Conflictul din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina și dezbaterea privind pericolele inteligenței artificiale (AI) se vor afla pe agenda discuțiilor Adunării Generale a ONU ce se va desfășura săptămâna viitoare la New York, cu participarea a aproximativ 150 de șefi de stat și lideri, relatează vineri AFP.
Această întâlnire, care începe marți, va fi ultima pentru secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care, după zece ani, se pregătește să își încheie mandatul în fruntea instituției, cu o evaluare foarte sumbră a capacității acesteia de a răspunde numeroaselor crize care afectează lumea.
Referindu-se la războiul din Ucraina și situația din Orientul Mijlociu, el a declarat miercuri că 'în fiecare zi, lucrurile se mai înrăutățesc puțin'. 'Nu există nicio îmbunătățire nicăieri', a insistat Guterres, spunând că se teme de 'un risc de explozie' la nivel global.
Un campion al luptei împotriva multilateralismului, președintele american Donald Trump va rosti un discurs marți dimineață.
Războiul lansat de SUA împotriva Iranului, cu consecințele sale pentru Orientul Mijlociu și economia globală, va reprezenta o prioritate absolută în cadrul summitului anual al ONU, chiar dacă nu se așteaptă niciun progres în lipsa negocierilor dintre Washington și Teheran.
Amenințările la adresa fragilului plan de pace pentru Fâșia Gaza și extinderea coloniilor israeliene în Cisiordania vor fi, de asemenea, pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU.
Zelenski, Netanyahu, însă nu și Xi Jinping
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în campanie electorală în țara sa pentru alegerile electorale, se va afla joi la New York, în pofida apelurilor primarului orașului, Zohran Mamdani, ca acesta să fie reținut, în baza unui mandat de arestare pentru crime de război emis de Curtea Penală Internaționala (CPI) - o instanță pe care Statele Unite nu o recunosc.
La fel ca anul trecut, președintelui palestinian Mahmoud Abbas i s-a refuzat viza de către Statele Unite, văzându-se din nou nevoit să vorbească prin videoconferință.
Delegația iraniană, inclusiv președintele Massoud Pezeshkian, a primit permisiunea de a merge în SUA pentru summitul ONU.
Războiul din Ucraina va fi de asemenea un subiect important pe ordinea de zi, în condițiile în care Kievul și Moscova și-au intensificat atacurile cu rază lungă de acțiune soldate cu numeroase victime.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa Adunării Generale a ONU miercuri la New York și se așteaptă să participe la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe tema războiului din țara sa.
Sudan, Republica Democrată Congo, Haiti și numeroase alte crize vor fi discutate în cadrul zecilor de întâlniri, publice și private, organizate în cadrul acestui eveniment, la care participă mii de diplomați, experți și jurnaliști.
O întâlnire anuală care nu duce neapărat la 'tone de progrese diplomatice', dar în care 'chiar și conversațiile pe marginea evenimentului pot fi utile', a declarat pentru AFP Daniel Forti, directorul departamentului pentru afaceri ONU din cadrul International Crisis Group.
O absență notabilă este cea a președintelui chinez Xi Jinping, care nu se va opri la New York în drumul său spre Washington, unde se va întâlni joi cu Donald Trump.
Chiar dacă China îmbrățișează pe deplin multilateralismul la ONU, ea 'consideră de mult timp această săptămână la nivel înalt ca fiind terenul Statelor Unite', observă Forti.
'Coordonarea globală' privind Inteligența Artificială
Problema reglementării AI va fi de asemenea discutată la summit, după o serie de incidente și avertismente alarmante din partea a numeroși lideri din acest sector.
Mai multe țări ar urma să sprijine apelul lui Antonio Guterres pentru o coordonare globală în domeniul inteligenței artificiale, urmând probabil să apară și alte inițiative. Ar putea fi convocată de asemenea o reuniune specială a Consiliului de Securitate al ONU privind utilizarea AI.
După o vară marcată de valuri de căldură și fenomene meteorologice extreme, secretarul general al ONU va prezida miercuri o reuniune privind acțiunile climatice, urmată de o zi dedicată creșterii nivelului mării, o amenințare existențială pentru unele națiuni insulare.
În culise, marile puteri vor dezbate de asemenea viitorul Națiunilor Unite, în timp ce încearcă să convină asupra unui candidat pentru a conduce organizația după Antonio Guterres, al cărui mandat se încheie pe 31 decembrie.
Nu se așteaptă progrese în cursul săptămânii, deși țările cu drept de veto asupra procesului - Regatul Unit, Franța, Rusia, China și Statele Unite - ar putea folosi această reuniune a factorilor de decizie pentru a ajunge la un acord.
Multe voci cer ca o femeie să se afle pentru prima dată la conducerea Organizația Națiunilor Unite, în contextul în care în cursă se află cinci femei și trei bărbați. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
#Ucraina, Iran, Fâșia Gaza și AI, pe agenda Adunării Generale a ONU de la New York (AFP)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Indonezia a intrat în posesia primului său portavion
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Polonia: O eventuală bază permanentă a armatei SUA ar fi situată cu siguranță în vestul țării (oficial polonez)
O eventuală bază permanentă a armatei SUA în Polonia ar fi situată cu siguranță în vestul țării, a declarat vineri ministrul adjunct al apărării, Magdalena Sobkowiak-Czarnecka, după ce președintele american Donald Trump a afirmat că se fac progrese în direcția înființării acesteia, relatează Reuters. Polonia pledează de
Administrația SUA îl autorizează pe președintele iranian să călătorească la New York pentru Adunarea Generală a ONU
Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat joi că a autorizat delegația iraniană, condusă de președintele Masoud Pezeshkian, să călătorească la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU de săptămâna viitoare, o vizită care va avea loc în mijlocul războiului în desfășurare dintre Washington și Teheran, informează EFE.
Alegeri în Germania: Merz se pregătește pentru vești proaste, în timp ce AfD țintește noi victorii electorale (dpa)
Alegeri în Germania: Merz se pregătește pentru vești proaste, în timp ce AfD țintește noi victorii electorale (dpa)
Partea europeană a Rusiei a început să voteze în primele alegeri legislative pe timp de război
Locuitorii părții europene a Rusiei, care a fost atacată noaptea trecută de sute de drone ucrainene, au început să voteze vineri în primele alegeri legislative desfășurate pe timp de război, relatează agenția EFE. Secțiile de votare s-au deschis în capitala Moscova la ora locală 08:00 (05:00 GMT), la nouă ore după deschiderea
Pentagonul va relua controversatele teste de testosteron în rândul militarilor după o perioadă de suspendare
Pentagonul reintroduce un program de testare obligatorie pentru depistarea deficitului de testosteron în rândul militarilor americani de peste 30 de ani, a declarat joi un purtător de cuvânt, reluând astfel o inițiativă pe care mulți experți medicali au calificat-o drept inutilă și potențial dăunătoare, relatează Reuters.
Trump încă nu știe ce să facă în privința Iranului: 'Vreau să-i anihilez sau nu?'
Președintele american Donald Trump se apropie de un moment decisiv în războiul cu Iranul și încă nu știe dacă va relua sau nu atacurile masive pentru a încerca să pună capăt conflictului sau să răstoarne regimul ayatollahilor, informează vineri EFE. 'Trebuie să iau o decizie importantă. Vreau să intru și să-i anihilez (re
Primarul New Yorkului trebuie arestat, consideră ambasadorul Israelului la ONU
Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, a afirmat joi că primarul New Yorkului, Zohran Mamdani, trebuie să fie 'arestat' pentru că a cerut guvernului american arestarea premierului israelian Benjamin Netanyahu în baza mandatului emis împotriva acestuia din urmă de către Curtea Penală Internațională (CPI), relatează agenția EFE.









