Două nave de mărfuri generale au fost lovite de drone în apele bulgare ale Mării Negre: un feribot sub pavilion bulgar a salvat echipajul format din 18 persoane al uneia dintre nave, în timp ce cealaltă s-a scufundat în largul coastei, în apropierea orașului Byala, informează marți BGNES.
Incidentul a fost descris drept un atac coordonat fără precedent cu drone asupra unor nave comerciale și reprezintă primul atac de acest gen raportat împotriva unor nave în zona economică exclusivă a Bulgariei, a relatat corespondentul BGNES de pe litoralul Mării Negre.
Conform informațiilor preliminare, vasele lovite sunt nava ALFA WATAN, sub pavilion Togo, și nava ABLE, sub pavilion Palau.
O operațiune de salvare de amploare este în desfășurare în Marea Neagră, la est de Capul Sf. Atanas și de orașul de coastă Byala.
Nava ALFA WATAN a suferit avarii structurale critice și s-a scufundat la est de coasta bulgară. În prezent, nu există informații oficiale privind soarta echipajului său sau dacă au existat supraviețuitori.
Cea de-a doua navă, cargoul ABLE, a luat foc în urma impactului. Situația critică i-a obligat pe toți cei 18 membri ai echipajului să abandoneze nava.
Un rol esențial în operațiunea de salvare l-a avut feribotul de tip ro-ro/pasageri DIOSCURIA, sub pavilion bulgar. Nava a fost redirecționată de urgență către locul incidentului, iar echipajul său a reușit să evacueze și să preia la bord toți marinarii de pe nava ABLE, cuprinsă de flăcări.
Unele dintre persoanele salvate au suferit răni și au primit primul ajutor imediat la bordul feribotului bulgar. În prezent, se depun eforturi comune alături de echipele de salvare pentru a organiza evacuarea lor medicală de urgență către spitale de pe uscat, cât mai curând posibil.
Circumstanțele incidentului, inclusiv identitatea proprietarilor dronelor care au efectuat atacul, fac în continuare obiectul unei anchete, potrivit BGNES.
Biroul președintei Iliana Iotova a confirmat marți, fără a oferi detalii suplimentare, că două nave au fost lovite de drone în zona economică a Bulgariei din Marea Neagră, informează Reuters.
Agenția BTA relatează la rândul său că premierul bulgar Rumen Radev a convocat o reuniune cu reprezentanți ai instituțiilor statului pe tema atacului asupra celor două nave în zona economică a Bulgariei.
La reuniune vor participa reprezentanți ai Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului și Apelor, Administrației Prezidențiale și serviciilor de securitate.
Radev urmează să facă o declarație de presă la ora 11:15, la începutul reuniunii. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Două nave, atacate de drone în apele Bulgariei: Una dintre nave s-a scufundat

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ursula von der Leyen: UE trebuie să ajute statele membre în fața creșterii prețului energiei
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Uniunea Europeană trebuie să acționeze pe termen scurt pentru a ajuta statele membre să răspundă problemelor cauzate de creșterea prețului energiei, iar pe termen lung trebuie să trateze problemele structurale de pe piața energiei, astfel încât combustibilii fosili să fie înlocui
Secretarul general al ONU Antonio Guterres în Pakistan pentru discuții pe teme regionale, inclusiv medierea SUA-Iran
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit marți în Pakistan pentru a avea discuții despre actualitatea regională și internațională, iar efortul Islamabadului de mediere între Statele Unite și Iran se va număra printre temele ce vor fi abordate, informează EFE. 'Secretarul general al ONU, E.S. Antonio Guterres, a sosi
AfD se pregătește să-și instaleze primul președinte al unui parlament de land
Noul parlament ales al landului Saxonia-Anhalt urmează să se reunească în prima sa sesiune marți, în timp ce partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) aspiră la funcția de președinte al forului legislativ după ce a câștigat alegerile regionale cu aproape 44% din voturi, relatează dpa. AfD l-a desemnat pe T
Secretarul general al ONU, la trei ani după atacurile din 7 octombrie: 'Ororile nu trebuie să se repete niciodată'
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel luni la un viitor pașnic pentru israelieni și palestinieni, în ajunul marcării a trei ani de la atacurile din 7 octombrie ale organizației islamiste Hamas împotriva Israelului, transmite dpa. 'Fie ca această comemorare să nu marcheze doar încă un an de doliu, ci și
Pakistanul și Turcia vor desfășura rapid forțe în Arabia Saudită
Pakistanul și Turcia vor desfășura rapid forțe în Arabia Saudită
Criza locuințelor în Spania: Mii de oameni au protestat la Barcelona; sindicatele au făcut apel la grevă
Mii de oameni au ieșit luni pe străzile orașului spaniol Barcelona pentru a protesta împotriva crizei locuințelor, relatează marți dpa. Estimările privind numărul participanților au variat considerabil: autoritățile au indicat cifra de 20.000, în timp ce organizatorii au susținut că aproximativ 120.000 de persoane s-au alăturat mit
Ministrul de externe german afirmă că ambițiile Rusiei depășesc Ucraina
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat luni că Rusia are ambiții mai extinse, dincolo de războiul împotriva Ucrainei, informează marți dpa. înaintea războiului, Rusia menținea relații bune cu Ucraina, nu se confrunta cu nicio amenințare și avea acorduri de aprovizionare favorabile cu țări precum Germania, a spus Wad
Franța se pregătește pentru o nouă zi de proteste ale liceenilor la nivel național (GALERIE FOTO)
Franța se pregătește marți de o nouă mobilizare la nivel național, în timp ce protestele liceenilor privind condițiile din școli și a problemelor din învățământ intră în a doua săptămână, relatează dpa. Reprezentanți ai acestora au cerut organizarea de mitinguri în toată țara. La Paris, o manifestație este p









