Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat luni dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri generale anticipate duminică, 29 noiembrie, informează agențiile internaționale de presă.
Premierul Sanchez a făcut anunțul într-un discurs televizat în direct luni dimineață, după zile de proteste în creștere și după respingerea vineri, în Parlament, a măsurilor pe care guvernul său le prezentase pentru a încerca să scoată Spania din criza locuințelor.
'Pentru a duce în profunzime reformele restante de care avem nevoie (...) trebuie să ne mobilizăm și să obținem ca Parlamentul să ne acorde o majoritate mult mai largă, progresistă, prin care să putem face să cedeze elitele, să cucerim noi progrese sociale și să continuăm să transformăm Spania', a declarat liderul socialist într-un discurs solemn de la Palatul Moncloa, potrivit AFP.
'Am decis să convoc încă de dimineață un Consiliu de Miniștri extraordinar pentru a dizolva camerele și a convoca alegeri legislative care vor avea loc duminică, 29 noiembrie', a adăugat Pedro Sanchez.
'Trebuie să reînnoim sprijinul din partea oamenilor', a afirmat premierul Sanchez, conform Reuters.
'Trebuie să ne mobilizăm și să câștigăm o majoritate progresistă mult mai mare în Parlament, una care să ne permită să depășim interesele înrădăcinate, să aducem noi progrese sociale și să continuăm transformarea Spaniei', a adăugat liderul socialist.
Premierul a recunoscut, de asemenea, că a făcut greșeli și că a rămas în urmă față de promisiunile din campanie.
'Știu, de asemenea, că o parte din această majoritate socială este nemulțumită astăzi', a spus el.
Respingerea măsurilor pentru locuințe în Parlament vineri a reprezentat un eșec serios pentru liderul socialist și a adus în prim plan îndoielile privind capacitatea guvernului său minoritar de a rămâne la putere până la alegerile legislative, prevăzute să aibă loc la mijlocul anului viitor.
Criza locuințelor care afectează Spania a fost recent agravată după evacuarea dintr-o locuință din Madrid a lui Maricarmen Abascal, o femeie de 87 de ani, caz ce a declanșat un val de manifestații și instalarea unui cort de protest al activiștilor în centrul orașului.
Această locuitoare a Madridului a fost nevoită să părăsească apartamentul în care trăia de șapte decenii după ce locuința sa a fost cumpărată de o companie de investiții care dorea să îi majoreze chiria cu 275%.
Sâmbătă, zeci de mii de oameni au demonstrat la Madrid și în zeci de orașe spaniole pentru a cere locuințe decente.
După opt ani la putere, premierul Sanchez este, de asemenea, slăbit de scandaluri de corupție care implică mai multe persoane din anturajul său apropiat, inclusiv soția și fratele, precum și colaboratori cheie ai formațiunii sale, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE).
La fel ca în multe țări europene, lipsa locuințelor accesibile reprezintă una din principalele probleme sociale din Spania, unde platformele de închiriere turistică precum Airbnb și fondurile de investiții sunt acuzate că fac prețurile să crească prin cumpărarea de proprietăți imobiliare și reducerea ofertei disponibile pentru locuitori.
Măsurile guvernului au fost respinse vineri nu doar de principalul partid de opoziție, Partidul Popular (PP), și de formațiunea populistă de dreapta Vox, ci și de fostul partener al guvernului, partidul conservator separatist catalan Junts per Catalunya (Împreună pentru Catalonia), notează dpa.
Cele șapte voturi de vineri împotriva măsurilor guvernului din partea Junts per Catalunya s-au dovedit decisive în eșecul aprobării decretelor privind locuințele.
Junts îl ajutase pe premierul Sanchez să obțină o majoritate după alegerile din iulie 2023, dar și-a schimbat poziția față de guvern în urmă cu aproape un an și s-a declarat parte a opoziției.
De atunci, guvernul minoritar al premierului Sanchez nu mai are o majoritate automată în Parlament și a avut dificultăți să treacă agenda legislativă, fiind în mare parte paralizat.
Convocarea alegerilor anticipate reprezintă un risc major pentru Sanchez. Conform majorității sondajelor, PP și Vox împreună ar obține o majoritate solidă de peste 200 din cele 350 de locuri din Parlament.
Cazurile de corupție legate de guvern și criza migrației din Ceuta, exclava spaniolă din Africa de Nord, au slăbit ratingurile sondajelor pentru PSOE, care se află la putere din 2018, și pentru partenerul său de coaliție, alianța de stânga Sumar (Unite).
În fața slăbiciunii guvernului, PP cere cu regularitate de câteva luni organizarea de alegeri anticipate.
