Astronomii dintr-o echipă de cercetare au descoperit că planetele de tip 'super-Pământ' și cele de tip 'mini-Neptun' au urmat traiectorii evolutive distincte, după ce au realizat un studiu aprofundat bazat pe date observaționale provenite dintr-un eșantion extins, potrivit Observatoarelor Astronomice Naționale din cadrul Academiei Chineze de Științe, informează marți Xinhua.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista Science, pe baza datelor observaționale obținute de Telescopul Spectroscopic cu Fibră Optică pentru Obiecte Multiple pe o Suprafață Extinsă a Cerului (LAMOST) din China, de satelitul european Gaia și de telescopul spațial Kepler.
În Sistemul Solar, cele patru planete telurice - Mercur, Venus, Pământ și Marte - sunt distribuite în regiunea interioară, în timp ce regiunea exterioară găzduiește patru giganți gazoși și de gheață: Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.
După lansarea telescopului spațial Kepler în 2009, astronomii au descoperit mii de exoplanete dincolo de granițele Sistemului Solar, marea majoritate a acestora având diametre cuprinse între cel al Pământului și cel al lui Neptun.
Acele exoplanete nu formează însă un grup unic și uniform, ci se împart în două categorii: una este cea a planetelor de tip SE ('super-Earth'), care sunt puțin mai mari decât Pământul și sunt compuse în principal din roci și fier; cealaltă este a planetelor de tip MN ('mini-Neptun'), care sunt mai mari ca dimensiune și posedă învelișuri groase și gazoase.
Cercetătorii au afirmat că planetele SE sunt ca niște 'supraviețuitori' în sistemele exoplanetare. Este posibil ca ele să fi trecut prin procese violente, precum împrăștierea gravitațională și impacturi gigantice, care le-au modificat aleatoriu orbitele până la excentricități relativ mari, după care orbitele lor au redevenit rapid circulare din cauza forțelor mareice.
În schimb, planetele MN sunt ca niște 'nativi' care trăiesc în 'zone liniștite'. Ele sunt dominate de o evoluție orbitală blândă și pe termen lung, cu excentricitatea transferată lent de la regiunile exterioare către cele interioare, fiind arareori supuse unor evenimente dinamice dramatice.
'Planetele SE și MN pot părea similare, dar au 'personalități' profund distincte', a declarat Xie Jiwei, autor-corespondent al studiului. 'Istoria evoluției lor orbitale este crucială pentru înțelegerea formării și evoluției sistemelor planetare', a adăugat el. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
Foto: (C) M. Kornmesser/ESO/science.org










