Cântărețul marocan Saad Lamjarred a fost condamnat sâmbătă, în orașul francez Créteil, în apel, la 10 ani de închisoare pentru viol, o pedeapsă mai severă decât cea pronunțată inițial, transmite AFP.
Foarte popular în Maroc și în lumea arabă, artistul fusese condamnat în 2023 la șase ani de închisoare de către curtea cu jurați din Paris.
Cântărețul în vârstă de 41 de ani a fost condamnat, cu mandat de arestare, la 10 ani de închisoare pentru viol în formă agravată pe fondul consumului de alcool, a declarat pentru AFP Parchetul General, care solicitase opt ani de închisoare.
Marie Burguburu, una dintre avocații artistului a precizat pentru AFP că va fi formulat recurs.
Artistul a continuat să susțină că este nevinovat.
Saad Lamjarred a fost recunoscut vinovat de violarea, în 2016, într-o cameră de hotel, a Laurei P., pe care o cunoscuse într-un club de noapte din Paris. Ea avea 20 de ani la momentul faptelor, iar el 31.
Într-un alt caz, Saad Lamjarred a fost condamnat în luna mai la cinci ani de închisoare, de către un tribunal din Draguignan, în departamentul Var, pentru violarea unei tinere în 2018, în apropiere de Saint-Tropez. El a contestat decizia.
Cântărețul a mai fost implicat în cazuri similare în 2015 în Maroc și în 2010 în Statele Unite, unde o procedură penală pentru viol și agresiune sexuală a fost clasată în urma unei înțelegeri financiare cu victima.
El este urmărit de peste 15 milioane de abonați pe Instagram și de aproape 16 milioane pe canalul său de YouTube. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Saad Lamjarred /facebook










