Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care mărește cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forțelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.

Ordinul lui Putin vine în contextul în care atât Moscova, cât și Kievul suferă pierderi tot mai mari în războiul din Ucraina care durează de mai bine de patru ani și jumătate.

Decretul nu oferă niciun motiv pentru această mărire și nu precizează cum vor fi ocupate aceste noi posturi.

'Efectivul autorizat de personal al forțelor armate ruse este stabilit la 2.441.630 de unități, dintre care 1.550.500 de militari', indică decretul.

Președintele Putin a mai semnat documente de majorare a efectivelor armatei în lunile martie, iunie și iulie ale acestui an. Creșterea cumulată din martie până în prezent se ridică la 47.860 de soldați.

Avansul rusesc pe câmpul de luptă a încetinit în acest an, utilizarea pe scară largă a dronelor pe front făcând aproape imposibile mișcările rapide și masive de trupe.

Ucraina a acuzat în repetate rânduri Rusia că pregătește o nouă mobilizare militară, lucru pe care Vladimir Putin l-a calificat drept 'dezinformare' ucraineană.

Vladimir Putin a ordonat ultima dată mobilizarea rezerviștilor în anul 2022, după o serie de eșecuri militare rusești pe câmpul de luptă din Ucraina. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)