Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat joi că a autorizat delegația iraniană, condusă de președintele Masoud Pezeshkian, să călătorească la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU de săptămâna viitoare, o vizită care va avea loc în mijlocul războiului în desfășurare dintre Washington și Teheran, informează EFE.
'În conformitate cu obligațiile noastre ca țară gazdă, delegația principală a regimului iranian va putea participa la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU', a declarat reporterilor un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
Sursa citată a precizat că delegația iraniană din acest an va fi mai mică decât cea de anul trecut, când Statele Unite au refuzat vizele mai multor membri ai echipei de presă care intenționau să-l însoțească pe Pezeshkian la New York.
La fel ca în 2025, reprezentanții iranieni vor fi supuși unor restricții pe durata șederii lor la New York, între care interdicția de a achiziționa bunuri de lux.
Pezeshkian urmează să se adreseze Adunării Generale miercurea viitoare, deși deplasarea președintelui iranian este în continuare sub semnul incertitudinii, deoarece Teheranul a declarat luni că șeful statului iranian nu a primit încă viza.
Vizita are loc la mai bine de șase luni de la începerea războiului lansat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, o ofensivă care nu și-a atins obiectivul de a răsturna regimul ayatollahilor și după mai multe încercări eșuate de a negocia un acord de pace.
Deși Statele Unite și Iranul nu mențin relații diplomatice oficiale, Republica Islamică are diplomați acreditați la Națiunile Unite, ceea ce obligă Washingtonul, în temeiul Acordului privind sediul ONU, să le faciliteze intrarea și șederea în țară.
În timpul Campionatului Mondial de Fotbal din această vară, echipa națională a Iranului s-a confruntat cu restricții care au obligat-o să se antreneze în orașul mexican Tijuana, la granița cu Statele Unite, și să intre pe teritoriul american doar pentru a-și disputa partidele. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Administrația SUA îl autorizează pe președintele iranian să călătorească la New York pentru Adunarea Generală a ONU

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia: O eventuală bază permanentă a armatei SUA ar fi situată cu siguranță în vestul țării (oficial polonez)
O eventuală bază permanentă a armatei SUA în Polonia ar fi situată cu siguranță în vestul țării, a declarat vineri ministrul adjunct al apărării, Magdalena Sobkowiak-Czarnecka, după ce președintele american Donald Trump a afirmat că se fac progrese în direcția înființării acesteia, relatează Reuters. Polonia pledează de
Alegeri în Germania: Merz se pregătește pentru vești proaste, în timp ce AfD țintește noi victorii electorale (dpa)
Cancelarul german Friedrich Merz riscă o nouă înfrângere umilitoare la urne duminică, în contextul în care alegătorii din două landuri din estul țării se pregătesc să voteze, la două săptămâni după ce partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut o victorie răsunătoare în Saxonia-Anhalt, relatează dpa.
#Ucraina, Iran, Fâșia Gaza și AI, pe agenda Adunării Generale a ONU de la New York (AFP)
Conflictul din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina și dezbaterea privind pericolele inteligenței artificiale (AI) se vor afla pe agenda discuțiilor Adunării Generale a ONU ce se va desfășura săptămâna viitoare la New York, cu participarea a aproximativ 150 de șefi de stat și lideri, relatează vineri AFP. Această întâlnire
Partea europeană a Rusiei a început să voteze în primele alegeri legislative pe timp de război
Locuitorii părții europene a Rusiei, care a fost atacată noaptea trecută de sute de drone ucrainene, au început să voteze vineri în primele alegeri legislative desfășurate pe timp de război, relatează agenția EFE. Secțiile de votare s-au deschis în capitala Moscova la ora locală 08:00 (05:00 GMT), la nouă ore după deschiderea
Pentagonul va relua controversatele teste de testosteron în rândul militarilor după o perioadă de suspendare
Pentagonul reintroduce un program de testare obligatorie pentru depistarea deficitului de testosteron în rândul militarilor americani de peste 30 de ani, a declarat joi un purtător de cuvânt, reluând astfel o inițiativă pe care mulți experți medicali au calificat-o drept inutilă și potențial dăunătoare, relatează Reuters.
Trump încă nu știe ce să facă în privința Iranului: 'Vreau să-i anihilez sau nu?'
Președintele american Donald Trump se apropie de un moment decisiv în războiul cu Iranul și încă nu știe dacă va relua sau nu atacurile masive pentru a încerca să pună capăt conflictului sau să răstoarne regimul ayatollahilor, informează vineri EFE. 'Trebuie să iau o decizie importantă. Vreau să intru și să-i anihilez (re
Primarul New Yorkului trebuie arestat, consideră ambasadorul Israelului la ONU
Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, a afirmat joi că primarul New Yorkului, Zohran Mamdani, trebuie să fie 'arestat' pentru că a cerut guvernului american arestarea premierului israelian Benjamin Netanyahu în baza mandatului emis împotriva acestuia din urmă de către Curtea Penală Internațională (CPI), relatează agenția EFE.
Australia vrea să-i rețină pe turiștii care depășesc termenul de ședere permis
Guvernul australian a avertizat vineri că turiștii care au depășit termenul de ședere permis de viză vor fi plasați în detenție administrativă, ca parte a înăspririi politicii privind imigrația, relatează AFP. Ministrul de interne Tony Burke a anunțat joi restricții privind vizele pentru studenți și așa numitele vize de vacanță-mun









