logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Știri internaționale

Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe

Luni și marți au fost cele mai călduroase zile de iunie înregistrate de Spania în ultimii 76 de ani
Planeta 24.06. 21:29

Luni și marți au fost cele mai călduroase zile de iunie înregistrate de Spania în ultimii 76 de ani

Luni și marți au fost cele mai călduroase zile înregistrate în Spania pentru luna iunie din 1950, a anunțat miercuri Agenția Națională de Meteorologie (Aemet), pe fondul unui val de căldură care cuprinde Europa, transmite AFP. Spania este obișnuită cu temperaturi extreme, dar în ultimii ani s-a confruntat cu o frecvență și intensitate tot mai mare a valurilor de căldură. Temperatura medie zilnică a atins 28,17°C marți, după ce luni s-au înregistrat 28,08°C, conform datelor publicate de Aemet. 'în timpul valului de căldură actual, trei zile s-au clasat printre cele zece cele mai călduroase din istoricul lunii iunie', a relatat Aemet. în regiunea Cantabria din nordul Spaniei, a fost chiar doborât un 'record absolut pentru temperatura maximă (...), în toate lunile anului', cu 43,7°C înregistrate în micul oraș Tama. Excluzând valul de căldură actual, care se așteaptă să se încheie joi, Spania a cunoscut 78 de valuri de căldură din 1975, marea majoritate a acestora în secolul XXI, cu o intensificare notabilă în ultimul deceniu, potrivit datelor Aemet. Vara anului 2025 a fost cea mai fierbinte înregistrată vreodată în Spania, cu o temperatură medie de 24,2°C. Potrivit Ministerului Sănătății, 3.832 de decese au putut fi atribuite căldurii din țară în perioada 16 mai - 30 septembrie 2025.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Tenis: Irina Begu s-a oprit în optimi la Bad Homburg (WTA)
Sport extern 24.06. 20:11

Tenis: Irina Begu s-a oprit în optimi la Bad Homburg (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de Karolina Muchova cu 6-1, 6-1, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Bad Homburg (Germania), dotat cu premii totale de 1.049.083 euro. Begu (35 ani, 211 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după numai 58 de minute în fața cehoaicei, a patra favorită a turneului. Muchova (29 ani, 11 WTA) are acum avantaj în meciurile directe, scor 3-2. Irina Begu, care în primul tur a învins-o pe legendara Venus Williams, cu 6-2, 4-6, 7-6 (8/6), va primi pentru participare un cec de 15.690 de euro și 85 de puncte WTA. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)

Ebola: Un studiu clinic pentru două tratamente va fi lansat săptămâna viitoare în RDC, anunță OMS
Social extern 24.06. 19:41

Ebola: Un studiu clinic pentru două tratamente va fi lansat săptămâna viitoare în RDC, anunță OMS

Un studiu clinic ce vizează două tratamente împotriva Ebola urmează să fie lansat săptămâna viitoare în Republica Democratică Congo (RDC), a anunțat miercuri directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informează AFP. 'Pregătirile sunt de acum finalizate pentru un studiu clinic ce vizează două tratamente, care ar trebui să înceapă în RDC săptămâna viitoare', a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferință de presă, precizând că este vorba despre testarea anticorpilor monoclonali MBP134 și a medicamentului antiviral Remdesivir împotriva acestei boli. Vasee Moorthuy, de la departamentul pentru Științe ale Sănătății din cadrul OMS, a adăugat că la acest studiu clinic ar trebui să participe aproximativ 1.000 de persoane. Epidemia actuală de Ebola, care afectează într-o mai mică măsură Uganda, este cauzată de o tulpină rară a virusului, Bundibugyo, împotriva căreia nu există nici vaccin, nici tratamente specifice. Studiul clinic le va permite medicilor să evalueze dacă aceste două tratamente 'pot contribui la reducerea mortalității în rândul pacienților infectați cu boala cauzată de virusul Bundibugyo, atunci când sunt administrate singure sau în asociere', a precizat directorul OMS. 'Mulțumim Statelor Unite și companiei Gilead Sciences pentru donația de doze alocate acestui studiu clinic. Alături de partenerii noștri, vom comunica mai multe informații în cursul săptămânii viitoare', a adăugat el. Directorul general al OMS a precizat că această agenție din cadrul ONU și partenerii săi 'lucrează în strânsă colaborare cu comunitățile afectate pentru a le informa despre studiul clinic și pentru a le asocia la operațiunea de implementare a acestuia'. OMS încearcă, de asemenea, 'să garanteze accesul' la tratamentele care vor fi testate 'pentru populațiile locale, dacă ele se vor dovedi sigure și eficiente', a mai spus el. Tedros Adhanom Ghebreyesus a precizat că studiul clinic va fi condus de 'un consorțiu de parteneri din care fac parte Institutul Național de Cercetări Biomedicale din RDC, ONG-ul Alima, Universitatea Oxford și OMS'. Potrivit celor mai recente date oficiale raportate de OMS, 1.094 de cazuri de infectare cu Ebola au fost înregistrate în RDC, inclusiv 277 de decese, ceea ce înseamnă o rată de mortalitate de 25%. însă numeroși experți sanitari consideră că amploarea reală a focarului este cel mai probabil subestimată, întrucât epidemia afectează regiuni foarte izolate și afectate de violențele grupurilor armate. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Olandeza Kajsa Ollongren, fost ministru al apărării în guvernul Rutte, numită numărul doi al diplomației UE
Politică externă 24.06. 19:41

Olandeza Kajsa Ollongren, fost ministru al apărării în guvernul Rutte, numită numărul doi al diplomației UE

Olandeza Kajsa Ollongren, fost ministru al apărării în țara sa, a fost numită miercuri în funcția de secretar general al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), într-un moment în care Bruxellesul dezbate mijloace de a-și spori influența la nivel global, transmite AFP. Kaysa Ollongren a fost aleasă pentru a ocupa de la 1 septembrie cel mai înalt post de funcționar public al SEAE de către șefa diplomației UE, Kaja Kallas, înaintea discuțiilor privind posibile reforme în serviciu. Miniștrii de externe ai statelor UE urmează să ia în discuție, la o reuniune în septembrie, oportunitatea de remaniere a serviciului diplomatic. 'Este cu adevărat o prioritate de a lucra cu o nouă echipă pentru a vedea cum să ameliorăm funcționarea serviciului și a răspunde mai bine așteptărilor statelor membre', a declarat un responsabil al UE. Numeroase voci la Bruxelles se îngrijorează de disfuncționalitățile din serviciul condus de Kaja Kallas. Kajsa Ollongren, în vârstă de 59 de ani, în prezent emisar special al UE pentru drepturile omului, a fost ministru al apărării în guvernul condus de Mark Rutte între 2022 și 2024, înainte de numirea olandezului în funcția de secretar general al NATO. Ollongren va fi secondată pentru problemele de apărare de către actualul ambasador al Franței la NATO, David Cvach, care îl înlocuiește pe compatriotul său Charles Fries.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Ada Vîlceanu)

Record de temperatură doborât în Regatul Unit pentru luna iunie
Planeta 24.06. 19:17

Record de temperatură doborât în Regatul Unit pentru luna iunie

Recordul de temperatură din Regatul Unit pentru luna iunie a fost doborât miercuri, când 35,8 grade Celsius au fost înregistrate la Wiggonholt, în sudul Angliei, a anunțat agenția națională de meteorologie din această țară, citată de AFP. Acest record va fi 'foarte probabil doborât din nou, mai târziu în cursul acestei zile', a transmis Met Office, care anunțase cu puțin timp mai devreme o temperatură de 35,7°C înregistrată în Charlwood, tot în sudul Angliei. Precedentul record era de 35,6°C și fusese stabilit pe 28 iunie 1976 în Southampton, egalându-l pe cel înregistrat la Londra pe 29 iunie 1957. Noul record intervine în contextul în care un cod roșu de caniculă a fost emis de Met Office pentru o marte parte a sudului țării pentru zilele de miercuri și joi. Este doar pentru a doua oară când o astfel de alertă meteorologică a fost emisă în Regatul Unit. Precedenta datează din iulie 2022, cu ocazia unui episod istoric de căldură, când temperatura a depășit pentru prima dată pragul de 40°C în această țară (40,3°C în estul Angliei). Din cauza actualului val de căldură, mai mult de 1.000 de școli din întreaga țară au fost închise miercuri sau au decis să își trimită elevii acasă mai devreme. Transporturile publice, mai ales cel feroviar, sunt puternic perturbate, cu anulări de trenuri din cauza vulnerabilității structurilor. Met Office a prognozat că vârful valului de căldură va fi atins joi în majoritatea țării, însă estul și sud-estul Regatului Uni vor continua să se confrunte cu 'o căldură extremă' și în zilele de vineri și sâmbătă. Atunci când a fost întrebat miercurea trecută în Parlamentul de la Londra despre impactul schimbărilor climatice asupra caniculei actuale, prim-ministrul britanic, Keir Starmer, care și-a anunțat luni demisia, a afirmat că aceasta este 'una dintre cele mai importante provocări ale vremurilor noastre'. 'Vremea actuală ne reamintește cât de important este acest lucru', a mai spus el. într-un raport publicat miercuri, experții de la Climate Change Committee, care au sarcina de a consilia Guvernul britanic cu privire la politica sa climatică, au cerut accelerarea implementării vehiculelor electrice și a pompelor de căldură, pentru ca Regatul Unit să poată să își atingă obiectivele climatice. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Șapte ani de închisoare pentru un politician rus care susține un armistițiu cu #Ucraina
Politică externă 24.06. 19:01

