logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Știri internaționale

Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe

Tenis: Victor Cornea va juca finala de dublu la Bunschoten (challenger)
Sport extern 17.07. 22:46

Tenis: Victor Cornea va juca finala de dublu la Bunschoten (challenger)

Tenismanul român Victor Cornea și partenerul său israelian Daniel Cukierman s-au calificat, vineri, în finala de dublu a turneului challenger de la Bunschoten (Olanda), dotat cu premii totale de 97.640 de euro, după ce au trecut cu 6-4, 6-4 de cuplul Mats Hermans (Olanda)/Alexander Merino (Peru). Cornea și Cukierman, favoriții numă

Rolling Stones egalează recordul Beatles cu al 15-lea disc nr. 1 în topul albumelor din Marea Britanie
Cultură 17.07. 21:27

Rolling Stones egalează recordul Beatles cu al 15-lea disc nr. 1 în topul albumelor din Marea Britanie

Trupa The Rolling Stones a reușit să urce pentru a 15-a oară pe primul loc în clasamentul oficial al albumelor din Marea Britanie cu noul disc 'Foreign Tongues', egalând astfel recordul deținut de formația The Beatles, informează vineri Reuters. Cel de-al 25-lea album de studio al trupei The Rolling Stones a fost lansat la 10 iulie și include colaborări cu Paul McCartney, Robert Smith de la The Cure și Chad Smith, bateristul formației Red Hot Chili Peppers. De asemenea, albumul include o apariție specială a regretatului baterist al trupei, Charlie Watts, din timpul uneia dintre ultimele sale sesiuni de înregistrare înainte de deces, survenit în 2021. Rockerii veterani au urcat ultima oară pe prima poziție a clasamentului oficial al albumelor din Marea Britanie cu discul lor din 2023, 'Hackney Diamonds'. Acesta a câștigat premiul Grammy pentru cel mai bun album rock. La petrecerea de lansare a albumului 'Foreign Tongues', care a avut loc săptămâna trecută la Londra, Mick Jagger și Ronnie Wood și-au exprimat speranța că vor pleca în turneu pentru promovarea noului album. 'Sperăm să plecăm în turneu; atât mie, cât și lui Ronnie ne place foarte mult ideea asta, așa că sperăm să ne vedem cu toții pe drum', a declarat pentru Reuters Jagger, în vârstă de 82 de ani. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru)

Fumul degajat de incendiile forestiere din Canada afectează milioane de americani; îngrijorare înaintea finalei CM 2026
Social extern 17.07. 20:40

Fumul degajat de incendiile forestiere din Canada afectează milioane de americani; îngrijorare înaintea finalei CM 2026

Fumul degajat de incendiile de vegetație care fac ravagii în Canada, transportat de vânt spre sud, a învăluit vineri mai multe metropole americane într-un strat dens de poluare, stârnind îngrijorări în pragul finalei Campionatului Mondial de Fotbal, programată în weekend lângă New York, pe un stadion în aer liber, t

Merz promite că va colabora cu orice lider care va câștiga alegerile prezidențiale din Franța în 2027
Politică externă 17.07. 19:49

Merz promite că va colabora cu orice lider care va câștiga alegerile prezidențiale din Franța în 2027

Cancelarul german Friedrich Merz a promis vineri că 'va întinde mâna' oricărui lider care va fi ales președinte al Franței la alegerile din 2027, în contextul în care sondajele indică o posibilă victorie a candidatei de extremă dreapta, Marine Le Pen, relatează AFP și dpa. 'Germania va întinde întotdeauna m&acirc

Două cutremure, cu magnitudinea 5, respectiv 5,6, zguduie Guatemala; numeroși locuitori, inclusiv președintele, au fost evacuați
Social extern 17.07. 19:48

Două cutremure, cu magnitudinea 5, respectiv 5,6, zguduie Guatemala; numeroși locuitori, inclusiv președintele, au fost evacuați

Două cutremure, cu magnitudinea 5, respectiv 5,6, au zguduit vineri o mare parte din teritoriul Guatemalei, transmite agenția de presă EFE. Chiar dacă nu au fost raportate victime sau pagube materiale imediate, în rândul populației s-a creat panică, mulți locuitori din capitala Ciudad de Guatemala fiind evacuați din unele clădiri, printre aceștia n

Danemarca: Incident cu focuri de armă, soldat cu un civil mort, un polițist rănit și atacatorul grav rănit
Social extern 17.07. 19:38

