Echipajul specializat riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) a fost mobilizat în curtea Școlii Gimnaziale 'Mihai Codreanu', unde a fost identificat un recipient inscripționat/etichetat 'SO2', în apropierea acestuia fiind găsite și două pisici decedate, transmite, vineri dimineața, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.
Potrivit sursei citate, la fața locului, specialiștii CBRN efectuează măsurători și verificări specifice pentru identificarea eventualei prezențe a unor substanțe periculoase și stabilirea concentrațiilor din mediul ambiental.
'Preventiv, zona a fost securizată, iar un echipaj de stingere asigură măsurile specifice de prevenire și intervenție în cazul producerii altor situații de urgență. Până la finalizarea măsurătorilor și verificărilor de specialitate, nu poate fi confirmat conținutul recipientului și nici existența unei legături între acesta și decesul celor două animale. Intervenția se desfășoară cu respectarea măsurilor specifice de protecție pentru astfel de situații', au precizat reprezentanții ISU Iași. AGERPRES/(AS - redactor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Iași: Echipajul CRBN al ISU, solicitat să intervină la Școala 'Mihai Codreanu'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Harghita: 370 de elevi, la activitățile de educație ecologică de la Lacul Roșu; eliberarea păsărilor inelate-momentul preferat al copiilor
Un număr de 370 de elevi au participat, în această săptămână, la cea de-a opta ediție a taberei de inelare și de biologie acvatică de la Lacul Roșu, după ce alți aproximativ 170 au participat, în luna iunie, la Joseni, la activitățile de inelare a berzelor. Activitățile sunt organizate de administrația Parcului Național Cheile Bicazului- Hășm
UPDATE Alba: Trei persoane electrocutate, într-un sat izolat din Apuseni
Trei persoane au fost electrocutate vineri în Valea Verde, un sat din Munții Apuseni, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. 'Este vorba despre trei persoane care efectuau lucrări de întreținere la o cabană și au atins cu schela firele de înaltă tensiune', a transmis ISU Alba. Cele trei victime s
Festival gastronomic național al avocaților - sâmbătă, în Grădina Senatului
Grădina Senatului va găzdui sâmbătă Festivalul gastronomic național al avocaților, la care avocați din barourile din întreaga țară vor lăsa pentru o zi sălile de judecată pentru o competiție la ceaun, în care fiecare echipă își va pregăti propria rețetă. Potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR)
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în județul Suceava, vineri dimineața
Un cutremur slab cu magnitudinea de 3,1 s-a produs vineri dimineața, la ora locală 4:09, în zona Moldovei, județul Suceava, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 21,4 kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor
Motociclist fără permis, decedat după ce s-a izbit de un gard pe strada Moroeni
Un motociclist în vârstă de 56 de ani, care nu poseda permis de conducere corespunzător, a decedat, joi seara, după ce a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit de un gard, în zona străzii Moroeni, informează Brigada Rutieră din Poliția Capitalei. în urma accidentului de circulație, echipajele de prim-ajut
Participanți între 8 și 68 de ani - la ediția a V-a a 'Kangoo Jumps Summer Challenge - Mureș Fit Day'
Un instructor de Kangoo Jumps din Sovata, Edith Biro, în vârstă de 68 de ani, a fost cea mai în vârstă participantă la cea de-a V-a ediție a 'Kangoo Jumps Summer Challenge - Mureș Fit Day', desfășurată joi la Târgu Mureș.
Peste 50 de producători, artizani și branduri creative românești, între 25 și 27 septembrie, la Lavanda Fest
Peste 50 de producători, artizani și branduri creative românești din întreaga țară vor aduce în Capitală produse din lavandă, delicatese artizanale, cosmetice naturale, aranjamente florale, plante aromatice, bijuterii, accesorii, haine din materiale naturale, jucării handmade și decorațiuni cu ocazia ediției de toamnă a Lavanda Fest, care va avea lo
Zilele Bucureștiului, celebrate pe Calea Victoriei: activități culturale și sportive, muzică, spectacole și tururi ghidate
Evenimentul 'Străzi deschise' va fi dedicat în acest sfârșit de săptămână celebrării a 567 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Calea Victoriei va găzdui: activități culturale și sportive, muzică live, spectacole, catwalk-performance, dialoguri despre oraș, tururi ghidate și experiențe urbane speciale, conform unui comu