Șapte ani de închisoare pentru un politician rus care susține un armistițiu cu #Ucraina

Politicianul rus Maxim Kruglov, vicelider al partidului liberal Iabloko din Rusia, a fost condamnat miercuri - cu mai puțin de trei luni înainte de alegerile parlamentare - la șapte ani de închisoare pe motiv că răspândește informații false despre armata rusă, transmite Reuters. Kruglov, fost deputat în legislativul Moscovei, fusese arestat în octombrie anul trecut pentru două mesaje pe Telegram din 2022, anul în care Rusia a invadat Ucraina. El a declarat la începutul procesului că se consideră nevinovat și crede că războiul din Ucraina este o tragedie care trebuie să înceteze cât mai curând posibil. Unul dintre cele două mesaje incriminate menționa date ale ONU despre numărul de morți în conflict, iar celălalt despre evenimentele de la Bucea, orașul de la nord de Kiev unde - conform acuzațiilor aduse de ucraineni și occidentali - forțele ruse au masacrat civili în martie 2022. Moscova susține că crimele au fost înscenate pentru discreditarea armatei. Iabloko, unul din cele mai importante grupuri liberale din primii ani după destrămarea Uniunii Sovietice, mai deține în prezent doar câteva locuri în parlamente regionale din Rusia și nu mai are niciun deputat în Duma de Stat, camera inferioară a legislativului Federației Ruse. Prin prezentarea de candidați în alegeri, partidul are însă o platformă pentru difuzarea de mesaje pacifiste, menționează Reuters. Următoarele alegeri parlamentare din Rusia sunt programate în septembrie. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Ada Vîlceanu)

Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în nordul Californiei
Planeta 24.06. 18:51

Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în nordul Californiei

Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs miercuri în comitatul Mendocino din nordul statului american California, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters. Acest cutremur de pământ, înregistrat la o distanță de aproximativ 11 kilometri nord de Redwood Valley, s-a produs la adâncimea de 8,1 kilometri, a raportat USGS. Deocamdată nu au fost semnalate victime și nici pagube materiale, iar mai mulți martori din zona San Francisco Bay, situată la aproximativ 240 de kilometri sud de comitatul Mendocino, au declarat pentru Reuters că nu au simțit nicio zguduitură a scoarței terestre. Guvernatorul statului California, Gavin Newsom, a fost informat în legătură cu acest seism, a transmis biroul său de presă pe rețeaua de socializare X, adăugând că guvernatorul se va coordona cu reprezentanții serviciilor de urgență și evaluează în prezent potențialele impacturi și pagube provocate de acest cutremur de pământ. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Armata SUA anunță că l-a ucis pe unul din liderii grupării jihadiste Stat Islamic în Siria
Politică externă 24.06. 18:34

Armata SUA anunță că l-a ucis pe unul din liderii grupării jihadiste Stat Islamic în Siria

Armata americană a anunțat miercuri că l-a ucis săptămâna trecută, într-un atac aerian, pe unul din liderii grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în Siria, informează AFP. Ali Husayn al-Ulaywi a fost ucis vineri, 19 iunie, în nord-vestul Siriei, a anunțat Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM). Atacul aerian respectiv 'face parte din eforturile continue ale Statelor Unite pentru a destabiliza și elimina teroriștii care încearcă să atace americani în străinătate sau pe teritoriul Statelor Unite', a indicat CENTCOM într-un comunicat pe X. Armata americană va continua să lucreze împreună cu partenerii regionali pentru a elimina membrii SI rămași, a afirmat comandantul CENTCOM, Brad Cooper.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Ada Vîlceanu)

Alegătorii britanici vor ca Starmer să plece, dar nu susțin preluarea imediată a puterii de către Burnham (sondaj)
Politică externă 24.06. 17:49

Alegătorii britanici vor ca Starmer să plece, dar nu susțin preluarea imediată a puterii de către Burnham (sondaj)

Politicianul britanic Andy Burnham este favoritul clar pentru a deveni viitorul premier al Regatului Unit după ce luni Keir Starmer și-a anunțat demisia, la numai doi ani după ce obținuse o victorie decisivă, dar un sondaj de opinie arată că doar o cincime dintre britanicii cu drept de vot consideră că Burnham ar trebui să devină imediat lider al Partidului Laburist și, astfel, și prim-ministru, notează miercuri Politico. în schimb, 54% din adulții britanici sunt de părere că ar trebui să existe o competiție pentru conducerea formațiunii politice laburiste, chiar dacă acest lucru înseamnă să treacă multe luni fără a ști cine va conduce guvernul de la Londra. Opinia este împărtășită și de 57% dintre susținătorii Partidului Laburist. Sondajul a fost realizat de agenția Public First, cu sediul la Londra, cu scurt timp înainte de alegerile parțiale din circumscripția Makerfield, desfășurate recent și câștigate de Burnham în dauna candidatului partidului Reform UK, Robert Kenyon. La întrebarea cine ar fi un premier mai bun, 61% dintre cei intervievați au răspuns Andy Burnham, în timp ce doar 39% Kier Starmer. înscrierile în cursa pentru președinția Partidului Laburist încep în 9 iulie, iar dacă Burnham va fi singurul candidat atunci el ar putea deveni premier pe 17 iulie. Totuși, rezultatele sondajului evidențiază provocările politice care îl așteaptă pe acesta, opozanții din Reform UK criticându-l deja pentru lipsa unui mandat democratic dacă ajunge în Downing Street 10. Andy Burnham și-ar putea securiza acel mandat prin convocarea de alegeri generale - forțând un vot pentru toate cele 650 de locuri din Camera Comunelor - dacă laburiștii câștigă controlul parlamentului, cimentând astfel mandatul său de premier prin procesul tradițional. Sondajul Public First arată că 41% din britanici sunt de acord cu afirmația că 'nu este corect ca decizia privind cine devine prim-ministru depinde în măsură atât de mare de rezultatele dintr-o circumscripție'' și tot 41% susțin că ''așa funcționează politica, iar căile alternative de schimbare a premierului sunt mai mult sau mai puțin corecte''. Ancheta sociologică mai sugerează că, deși 64% din britanici nu au încredere în Starmer și 62% afirmă că acesta nu este o persoană care își ține promisiunile, sunt foarte numeroși cei care ar dori ca transferul de putere să se producă în urma unei competiții. Trei din zece britanici cred că parcurgerea de către Burnham a procedurii de alegere a președintelui Partidului Laburist ar permite și altor politicieni să candideze, iar 31% sunt de părere că astfel ar putea avea loc o dezbatere reală despre direcția formațiunii. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)

Georgia refuză revenirea în APCE dacă nu i se restabilește mandatul deplin
Politică externă 24.06. 17:41

Georgia refuză revenirea în APCE dacă nu i se restabilește mandatul deplin

Georgia nu își va relua participarea la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), pe care a suspendat-o la începutul anului trecut în urma disputelor cu Occidentul asupra alegerilor contestate de opoziția pro-UE, atât timp cât nu i se restituie mandatul deplin, a declarat miercuri un parlamentar georgian, relatează agenția EFE. 'Criticii Georgiei din APCE nu arată nicio dorință de a coopera sau de a dialoga cu autoritățile de la Tbilisi. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru revenirea Georgiei în APCE, nu are niciun sens (...) Nu vom reveni în APCE atât timp cât mandatul Georgiei nu va fi recunoscut deplin și necondiționat', a afirmat președintele comisiei parlamentare georgiene pentru politică externă, Nikoloz Samharadze. Georgia și-a suspendat pe 29 ianuarie 2025 participarea la APCE, după ce aceasta din urmă i-a confirmat parțial mandatul, dar cu condiția de a organiza noi alegeri parlamentare și de a elibera persoanele arestate în urma protestelor opoziției, condiții respinse de guvernul de la Tbilisi. APCE a contestat rezultatele alegerilor parlamentare georgiene din noiembrie 2024, în care partidul de guvernământ Visul Georgian a câștigat 89 de mandate, iar cele patru partide de opoziție au obținut împreună 61 de mandate. Opoziția georgiană, susținută de Bruxelles, de state vest-europene și de fosta administrație a președintelui american Joe Biden, a organizat numeroase proteste de stradă, unele violente, și nu recunoaște rezultatul alegerilor câștigate de partidul Visul Georgian al premierului Irakli Kobahidze. Acesta din urmă acuză opoziția și UE că urmăresc să-l înlăture de la putere pentru a putea deschide în Georgia un al doilea front împotriva Rusiei. Protestele opoziției s-au intensificat de la sfârșitul anului 2024 în urma suspendării de către guvernul de la Tbilisi a procesului de aderare la UE, proces ce fusese deja înghețat de Comisia Europeană, care a acuzat guvernul lui Kobahidze de autoritarism și apropiere de Rusia, după ce Georgia a adoptat o serie de legi criticate de Occident, printre care una anti-LGBT și o alta care obligă ONG-urile să își dezvăluie finanțările primite din străinătate.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Bill Gates a declarat că Jeffrey Epstein intenționa să îl șantajeze
Zigzag 24.06. 17:41

