxarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice
Miniștrii de Finanțe din statele membre UE vor discuta, vineri, dacă să impună, la nivelul întregului bloc comunitar, o taxă pe profiturile excepționale ale companiilor energetice, care profită de pe urma creșterii explozive a prețurilor la petrol și gaze după închiderea Strâmtorii Ormuz, transmite Reuters. Miniștrii de finan
China exportă cantități record de combustibil pentru avioane
Exporturile Chinei de produse petroliere rafinate au crescut cu 12,7% în luna august 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, revenind la nivelul la care erau înainte de izbucnirea războiului din Iran, iar exporturile de combustibil pentru avioane au atins un nivel record, potrivit datelor vamale publicate vineri, transmite Reuters. China,
Bulgaria oferă un sprijin de 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților
Guvernul bulgar a anunțat, vineri, un pachet de măsuri de sprijin în valoare de peste 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților asupra gospodăriilor, fermierilor, transportatorilor și sectoarele economice cheie, transmite Reuters. Pachetul de măsuri include o plată unică de 50 de euro pentru persoanele și g
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan și Leroy Merlin sub administrare specială
Activele rusești ale multinaționalei elvețiene Nestle, ale lanțului francez de retail Auchan și ale fostului grup de bricolaj Leroy Merlin (redenumit Lemana Pro în 2024 în Rusia) au fost transferate către o singură companie rusă, conform unui decret emis joi de președintele Vladimir Putin. Potrivit documentului, acțiunile acestor companii din Rusia
Japonia a majorat dobânda de referință la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani
Banca Japoniei (BoJ) a majorat, vineri, dobânda de politică monetară la 1,25%, cel mai ridicat nivel de după 1995, pe fondul presiunilor inflaționiste alimentate de Războiul din Golf și deprecierea yenului, transmite AFP. Această creștere vine în urma deciziilor similare adoptate de Banca Centrală Europeană (BCE), pe 10 septembrie,
Irlanda are mai multe bovine decât locuitori și exportă carne de vită de 3,1 miliarde euro
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori, iar în 2024 a exportat 490.586 de tone de carne de vită, în valoare de 3,1 miliarde de euro. 'Țara cu o populație de aproximativ 5,3 milioane de locuitori are









