Un avion de transport medical american cu șase persoane la bord, care plecase din Insulele Bermude, a dispărut sâmbătă în largul coastei de nord-est a Statelor Unite, a anunțat Garda de Coastă a SUA și compania care a închiriat aeronava, relatează AFP.
Garda de Coastă a anunțat pe X că a fost informată de Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) că sâmbătă dimineață s-a pierdut contactul cu avionul, un Gulfstream G100, care plecase din Insulele Bermude și se îndrepta spre Boston, având șase persoane la bord.
Operațiunile de căutare ale Gărzii de Coastă erau în desfășurare în largul coastei statului Massachusetts, potrivit aceleiași surse.
Contactul cu aeronava, care 'transporta doi piloți, doi membri ai personalului medical, un pacient și un membru al familiei', s-a pierdut în jurul orei locale 01:30 (05:30 a.m. GMT), a declarat Clarence Togeretz, un purtător de cuvânt al Latitude Air Ambulance.
Compania, cu sediul în Canada, dispune de o flotă de 10 avioane care operează zboruri de evacuare și transport medical, potrivit site-ului său.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Preda)
Un avion de transport medical a dispărut în largul coastei de est a Statelor Unite

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un membru-cheie al grupării de hackeri 'ShinyHunters', care a compromis sistemele FBI, a fost arestat în Iordania
Un membru-cheie al grupării de hackeri cunoscută sub numele de 'ShinyHunters', care a anunțat că a compromis sistemele Biroului Federal de Investigații (FBI) și a sustras date privind un număr uriaș de angajați actuali și foști angajați ai FBI, a fost reținut la începutul acestei săptămâni în Iordania, au declarat trei persoane familiarizate
Criza locuințelor din Spania: Zeci de mii de protestatari la Madrid și în alte orașe din țară
Zeci de mii de protestatari au început sâmbătă să mărșăluiască la Madrid și în alte orașe din Spania pentru dreptul la locuință, la o zi după ce parlamentul a respins o serie de măsuri prezentate de guvern pentru rezolvarea crizei imobiliare, informează AFP. Protestele, care au fost planificate înainte de votul de viner
California / Creștere prognozată a nivelului mării din cauza unei unde oceanice gigant
Nivelul mării în California este prognozat să crească cu circa 30 de centimetri în zilele următoare din cauza unei unde oceanice gigant care se va abate asupra coastei vestice a acestui stat, informează AFP. Denumit ''undă Kelvin'', acest fenomen este amplificat de El Nino, eveniment climatic care revine într-
Spania / O persoană a murit, iar alte câteva zeci au fost salvate de pompieri în urma inundațiilor
O femeie în vârstă de 102 ani a murit, iar pompierii au salvat 90 de persoane în urma inundațiilor produse în orașul Madrigueras, în sud-estul Spaniei, au spus sâmbătă autoritățile regionale, potrivit Reuters. Inundațiile au urmat unei veri cu temperaturi-record în Spania, unde aproape 2.150 de persoan
Foștii ostatici israelieni încearcă să-și reconstruiască viața post-Gaza
Anul acesta, 7 octombrie va fi o dată specială pentru Israel: pentru prima dată de la atacul brutal comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas din 2023, țara va marca această aniversare fără niciun ostatic israelian ținut în Gaza, după ce ultimii captivi în viață au fost eliberați în octombrie 2025, iar, în ianuarie 2026, au fost recuperat
SUA: Condamnata Christa Pike, inconștientă, intubată și ventilată mecanic (avocați)
Christa Pike, condamnată la moarte pentru omor, a ajuns în stare gravă la spital, fiind inconștientă și conectată la un ventilator, în urma tentativei eșuate a statului Tennessee de a o executa prin injecție letală, au anunțat vineri avocații ei, transmite Reuters. Personalul spitalului depunea eforturi pentru a-i salva viața lui P
Rusia / O femeie a murit de pestă pulmonară în Siberia
O femeie a murit de pestă pulmonară în regiunea Irkutsk, Siberia, în estul Rusiei, a anunțat vineri un responsabil regional, mass media rusă relatând despre zeci de persoane plasate în carantină, informează AFP. Presa locală a identificat-o pe femeie ca fiind Daria Chipilova, o tehniciană de laborator în vâr
Lumină pe cer pentru victime, la 100 de zile după dublul cutremur care a lovit Venezuela
Sute de lumânări au luminat cerul vineri seară, în timpul unui priveghi colectiv pentru a onora miile de victime ale dublului cutremur care a lovit Venezuela pe 24 iunie, în urmă cu 100 de zile, informează AFP. Aproximativ 400 de persoane s-au adunat pe un teren unde anterior se afla o clădire, distrusă de cutremur, în