Bill Gates a declarat că Jeffrey Epstein intenționa să îl șantajeze

Bill Gates a declarat în fața unei comisii parlamentare americane că infractorul sexual Jeffrey Epstein a intenționat 'să îl șantajeze' folosindu-se de informațiile pe care le deținea despre aventurile lui extraconjugale, potrivit textului depoziției sale, relatează AFP. Cofondatorul companiei Microsoft a depus mărturie pe 10 iunie în Congresul din Washington, cu ușile închise, despre legăturile lui de prietenie cu fostul finanțist american, decedat în închisoare în 2019 înaintea unui proces în care urma să fie judecat pentru infracțiuni sexuale. Interogat apoi de către congresmeni, cofondatorul Microsoft a afirmat că infractorul sexual intenționa în special să exploateze informațiile pe care le avea despre legăturile sale extraconjugale pentru a îl forța să rămână sub influența sa, în timp ce acesta se îndepărta de el. El a evocat astfel o serie de amenințări 'voalate', potrivit unor fragmente din depoziția sa, citate marți de ABC News. 'Nu a fost un șantaj, dar dacă vă uitați la aceste e-mailuri, se pare că domnul Epstein intenționa să meargă în această direcție', declarat Bill Gates în fața Congresului american, referindu-se la documentele provenite din dosarul Epstein ce au fost publicate în luna ianuarie de Departamentul de Justiție al Statelor Unite. 'Nu a trimis niciodată ceva ce ar fi putut constitui un șantaj', a adăugat el, însă mai multe ciorne ale unor e-mailuri arată, potrivit lui Bill Gates, că Jeffrey Epstein 'repeta cumva modul în care el sau altcineva ar fi putut să mă șantajeze, însă niciunul dintre ele acele mesaje nu mi-a fost trimis'. La sfârșitul lunii februarie, Bill Gates, citat de The Wall Street Journal, a declarat că legăturile sale cu Jeffrey Epstein au fost 'o eroare enormă' și a recunoscut că a avut relații extraconjugale cu două femei rusoaice, însă a negat orice implicare în infracțiunile fostului finanțist. Bill Gates a declarat că prietenia lui cu Jeffrey Epstein a început în 2011, la trei ani după ce fostul finanțist pledase vinovat la acuzația de prostituție în care erau implicate minore. 'în momentul în care l-am întâlnit, știam că el fusese condamnat', a declarat Bill Gates în fața congresmenilor. 'Știam că era vorba despre ceva de natură sexuală, dar nu am căutat să aflu mai multe detalii, deși ar fi trebuit probabil să fac acest lucru', a mai spus el. Simpla menționare a numelui unei persoane în dosarul Epstein publicat de Departamentul de Justiție din Statele Unite nu presupune nicio faptă reprobabilă, a priori. însă aceste documente arată, cel puțin, existența unor legături între infractorul sexual sau anturajul său și anumite personalități care, de multe ori, au minimalizat sau chiar negat existența acestora. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Guvernul ungar a transmis parlamentului un proiect de lege pentru declasificarea arhivelor fostei poliții politice comuniste
Politică externă 24.06. 17:07

Guvernul ungar a transmis parlamentului un proiect de lege pentru declasificarea arhivelor fostei poliții politice comuniste

Partidul Tisza al noului premier ungar Peter Magyar a depus marți seară în parlament un proiect de lege menit să pregătească declasificarea dosarelor fostei poliții politice comuniste, relatează agenția MTI. Conform proiectului de act normativ, va fi necesară efectuarea unei examinări cuprinzătoare a documentelor din arhivele serviciilor de securitate naționale. Publicul, în special experții care efectuează cercetări academice în acest domeniu, trebuie să se implice în această examinare, întrucât este singura modalitate care poate asigura că operațiunea se desfășoară în condiții democratice și că se va putea profita pe deplin de oportunitatea de studiere a informațiilor, se arată în proiect. în baza acestuia va fi înființat un comitet consultativ care va asista la examinarea documentelor clasificate, va formula recomandări specifice și va informa publicul despre activitățile desfășurate. Acest comitet va avea 11 membri, propuși de miniștrii titulari ai portofoliilor legate de securitatea națională și de ministrul culturii. Spre deosebire de Polonia sau Republica Cehă, Ungaria nu a dezvăluit niciodată oficial numele colaboratorilor poliției secrete din perioada comunistă, deși unele nume au fost scurse în presă de-a lungul anilor. La ora actuală cetățenii ungari își pot consulta dosarele, fără a avea însă acces la materiale despre alte persoane, printre aceste persoane fiind și foștii informatori. Istoricul Krisztian Ungvary, un susținător activ al transparenței totale în această chestiune, a semnalat la o conferință în anul 2023 că, deși 'trecutul personalităților publice nu este dezvăluit public, acestea vor fi în mod constant vulnerabile în fața șantajului din partea celor care au acces la informații despre trecutul lor'.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Qatarul anticipează că producția de GNL va reveni la normal în câteva săptămâni
Politică externă 24.06. 16:48

Qatarul anticipează că producția de GNL va reveni la normal în câteva săptămâni

Qatarul anticipează că producția de gaz natural lichefiat (GNL) va reveni la normal în câteva săptămâni, a declarat premierul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani într-un interviu publicat miercuri de cotidianul Financial Times, citat de dpa. Singura situație excepțională este cea de la complexul Ras Laffan, afectat de atacuri iraniene în timpul războiului dintre SUA și Iran, iar recent - de o explozie în urma unui incident tehnic. Concernul de stat QatarEnergy este gata să își reia operațiunile normale imediat ce traficul prin Strâmtoarea Ormuz se stabilizează, a mai spus Al Thani. Forța majoră pentru livrările de GNL suspendate va fi ridicată însă doar după ce compania va rezolva toate problemele și operațiunile se vor putea desfășura în siguranță, a precizat el. Qatarul este unul din cei mai mari producători de GNL din lume, acoperind de obicei o cincime din cererea mondială. Producția și exportul au fost însă sistate după ce Statele Unite și Israelul au atacat Iranul în urmă cu aproape patru luni. în prezent, sunt în curs negocieri pentru un acord de pace final, iar înțelegerea preliminară între Washington și Teheran prevede revenirea la normal a traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Ada Vîlceanu)

Caniculă: OMS cere prioritate pentru investiții în sisteme de sănătate reziliente
Planeta 24.06. 16:42

Caniculă: OMS cere prioritate pentru investiții în sisteme de sănătate reziliente

