Trei persoane au murit și cel puțin una a fost dată dispărută în urma furtunilor violente care au lovit Spania și au adus peste 200 de milimetri de precipitații în unele zone din regiunea Barcelonei și în zonele învecinate din nord, a anunțat duminică serviciul de meteorologie AEMET.
Numeroase drumuri, subsoluri și locuințe situate la parter au fost inundate, mai mulți copaci au fost smulși din rădăcini, iar unele râuri au ieșit din matcă.
Un bărbat a murit în orașul Tordera, la aproximativ 65 de kilometri nord-est de Barcelona, după ce un zid s-a prăbușit peste el în timpul furtunii, a declarat duminică primarul Elisabet Magias pentru postul de televiziune Canal 24.
O altă persoană a murit în orașul Montornes del Valles, potrivit pompierilor, iar în zona Pineda de Mar era în curs o operațiune de căutare a unei persoane dispărute.
O femeie în vârstă de 102 de ani s-a înecat sâmbătă în propria locuință din localitatea Madrigueras, în regiunea Castilla-La Mancha.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a transmis condoleanțele familiilor victimelor.
Catalonia, situată în nord-estul Spaniei, a fost afectată în mod deosebit. Imaginile din orașul L'Hospitalet de Llobregat, care se învecinează cu Barcelona, arătau străzi inundate și oameni care mergeau prin apă până la genunchi în propriile gospodării.
Pompierii din Catalonia au declarat că au primit peste o mie de apeluri din regiune, de sâmbătă seara până duminică dimineața. Majoritatea incidentelor au implicat subsoluri și apartamente inundate și copaci căzuți. De asemenea, pompierii au fost nevoiți să salveze mai multe persoane din vehicule rămase blocate în mijlocul apei.
Autoritățile din Țara Bascilor au raportat, de asemenea, existența unor drumuri inundate în urma precipitațiilor abundente.
Meteorologii au avertizat de mult timp că schimbările climatice provocate de om sporesc probabilitatea apariției unor furtuni severe.
Marea Mediterană, din ce în ce mai caldă - unde s-au înregistrat temperaturi ale apei de 33 de grade Celsius în vară - crește riscul de precipitații extreme pe uscat, potrivit AEMET. Cu cât temperatura apei este mai ridicată, cu atât se evaporă mai multă apă, provocând formarea unor mase de aer mari, extrem de calde și umede deasupra mării încălzite. Când acestea întâlnesc un front rece, rezultă precipitații extreme. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Spania/ Cel puțin trei morți în urma furtunilor care au adus precipitații record

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania/ Record de participare la Oktoberfest 2026: 7,4 milioane de vizitatori
Festivalul Oktoberfest din acest an de la Munchen a atras, conform municipalității, 7,4 milioane de vizitatori, o cifră record, depășind recordul anterior de 7,2 milioane, stabilit în 2023, transmite agenția de presă DPA.
Italia: Incendiu soldat cu mai mulți răniți într-un camping pe malul Lacului Garda
Un incendiu izbucnit într-un mare complex de camping de pe malul Lacului Garda, în nordul Italiei, în apropiere de Verona, s-a soldat cu 24 de răniți, au anunțat duminică autoritățile italiene, transmite dpa. O persoană a suferit arsuri grave la nivelul picioarelor, iar majoritatea celorlalte au primit îngrijiri medicale pentru intoxica
Franța: 400-500 de licee vor avea cursurile suspendate 'total sau parțial' luni în urma protestelor (ministru)
Cursurile vor fi suspendate 'total sau parțial', luni, în Franța în '400 până la 500 de licee' unde nu sunt îndeplinite condițiile de securitate, a anunțat duminică ministrul educației naționale, Edouard Geffray, precizând că 24 de instituții de învățământ au fost 'incendiate sau vandalizate' în
Paza de coastă americană a descoperit epava avionului medical dispărut în largul coastei de nord-est a SUA
Paza de coastă americană a anunțat sâmbătă că a descoperit resturi ale unui avion medical care decolase din Bermuda și dispăruse sâmbătă dimineața în largul coastei de nord-est a Statelor Unite, transmite duminică AFP. Paza de coastă a precizat pe platforma X că a fost informată de Administrația federală a aviație cu privire
VIDEO Franța/Șeful poliției din Paris afirmă că mișcarea de protest a elevilor a scăpat de sub control și îndeamnă la calm
Șeful poliției din Paris, Patrice Faure, a declarat sâmbătă că mișcarea de protest a elevilor, care s-a extins în toată Franța, a scăpat de sub control și i-a îndemnat pe manifestanți să revină la forme pașnice de protest, avertizând că autoritățile vor răspunde cu fermitate la violențe și acte de vandalism, relatează Reuters.
Un avion de transport medical a dispărut în largul coastei de est a Statelor Unite
Un avion de transport medical american cu șase persoane la bord, care plecase din Insulele Bermude, a dispărut sâmbătă în largul coastei de nord-est a Statelor Unite, a anunțat Garda de Coastă a SUA și compania care a închiriat aeronava, relatează AFP. Garda de Coastă a anunțat pe X că a fost informată de Administrația Federa
Un membru-cheie al grupării de hackeri 'ShinyHunters', care a compromis sistemele FBI, a fost arestat în Iordania
Un membru-cheie al grupării de hackeri cunoscută sub numele de 'ShinyHunters', care a anunțat că a compromis sistemele Biroului Federal de Investigații (FBI) și a sustras date privind un număr uriaș de angajați actuali și foști angajați ai FBI, a fost reținut la începutul acestei săptămâni în Iordania, au declarat trei persoane familiarizate
Criza locuințelor din Spania: Zeci de mii de protestatari la Madrid și în alte orașe din țară
Zeci de mii de protestatari au început sâmbătă să mărșăluiască la Madrid și în alte orașe din Spania pentru dreptul la locuință, la o zi după ce parlamentul a respins o serie de măsuri prezentate de guvern pentru rezolvarea crizei imobiliare, informează AFP. Protestele, care au fost planificate înainte de votul de viner