Reuters atrage însă atenția asupra abilităților politicianului Pedro Sanchez, amintind că acesta și-a dovedit de nenumărate ori capacitatea de a-i surprinde pe cei care îl dăduseră demult uitat.
Chiar dacă nu a câștigat niciodată suficiente voturi pentru a forma un guvern majoritar, Sanchez a reușit să construiască o serie de coaliții fragile și aparent imposibile, incluzând voci de la extrema stângă până la dreapta separatistă pentru a rămâne la putere timp de trei mandate succesive, pe o durată de opt ani.
Însă fragmentarea tot mai mare printre partenerii săi a însemnat că guvernul a adoptat foarte puține legi în cel de-al treilea mandat și nu a reușit să aprobe un buget din 2023, chiar dacă economia Spaniei a continuat să fie una dintre cele mai performante din lumea dezvoltată.
Agenția de presă britanică mai scrie că o înfrângere electorală a lui Sanchez ar marca sfârșitul unuia dintre puținele guverne de stânga rămase în Europa, într-un moment în care extrema dreaptă înregistrează progrese fără precedent în întreaga regiune, pe măsură ce un număr tot mai mare de alegători europeni abandonează zona politică de centru. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Spania: Premierul Sanchez anunță organizarea de alegeri anticipate la 29 noiembrie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Japonia: Șefa guvernului promite o relație stabilă cu China, un 'vecin important'
Șefa guvernului japonez, Sanae Takaichi, a promis luni construirea unei relații stabile cu China, acest 'vecin important', într-un discurs privind direcția politicii guvernamentale susținut în parlament, relatează AFP. Relațiile diplomatice dintre cei doi giganți economici asiatici au atins un punct critic după ce, în
Vicecancelarul austriac Andreas Babler demisionează din funcție și de la conducerea partidului social-democrat
Vicecancelarul austriac Andreas Babler demisionează din funcție și de la conducerea partidului social-democrat
Turcia, Arabia Saudită și Pakistanul discută la Riad despre pactul de apărare în contextul războiului din Yemen
înalți oficiali din Turcia, Arabia Saudită și Pakistan se întâlnesc luni la Riad pentru a evalua pactul lor de apărare comună, la doar 24 de ore după ce guvernul yemenit a anunțat o nouă mare ofensivă împotriva rebelilor houthi, transmite EFE. Ministerul de Externe al Pakistanului a declarat, într-un comunicat, că
SUA: FBI a arestat o femeie suspectată că a spionat familia președintelui taiwanez în favoarea Beijingului
Biroul Federal de Investigații (FBI, poliția federală) din SUA a arestat duminică o femeie acuzată că a spionat în numele Beijingului familia președintelui taiwanez Lai Ching-te, stabilită în Statele Unite; Taipeiul a denunțat cazul de spionaj ca fiind un act de 'represiune transnațională', relatează AFP și Reuters. Wanying
SUA: Un sondaj arată că președintele Donald Trump a pierdut sprijin în rândul alegătorilor latino înregistrați
Președintele american Donald Trump pierde sprijin în rândul alegătorilor latino înregistrați, conform unui sondaj realizat de Telemundo și NBC News, dat publicității duminică, care arată că 69% dezaprobă modul său de gestionare a problemelor, cu o lună înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului în care Partidul Republican
Exporturile de petrol din Orientul Mijlociu au depășit nivelul dinaintea războiului cu Iranul
Exporturile de petrol din Orientul Mijlociu - fără a lua în considerare Iranul - au depășit săptămâna trecută nivelul dinaintea războiului din regiune, în ciuda atacurilor asupra navelor din Strâmtoarea Ormuz, arată datele companiei de monitorizare maritimă Kpler, citate luni de AFP. Pentru prima oară de când SUA
Secretarul de stat american Marco Rubio începe un turneu axat pe securitate și economie în Islanda, Grecia și Portugalia
Secretarul de stat american Marco Rubio începe luni un turneu în Islanda, Grecia și Portugalia cu o agendă axată pe securitate și cooperare economică, informează EFE. Rubio își va începe călătoria în Islanda, o țară strategică din Atlanticul de Nord. El se va întâlni la Reykjavik cu 'oficiali pentr
Partidele naționaliste domină alegerile din Bosnia și Herțegovina, pe fondul unei prezențe la vot scăzute
Partidele naționaliste rămân forța dominantă în Bosnia și Herțegovina după alegerile generale care par să aducă puține schimbări politice, conform rezultatelor publicate duminică de Comisia Electorală Centrală (CIK), după numărarea voturilor din peste 90% din secțiile de votare, scrie dpa. Prezența la vot a atins un minim istoric,









