Eclipsele totale de Soare sunt un laborator natural care a contribuit la numeroase descoperiri științifice, de la identificarea heliului până la confirmarea teoriei relativității generale, iar astăzi îi ajută pe cercetători să înțeleagă mai bine comportamentul viețuitoarelor și al atmosferei terestre, scrie EFE marți, într-un articol publicat înaintea eclipsei totale de Soare din 12 august.

Cunoașterea științifică este rezultatul unei serii continue de fapte de-a lungul secolelor, de aceea este imposibil să se stabilească când au început eclipsele să producă acest tip de rezultate. Ceea ce se știe este că cea mai veche înregistrare precisă datează din anul 1223 înaintea erei noastre.

Referirea la acea eclipsă totală a rămas înscrisă pe o tăbliță de argilă găsită în 1948 în ruinele orașului Ugarit (Siria), a declarat pentru EFE fizicianul specializat în activități solare Jose Carlos del Toro.

În plus, progresul științific necesită, de regulă, timp.

Este cazul eclipsei produse în anul 133 înaintea erei noastre în Babilon, care este descrisă pe o tăbliță păstrată la Muzeul Britanic și care 'acum ne-a făcut să punem sub semnul întrebării modelele noastre de rotație a Pământului', a declarat fizicianul.

Dacă Pământul s-ar fi rotit cu viteza de astăzi, eclipsa ar fi avut loc în Insulele Baleare, însă dacă încetinirea rotației ar fi avut ritmul la care ne-am aștepta, eclipsa ar fi fost vizibilă în Afganistan.

'Nu ne rămâne altă soluție decât să ne revizuim calculele', pentru că, pe lângă maree, trebuie să existe și alte cauze care influențează ritmul de frânare a rotației, afirmă Carlos del Toro.

Eclipsele totale permit observarea și studiul coroanei solare, care reprezintă stratul cel mai exterior al atmosferei Soarelui și care ascunde un mister: nu se știe cu certitudine de ce temperatura ei este mult mai ridicată decât cea a suprafeței.

Prima referire clară la coroana solară a fost făcută de Plutarh.

În ceea ce este considerată a fi prima descriere științifică a unei eclipse, cea din 1560 din Coimbra (Portugalia), făcută de iezuitul Cristopher Clavius, se vorbește despre marea lumină care a înconjurat Soarele.

Pentru a ști dacă acest halou este un fenomen solar, lunar sau terestru a trebuit să așteptăm până în secolul al XIX-lea, când s-au făcut descoperiri importante, dar și câteva greșeli, pentru că știința nu avansează doar prin succese.

Există un element chimic, heliul, a cărui existență a fost descoperită de astronomul britanic Joseph Lockyer în timp ce observa o eclipsă solară, fiind nevoie să treacă câțiva ani până când a fost localizat și pe Pământ.

Coronium este elementul despre care s-a speculat, dar care s-a dovedit că nu există. S-a crezut că a fost descoperit observând spectrul coroanei solare în 1869 și a fost nevoie de mai mult de 30 de ani pentru a afla că este vorba, de fapt, de fier ionizat de 13 ori, a explicat Del Toro.

Cea mai importantă contribuție a eclipselor la știință a fost obținerea uneia dintre primele dovezi experimentale ale teoriei relativității generale a lui Albert Einstein. Aceasta a fost realizată prin observarea eclipsei din mai 1919, în cadrul unei duble expediții britanice care nu a fost lipsită de peripeții.

Participanții la expediția de pe insula Principe s-au confruntat cu o vreme atât de nefavorabilă încât de-abia au putut vedea eclipsa. Cei din Sobral (Brazilia) au ajuns la destinație cu telescopul stricat și au putut obține doar un înlocuitor de urgență mult mai mic.

Rezultatele au confirmat că lumina se curbează atunci când trece printr-un câmp gravitațional intens, cum este cel al Soarelui, și că o face în limitele prevăzute de teorie. Acea demonstrație a crescut popularitatea lui Einstein și a deschis calea pentru numeroase aplicații, dintre care Del Toro menționează corecțiile gravitaționale relativiste folosite de GPS.

În secolul XXI, misiuni europene precum Solar Orbiter, care s-a apropiat la distanțe incredibil de mici de steaua noastră, sau Proba 3, care prin doi sateliți creează eclipse artificiale, permit studierea Soarelui fără a depinde de eclipsele naturale, însă aceasta nu le face mai puțin interesante.

'Cercetătorii care studiază coroana solară continuă să facă observații pentru că rămâne important să înțelegem efecte foarte subtile care pot fi observate în eclipsele naturale', a declarat Del Toro.

Oamenii de știință își întorc, de asemenea, atenția către Pământ, implicând mai mult ca oricând cetățenii în tot felul de proiecte, a subliniat pentru EFE doctorul în astrofizică Montserrat Villar de la Centrul de Astrobiologie.

Eclipsele permit studierea ionosferei, un strat al atmosferei situat la peste 80 de kilometri care suferă schimbări drastice din cauza lipsei bruște de lumină, ce îi afectează temperatura, densitatea și proprietățile.

În plus, datorită radioamatorilor, se analizează dacă aceste schimbări pot interfera cu propagarea frecvențelor radio.

O eclipsă totală afectează și ființele vii. În cronici medievale se găsesc referințe, 'deși anecdotice', despre oi care behăie sinistru și vaci care revin la grajd în timpul eclipselor.

În prezent, poveștile devin știință, cu studii în care participarea cetățenilor este - asigură Montserrat Villar - 'foarte valoroasă'.

Cu câteva zile înainte, în timpul și după 12 august, ceasurile inteligente purtate de mii de voluntari vor înregistra date pentru a analiza răspunsul fiziologic al organismului în proiectul Solaris, inițiat de Institutul de Studii Spațiale din Catalonia și de Institutul de Cercetare Vall d'Hebron din Barcelona.

Animalele sunt, de asemenea, obiect de studiu, deoarece este demonstrat că unele păsări și insecte își schimbă comportamentul, în timp ce altele nu.

O cercetare din SUA realizată în timpul eclipsei din 2024 a arătat că multe păsări își schimbă drastic comportamentul vocal când ziua se transformă în noapte, iar atunci când revine lumina izbucnesc într-un cor care anunță 'zori falși'.

Observații făcute de pe Pământ pot aduce rezultate 'deosebit de unice', a spus Del Toro, referindu-se la eclipsa care a traversat SUA în 2017. Atunci, peste 60 de telescoape și camere au fost distribuite voluntarilor de-a lungul traseului eclipsei pentru ca aceștia să facă aceleași înregistrări când momentul de totalitate se producea în locația lor. Combinarea acestor observații a permis obținerea unei eclipse totale de 2 ore și 30 de minute, în contextul în care, în fiecare punct de observație de pe traseu, aceasta dura doar câteva minute. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)