Comisiile reunite de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților au dat aviz negativ, luni, pentru Irineu Darău, propus pentru funcția de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Membrii Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, ai Comisiei pentru industrii și servicii, ai Comisiei pentru antreprenoriat și turism și cei ai Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților, precum și cei ai Comisiei economice, industrii și servicii, turism și antreprenoriat și ai Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială de la Senat au acordat 40 de voturi pentru, 46 împotrivă și a fost înregistrată o abținere.
'Dacă anul trecut a fost o jumătate de an de austeritate forțată de dezmățul bugetar care s-a întâmplat până în iunie 2025, anul acesta a fost un an de reechilibrare și chiar dacă vedem atât de multe crize suprapuse, vedem un deficit în scădere. Ceea ce înseamnă că viitoarea creștere economică se va baza pe alte date și legate de consum și legate de sănătatea economiei decât acum câțiva ani, când creșterea economică se baza aproape exclusiv pe consum, stimulat prin buget pe deficit. (...) Ne dorim să prioritizăm atragerea de investiții, dar în funcție de impactul real în economie și investițiile care stimulează competitivitatea companiilor, care stimulează exportul, care stimulează prezența companiilor românești în lanțurile globale de producție și de distribuție', a spus Darău în cadrul audierii.
Potrivit acestuia, Ministerul Economiei împreună cu Ministerul de Finanțe au în vedere diversificarea mijloacelor de acordare de stimulente în economie, dar și ajutoare de stat sau scheme de minimis.
'Granturile trebuie să aibă o pondere mai mică și vrem să garantăm și să acordăm credite, să ne bazăm mult mai mult pe parteneriate public-private și, bineînțeles, în funcție de impact', a adăugat candidatul la portofoliul ministerial.
În sectorul turistic, Guvernul ar putea acorda prime de incoming 'care să ducă la creșterea numărului de turiști străini' și să flexibilizeze contractele de muncă în HoReCa.
'Vrem, totodată, să centralizăm managementul transformării digitale într-un singur centru de decizie. (...) Ne-am ales, după 20 de ani de încercări de digitalizare, cu softuri aflate la jumătatea drumului, neinterconectate, fără să își cunoască formatele datelor. De aceea, sunt convins că e nevoie de acest pas în care un profesionist să conducă o instituție independentă, cu profesioniști plătiți adecvat, conform mediului privat. O altă măsură pentru care avem o țintă la începutul anului viitor, în ianuarie, este portofelul digital', s-a referit Darău la necesitatea digitalizării.
El a precizat că Guvernul Bolojan a pus, în ultimul an, un accent deosebit pe industria de apărare, profitând și de oportunitățile din programul SAFE, și de alte tipuri de investiții.
'Am reușit să semnăm, la Ministerul Economiei, toate acordurile de localizare cu un procent mare în România de producție și aproape toate contractele de cooperare, ceea ce cred că este un succes. Marea provocare pe SAFE va fi ca în următorii patru ani să fie și monitorizate proiectele', a subliniat Irineu Darău.
Acesta a menționat că și-a propus să eficientizeze compania Romarm și cele 15 filiale ale sale, pentru că 'există mai multe modele după care poate fi eficientizată această structură'.
'Toate investițiile din SAFE aduc bunăstare în România. Ministerul Economiei, respectiv instituțiile și ministerele care fac comenzi, răspund de 12 miliarde de euro în echipamente militare. Restul (din cele 17 miliarde euro - n.r.) sunt pentru infrastructură. (...) SAFE are marele avantaj că este un program în care celelalte țări, mai stabile economic, își pun credibilitatea pentru România pentru a plăti dobânzi de 3-4%. Aceasta este realitatea! Sunt bani ieftini care vor intra în România și care vor duce industria de apărare în alt punct', a conchis Darău. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu) AGERPRES/(redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editori online: Simona Aruştei, Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:










