Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piața europeană în luna august, atrăgând cumpărătorii care sunt încă reticenți la ideea de a trece complet la vehiculele electrice prin oferirea unor modele hibride mai accesibile, transmite Bloomberg.
Mărci precum BYD Co. au reprezentat aproape 12% din totalul vânzărilor de mașini noi în Europa în luna august, conform datelor furnizate de firma de consultanță Dataforce. Producătorii chinezi au fost responsabili pentru una din patru automobile hibride vândute, sau una din trei în cazul modelelor hibride plug-in, profitând de modelele care nu sunt vizate de tarifele vamale ridicate impuse de Uniunea Europeană.
Datele scot la lumină modul în care producătorii auto din China valorifică îngrijorările persistente ale consumatorilor privind rețelele de încărcare și autonomia vehiculelor electrice, modelele hibride servind drept intermediare către adoptarea completă a vehiculelor electrice. Totodată, creșterea prețurilor la combustibili pune presiune pe bugetele proprietarilor de mașini cu motoare pe combustie internă.
Potrivit Dataforce, cererea pentru mașini electrice și hibride a crescut cu 27% în luna august, compensând scăderile înregistrate de vehiculele care funcționează numai cu carburanți. Datorită avansului vehiculelor electrice, piața auto europeană a crescut cu 4,6% per ansamblu.
În prezent, vehiculele hibride chinezești nu sunt supuse acelorași tarife vamale ridicate impuse de UE la importurile de vehicule electrice din China, deși ar putea fi vizate în curând de taxe similare, potrivit publicației germane Handelsblatt. Autoritățile de la Berlin pregătesc un pachet de măsuri privind securitatea economică, care ar putea include și tarife pentru automobilele hibride, pe care intenționează să îl prezinte Bruxelles-ului, a relatat recent Bloomberg.
În Marea Britanie, producătorii auto chinezi nu se confruntă cu tarifele suplimentare aplicate vehiculelor electrice importate în UE. Mai mult de una din cinci mașini noi vândute pe piața britanică provine din China, mărci precum Jaecoo (deținută de Chery Automobile Co.) bucurându-se de succes în rândul consumatorilor.
Deși volumele nu sunt la fel de mari în Germania, companiile chineze câștigă teren și pe cea mai mare piață auto din Europa, atingând o cotă de piață de 6,4% în luna august, conform Dataforce. 'Deși cota lor de piață este relativ mică în comparație cu alte regiuni, dimensiunea considerabilă a pieței germane face ca această expansiune să fie extrem de atractivă', a declarat analistul Dataforce, Julian Litzinger.
În întreaga Europă, vânzările de vehicule electrice sunt în creștere, parțial datorită reintroducerii stimulentelor financiare în țări precum Germania. Acest lucru afectează însă unii producători europeni, întrucât aceste modele tind să genereze marje de profit mai mici.
Salonul Auto de la Paris, care va avea loc luna viitoare, va oferi producătorilor europeni ocazia de a-și demonstra capacitatea de a riposta pe teren propriu. Pentru mărcile chinezești, evenimentul reprezintă o oportunitate de a-și prezenta planurile pentru segmentul premium al pieței auto, după ce au reușit deja să câștige teren pe piața de masă. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Mărcile auto chinezești controlează o cotă record din piața europeană datorită cererii de hibride

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu prețuri mai mari atunci când vor reveni pe piață, în săptămânile următoare, prețurile globale crescând vertiginos din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina, care nu dă semne de încetare, transmite Reuters.
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol
Comisia Europeană și BEI lansază Pactul european al investitorilor instituționali
Comisia Europeană (CE) și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) au lansat marți Pactul european al investitorilor instituționali, în cadrul Summitului TechEU Equity, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Pactul este un nou cadru voluntar conceput pentru a canaliza mai mult capital instituțional pe termen lung către ecosistemul









