În timp ce unitățile ucrainene de drone își continuă campania fără precedent de atacuri asupra petrolierelor și navelor rusești de diverse tipuri în Marea Azov și Marea Neagră, Rusia a intensificat bombardamentele asupra porturilor Ucrainei pentru ca aceasta să nu-și mai poată exporta cerealele, exporturi de asemenea perturbate în cazul Rusiei după loviturile dronelor ucrainene asupra infrastructurilor portuare, relatează vineri agenția EFE.
'În practică, toate exporturile maritime au fost întrerupte' în porturile ucrainene, afirmă pentru publicația economică Latifundist un reprezentant al companiei ucrainene de consultanță Barva Invest, Bogdan Kostețki.
Această situație a condus deja la creșterea costurilor de transport pentru produselor livrate pe rute alternative, în paralel cu o scădere a prețurilor celor vândute pe piața internă, ca urmare a acumulării stocurilor de cereale ce nu au putut fi vândute.
Ministerul rus al Apărării a anunțat chiar vineri că forțele sale au efectuat noi atacuri asupra porturilor ucrainene Odesa și Cernomorsk, afirmând că a țintit acolo infrastructuri pentru descărcarea și depozitarea combustibililor și lubrifianților, după o serie de atacuri similare în ultima săptămână.
Perturbarea exporturilor ucrainene nu este doar rezultatul avarierii infrastructurilor portuare, ci și al reticenței companiilor de transport maritim de a risca integritatea navelor și viețile echipajelor într-o zonă de conflict, existând deja nave lovite și avariate, la care se adaugă creșterea costurilor pentru primele de asigurare.
Frecvența atacurilor rusești s-a intensificat în special din 9 iulie. 'Echipamentele, porturile și terminalele sunt atacate zilnic, în majoritatea zilelor de două sau trei ori în aceeași zi. Atacurile directe asupra navelor devin din nou obișnuite după o pauză relativ lungă', afirmă o sursă ucraineană din sectorul transportului maritim.
Potrivit vicepreședintelui Consiliului Agrar al Ucrainei, Denis Marciuk, macaralele din porturi și toată logistica de încărcare-descărcare sunt distruse, prin urmare, dacă acestea nu vor putea fi înlocuite și atacurile nu vor înceta, fermierii ucraineni riscă să rămână cu silozurile pline de cereale pe care nu le vor putea exporta.
Un exemplu de astfel de atacuri potențial devastatoare pentru exporturile agricole ale Ucrainei a avut loc marți în portul Cernomorsk asupra instalațiilor companiei Kernel, unul dintre principalii exportatori mondiali de ulei de floarea-soarelui. Atacul a distrus jumătate din rezervoarele destinate depozitării și până la 25.000 de tone de produse aparținând Kernel și altor companii care operează în același port.
Potrivit publicației specializate Ukrainian Shipping Magazine, portul Cernomorsk suferise deja un alt atac masiv duminică, fiind atunci distruse circa 45.000 de tone de grâu și încă aproximativ 9.000 de tone de ulei de floarea-soarelui.
Atacurile susținute asupra terminalelor maritime de export ucrainene vin după aproape două săptămâni în care forțele de drone ale armatei ucrainene au lovit cu o frecvență fără precedent în Marea Azov nave rusești de diferite tipuri, dar mai ales nave-cisternă.
Numai vineri dimineață, potrivit Kievului, dronele ucrainene au avariat nouă cargouri, folosite în principal pentru exportul de produse agricole, un petrolier, un metanier și un remorcher. Tot conform Kievului, între 6 și 17 iulie Ucraina a lovit cu drone în total 159 de nave rusești, dintre care 42 în Marea Neagră și 117 în Marea Azov.
Pe lângă compromiterea aprovizionării cu produse petroliere a peninsulei anexate Crimeea, această campanie ucraineană a paralizat circa un sfert din exporturile de cereale ale Rusiei, ale cărei terenuri agricole cele mai fertile sunt în regiunea sudică adiacentă Mării Azov și în sudul ocupat al Ucrainei.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Rusia paralizează exporturile Ucrainei prin Marea Neagră, ca represalii față de atacurile asupra flotei sale

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu prețuri mai mari atunci când vor reveni pe piață, în săptămânile următoare, prețurile globale crescând vertiginos din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina, care nu dă semne de încetare, transmite Reuters.
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Mărcile auto chinezești controlează o cotă record din piața europeană datorită cererii de hibride
Mărcile auto chinezești controlează o cotă record din piața europeană datorită cererii de hibride
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol









