Un membru-cheie al grupării de hackeri cunoscută sub numele de 'ShinyHunters', care a anunțat că a compromis sistemele Biroului Federal de Investigații (FBI) și a sustras date privind un număr uriaș de angajați actuali și foști angajați ai FBI, a fost reținut la începutul acestei săptămâni în Iordania, au declarat trei persoane familiarizate cu situația, relatează sâmbătă Reuters.
Două dintre surse au declarat că acesta cooperează cu FBI pentru a-i identifica pe ceilalți hackeri.
Saif al-Din Khader a fost reținut de autoritățile iordaniene, au precizat cele trei surse. Două dintre acestea au afirmat că bărbatul a fost arestat marți.
Două surse au declarat că Khader, al cărui pseudonim este Rey, ajută FBI și autoritățile de aplicare a legii să îi localizeze pe ceilalți hackeri din grup.
FBI a refuzat să comenteze cu privire la orice arestare sau activitate din străinătate, dar a precizat că biroul 'continuă să investigheze recentul incident cibernetic în care ar fi fost implicat grupul ShinyHunters, colaborând deja cu parteneri pentru arestarea mai multor suspecți, și depune toate eforturile pentru a-i aduce în fața justiției pe toți cei responsabili'.
Într-un comunicat publicat pe site-ul său de pe dark web și într-o discuție online cu agenția Reuters, ShinyHunters a precizat că a vizat FBI ca răspuns la un anunț făcut de agenție în mai 2026, în care erau detaliate metodele grupării și se recomanda victimelor să nu plătească răscumpărarea.
Gruparea de extorcare digitală a susținut că a sustras date despre 'aproape TOȚI agenții FBI și despre persoanele care au depus o candidatură pentru un post în cadrul FBI', prezentând drept dovadă ceea ce a descris drept o captură de ecran a site-ului de recrutare al FBI vandalizat, precum și informații despre aproximativ 5.000 de agenți - date prezentate ca fiind doar un eșantion din volumul total de informații sustrase.
Eșantionul de date părea să conțină informații precum nume ale agenților FBI, adresele lor de domiciliu, numere de asigurări sociale, misiunile încredințate și, cel puțin în unele cazuri, nume ale membrilor de familie ale acestora.
ShinyHunters este una dintre cele mai notorii și dornice de atenție grupări de hackeri din lume.
Printre recentele sale intruziuni se numără presupusul furt a milioane de înregistrări comerciale de la dezvoltatorul de jocuri video Rockstar Games - creatorul seriei 'Grand Theft Auto' - și o breșă produsă în luna mai vizând platforma educațională Canvas, care a provocat perturbări majore în școlile din SUA. Mai devreme în septembrie și compania de inteligență artificială Anthropic a anunțat că a depistat hackeri asociați grupării ShinyHunters în timp ce încercau să utilizeze instrumentele sale.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Preda)
Un membru-cheie al grupării de hackeri 'ShinyHunters', care a compromis sistemele FBI, a fost arestat în Iordania

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un avion de transport medical a dispărut în largul coastei de est a Statelor Unite
Un avion de transport medical american cu șase persoane la bord, care plecase din Insulele Bermude, a dispărut sâmbătă în largul coastei de nord-est a Statelor Unite, a anunțat Garda de Coastă a SUA și compania care a închiriat aeronava, relatează AFP. Garda de Coastă a anunțat pe X că a fost informată de Administrația Federa
Criza locuințelor din Spania: Zeci de mii de protestatari la Madrid și în alte orașe din țară
Zeci de mii de protestatari au început sâmbătă să mărșăluiască la Madrid și în alte orașe din Spania pentru dreptul la locuință, la o zi după ce parlamentul a respins o serie de măsuri prezentate de guvern pentru rezolvarea crizei imobiliare, informează AFP. Protestele, care au fost planificate înainte de votul de viner
California / Creștere prognozată a nivelului mării din cauza unei unde oceanice gigant
Nivelul mării în California este prognozat să crească cu circa 30 de centimetri în zilele următoare din cauza unei unde oceanice gigant care se va abate asupra coastei vestice a acestui stat, informează AFP. Denumit ''undă Kelvin'', acest fenomen este amplificat de El Nino, eveniment climatic care revine într-
Spania / O persoană a murit, iar alte câteva zeci au fost salvate de pompieri în urma inundațiilor
O femeie în vârstă de 102 ani a murit, iar pompierii au salvat 90 de persoane în urma inundațiilor produse în orașul Madrigueras, în sud-estul Spaniei, au spus sâmbătă autoritățile regionale, potrivit Reuters. Inundațiile au urmat unei veri cu temperaturi-record în Spania, unde aproape 2.150 de persoan
Foștii ostatici israelieni încearcă să-și reconstruiască viața post-Gaza
Anul acesta, 7 octombrie va fi o dată specială pentru Israel: pentru prima dată de la atacul brutal comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas din 2023, țara va marca această aniversare fără niciun ostatic israelian ținut în Gaza, după ce ultimii captivi în viață au fost eliberați în octombrie 2025, iar, în ianuarie 2026, au fost recuperat
SUA: Condamnata Christa Pike, inconștientă, intubată și ventilată mecanic (avocați)
Christa Pike, condamnată la moarte pentru omor, a ajuns în stare gravă la spital, fiind inconștientă și conectată la un ventilator, în urma tentativei eșuate a statului Tennessee de a o executa prin injecție letală, au anunțat vineri avocații ei, transmite Reuters. Personalul spitalului depunea eforturi pentru a-i salva viața lui P
Rusia / O femeie a murit de pestă pulmonară în Siberia
O femeie a murit de pestă pulmonară în regiunea Irkutsk, Siberia, în estul Rusiei, a anunțat vineri un responsabil regional, mass media rusă relatând despre zeci de persoane plasate în carantină, informează AFP. Presa locală a identificat-o pe femeie ca fiind Daria Chipilova, o tehniciană de laborator în vâr
Lumină pe cer pentru victime, la 100 de zile după dublul cutremur care a lovit Venezuela
Sute de lumânări au luminat cerul vineri seară, în timpul unui priveghi colectiv pentru a onora miile de victime ale dublului cutremur care a lovit Venezuela pe 24 iunie, în urmă cu 100 de zile, informează AFP. Aproximativ 400 de persoane s-au adunat pe un teren unde anterior se afla o clădire, distrusă de cutremur, în









