O turistă străină a fost mușcată de un urs, marți după-amiază, în zona comunei Arefu din zona montană a județului Argeș.
'Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat a fost solicitat să intervină în comuna Arefu pentru acordarea îngrijirilor medicale unei turiste de cetățenie străină, în vârstă de aproximativ 31 de ani, care, din primele informații, a fost mușcată de urs în zona antebrațului stâng', se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
Conform aceleiași surse, victima este conștientă. Paramedicii SMURD au evaluat-o și au început transportul către spital.
În zonă a fost transmis și un mesaj RO-ALERT.
Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Argeș a informat că femeia se afla în zona unui camping în momentul producerii incidentului.
'La ora 16:50, prin apel la SNUAU 112, a fost semnalat faptul că o femeie de aproximativ 30 de ani, cetățenie germană, a fost atacată de un urs și rănită la braț în zona de camping Dracula, comuna Arefu. Către locul indicat s-a deplasat echipa de intervenție, împreună cu patrula montană. Jandarmii au acordat primul ajutor, până la sosirea echipajului de ambulanță', a transmis IJJ Argeș.
Ursul nu se mai afla în zonă la sosirea jandarmilor. În acest caz a fost întrunită și comisia de intervenție, conform prevederilor legale, precizează sursa citată.
Mai multe incidente similare s-au produs în ultimele săptămâni pe DN 7C - Transfăgărășan, în zona comunei Arefu, victime fiind turiști români sau străini.
Autoritățile îi sfătuiesc pe turiști ca, în cazul în care întâlnesc un urs, să păstreze distanța față de acesta, să nu îl hrănească și să nu încerce să se fotografieze cu el. AGERPRES / (AS - redactor: George Onea, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Argeș: Turistă străină mușcată de un urs la Arefu; femeia este transportată la spital

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Echipajul CRBN al ISU, solicitat să intervină la Școala 'Mihai Codreanu'
Echipajul specializat riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) a fost mobilizat în curtea Școlii Gimnaziale 'Mihai Codreanu', unde a fost identificat un recipient inscripționat/etichetat 'SO2', în apropierea acestuia fiind găsite și două pisici decedate, transmite, vineri dimineața, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU)
Festival gastronomic național al avocaților - sâmbătă, în Grădina Senatului
Grădina Senatului va găzdui sâmbătă Festivalul gastronomic național al avocaților, la care avocați din barourile din întreaga țară vor lăsa pentru o zi sălile de judecată pentru o competiție la ceaun, în care fiecare echipă își va pregăti propria rețetă. Potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR)
Harghita: 370 de elevi, la activitățile de educație ecologică de la Lacul Roșu; eliberarea păsărilor inelate-momentul preferat al copiilor
Un număr de 370 de elevi au participat, în această săptămână, la cea de-a opta ediție a taberei de inelare și de biologie acvatică de la Lacul Roșu, după ce alți aproximativ 170 au participat, în luna iunie, la Joseni, la activitățile de inelare a berzelor. Activitățile sunt organizate de administrația Parcului N
UPDATE Alba: Trei persoane electrocutate, într-un sat izolat din Apuseni
Trei persoane au fost electrocutate vineri în Valea Verde, un sat din Munții Apuseni, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. 'Este vorba despre trei persoane care efectuau lucrări de întreținere la o cabană și au atins cu schela firele de înaltă tensiune', a transmis ISU Alba.
Motociclist fără permis, decedat după ce s-a izbit de un gard pe strada Moroeni
Un motociclist în vârstă de 56 de ani, care nu poseda permis de conducere corespunzător, a decedat, joi seara, după ce a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit de un gard, în zona străzii Moroeni, informează Brigada Rutieră din Poliția Capitalei. în urma accidentului de circulație, echipajele de prim-ajut
Participanți între 8 și 68 de ani - la ediția a V-a a 'Kangoo Jumps Summer Challenge - Mureș Fit Day'
Un instructor de Kangoo Jumps din Sovata, Edith Biro, în vârstă de 68 de ani, a fost cea mai în vârstă participantă la cea de-a V-a ediție a 'Kangoo Jumps Summer Challenge - Mureș Fit Day', desfășurată joi la Târgu Mureș.
Peste 50 de producători, artizani și branduri creative românești, între 25 și 27 septembrie, la Lavanda Fest
Peste 50 de producători, artizani și branduri creative românești din întreaga țară vor aduce în Capitală produse din lavandă, delicatese artizanale, cosmetice naturale, aranjamente florale, plante aromatice, bijuterii, accesorii, haine din materiale naturale, jucării handmade și decorațiuni cu ocazia ediției de toamnă a Lavanda Fest, care va avea lo
Zilele Bucureștiului, celebrate pe Calea Victoriei: activități culturale și sportive, muzică, spectacole și tururi ghidate
Evenimentul 'Străzi deschise' va fi dedicat în acest sfârșit de săptămână celebrării a 567 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Calea Victoriei va găzdui: activități culturale și sportive, muzică live, spectacole, catwalk-performance, dialoguri despre oraș, tururi ghidate și experiențe urbane speciale, conform unui comu









