Operațiunile de stingere a incendiului de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, au continuat sâmbătă, în condițiile în care o echipă de alpiniști a reușit să coboare în rapel circa 100 de metri și să ajungă în apropierea focarului activ, spre care accesul era limitat complet.
În paralel, pompierii militari au realizat și un dispozitiv de stingere cu apă, până la focar, în zonă fiind refulați peste 2.000 de litri de apă, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Apa este transportată, până la baza dispozitivului, cu sprijinul a două utilaje forestiere puse la dispoziție de Composesoratul Câmpu lui Neag.
La fața locului intervin pompierii militari care au mai constatat că suprafața pe care se manifestă arderea a rămas neschimbată, însă există foarte mult material combustibil, ceea ce presupune o intervenție îndelungată pentru lichidare.
Totodată, sâmbătă, la sediul Prefecturii Hunedoara a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență referitoare la incendiul din Parcul Național Retezat.
Ședința a avut ca scop principal analiza stadiului acțiunilor de intervenție și stabilirea măsurilor integrate pentru gestionarea situației de urgență generate de incendiul de fond forestier din zona Cheile Buții.
În urma ședinței au fost dispuse o serie de măsuri preventive și operative, care includ, între altele, organizarea și executarea supravegherii incendiului pe timp de noapte de către ocoalele silvice competente, prin echipe nominalizate, pe sectoarele și în condițiile de siguranță stabilite împreună cu comandantul intervenției.
De asemenea, se va solicita sprijinul Salvamont cu drone, inclusiv cu termoviziune, dacă sunt disponibile, pentru identificarea focarelor, evaluarea propagării și verificarea zonelor greu accesibile.
În situația în care evoluția incendiului ia amploare, ISU Hunedoara va solicita sprijinul efectivelor din județele limitrofe, precum și al altor structuri cu competențe în explorare montană.
Incendiul de fond forestier din zona Cheile Buții a fost semnalat la începutul săptămânii, intervenția echipelor de stingere fiind dificilă din cauza reliefului accidentat, a zonei foarte stâncoase și a lipsei unei surse naturale de apă. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Hunedoara: Incendiul din Retezat - pompierii, sprijiniți de alpiniști pentru a ajunge cu apă la focar

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Sibiu: Salvamontiștii, în trei misiuni simultane la Bâlea, Măgura și cabana Negoiu
Trei echipe ale Salvamont Sibiu acționează, sâmbătă, în tot atâtea misiuni de salvare care se desfășoară simultan în zone ale județului Sibiu, din Munții Fărăgaș și pe traseul Cisnădie - Măgura. Potrivit Salvamont Sibiu, o primă acțiune are loc în zona Bâlea, unde un tânăr de 35 de ani, din Bucur
Prahova: Bărbat de 73 de ani decedat în urma unui accident feroviar, la Brazi
Un bărbat de 73 de ani a fost accidentat mortal, sâmbătă, în zona stației de cale ferată Brazi, de un tren care circula pe ruta București Nord - Bacău, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova. 'La fața locului au intervenit de urgență polițiștii, care au demarat cercetările pentru stabilirea tuturor împ
Circulația feroviară, temporar întreruptă pe M300, între Crivina și Brazi, în urma unui accident
Circulația feroviară a fost oprită temporar, sâmbătă, pe ambele fire ale Magistralei 300, între Crivina și Brazi, după ce trenul IR 1657, operat de CFR Călători, a surprins două persoane aflate în zona căii ferate, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA. Accidentul s-a produs pe firul I, iar circulația a fost oprită la o
Mureș: Exemplar din rasa Fleckvieh, câștigător la Parada Taurilor, care a marcat 50 de ani de activitate genetică
Taurul Woernitz, un exemplar de top din rasa Fleckvieh (Bălțată Germană / Bălțată Românească) provenit dintr-o linie de elită internațională, a fost desemnat sâmbătă 'Mister Parada Taurilor', prin votul publicului, la ediția a XXIV-a a Paradei Taurilor de la Sângeorgiu de Mureș, eveniment care a marcat și o jumătate de secol de activitate ge
Mureș: Accident între un camion și două autoturisme pe DN13; o persoană - încarcerată
Trei persoane au fost rănite, sâmbătă dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 13, în apropiere de localitatea Saschiz, în care au fost implicate un camion și două autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'în accident au fost implicate un camion și două autoturisme,
Cutremur cu magnitudinea 3,5 în județul Buzău, sâmbătă dimineața
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 s-a produs sâmbătă dimineața, la ora locală 4:22, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140,9 kilometri și s-a produs în apropi
Expoziții, instalații urbane, parade și tururi ghidate pe Calea Victoriei, în penultimul weekend al proiectului 'Străzi Deschise'
Expoziții, lucrări și experiențe creative, povești despre București, instalații urbane, parade și tururi ghidate fac parte din penultimul weekend al proiectului 'Străzi Deschise - București', care va avea loc pe Calea Victoriei din Capitală, informează un comunicat al ARCUB transmis AGERPRES. Pe parcursul celor două zile, între 1
Circul Metropolitan București deschide sâmbătă noua stagiune
Circul Metropolitan București deschide sâmbătă stagiunea de toamnă-iarnă, cu surprize acrobatice, măiestrii teatrale, muzică live și o premieră care se pregătește să aducă unicitate, artă și magie publicului invitat să redescopere frumusețea circului. în luna octombrie, publicul se va bucura de spectacolele 'Best of Circul Metr









