Alexia Elena Blănaru și Petar Vefic au câștigat titlurile de campioni naționali la individual compus, vineri, la cea de-a 79-a ediție a Campionatelor Naționale de gimnastică artistică, organizată în Sala Sporturilor din Galați.

La feminin, Alexia Blănaru (SCM Bacău) s-a impus cu 50,375 puncte (sărituri - 13,100, paralele - 12,025, bârnă - 12,200, sol - 13,050), potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Gimnastică.

Ea a fost urmată de Ariana Florina Cotu (LPS Cetate Deva), cu 48,700 puncte (sărituri - 11,825, paralele - 13,025, bârnă - 11,700, sol - 12,150), și de Iris Diana Iordache (CSA Steaua București), 48,475 puncte (sărituri - 12,775, paralele - 11,550, bârnă - 11,900, sol - 12,250).

Sârbul Petar Vefic (CSM Lugoj) a câștigat la masculin, cu 72,531 puncte (sol - 12,100, cal cu mânere - 12,233, inele - 11,666, sărituri - 12,666, paralele - 13,133, bară fixă - 10,733), urmat de Alexandru Urzică (CS Dinamo București), cu 71,265 puncte (sol - 12,433, cal cu mânere - 12,300, inele - 11,233, sărituri - 12,833, paralele - 12,166, bară fixă - 10,300), și de Radu Iustin Mihai (CSA Steaua București), 70,999 puncte (sol - 12,833, cal cu mânere - 9,800, inele - 12,100, sărituri - 12,733, paralele - 11,700, bară fixă - 11,833).
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Federația Română de Gimnastică/facebook










