Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei, vizând în special sectorul minier și cercetarea militară, în cadrul campaniei lor de asfixiere economică a insulei comuniste, notează AFP.
Aceste sancțiuni vizează patru companii care fabrică simulatoare, componente electronice și programe de dezvoltare pentru forțele armate cubaneze, precum și trei ofițeri implicați în aceste activități.
De asemenea, sunt vizate de sancțiuni companiile Serconi, Ceproniquel, Cediniq și Pinares, toate legate de extracția și utilizarea nichelului.
Acest sector 'constituie o sursă de venituri esențială pentru guvernul cubanez', a explicat Departamentul de Stat într-un comunicat.
Administrația Trump 'nu va sta cu mâinile în sân în fața îmbogățirii elitei cubaneze de pe urma extracției de resurse', a declarat secretarul de stat Marco Rubio, citat în comunicat.
De la revenirea la putere a președintelui Donald Trump, relațiile dintre Cuba și Statele Unite s-au tensionat considerabil.
Președintele american afirmă că Cuba, situată la 150 de kilometri de coastele Floridei, reprezintă 'o amenințare extraordinară' la adresa securității naționale a Statelor Unite și a amenințat în mai multe rânduri că va 'prelua controlul' asupra insulei.
Washingtonul, care nu își ascunde dorința de a vedea o schimbare de regim la vecinul și inamicul său ideologic, impune din ianuarie un blocaj petrolier de facto insulei cu 9,4 milioane de locuitori, ceea ce a cufundat țara într-o criză economică și energetică extrem de gravă. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Statele Unite iau în vizor nichelul cubanez

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela: Un opozant arestat în pline negocieri cu guvernul
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Coreea de Nord: Sora lui Kim critică manevrele americane și amenință cu o ripostă 'mai ofensivă'
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a acuzat Washingtonul că amplifică tensiunile regionale prin exerciții militare frecvente și a avertizat că Phenianul ar putea oferi un răspuns 'mai ofensiv', potrivit unui comunicat publicat vineri de o instituție de presă de stat, relatează AFP.
Washingtonul aprobă vânzarea a 48 de avioane de vânătoare F-35 către Arabia Saudită
Statele Unite au aprobat vânzarea a 48 de avioane de vânătoare stealth F-35 către Arabia Saudită în valoare de 24,3 miliarde de dolari, în contextul luptelor dintre această țară și rebelii houthi din Yemen, a anunțat joi Departamentul de Stat american, relatează AFP. 'Vânzarea pro
Suedia: Șapte răniți într-un accident la o tabără de antrenament militar
Șapte persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe un poligon de tragere militar din centrul Suediei, a anunțat joi armata suedeză, în timp ce presa raporta o explozie în zonă, transmite AFP. 'A avut loc un accident la scurt timp după orele 16:00 (14:00 GMT) pe poligonul de tragere
Trump își retrage candidatul pentru funcția de director al poliției pentru imigrație
Președintele american Donald Trump a retras joi nominalizarea lui Lance Schroyer, un fost polițist din statul Oklahoma (sud), pentru a conduce poliția federală pentru imigrație (ICE), unul dintre principalele instrumente ale politicii sale de arestări și expulzări în masă ale imigranților cu statut ilegal, relatează AFP.
Trump salută 'progrese majore' în vederea creării unei baze americane în Polonia
Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore' în vederea creării unei baze militare americane în Polonia, după ce Varșovia a indicat că poartă discuții cu Washingtonul pe această temă, transmite AFP. 'Datorită conducerii curajoase a prietenului meu, Karol Nawrocki, preș
Premierul Poloniei avertizează că planurile Rusiei includ 'atacuri hibride cu drone și rachete' împotriva aliaților Kievul
Planurile Rusiei în cadrul războiului său împotriva Ucrainei includ atacuri 'hibride' cu drone și rachete împotriva aliaților europeni ai Kievului, a declarat joi prim-ministrul polonez Donald Tusk, transmite AFP. 'Planul rus, potrivit evaluărilor serviciilor de informații (...), include atacuri hibride cu drone ș
O delegație americană a purtat discuții cu rebelii houthi în Oman (surse)
Reprezentanți ai guvernului american au avut în Oman discuții directe cu reprezentanți ai rebelilor houthi în contextul reluării luptelor în Yemen, a aflat joi dpa de la surse diplomatice din Riad. La întâlnirea de la ambasada SUA din Oman, rebelii yemeniți au dat asigurări că nu vor ataca nave americane sau israe