Danemarca: Incident cu focuri de armă, soldat cu un civil mort, un polițist rănit și atacatorul grav rănit

Un civil a murit și un polițist a fost rănit vineri într-un incident cu focuri de armă la Norresundby, în nordul Danemarcei, și în care atacatorul a fost grav rănit, a anunțat poliția, transmite AFP. Polițiștii au intervenit la începutul după-amiezii în urma semnalării unui incendiu într-o clădire într-o zonă industria

Ciclism: Elvețianul Mauro Schmid a câștigat etapa a 13-a a Turului Franței
Sport extern 17.07. 19:18

Ciclism: Elvețianul Mauro Schmid a câștigat etapa a 13-a a Turului Franței

Ciclistul Mauro Schmid (Jayco-Alula) a câștigat etapa a 13-a a Turului Franței, desfășurată vineri pe distanța de 205,8 km între Dole și Belfort, elvețianul învingându-l la sprint pe columbianul Harold Tejada (Astana), în timp ce slovenul Tadej Pogacar (UAE Emirates) rămâne lider la general, transmite AFP. Mauro Schmid, cron

Cutremur cu magnitudinea 7,4 în sudul Mexicului, la granița cu Guatemala
Social extern 17.07. 18:59

Cutremur cu magnitudinea 7,4 în sudul Mexicului, la granița cu Guatemala

Un puternic seism, cu magnitudinea 7,4, s-a produs vineri în apropierea coastelor statului Chiapas din sudul Mexicului, fiind resimțit și în țările vecine, Guatemala și El Salvador. în urma cutremurului a fost declanșată o alertă de tsunami, informează Reuters. Cutremurul s-a produs în apropierea orașului mexican Puerto Madero din Chiapas la ora locală 08:48 (14:48 GMT), potrivit informațiilor furnizate de Serviciul Național de Seismologie. Autoritățile nu au raportat victime sau pagube materiale imediate. Cutremurul s-a produs la o adâncime mică, de 10 kilometri, a indicat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS). în urma seismului, Sistemul american de avertizare pentru tsunami a declarat că este posibilă producerea unor valuri periculoase de-a lungul coastelor situate la o distanță de până la 300 de kilometri de epicentru. în capitala Guatemalei, Ciudad de Guatemala, cutremurul a zguduit clădirile și i-a determinat pe unii locuitori să iasă în fugă din case pe stradă, potrivit unui martor Reuters. Presa locală din Guatemala a difuzat imagini cu personalul care evacua o clădire guvernamentală, în timp ce protocoalele de securitate fuseseră activate. Seismul a fost resimțit și în El Salvador, după cum a declarat un alt martor Reuters. în statul Oaxaca, din sudul Mexicului, guvernatorul Salomon Jara a declarat pe rețelele sociale că seismul a fost resimțit cu intensitate moderată, nefiind însă raportate imediat pagube grave. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Cutremure cu magnitudinea peste 6 pe Richter produse în lume (cronologie 2025-2026)

Rubio va merge în Asia de Sud-Est săptămâna viitoare pentru a reafirma parteneriatul american
Politică externă 17.07. 18:51

Rubio va merge în Asia de Sud-Est săptămâna viitoare pentru a reafirma parteneriatul american

Secretarul de stat american Marco Rubio va merge în Filipine săptămâna viitoare pentru o întâlnire cu omologii săi din Asia de Sud-Est, în momentul în care confruntările armate între Statele Unite și Iran au fost reluate, a anunțat vineri Departamentul de Stat al SUA, relatează AFP. Vizita lui Rubio are loc în co

Mass-media ucrainene, solidare în dezvăluirea unei anchete de corupție a cărei publicare a fost interzisă de un judecător
Social extern 17.07. 18:41

Mass-media ucrainene, solidare în dezvăluirea unei anchete de corupție a cărei publicare a fost interzisă de un judecător

Opt mari instituții media din Ucraina au publicat vineri o anchetă privind presupuse fapte de corupție legate de achiziția unor proprietăți de către fratele unui înalt oficial ucrainean, publicarea anchetei fiind un gest de solidaritate jurnalistică în fața unui judecător care a interzis presei să dezvăluie informații din acel dosar, relatează AFP.

China/ Alunecare de teren soldată cu cel puțin 8 morți și 34 de dispăruți
Planeta 17.07. 18:37

China/ Alunecare de teren soldată cu cel puțin 8 morți și 34 de dispăruți

O alunecare de teren s-a produs vineri în municipiul Chongqing din sud-vestul Chinei, îngropând peste zece clădiri și conducând la evacuarea a cel puțin 1.100 de locuitori, informează agențiile Reuters, EFE și Xinhua. Opt persoane au murit, iar alte 34 au fost date dispărute, potrivit unui bilanț provizoriu anunțat de reprezentanții administrației locale în cadrul unei conferințe de presă. Președintele Xi Jinping a ordonat vineri desfășurarea operațiunilor de căutare și salvare 'într-o manieră științifică' pentru găsirea persoanelor date dispărute și a solicitat o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs alunecarea de teren. Dezastrul natural s-a produs la ora locală 09:08 (01:08 GMT), când o cantitate însemnată de roci și pământ s-a prăbușit pe un versant, îngropând mai multe clădiri rezidențiale situate la poalele muntelui, potrivit Xinhua. Din datele rezultate în urma verificărilor preliminare, un lucrător din zonă a observat pietre care cădeau pe versant în jurul orei locale 08:00 și a alertat autoritățile. Acestea din urmă au dispus evacuarea a cel puțin 60 de locuitori, însă alunecarea de teren s-a produs în timpul evacuării. Până vineri după-amiază, 10 persoane fuseseră rănite, dintre care două grav, iar două se aflau în stare critică, a indicat administrația locală în cadrul conferinței de presă. în zona afectată a fost sistată alimentarea cu apă, electricitate și gaz. La fața locului au fost desfășurate peste 800 de forțe de intervenție. Ministerul pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență a ridicat nivelul de alertă la II (al doilea cel mai grav pe scara chineză cu patru trepte). Publicația locală South China Morning Post a relatat că echipele de salvare lucrează contra cronometru, întrucât în regiune sunt prognozate furtuni cu descărcări electrice și vânturi puternice de vineri după-amiază până sâmbătă. Un comerciant local pe nume Pu a declarat pentru aceeași publicație că mai multe clădiri, majoritatea de cinci sau șase etaje, au fost zdrobite și îngropate sub pietre mari și noroi. El a adăugat că nu știe câte persoane s-ar putea afla încă în interiorul clădirilor afectate, deoarece operațiunile de evacuare sunt în curs de desfășurare. China s-a confruntat în această lună cu o serie de dezastre naturale - cel puțin 39 de persoane au murit din cauza ploilor asociate cu taifunul Maysak în provincia Guangxi din sud, alte 21 au decedat într-o alunecare de teren din provincia Gansu din nord-vest, iar 11 și-au pierdut viața în urma unui episod de furtuni, cu vânturi puternice și tornade, în provincia Hubei, notează EFE. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: Wang Quanchao / Xinhua

Fotbal - CM 2026: Sepp Blatter a lansat un nou atac indirect la adresa lui Gianni Infantino
Sport extern 17.07. 18:31

Fotbal - CM 2026: Sepp Blatter a lansat un nou atac indirect la adresa lui Gianni Infantino

'Pauzele de hidratare au fost doar începutul...': Sepp Blatter, fostul președinte al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), și-a exprimat frustrarea înaintea finalei Cupei Mondiale 2026, relatează cotidianul belgian Le Soir. Sepp Blatter nu este, cu siguranță, un admirator al felului în care a ajuns să arate FIFA astăzi. în

Brenda Fricker, prima actriță irlandeză recompensată cu premiul Oscar, a murit la 81 de ani
Cultură 17.07. 17:54

Brenda Fricker, prima actriță irlandeză recompensată cu premiul Oscar, a murit la 81 de ani

Brenda Fricker, prima actriță irlandeză care a câștigat premiul Oscar, a încetat din viață la vârsta de 81 de ani, a declarat vineri agentul ei, citat de Reuters. Brenda Fricker a fost recompensată cu premiul Oscar pentru interpretarea rolului mamei artistului cu dizabilități Christy Brown în filmul din 1989 'My Left Foot', care i-a adus și lui Daniel Day-Lewis primul dintre cele trei premii Oscar pentru cel mai bun actor, un record. Ea a apărut, de asemenea, într-un alt film irlandez renumit, 'The Field', și a continuat să joace roluri secundare în producții americane din anii 1990, printre care 'So I Married an Axe Murderer', 'A Time to Kill' și 'Home Alone 2', unde a interpretat-o pe 'Doamna cu porumbei'. Brenda Fricker a fost descrisă de Irish Times drept una dintre cele mai respectate actrițe irlandeze din generația sa. 'A fost o actriță extraordinară, un personaj extraordinar, o personalitate puternică', a declarat Jim Sheridan, regizorul filmului 'My Left Foot', într-o populară emisiune a postului RTE. 'Era plină de energie și plină de viață și avea propriile opinii. Nu făcea compromisuri, ca să spunem așa', a adăugat el. Născută la Dublin, Fricker a început să joace în anii '60, la vârsta de 19 ani, în filme, pe scenă și, ulterior, în seriale de televiziune populare din Irlanda și Marea Britanie, înainte ca interpretarea sa strălucită în rolul lui Bridget Fagan Brown să-i aducă recunoaștere pe scară largă. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Un petrolier acostat la terminalul CPC din Marea Neagră ce transportă petrol kazah, atacat cu drone
Economic extern 17.07. 17:42

Un petrolier acostat la terminalul CPC din Marea Neagră ce transportă petrol kazah, atacat cu drone

Un petrolier care încărca petrol la terminalul conductei petroliere Caspian Pipeline Consortium (CPC), în largul coastei ruse a Mării Negre, a fost atacat și avariat vineri de două drone, a semnalat operatorul terminalului, potrivit Reuters. Petrolierul atacat, 'Nordic Zenith', este închiriat de compania americană ExxonMobil.

Apple depășește Nvidia, devenind cea mai valoroasă companie din lume
Economic extern 17.07. 17:37

Apple depășește Nvidia, devenind cea mai valoroasă companie din lume

Grupul informatic american Apple a depășit vineri producătorul de cipuri AI Nvidia, devenind cea mai valoroasă companie din lume, recâștigând prima poziție în timp ce investitorii evaluează dezvoltarea tehnologiilor AI (inteligența artificială), transmite Reuters. Capitalizarea bursieră a Apple a atins 4.880 miliarde de dolari, după o creșter

Fotbal: Trent Alexander-Arnold (Real Madrid) laudă posibilitatea de a lucra din nou cu Jose Mourinho
Sport extern 17.07. 17:16

Fotbal: Trent Alexander-Arnold (Real Madrid) laudă posibilitatea de a lucra din nou cu Jose Mourinho

Jucătorul englez Trent Alexander-Arnold a declarat că este o plăcere să lucreze cu antrenorul Jose Mourinho, numit din nou la cârma echipei de fotbal Real Madrid, adăugând că l-a admirat îndelung pe portughez și crede că el poate ajuta clubul să câștige trofee, relatează Reuters. Mourinho a revenit la Real Madrid în luna iunie pen

UPDATE/Raport CE privind statul de drept în România: Progrese în justiție, dar persistă probleme privind corupția, presa și procesul legislativ
România în Lume 17.07. 17:16

UPDATE/Raport CE privind statul de drept în România: Progrese în justiție, dar persistă probleme privind corupția, presa și procesul legislativ

Aplicarea legilor justiției a continuat și a contribuit la îmbunătățirea cadrului legislativ privind independența și funcționarea sistemului judiciar, însă Comisia Europeană constată că au rămas nerezolvate o serie de probleme în justiție, dar și în domenii precum combaterea corupției, libertatea presei și predictibilitatea procesului legislativ, potrivit capitolului dedicat României din Raportul privind statul de drept pe 2026, publicat vineri. în ceea ce privește justiția, Comisia semnalează însă că procesul de analiză a unor aspecte privind funcționarea sistemului judiciar a fost suspendat în urma unei decizii a înaltei Curți de Casație și Justiție. Raportul notează că au fost făcute mai multe numiri în funcții de procuror de rang înalt, dar nu au fost adoptate măsuri pentru consolidarea garanțiilor privind independența acestora și nici pentru organizarea și funcționarea poliției judiciare. De asemenea, unii magistrați continuă să resimtă presiuni din interiorul sistemului judiciar, iar Comisia menționează cazuri în care judecători au fost recuzați pentru că intenționau să sesizeze instanțele europene. Gradul de ocupare a posturilor din magistratură a crescut în 2025, fiind adoptate măsuri pentru reducerea deficitului de personal, însă lipsa de judecători și grefieri continuă să afecteze activitatea instanțelor. Sistemul de asistență judiciară a fost îmbunătățit, dar rămâne subfinanțat, iar digitalizarea justiției reprezintă una dintre prioritățile Guvernului. Raportul consemnează și o îmbunătățire a eficienței instanțelor, care soluționează mai rapid dosarele civile, comerciale și administrative și soluționează un număr mai mare de cauze decât în anii precedenți. în domeniul anticorupției, Comisia arată că evaluarea Strategiei naționale anticorupție 2021-2025 a fost finalizată, iar noua strategie pentru perioada 2026-2030 este în pregătire. Bilanțul urmăririi penale în cazurile de mică și mare corupție a rămas similar celui din anul precedent, însă instanțele au continuat să dispună încetarea unor procese și anularea unor condamnări, inclusiv în dosare de corupție la nivel înalt, ca efect al hotărârilor îCCJ privind prescripția răspunderii penale. Raportul menționează că au fost adoptate noi reguli privind practica 'ușilor turnante', care introduc restricții înainte și după ocuparea funcțiilor publice, iar un nou Cod de etică pentru membrii Guvernului, care interzice primirea cadourilor, este în curs de implementare. O propunere legislativă privind declarațiile de avere elaborată de Agenția Națională de Integritate se află în dezbatere, iar pentru parlamentari au fost introduse reguli privind activitățile de lobby. Totodată, ANI dezvoltă un sistem informatic destinat avertizorilor de integritate. în privința mass-media, Comisia constată că autoritatea de reglementare în audiovizual funcționează cu resurse umane insuficiente, iar procesul de digitalizare avansează lent. Actorii din sector nu au ajuns la un consens privind autoreglementarea, iar reforma menită să consolideze independența conducerii televiziunii și radioului public se află încă într-o fază incipientă. Raportul arată că transparența proprietății mass-media rămâne limitată și persistă probleme privind accesul la informații. Noul Cod al audiovizualului a îmbunătățit marcarea conținutului finanțat de partide și autorități, însă anumite practici continuă să ridice probleme. Comisia notează, de asemenea, că este în pregătire o lege anti-SLAPP, în contextul unor noi cazuri de amenințări și hărțuire a jurnaliștilor. Raportul arată că Guvernul a utilizat mai puține ordonanțe de urgență în 2025 decât în 2024 și au fost făcuți pași pentru îmbunătățirea consultărilor publice, însă acestea rămân adesea formale. în același timp, modificările frecvente ale legislației și numărul mare de proiecte aflate în Parlament continuă să afecteze predictibilitatea legislativă, iar mediul de afaceri și organizațiile societății civile consideră aceasta una dintre principalele probleme. Comisia mai arată că nu au fost înregistrate progrese în acreditarea instituțiilor naționale pentru drepturile omului, că acțiunile prevăzute în Strategia pentru o guvernare deschisă 2025-2030 nu au fost încă puse în aplicare și că organizațiile societății civile reclamă restrângerea spațiului civic și intensificarea presiunilor asupra activității lor. în recomandările adresate României, Comisia solicită continuarea evaluării aplicării legilor justiției și îmbunătățirea eficienței și guvernanței sistemului judiciar, consolidarea independenței procurorilor de rang înalt și a organizării poliției judiciare, măsuri pentru eficientizarea cercetării și urmăririi penale a infracțiunilor din sistemul judiciar, inclusiv a celor de corupție, finalizarea reformei privind declarațiile de avere, limitarea utilizării ordonanțelor de urgență și asigurarea unor consultări publice efective, precum și continuarea demersurilor pentru acreditarea instituțiilor naționale pentru drepturile omului. Raportul privind statul de drept pe 2026 analizează evoluțiile din toate statele membre ale UE în domenii precum sistemul judiciar, combaterea corupției, libertatea și pluralismul mass-media, precum și funcționarea instituțiilor democratice. Comisia a formulat în acest an 57 de recomandări adresate statelor membre, dintre care șapte vizează România. Executivul european apreciază că recomandarea formulată anul trecut privind introducerea unor reguli de lobby pentru deputați și senatori a fost îndeplinită integral. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

CM 2026: ADN-ul fotbalului englez trebuie schimbat pentru ca echipa să câștige turnee majore, a spus Tuchel
Sport extern 17.07. 17:11

CM 2026: ADN-ul fotbalului englez trebuie schimbat pentru ca echipa să câștige turnee majore, a spus Tuchel

Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, afirmă că ADN-ul fotbalului englez trebuie schimbat pentru ca echipa lui să câștige turnee majore și insistă că este '100%' hotărât să rămână în funcție, relatează DPA. Pentru Anglia, istoria s-a repetat: parcursul său la Cupa Mondială s-a încheiat dureros în semifinale, în

Ucraina: Continuă protestele față de demiterea ministrului apărării Fedorov
Social extern 17.07. 17:11

Ucraina: Continuă protestele față de demiterea ministrului apărării Fedorov

Demonstrațiile împotriva demiterii de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ministrului apărării, Mihailo Fedorov, au continuat vineri, pentru a treia zi consecutiv, la Kiev și în alte orașe din Ucraina, transmite dpa. Potrivit agenției de presă de stat Ukrinform, numeroși protestatari cer, de asemenea, demiterea șefului de Stat Major a

BTA/ Președinta Bulgariei, convinsă de pregătirea Marinei Militare după exercițiul 'Breeze 2026'
Politică externă 17.07. 17:00

BTA/ Președinta Bulgariei, convinsă de pregătirea Marinei Militare după exercițiul 'Breeze 2026'

Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, a declarat vineri că s-a convins de gradul de pregătire al Marinei Militare Bulgare după ce a asistat la desfășurarea exercițiului naval național 'Breeze 2026' la bordul fregatei 'Drazki'. 'Sunt extrem de mulțumită de ceea ce am văzut până acum. Mă simt liniștită în ceea ce privește suveranit

Rusia paralizează exporturile Ucrainei prin Marea Neagră, ca represalii față de atacurile asupra flotei sale
Economic extern 17.07. 16:30

Rusia paralizează exporturile Ucrainei prin Marea Neagră, ca represalii față de atacurile asupra flotei sale

în timp ce unitățile ucrainene de drone își continuă campania fără precedent de atacuri asupra petrolierelor și navelor rusești de diverse tipuri în Marea Azov și Marea Neagră, Rusia a intensificat bombardamentele asupra porturilor Ucrainei pentru ca aceasta să nu-și mai poată exporta cerealele, exporturi de asemenea perturbate în cazul Rusiei după lo

Auto - F1: Verstappen a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Belgiei
Sport extern 17.07. 16:13

Auto - F1: Verstappen a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Belgiei

Fostul campion mondial Max Verstappen a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu de Formula 1 al Belgiei la volanul mașinii sale Red Bull, în timp ce monoposturile Mercedes, dominatoare în acest sezon, au fost la mai mult de o jumătate de secundă în spatele său, relatează DPA. Verstappen a înregistrat u

Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile
Economic extern 17.07. 15:45

Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile

Colegiul Comisarilor a adoptat, vineri, revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) pentru perioada 2031-2040, a anunțat Roxana Mînzatu, vicepreședintă executivă pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar. 'Am insistat pent

Rusia a primit primele livrări de benzină din Kazahstan (Reuters)
Economic extern 17.07. 15:32

Rusia a primit primele livrări de benzină din Kazahstan (Reuters)

Kazahstanul a efectuat în iulie primul transport de benzină către Rusia, furnizând aproximativ 1.000 tone metrice către una dintre regiunile Asiei Centrale, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Rusia se confruntă cu penurie de benzină, deoarece întreruperile în funcționarea rafinăriilor, provocate de

UPDATE/ Comisia Europeană publică raportul anual privind statul de drept în UE
Politică externă 17.07. 15:19

UPDATE/ Comisia Europeană publică raportul anual privind statul de drept în UE

Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al șaptelea Raport anual privind statul de drept, document care analizează evoluțiile din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și, în premieră extinsă, evaluează și situația din patru state candidate la aderare - Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia. Raportul concluzion

Regatul Unit: Andy Burnham, numit lider al Partidului Laburist, înainte de a deveni premier
Politică externă 17.07. 15:18

Regatul Unit: Andy Burnham, numit lider al Partidului Laburist, înainte de a deveni premier

Andy Burnham a fost numit vineri lider al Partidului Laburist, în cadrul unui congres extraordinar la Londra, înainte de a se instala oficial luni la Downing Street, unde îi va succeda premierului demisionar Keir Starmer, relatează AFP și Reuters. 'în absența oricărui alt candidat eligibil, am onoarea de a-l declara pe Andy Burnham

Germania și Franța își aprofundează cooperarea în domeniul descurajării nucleare
Politică externă 17.07. 14:02

Germania și Franța își aprofundează cooperarea în domeniul descurajării nucleare

Cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron continuă cooperarea în domeniul descurajării nucleare, Germania fiind de acord să participe la un exercițiu nuclear francez pentru prima oară, relatează vineri dpa. Consiliul germano-francez pentru apărare și securitate (DFVSR/CFADS) s-a reunit vineri dimineață sub conducerea celor

Președintele Poloniei blochează prin veto legi care ar fi dat mai multe drepturi cuplurilor homosexuale
Politică externă 17.07. 13:56

Președintele Poloniei blochează prin veto legi care ar fi dat mai multe drepturi cuplurilor homosexuale

Președintele Poloniei, naționalistul Karol Nawrocki, și-a exercitat vineri dreptul de veto împotriva a două legi care ar fi permis cuplurilor homosexuale să încheie 'contracte de concubinaj', informează Reuters și AFP. 'Ca garant al Constituției, nu pot accepta o soluție care ar duce le pierderea statutului special al c

UE vrea să dubleze ponderea electricității în consumul de energie și a revizuit schema de comercializare a certificatelor de emisii
Economic extern 17.07. 13:51

UE vrea să dubleze ponderea electricității în consumul de energie și a revizuit schema de comercializare a certificatelor de emisii

Comisia Europeană (CE) a prezentat, vineri, un plan de acțiune privind electrificarea, pentru ca Europa să devină primul continent alimentat cu energie electrică, precum și o piață a carbonului mai puternică pentru a sprijini industria Uniunii Europene (UE) în tranziția către o energie curată și în electrificare, informează un comunicat de presă al Execut

Spania: Peste 12.000 de hectare au ars într-un incendiu în nord-est; risc foarte ridicat de propagare, avertizează autoritățile
Planeta 17.07. 13:43

Spania: Peste 12.000 de hectare au ars într-un incendiu în nord-est; risc foarte ridicat de propagare, avertizează autoritățile

Un incendiu de vegetație izbucnit miercuri lângă Zaragoza, în regiunea Aragon din nord-estul Spaniei, a mistuit deja peste 12.000 de hectare și prezintă un 'risc foarte ridicat de propagare' din cauza vântului, au avertizat vineri autoritățile regionale citate de AFP. 'A fost o noapte foarte complexă și dificilă. în prezent, estimăm că suprafața arsă depășește 12.000 de hectare', a declarat presei Roberto Bermudez de Castro, oficial responsabil cu problemele de securitate în guvernul regional al Aragonului. Incendiul, care nu a provocat victime, a izbucnit miercuri în localitatea Orces, o zonă slab populată din Aragon, unde cinci sate au trebuit evacuate. în pofida eforturilor masive de stingere depuse în noaptea de joi spre vineri, 'incendiul a rămas foarte activ', a precizat guvernul regional. Peste 450 de pompieri, sprijiniți de circa 300 de militari și treizeci de aeronave, continuau vineri dimineață lupta cu flăcările. 'Riscul de propagare rămâne foarte ridicat' din cauza schimbărilor de direcție a vântului, iar prioritatea este continuarea protejării tuturor localităților, a subliniat Bermudez de Castro. Spania abia a trecut printr-unul dintre cele mai grave incendii de vegetație din istoria sa recentă: un incendiu forestier izbucnit în Andaluzia (în sud) pe 9 iulie, care a ucis 13 persoane și a mistuit 7.000 de hectare. Aflată în 'prima linie' a încălzirii globale, Spania s-a confruntat în ultimii ani cu valuri de căldură tot mai lungi și mai frecvente, cu temperaturi mult peste 40°C, creând condiții propice pentru incendii devastatoare. în 2025, peste 393.000 de hectare au fost mistuite de flăcări, potrivit Sistemului european de informații privind incendiile forestiere (EFFIS), cel mai grav bilanț din istoria recentă a Spaniei. Anul trecut, 'o treime din suprafața totală arsă în Europa' a fost în Spania, fapt subliniat de premierul Pedro Sanchez în timpul unei vizite la locul incendiului din Andaluzia. Premierul a subliniat că 'efectele urgenței climatice se agravează' și a avertizat că urmează o 'vară dificilă'. Peste 72.488 de hectare au fost transformate în cenușă în Spania de la începutul anului.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres