Un motociclist în vârstă de 29 de ani a murit, sâmbătă, într-un accident de circulație care a avut loc pe centura ocolitoare a municipiului Satu Mare, după localitatea Mădăras, și în care au mai fost implicate două autoturisme.
În urma impactului, motocicleta a luat foc, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare.
'La fața locului au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, cu o autospecială de descarcerare grea și o autospecială de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor de pompieri, motociclistul, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din nefericire, nu mai prezenta semne vitale', precizează sursa citată.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor vehiculelor implicate, precum și pentru înlăturarea oricărui pericol care ar fi putut pune în pericol participanții la trafic și echipele de intervenție, mai arată ISU Satu Mare. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Preda)
Satu Mare: Un motociclist a decedat într-un accident în care au mai fost implicate două autoturisme

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara protestează duminică în București
Reprezentanții a peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara vor protesta, duminică, în București împotriva modului în care autoritățile gestionează situația animalelor cu și fără stăpân, a animalelor de fermă și a celor sălbatice. Potrivit unui comunicat de presă al Federației împreună pentru Animal
UPDATE ISU Vâlcea: Incendiul izbucnit la o hală din Suteşti a fost localizat; nu au fost afectate şi alte construcţii
Incendiul izbucnit la o hală de 100 de metri pătrați din localitatea Sutești, în care erau depozitate vopseluri și diluanți, a fost localizat, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, au fost protejate construcțiile din proximitate. * ORA 19.14 Vâlcea: In
VIDEO Sibiu: Salvamontiștii, în trei misiuni simultane la Bâlea, Măgura și cabana Negoiu
Trei echipe ale Salvamont Sibiu acționează, sâmbătă, în tot atâtea misiuni de salvare care se desfășoară simultan în zone ale județului Sibiu, din Munții Fărăgaș și pe traseul Cisnădie - Măgura. Potrivit Salvamont Sibiu, o primă acțiune are loc în zona Bâlea, unde un tânăr de 35 de ani, din Bucur
Prahova: Bărbat de 73 de ani decedat în urma unui accident feroviar, la Brazi
Un bărbat de 73 de ani a fost accidentat mortal, sâmbătă, în zona stației de cale ferată Brazi, de un tren care circula pe ruta București Nord - Bacău, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova. 'La fața locului au intervenit de urgență polițiștii, care au demarat cercetările pentru stabilirea tuturor împ
Hunedoara: Incendiul din Retezat - pompierii, sprijiniți de alpiniști pentru a ajunge cu apă la focar
Operațiunile de stingere a incendiului de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, au continuat sâmbătă, în condițiile în care o echipă de alpiniști a reușit să coboare în rapel circa 100 de metri și să ajungă în apropierea focarului activ, spre care accesul era limitat complet. în par
UPDATE Circulaţia feroviară între Crivina şi Brazi a fost reluată
Circulația feroviară între Crivina și Brazi a fost reluată sâmbătă, la ora 17:20, în condiții normale de siguranță pe ambele fire, după finalizarea intervențiilor desfășurate la locul accidentului, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA. în contextul acestui accident, CFR SA atrage atenția asupra im
Mureș: Exemplar din rasa Fleckvieh, câștigător la Parada Taurilor, care a marcat 50 de ani de activitate genetică
Taurul Woernitz, un exemplar de top din rasa Fleckvieh (Bălțată Germană / Bălțată Românească) provenit dintr-o linie de elită internațională, a fost desemnat sâmbătă 'Mister Parada Taurilor', prin votul publicului, la ediția a XXIV-a a Paradei Taurilor de la Sângeorgiu de Mureș, eveniment care a marcat și o jumătate de secol de activitate ge
Mureș: Accident între un camion și două autoturisme pe DN13; o persoană - încarcerată
Trei persoane au fost rănite, sâmbătă dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 13, în apropiere de localitatea Saschiz, în care au fost implicate un camion și două autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'în accident au fost implicate un camion și două autoturisme,









