Îmbrăcată într-o uniformă fantezistă din piele și ținând în mână un mop, cântăreața americană Lady Gaga interpretează rolul unei angajate a unui magazin de proximitate japonez (''konbini'') într-o reclamă pentru lanțul FamilyMart, menită să atragă tineri candidați pe o piață a muncii extrem de dificilă, informează AFP.
''Famima de hataraku?'' (''Vrei să lucrezi la FamilyMart?'') întreabă vedeta pop într-un videoclip alb-negru, în care cântăreața poate fi văzută în timp ce aprovizionează raioanele cu sticle de ceai, spală podeaua și le propune clienților pui prăjit, într-un costum futurist inspirat de stilul uniformelor purtate de angajații acestui lanț de magazine.
FamilyMart, unul dintre cei trei giganți - alături de 7-Eleven și Lawson - din sectorul ''konbini'', magazine de proximitate adeseori deschise 24 de ore din 24, folosește o strategie ofensivă pentru atragerea și fidelizarea noilor angajați, în contextul în care companiile japoneze se confruntă cu o concurență acerbă în ceea ce privește angajările.
''Atunci când oamenii decid să lucreze într-un konbini, vrem ca FamilyMart să fie magazinul pe care ei îl aleg'', a declarat un purtător de cuvânt al companiei japoneze.
''Aducând-o pe Lady Gaga în această reclamă, ne-am gândit că am putea transmite atractivitatea și entuziasmul de a lucra la FamilyMart'', a continuat el.
Populația în scădere a Japoniei și scăderea ratei natalității au făcut ca această țară să se confrunte cu penurii grave de mână de lucru în toate sectoarele, de la bănci și până la șantiere de construcții.
FamilyMart dispune de o rețea de peste 16.000 de magazine în întreaga Japonie, iar aproximativ 30% dintre ele se confruntă cu lipsa de personal, a transmis același purtător de cuvânt.
În mod tradițional, magazinele japoneze ''konbini'' le impun angajaților lor să se conformeze unor reguli relativ stricte privind aspectul fizic, cum ar fi interzicerea anumitor nuanțe de vopsea de păr și purtarea cerceilor de dimensiuni mari.
Însă FamilyMart a început să relaxeze regulile în acest an pentru a încerca să atragă noi angajați, în special tineri, care doresc să își păstreze stilul vestimentar. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: tokyoweekender / Instagram.com