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a îndemnat marți țările lumii să facă 'o prioritate' din investițiile în sisteme de sănătate reziliente, pentru ca acestea să reziste mai bine la valurile de căldură devenite din ce în ce mai frecvente și mai intense, informează AFP. 'Valul de căldură care a lovit Europa duce la închiderea școlilor și pune sănătatea populației în pericol', a avertizat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X. 'Nu ne putem permite să așteptăm mai mult. Liderii țărilor trebuie să acorde prioritate investițiilor în sisteme de sănătate reziliente în fața schimbărilor climatice, accelerând în același timp acțiunea climatică (#ClimateAction) și atenuând factorii aflați la originea crizei climatice', a afirmat el. Apelul său intervine într-o perioadă în care valul de caniculă continuă să se manifeste în Europa de Vest, fiind inedit prin intensitatea și precocitatea sa în calendarul sezonului estival, doborând totodată recorduri de temperatură. 'Datele sunt fără echivoc: temperaturile din întreaga Europă cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai rapid decât media globală, ceea ce sporește probabilitatea și gravitatea episoadelor de căldură extremă din viitor', a subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus. Pe site-ul său, OMS oferă totodată recomandări pentru a face față căldurii. Astfel, organizația recomandă evitarea ieșirii din locuință și practicarea unor exerciții fizice intense în timpul celor mai călduroase ore ale zilei, precum și rămânerea la umbră în exterior, subliniind că temperatura resimțită la soare poate fi cu 10°C-15°C mai ridicată. 'Petreceți 2-3 ore pe zi într-un loc răcoros' și 'nu înotați niciodată singuri', recomandă, de asemenea, organizația. OMS transmite totodată că oamenii trebuie să își mențină locuința răcoroasă, aerisind-o pe timpul nopții, când temperatura exterioară este mai scăzută decât cea interioară, și închizând ferestrele, jaluzelele și obloanele în timpul zilei pentru a bloca căldura. 'Opriți cât mai multe aparate electrice', a mai cerut OMS. Organizația recomandă utilizarea ventilatoarelor 'doar sub 40°C'. în ceea ce privește aparatul de aer condiționat, OMS recomandă setarea acestuia la 27°C în combinație cu un ventilator: 'Acest lucru va scădea temperatura resimțită cu 4°C. De asemenea, acest lucru vă va permite să economisiți până la 70% din factura voastră de electricitate legată de răcorirea locuinței'. însă OMS subliniază: 'Reamintiți-vă că poate fi mai răcoare afară, la umbră'. OMS recomandă, de asemenea, menținerea corpului în condiții răcoroase și bine hidratat purtând haine ușoare și largi, făcând dușuri sau băi cu apă rece, umezind pielea și bând apă cu regularitate, aproximativ 'un pahar pe oră și cel puțin 2-3 litri pe zi'. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)

BCE: Folosirea intensivă a inteligenței artificiale încă este rară în rândul firmelor din zona euro
Economic extern 24.06. 16:40

BCE: Folosirea intensivă a inteligenței artificiale încă este rară în rândul firmelor din zona euro

Doar o mică parte dintre firmele din zona euro utilizează intens AI (inteligența artificială) și ele tind să fie companii mici, proaspăt înființate și orientate spre servicii, lăsând spațiu suficient pentru răspândire, se arată într-o postare pe blog publicată miercuri de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters. Marea majoritate a firmelor spun acum că folosesc AI, dar economiștii dezbat cât de intensă este această utilizare și dacă pot genera acest tip de creșteri ale eficienței care sunt relevante la nivel macroeconomic. în cadrul unui studiu la care au participat peste 5.000 de firme din zona euro, BCE a aflat că peste 70% au raportat că folosesc AI, iar o mare parte din restul companiilor susțin că intenționează să înceapă anul acesta. Dar utilizarea este moderată sau ocazională, și doar 7% utilizează intens AI, arată rezultatele studiului. 'Folosirea intensivă care duce la transformare și generează câștiguri macroeconomice rămâne rară', susțin cercetătorii BCE. Utilizarea intensă este preferată de companiile mai mici, marile firme fiind clar în urmă. întreprinderile proaspăt înființate folosesc, de asemenea, mai intens AI față de cele cu o vechime mai mare, iar utilizarea este orientată spre companiile high-tech, din domeniul serviciilor bazate pe cunoștințe. 'Firmele care sunt în stadiul incipient al adoptării citează deseori reducerile de costuri și îmbunătățirea eficienței operaționale ca fiind principalele lor motive pentru utilizarea AI. Cei care folosesc intensiv sunt mai frecvent motivați de creștere și inovare', arată rezultatele studiului. în ultimii ani, firmele au investit semnificativ în AI, sporind temerile că oamenii vor fi înlocuiți în ritmuri accelerate, reducându-se pe parcurs nivelul angajării și sporind inegalitatea. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)

Rusia vrea să știe dacă Trump și-a schimbat poziția față de #Ucraina după summitul G7
Politică externă 24.06. 16:34

Rusia vrea să știe dacă Trump și-a schimbat poziția față de #Ucraina după summitul G7

Rusia vrea să știe dacă președintele american Donald Trump chiar și-a schimbat poziția față de războiul din Ucraina, așa cum a sugerat președintele francez Emmanuel Macron la summitul G7, a declarat miercuri ministrul de externe rus Serghei Lavrov, care a insistat că Rusia rămâne angajată față de înțelegerile convenite anul trecut la summitul din Alaska între președintele rus Vladimir Putin și Trump, relatează agențiile Reuters și EFE. Emmanuel Macron, care a găzduit summitului G7 în orașul Evian, a susținut că, în timpul discuțiilor de acolo, Trump s-a declarat de acord cu ideea că Rusia nu își dorește pacea în Ucraina și că acest lucru a însemnat 'o schimbare reală de abordare' din partea SUA. însuși Trump a îndemnat Rusia să facă pace cu Ucraina, după ceea ce el a descris drept o întâlnire 'foarte bună' cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Evian. 'în ceea ce privește Ucraina, vrem să înțelegem ce s-a întâmplat la Evian', a spus Lavrov la un eveniment la Moscova. 'Americanii încă nu ne-au spus care sunt concluziile lor după summitul de la Evian sau care va fi direcția acțiunii lor viitoare', a menționat șeful diplomației ruse. El a făcut referire de asemenea la o altă afirmație a lui Macron, și anume că înțelegerile la care au ajuns în august anul trecut Trump și Putin la summitul de la Anchorage (Alaska) au fost 'îngropate' la Evian. Oficialii ruși se referă cu regularitate la 'Spiritul Anchorage-ului', fără a preciza ce au convenit acolo Putin și Trump, dar unii analiști speculează că o înțelegere ar putea fi retragerea armatei ucrainene din partea pe care o mai controlează în regiunea Donbas din estul Ucrainei, în schimbul înghețării restului frontului. Potrivit ministrului rus de externe, la summitul Trump-Putin 'au fost convenite mai multe acorduri asupra căilor politice de soluționare a crizei ucrainene'. Evidențiind frustrarea crescândă a Moscovei, Lavrov a sugerat că este posibil ca summitul din Alaska să fi fost o 'stratagemă a SUA pentru a câștiga timp astfel încât să reînarmeze regimul de la Kiev', în timp ce alți doi înalți oficiali ruși au acuzat de asemenea Washingtonul săptămâna aceasta că nu a respectat 'înțelegerile' de la Anchorage. Lavrov a mai spus miercuri că Putin a fost de acord cu o propunere formulată de Trump la acel summit. 'La Anchorage, el (Putin) i-a spus președintelui Trump: 'există unele nuanțe aici, dar îmi voi asuma responsabilitatea pentru ele. Accept propunerile dumneavoastră'. Acesta a fost deja un compromis. Iar acum ei (SUA) ne spun: încă nu se poate, trebuie să mai faceți o concesie'. Lavrov a subliniat din nou că Rusia dorește să continue discuțiile cu SUA și că așteaptă în continuare o nouă vizită la Moscova a emisarilor lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner. Aceștia din urmă sunt ocupați cu alte probleme, în special soluționarea conflictului cu Iranul, dar Rusia așteaptă reluarea discuțiilor cu ei de îndată ce vor fi disponibili, a declarat la rândul său, tot miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta din urmă a pus din nou la îndoială dorința susținătorilor europeni ai Ucrainei de a se angaja în discuții privind încheierea războiului și restabilirea relațiilor cu Rusia. 'în primul rând, trebuie să fim siguri că există o dorință din partea Europei de a purta un dialog', a răspuns Peskov, după ce a fost întrebat despre perspectivele unor negocieri cu europenii. Deși au existat unele indicii de interes, acestea au fost contradictorii, a adăugat el, referindu-se la o dispută survenită Bruxelles în urma unor contacte pe care le-a avut cu Moscova președintele Consiliului European, Antonio Costa. Kremlinul a respins săptămâna trecută orice posibile discuții cu țări europene în care acestea ar considera că pot negocia cu Moscova de pe poziții de forță ca urmare a unei presupuse slăbiri a poziției militare a Rusiei pe frontul din Ucraina. 'Europenii au o concepție foarte greșită că pot negocia cu Rusia de pe o poziție de forță, plecând de la presupunerea unei slăbiri a Rusiei', a semnalat Dmitri Peskov. 'Nu știm sigur dacă aceasta provine din incompetența europenilor, din dezinformarea lor sau din prostie, dar este un fapt', a continuat el. în orice caz, a subliniat Peskov, 'aceasta este cea mai mare greșeală' și 'astfel de discuții nu vor duce nicăieri'.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Comitetul Internațional Olimpic va alege în 2029 gazda JO 2036, printr-o nouă procedură
Sport extern 24.06. 16:26

Comitetul Internațional Olimpic va alege în 2029 gazda JO 2036, printr-o nouă procedură

Comitetul Internațional Olimpic va alege gazda Jocurilor Olimpice de vară din 2036, următoarea ediție a Jocurilor care va fi atribuită, 'la mijlocul anului 2029', printr-o nouă procedură, a anunțat miercuri Kolinda Grabar-Kitarovic, responsabilă în cadrul CIO, transmite AFP. Organizația olimpică reintroduce 'un calendar' cu trei etape, de la dialogul confidențial cu statele interesate până la ajustările finale cu una sau mai multe 'gazde preferate', reformând astfel procedura de desemnare utilizată pentru Jocurile Olimpice din 2030, 2032 și 2034, a continuat fosta președintă a Croației în fața celor aproximativ o sută de membri ai CIO reuniți la Lausanne pentru a 146-a Sesiune a acestui for. Printre numeroasele proiecte lansate acum un an de noua șefă a CIO, Kirsty Coventry, aceasta este cea mai tangibilă propunere de reformă prezentată miercuri, care revizuiește procedura de desemnare utilizată pentru Jocurile Olimpice din 2030, 2032 și 2034. Aceste trei ediții fuseseră atribuite cu șase, unsprezece și respectiv zece ani în avans, o variabilitate datorată unei proceduri foarte flexibile, în mare parte confidențiale, în care sesiunea CIO intervenea doar la capătul lanțului pentru a aproba alegerea comitetului executiv. De acum înainte, 'dialogul continuu' cu gazdele potențial interesate va avea loc cu ușile închise, dar va fi urmat, începând cu martie 2027, de un 'dialog strategic' cu o selecție inițială de candidați, evaluați mai atent și vizitați de comisia viitoarei gazde, a explicat doamna Grabar-Kitarovic. După această fază intermediară, 'la sfârșitul anului 2028', Comitetul Executiv va selecta una sau mai multe 'gazde preferate' - ca și în prezent -, care vor trebui să ofere o serie de garanții și vor putea să își perfecționeze în continuare dosarul, înainte de un vot final al sesiunii, bazat pe un 'raport complet al comisiei viitoarei gazdă'. Prin urmare, membrii CIO ar putea să decidă din nou între mai mulți candidați prin votul lor, o situație care nu s-a mai întâmplat de la desemnarea în 2019 a Milano-Cortina drept gazde ale ultimelor Jocuri Olimpice de iarnă, în detrimentul orașului Stockholm. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)

SUA: Justiția federală interzice arestarea imigranților la tribunal
Politică externă 24.06. 16:04

SUA: Justiția federală interzice arestarea imigranților la tribunal

Un judecător federal american le-a interzis autorităților să procedeze la arestări în interiorul tribunalelor de imigrație, o practică ce ilustra măsurile drastice ale guvernului pentru a expulza persoanele aflate în situația de ședere ilegală pe teritoriul Statelor Unite, transmite miercuri AFP. De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă anul trecut, agenții poliției anti-imigrație (ICE) sunt postați periodic în fața tribunalelor unde interceptează solicitanții de azil veniți pentru a răspunde la o convocare pentru a studia dosarul lor. Migranții se confruntă așadar cu o dilemă: să se prezinte la audiere, cu riscul de a fi arestați, ori să nu se prezinte, ceea ce constituie în numeroase cazuri un delict pasibil de expulzare. într-o decizie dată marți la San Francisco și care se aplică întregii țări, judecătorul federal P. Casey Pitts a estimat că această practică ''arbitrară'' încalcă legea privind procedura administrativă ce încadrează acțiunea agențiilor guvernamentale. El le-a reproșat autorităților în special faptul că ''nu au adus explicații rezonabile'' care să justifice aceste acțiuni. Consilierul juridic reprezentând Departamentul de Securitate Internă a argumentat că un imigrant vizat de o măsură de expulzare ar trebui să fie arestat în același fel ca în cazul unui acuzat găsit vinovat de un delict. ''Faptul că un judecător (federal) decide altfel relevă pur și simplu un activism judiciar în serviciul unei politici antiamericane a frontierelor deschise'', a declarat James Percival pe X. Administrația Trump promovează o politică de arestări și expulzări masive de imigranți și este acuzată constant de opozanți că își depășește limitele legale. însă această politică anti-imigrație a fost frânată parțial de multiple decizii ale justiției, în special pe motiv că persoanele vizate ar trebui să își exercite drepturile. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)

Centrul Căii Lactee, fotografiat cu o acuratețe deosebită de telescopul european Euclid
Știință 24.06. 16:02

Centrul Căii Lactee, fotografiat cu o acuratețe deosebită de telescopul european Euclid

60 de milioane de stele și o calitate a imaginilor nemaivăzută până acum pentru o regiune atât de vastă a cerului: Agenția Spațială Europeană (ESA) a dezvăluit miercuri fotografii cu centrul Căii Lactee, care ar trebui să permită identificarea unor noi exoplanete, informează AFP. 'Galaxia noastră, Calea Lactee, este un disc, este o galaxie spirală. Iar în centrul acestei galaxii spirală se află nucleul, o bulă uriașă care conține miliarde de stele', a explicat astronomul Jean-Charles Cuillandre de la centrul de cercetare CEA Paris-Saclay, care colaborează la misiunea Euclid, lansată de ESA pe 1 iulie 2023. Pe 23 martie 2025, acest telescop spațial european - supranumit 'detectivul Universului întunecat' -, plasat pe o orbită aflată la 1,5 milioane de kilometri depărtare de Terra, și-a orientat instrumentele științifice spre discul galaxiei noastre și centrul său strălucitor. 'Industria europeană a produs o minune de tehnologie. Am creat un telescop care era în principal conceput pentru a monitoriza Universul întunecat, materia întunecată, observând galaxii extrem de îndepărtate și puțin luminoase. Odată ajuns în spațiu, am decis să îl orientăm pe Euclid spre zona cea mai strălucitoare a cerului. Și asta a funcționat excelent, este extraordinar', a explicat entuziasmat același astronom francez. Imaginea obținută este într-adevăr fascinantă. Arată ca niște picturi rupestre sau chiar ca minereuri de aur. Colorare Euclid a captat acea imagine imensă în mai puțin de 26 de ore. Este un mozaic compus din nouă câmpuri, fiecare conținând 16 mega imagini monocrome (alb-negru). Jean-Charles Cuillandre a vrut să îmbogățească cu culori datele furnizate de Euclid grație unor noi observații obținute cu camera MegaCam construită de CEA Paris-Saclay și montată pe telescopul terestru Canada-France-Hawaii (CFHT). 'Grație MegaCam, percepem acum adevăratele culori ale cerului', a subliniat astronomul francez. Acum rămâne să fie exploatate noile date astfel obținute. 'Această cercetare este motivată în primul rând de știință. Nu am făcut asta doar pentru a obține o imagine frumoasă', a reamintit Jean-Charles Cuillandre. Datele recoltate au permis deja o reexaminare a unor fenomene cunoscute în acea zonă, mai ales a exoplanetelor (planete aflate în afara Sistemului Solar). Observațiile vor fi îmbogățite cu ajutorul viitoarele colaborări științifice internaționale. La sfârșitul lunii aprilie, NASA a prezentat noul său telescop spațial Nancy Grace Roman, proiectat pentru a scruta porțiuni ample din Univers în căutarea exoplanetelor, precum și a unor răspunsuri la marile mistere ale fizicii reprezentate de materia întunecată și energia întunecată, a căror origine nu este cunoscută, dar despre care se crede că ar reprezenta împreună 95% din Univers. Acest telescop urmează să fie lansat în spațiu cel mai devreme la începutul lunii septembrie. Microlentile în mod concret, imaginea obținută de telescopul Euclid va permite descoperirea unor noi exoplanete și măsurarea masei lor, exploatând variațiile de lumină stelară de-a lungul timpului - o tehnică denumită microlentilă gravitațională. Microlentila se bazează pe alinierea întâmplătoare a două stele în raport cu un observator. Atunci când o stea trece prin fața alteia, steaua cea mai apropiată acționează ca o lupă cosmică, deviind și amplificând lumina stelei din spate. Dacă o planetă orbitează în jurul stelei mai apropiate, gravitația ei deviază, de asemenea, acea lumină, în mod ușor neregulat. Această infimă variație suplimentară de luminozitate permite relevarea prezenței unei planete, a explicat ESA într-un comunicat. în ultimii 20 de ani, aproape 300 de exoplanete au fost descoperite cu ajutorul acestei tehnici, toate cu ajutorul telescoapelor terestre și toate fiind situate spre centrul galaxiei noastre. 'Această imagine furnizată de Euclid conține 51 de sisteme planetare cunoscute - și ea ne va permite să studiem multe altele care vor fi descoperite', a concluzionat Jean-Philippe Beaulieu, cercetător la Institutul de Astrofizică din Paris și la Universitatea Tasmania din Australia, citat în același comunicat al ESA. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: www.esa.int

