Arheologii egipteni au descoperit o serie de morminte cu o vechime de aproape 2.000 de ani pe coasta mediteraneană, precum și rămășițele unui oraș din epoca bizantină în Deșertul de Vest (Deșertul Libian), a anunțat Ministerul Turismului și Antichităților din Egipt, informează duminică AFP.

La Marina El-Alamein, la aproximativ 100 de kilometri vest de Alexandria, săpăturile recente au scos la iveală 18 morminte greco-romane, conform unui comunicat emis sâmbătă de minister.

Mai multe camere funerare cu lespezile de piatră încă sigilate au fost descoperite de arheologi, iar un sarcofag de granit cu o lungime de aproximativ 2,5 metri a fost găsit cu capacul intact, ceea ce sugerează că mormintele au rămas neatinse timp de aproape două milenii.

În interiorul mormintelor, arheologii au găsit rămășițe umane, ceramică, amfore și alte obiecte funerare.

Printre cele mai remarcabile descoperiri se numără 24 de obiecte de aur plasate în gura mai multor indivizi, o practică funerară asociată cu credințele despre viața de apoi.

Se crede că situl aparține orașului antic Leukaspis, un port mediteranean care a prosperat între perioadele elenistică și bizantină.

Această ultimă descoperire ridică la 44 numărul total de morminte cunoscute la Marina El-Alamein după identificarea acestui sit, în 1986, în timpul lucrărilor de construcție, a precizat ministerul.

În plus, în oaza Dakhla din Deșertul de Vest egiptean, arheologii au descoperit rămășițele unui sat din epoca bizantină la Ain al-Sabil, datând din jurul secolului al IV-lea d.Hr., a anunțat vineri ministerul.

Acest oraș, construit din cărămizi de lut, prezintă o rețea stradală organizată, piețe publice, clădiri rezidențiale, o biserică în stil bazilică și structuri defensive, atestând existența unei comunități urbane organizate în inima deșertului.

Situl a scos la iveală, de asemenea, aproximativ 200 de bucăți de ceramică (ostraca/ostracon) inscripționate în coptă și greacă, precum și monede de bronz și de aur, dintre care unele datează din timpul domniei împăratului roman Constanțiu al II-lea (337-361 d.Hr.).

Egiptul încearcă să își sporească veniturile din turism, iar descoperirile arheologice majore sunt frecvent aduse în prim-plan pentru promovarea patrimoniului cultural al țării și atragerea vizitatorilor internaționali.

Turismul reprezintă o sursă-cheie de valută în Egipt, alături de veniturile de pe urma Canalului Suez și de banii aduși de egiptenii care lucrează peste hotare. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: Ministry of Tourism and Antiquities/Facebook.com