Tineri europeni, mai neîncrezători în democrație și mai pesimiști față de viitorul lor decât în 2017 (studiu)
Politică externă 24.06. 15:55

Tineri europeni, mai neîncrezători în democrație și mai pesimiști față de viitorul lor decât în 2017 (studiu)

Doar unul din patru tineri europeni este de părere că generația sa o va duce mai bine în viitor decât părinții săi, relevă studiul 'Young Europe', realizat de institutul YouGov și publicat miercuri la Berlin, transmite dpa. Studiul este realizat la comanda fundației companiei de turism TUI în fiecare an începând din 2017. în acest an, 52% dintre respondenții cu vârste între 16 și 26 de ani au declarat că se așteaptă ca situația lor să se înrăutățească. La ancheta YouGov, întreprinsă online între 24 aprilie și 21 mai, au răspuns 8.024 de tineri între 16 și 26 de ani, rezidenți în Germania, Franța, Spania, Italia, Grecia, Polonia și Marea Britanie. Rezultatele sunt reprezentative pentru populația rezidentă din această grupă de vârstă. Comparativ cu anul 2017, perspectiva tinerilor europeni asupra propriului viitor s-a deteriorat. Dacă, în 2017, 70% dintre ei priveau la viitor cu optimism, procentul lor a coborât la doar 57% în ancheta din anul în curs. în Germania, declinul a fost deosebit de marcant, de la 64% în 2017 la 52% în 2026. Conform anchetei, jumătate dintre tinerii europeni consideră democrația a fi cea mai bună formă de guvernare. Totuși, 28% dintre ei nu o consideră nici mai bună, nici mai rea decât alte sisteme, iar 9% preferă alte forme de guvernare. în Germania, tendința descrescătoare este foarte clară: în 2022, 63% dintre tineri considerau încă democrația ca fiind cea mai bună formă de guvernare, procentul lor scăzând la 53% în 2026. în plus, tinerii germani (36%) sunt mai deschiși față de alte forme de guvernare comparativ cu populația generală (20%). în același timp, insatisfacția față de funcționarea democrației în viața de zi cu zi este în creștere, doar circa un sfert (26%) dintre tinerii europeni fiind satisfăcuți de democrația din țările lor. Comparativ cu 2018, proporția celor nemulțumiți a crescut în Germania, Franța, Italia și Grecia. în schimb, în Polonia și în Marea Britanie, tinerii sunt mai satisfăcuți de funcționarea democrației. 'Generația tânără nu este sceptică din principiu față de democrație, însă și-a pierdut încrederea', a comentat politologul Thorsten Faas de la Universitatea Liberă din Berlin, care a îndrumat din punct de vedere academic studiul. Tinerii judecă democrația mai mult pe bază de rezultate, a concluzionat el.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Ada Vîlceanu)

UE actualizează legislația privind votul la alegerile locale pentru cetățenii rezidenți în străinătate
Politică externă 24.06. 15:45

UE actualizează legislația privind votul la alegerile locale pentru cetățenii rezidenți în străinătate

Uniunea Europeană și-a actualizat miercuri legislația care le permite cetățenilor europeni rezidenți în alt stat membru decât cel de origine - așa-numiții cetățeni mobili - să voteze și să candideze la alegerile locale din țara de reședință, comunică Comisia Europeană. Statele membre sunt obligate prin noua directivă să ofere în timp util informații clare despre alegeri, procedurile electorale și drepturile alegătorilor și candidaților. Informațiile trebuie furnizate într-o limbă înțeleasă pe scară largă în țara respectivă - cel puțin o altă limbă oficială în UE care să fie cea mai studiată limbă străină din Uniune sau o limbă cunoscută de o mare parte din locuitori. Totodată, actul normativ simplifică procesul de înregistrare pentru alegători și candidați și le garantează cetățenilor mobili accesul la aceleași modalități de vot ca și cetățenilor țării respective. Directiva a fost propusă de Comisie în noiembrie 2021 și trebuie transpusă de statele membre în legislațiile naționale până la 26 iunie 2028. O dată la șase ani, Comisia va prezenta un raport cu privire la aplicarea efectivă a directivei. Henna Virkkunen, vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație a Comisiei, a declarat conform comunicatului: 'Alegerile locale sunt un element central al participării democratice la viața comunității. Cetățenii care și-au construit viața într-un alt stat membru trebuie să aibă un cuvânt de spus, fără obstacole birocratice inutile. Normele revizuite respectă această garanție, asigurând faptul că cetățenii mobili ai UE își pot exercita fără probleme drepturile electorale.' Michael McGrath, comisarul pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor, a arătat că 'dreptul de a vota și de a participa la alegerile locale este o piatră de temelie a cetățeniei UE. în Uniunea Europeană există 14 milioane de cetățeni mobili ai UE (cetățeni ai UE care locuiesc într-un alt stat membru). Actualizarea intrată în vigoare astăzi va garanta că toți acești cetățeni își pot exercita drepturile de vot în mod liber și fără obstacole, ceea ce reprezintă un element esențial al democrațiilor noastre', mai citează comunicatul. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Ada Vîlceanu)

Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la Bad Homburg (WTA)
Sport extern 24.06. 15:45

Tenis: Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la Bad Homburg (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Bad Homburg (Germania), dotat cu premii totale de 1.049.083 euro, miercuri, după ce a întrecut-o pe rusoaica Ana Kalinskaia, cu 7-5, 6-2. Ruse (28 ani, 105 WTA), venită din calificări, s-a impus după o oră și 40 de minute. Românca a încheiat cu 9 ași, dar a făcut și 6 duble greșeli, în timp ce Kalinskaia (27 ani, 20 WTA) a avut 4 ași și 8 duble greșeli. Gabriela Ruse are acum 2-1 în meciurile directe cu Kalinskaia. Ruse și-a asigurat un cec de 30.435 de euro și 133 de puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe poloneza Iga Swiatek, principala favorită, sau pe americanca Emma Navarro. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)

Handbal feminin: România a debutat cu o victorie categorică la Campionatul Mondial Under-20
Sport extern 24.06. 15:23

Handbal feminin: România a debutat cu o victorie categorică la Campionatul Mondial Under-20

Selecționata României a surclasat echipa Canadei cu 40-15 (22-8), miercuri, în Grupa C a Campionatului Mondial de handbal feminin Under-20 de la Jinzhong (China). Enryka -Valentina Bodijar a marcat 7 goluri pentru tricolore, Daria-Florentina Mihăilă 6, Maria-Alexandra Voicu 6, Gabriela-Maria Tulea 4, Ana-Martina Stan 3, Alexia-Maria Niță 3, Evelyn-Vivienn Marton 3, Bianca-Maria Vintilă 2, Sara-Ana-Maria Trușcă 2, Ioana-Codruța Hrenaru 2, Riana Rusu 1, Daria-Iuliana Uțan 1. Portarul Florentina Roșu a avut 11 intervenții. De la învinse s-a remarcat Florence Boisclair, cu 6 goluri. în celălalt meci al grupei, Germania a învins Brazilia cu 39-22. Joi, România va întâlni Brazilia (13:30, ora României). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)

BTA: Universitatea de Medicină din Sofia lansează noi programe de licență pentru studenții internaționali
Știință 24.06. 14:55

BTA: Universitatea de Medicină din Sofia lansează noi programe de licență pentru studenții internaționali

Universitatea de Medicină din Sofia a anunțat marți că lansează trei noi programe de studiu în limba engleză - două de licență și unul de masterat -, concepute special pentru studenții internaționali. Aceste programe vizează Asistența medicală, Kinetoterapia și Managementul studiilor clinice, urmând să se alăture programelor de masterat deja consacrate în Medicină, Medicină dentară și Farmacie. Perioada de înscriere pentru toate programele începe pe 27 iulie 2026. Universitatea de Medicină din capitala Sofia este cea mai veche instituție de învățământ superior medical din Bulgaria. înființată în 1917, aceasta pregătește specialiști în medicină și desfășoară activități de ultimă oră în domeniul medicinei și sănătății publice de mai bine de un secol. Noile programe cu frecvență integrală, predate în limba engleză, de la Facultatea de Sănătate Publică au o durată cuprinsă între doi ani (Managementul studiilor clinice) și patru ani (Asistență medicală și Kinetoterapie) Programele existente de Medicină și Medicină dentară au o durată de șase ani, iar programul de Farmacie este de cinci ani. Universitatea de Medicină din Sofia ocupă primul loc în Sistemul de clasificare a instituțiilor de învățământ superior din Bulgaria în toate cele cinci domenii profesionale în care oferă programe de studii: Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistență Medicală și Sănătate Publică. Este universitatea bulgară care ocupă cea mai înaltă poziție în Clasamentul mondial al universităților din 2025 realizat de Times Higher Education și a fost desemnată cea mai bună universitate din Bulgaria în clasamentul 'Best Global Universities' întocmit de US News & World Report pentru perioada 2025-2026. Diplomele eliberate de această universitate sunt recunoscute în UE și oferă oportunități profesionale ample într-un mediu internațional. Universitatea a transmis că personalul său didactic include cercetători și medici recunoscuți la nivel internațional, cinci membri ai corpului profesoral fiind clasați printre cei mai citați 2% dintre oamenii de știință din lume, conform clasamentului Universității Stanford. Universitatea de Medicină din Sofia funcționează în conformitate cu Sistemul European de Transfer de Credite și respectă standardele internaționale de educație medicală, menținând în același timp parteneriate cu peste 180 de universități prin programul Erasmus+ și cu zeci de instituții din întreaga lume. Pregătirea practică se desfășoară în 12 spitale universitare și baze clinice, iar universitatea găzduiește studenți care provin din peste 70 de țări. Știre selectată de BTA pentru promovare și publicare de către AGERPRES, fără intervenție pe text, conform acordului de colaborare dintre agenții. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Un ministru belgian recomandă piscine, bere și grătare pentru a combate căldura
Politică externă 24.06. 14:37

Un ministru belgian recomandă piscine, bere și grătare pentru a combate căldura

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică și mediatică după ce a ironizat valul de căldură care afectează în prezent Belgia și a recomandat populației să se bucure de vremea bună cu o baie în piscină, cu o bere rece și un grătar, într-o săptămână în care țara se așteaptă la temperaturi record, informează miercuri EFE. 'Avem și noi două zile de căldură și se pare că vom muri cu toții din nou. Doamne, Doamne, unde îi găsesc pe acești jurnaliști?', a scris liderul naționalist flamand pe rețelele sale de socializare. Ministrul a recomandat, de asemenea, populației să se bucure de vremea bună și a spus că va trimite 'mai târziu fotografii cu piscina, o (bere) Stella rece și un grătar'. Comentariul, postat vinerea trecută, pe măsură ce temperaturile începeau să crească, a generat critici câteva zile mai târziu, pe măsură ce țara se confruntă cu temperaturi record și autoritățile sanitare și meteorologice înmulțesc avertizările cu privire la căldura extremă. Mai mulți politicieni și ziariști belgieni au criticat tonul lui Francken, argumentând că ministrul prezintă valul de căldură ca pe o exagerare mediatică și ignoră situația dificilă a celor mai vulnerabili, cum ar fi cei care lucrează în aer liber sau cei fără aer condiționat, grădini sau piscine pentru a se proteja de temperaturile ridicate. 'Nu, Theo Francken, nu toată lumea are un loc de muncă la birou, aer condiționat și o piscină privată', a scris filosoful Seppe De Meulder într-un articol de opinie pentru De Wereld Morgen, în timp ce politicianul liberal francofon Michel Henrion l-a acuzat pe ministru că a căzut în 'populismul climatosceptic'. Postul public de televiziune RTBF s-a întrebat la rândul său dacă declarațiile ministrului reprezintă o formă de populism, în timp ce Le Soir Mag a scris într-un editorial că Francken se situează 'în aceeași tabără cu liderul american climatosceptic', referindu-se la președintele Donald Trump, politician pentru care naționalistul flamand își exprimase anterior sprijinul. Belgia continuă să sufere miercuri consecințele unui val de căldură care a dus deja la anularea serviciilor de tren și autobuz, la suspendarea cursurilor în unele centre educaționale și la închiderea unor monumente precum Atomium din Bruxelles, printre alte măsuri. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Un asteroid de mari dimensiuni va trece sâmbătă pe lângă Terra
Știință 24.06. 14:22

Un asteroid de mari dimensiuni va trece sâmbătă pe lângă Terra

Un asteroid va trece sâmbătă prin proximitatea Terrei - fără risc de coliziune - și va putea fi observat cu ajutorul unor mici telescoape sau al unor binocluri mari, a anunțat miercuri Agenția Spațială Europeană (ESA), relatează AFP. 'O trecere apropiată de Terra a unui obiect de o asemenea mărime nu se produce decât o dată la câțiva ani, deși, de această dată, Luna strălucitoare și apropiată de noi ar putea stânjeni observarea în momentul' în care asteroidul se va afla cel mai aproape de Pământ, a declarat Juan Luis Cano, de la biroul de apărare planetară din cadrul ESA, citat într-un comunicat. Descoperit în 1997 și denumit (152637) 1997 NC1, acest corp ceresc teluric are o mărime de aproximativ 750-1.650 de metri, potrivit calculelor bazate pe estimarea albedoului său (cantitatea de lumină solară pe care o reflectă - n.red.). Potrivit altor estimări ale albedoului, asteroidul ar putea fi totuși mai mic, a precizat ESA. El va trece cel mai aproape de Terra sâmbătă la ora 11:14 GMT, cu o viteză de 8,9 km/s. Se va afla atunci la 2.559.461 kilometri de planeta noastră, adică de 6,66 ori distanța Pământ-Lună, ceea ce înseamnă că probabilitatea de impact este zero. Asteroidul va putea fi observat din regiunile emisferei nordice în timpul fazei de apropiere, de aproape peste tot din lume în momentul trecerii prin punctul cel mai apropiat de Terra, apoi doar din emisfera sudică atunci când se va îndepărta de planeta noastră. în regiunile lumii în care va fi noapte, el va putea fi admirat, în teorie, cu ajutorul unor mici telescoape sau chiar al unor binocluri mari, a precizat ESA. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Spania: Premierul Pedro Sanchez dezminte orice fel de 'corupție generalizată' în jurul guvernului său
Politică externă 24.06. 14:22

Spania: Premierul Pedro Sanchez dezminte orice fel de 'corupție generalizată' în jurul guvernului său

Premierul spaniol Pedro Sanchez a dezmințit cu fermitate miercuri orice fel de 'corupție generalizată' în jurul guvernului său și al partidului socialist (PSOE) în fața deputaților, constrâns din nou să-și apere activitatea pe fondul înmulțirii proceselor în justiție împotriva unor apropiați ai săi, relatează France Presse. Șeful guvernului, unul dintre puținii lideri de stânga din Europa, s-a exprimat într-un discurs solemn în parlamentul de la Madrid, pentru a explica, la solicitarea sa, toate aceste anchete și procese care se acumulează și otrăvesc activitatea executivului, slăbit de luni de zile. 'Unii actori politici și mediatici încearcă să amestece totul, să pună totul pe același plan și astfel să deruteze oamenii (și) să creeze un sentiment de corupție generalizată care, vă spun, nu există', a susținut el în hemiciclu. 'Nu am fost niciodată la curent și nu am tolerat niciodată niciuna dintre aceste practici', a continuat liderul socialist (de 54 de ani), apărând acțiunile guvernului său împotriva corupției de la venirea la putere în 2018. în acel an, o moțiune de cenzură a făcut să cadă guvernul de dreapta de atunci, condus de conservatorul Mariano Rajoy, implicat în scandaluri de corupție. La vremea respectivă, această moțiune a fost susținută în special de deputatul socialist Jose Luis Arbalos, devenit ulterior ministru al transporturilor în guvernului lui Pedero Sanchez și care a fost el însuși condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru corupție. 'Suntem foarte senini', a exclamat Pedro Sanchez miercuri în discursul său, întrerupt de mai multe ori de huiduielile deputaților de opoziție, recunoscând totuși că executivul și PSOE, pe care îl conduce din 2017, nu sunt 'perfecți' și nici 'infailibili'. Anchete judiciare vizând anturajul său s-au înmulțit în ultimele săptămâni, slăbind fragila coaliție guvernamentală. Cu două zile înainte de condamnarea lui Jose Luis Abalos, chiar soția premierului, Begona Gomez, primise interdicția de a părăsi Spania în cadrul unei anchete care o viza pentru trafic de influență, judecătorul Juan Carlos Peinado, responsabil cu ancheta, declarând că se temea că aceasta ar putea fugi în străinătate înainte de proces. Ea este așteptată miercuri la ora 16:00 GMT pentru a preda pașaportul justiției și trebuie să se prezinte în fața autorităților de două ori pe lună. Aceste 'măsuri de precauție depășesc toate limitele rezonabile', s-a arătat nemulțumit Pedro Sanchez. Pe lângă aceste două dosare, fratele său așteaptă, de asemenea, pronunțarea sentinței într-un caz de trafic de influență, iar mentorul său politic, Jose Luis Rodriguez Zapatero, fost șef al guvernului (2004-2011), este, la rândul său, acuzat de trafic de influență într-un caz legat de salvarea de către stat a unei mici companii aeriene în timpul pandemiei de COVID-19. împrumutul de 53 de milioane de euro din banii publici acordat companiei Plus Ultra 'a fost făcut în conformitate cu legea', a dat asigurări Pedro Sanchez, calificându-l drept 'legitim'. Viitorul actualei legislaturi, care ar fi trebuit să se încheie în 2027, a devenit sumbru de la sfârșitul lunii mai, odată cu dezvăluirile despre o presupusă 'structură' însărcinată în cadrul PSOE să intervină în toate aceste cazuri. Hotărât să continue la cârma guvernului încă un an, liderul socialist a reiterat că nu a avut niciodată cunoștință de o astfel de celulă. în trecut, el le ceruse iertare spaniolilor pentru toate aceste scandaluri, jurându-se în special că PSOE nu a primit niciodată finanțare ilegală, afirmație pe care a reiterat-o miercuri. Exprimându-se imediat dupa discursul lui Pedro Sanchez în fața deputaților, liderul partidului de opoziție de dreapta (Partidul Popular), Alberto Narnez Feijoo, a cerut din nou dizolvarea parlamentului și convocarea de alegeri anticipate, ceea ce premierul de stânga respinge categoric. 'Nu mai suportăm toate aceste scandaluri!', a afirmat el, adăugând: 'Corupția, sunteți voi!' 'Nu simțiți măcar puțină rușine?', a întrebat Santiago Abascal, liderul partidului de extremă dreapta Vox. 'Convocați alegeri chiar acum!', a declarat el. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Netanyahu compară Parchetul israelian cu Stasi în pledoaria finală din procesul său de corupție
Politică externă 24.06. 14:16

Netanyahu compară Parchetul israelian cu Stasi în pledoaria finală din procesul său de corupție

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a încheiat miercuri mărturia în procesul cu care se confruntă pentru fraudă, luare de mită și abuz de încredere, după un an și jumătate de declarații, cu o pledoarie finală în care a comparat Parchetul cu Stasi și l-a acuzat de 'persecuție', informează EFE. 'Nu căutau un delict, căutau un om... Tot acest efort excesiv pentru a obține capul lui Netanyahu', a declarat prim-ministrul în pledoaria sa finală în fața Tribunalului Districtual din Tel Aviv. 'Nu au găsit nimic pentru că nu s-a întâmplat nimic', a adăugat el cu privire la procesul său, care este încă departe de a se fi încheiat. Netanyahu s-a referit la Parchet ca fiind 'Stasi, pur și simplu Stasi', cu referire la principala agenție de informații și represiune a fostei Republici Democrate Germane (RDG). De asemenea, premierul israelian a susținut că ancheta împotriva sa este tipică unui 'stat polițienesc'. 'După 10 ani de iad, în care am condus această țară prin provocări incredibil de dificile, caut un singur lucru: să scot la iveală adevărul', a concluzionat Netanyahu în discursul său, fiind primul prim-ministru din istoria Israelului judecat în timp ce se află în exercițiul funcțiunii. în prezent, Netanyahu are trei dosare deschise, pentru care depune mărturie de un an și jumătate în fața tribunalului din Tel Aviv: dosarele '1000' și '2000', pentru fraudă și abuz de încredere, și dosarul '4000'. Această ultimă acuzație este considerată cea mai gravă și se referă la presupuse favoruri acordate de prim-ministru - pe vremea când era încă ministru al comunicațiilor - omului de afaceri Shaul Elovich, care controla compania de telecomunicații Bezeq și site-ul web Walla News, în schimbul unei acoperiri media favorabile. Liderul israelian s-a prezentat în instanță de trei ori pe săptămână în acest proces, care, de la început, a fost amânat în mod repetat din cauza afirmațiilor sale că avea de participat la întâlniri diplomatice la nivel înalt sau probleme de rezolvat legate de ofensivele trupelor sale în Iran, Liban și Gaza, ceea ce a dus la numeroase absențe de la instanță. Ședința de miercuri a fost dedicată clarificărilor finale ale apărării după încheierea interogatoriului acuzării. Netanyahu a rămas timp de două ore pe o bancă dintr-una dintre sălile de judecată subterane ale acestei instanțe din Tel Aviv, păzit de o numeroasă echipă de securitate. în timpul audierii, una dintre gărzile sale de corp i-a adus cafea și apă, pe care le-a băut în timp ce urmărea procedurile și ofta zgomotos în timpul intervențiilor procurorului principal de caz, Yehudit Tirosh. Singura pauză din sesiune a avut loc la scurt timp după începerea acesteia, când prim-ministrul a primit un plic de documente, al cărui conținut l-a examinat pe scurt înainte de a părăsi sala de judecată pentru aproximativ 15 minute. La 30 noiembrie, Netanyahu i-a solicitat oficial președintelui israelian Isaac Herzog să-l grațieze în acest caz, în care a primit în repetate rânduri sprijinul președintelui american Donald Trump. în aprilie anul acesta, Herzog a anunțat că nu va răspunde acestei cereri până când nu se vor epuiza eforturile de a ajunge la un acord extrajudiciar cu procuratura. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Epidemie de Ebola / Un prim caz identificat în Franța, primul în afara Africii
Social extern 24.06. 13:44

Epidemie de Ebola / Un prim caz identificat în Franța, primul în afara Africii

Pentru prima dată, un caz de Ebola a fost identificat pe teritoriul francez, la un medic care s-a întors din Republica Democrată Congo (RDC), unde în prezent se manifestă o amplă epidemie, au anunțat miercuri autoritățile sanitare franceze, potrivit AFP. Cazul francez este primul identificat în afara continentului african în legătură cu această epidemie care a lovit de asemenea Uganda și care este cauzată de o tulpină rară a virusului, denumită Bundibugyo, împotriva căreia nu există nici vaccin, nici tratament specific. Ministrul francez al Sănătății ''confirmă azi identificarea unui prim caz pozitiv de infectare cu virusul Ebola pe teritoriul național'', se spune într-un comunicat care precizează de asemenea că pacientul a fost izolat. întrebat de AFP, ministerul a precizat că acest caz a fost identificat în Franța continentală. Situația este urmărită ''îndeaproape'' de premierul francez, potrivit anturajului acestuia. Este pentru prima dată când un caz de Ebola a fost diagnosticat în Franța. în 2014, în timpul unei importante epidemii în Africa de Vest, doi pacienți au fost primiți pe teritoriul francez, dar după ce au fost diagnosticați în străinătate. Anterior, fuseseră depistate și câteva cazuri pe sol american și britanic. RDC, de unde se întorcea medicul diagnosticat, este în prezent afectată de o epidemie importantă de Ebola, virus care provoacă o febră hemoragică deseori mortală. Experții în sănătate publică estimează că riscul transmiterii epidemiei rămâne scăzut la nivel global, din cauza caracterului puțin contagios al virusului Ebola. ''Centrul european pentru prevenția și controlul bolilor (ECDC) consideră că riscul de infectare este scăzut în cazul rezidenților europeni și al persoanelor care călătoresc în zona de circulație activă a virusului și foarte scăzut pentru populația generală europeană'', a amintit Ministerul Sănătății. ''Toate măsurile de precauție și mai ales de izolare a pacientului au fost luate în momentul sosirii acestuia pe teritoriul național prin transferul la un spital în condiții securizate în scopul evitării oricărui risc de contaminare'', a asigurat instituția. A anchetă este în desfășurare pentru identificarea eventualelor persoane de contact, care vor sta în izolare la domiciliu timp de 21 de zile. OMS a precizat la mijlocul lunii iunie că transmiterea epidemiei se accelerează în RDC în ciuda consolidării măsurilor de combatere a riscurilor sanitare. Potrivit celui mai recent bilanț, 1.048 de persoane au fost infectate cu Ebola, dintre care 267 au decedat în această țară, una dintre cele mai sărace din lume. Mulți experți cred însă că amploarea ar putea fi subestimată, întrucât epidemia a afectat regiuni foarte izolate.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)

Comisia Europeană consolidează Europol și Eurojust pentru a intensifica lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a terorismului
Politică externă 24.06. 13:32

Comisia Europeană consolidează Europol și Eurojust pentru a intensifica lupta împotriva criminalității transfrontaliere și a terorismului

Guvernul Omanului a anunțat miercuri deschiderea unui 'coridor maritim temporar' pentru toate navele fără a percepe taxe pentru trecerea prin Strâmtoarea Ormuz, în coordonare cu Organizația Maritimă Internațională (OMI), conform unor surse oficiale citate de EFE. 'Omanul s-a coordonat cu Organizația Maritimă Internațională pentru a desc Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) va inspecta instalațiile nucleare iraniene, a declarat miercuri directorul genera

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres