Pakistanul, Turcia și Arabia Saudită au convenit să desfășoare rapid forțe și capacități militare în regatul saudit, au anunțat luni cele trei țări într-o declarație comună, după o reuniune de urgență desfășurată la Riad în cadrul pactului de apărare de la Mecca, informează dpa.
Cele trei țări au decis să înceapă deîndată punerea în practică a acordului de apărare comună și 'să ia măsurile necesare pentru a furniza forțele militare și capacitățile convenite și a le desfășura rapid în regat', se afirmă în declarație.
Reuniunea de urgență de la Riad a avut loc 'pentru a aborda evoluțiile de securitate și amenințările cu care se confruntă Regatul Arabiei Saudite'.
În textul declarației nu se precizează numărul de soldați sau cantitatea de echipament militar care urmează să fie desfășurat.
Forțe pakistaneze staționează deja în Arabia Saudită în cadrul unui parteneriat militar de lungă durată.
Pakistanul, Arabia Saudită și Turcia au semnat Acordul de apărare comună de la Mecca în august, care prevede o clauză de apărare reciprocă similară celei din cadrul NATO, conform căreia un atac asupra uneia dintre părți este considerat un atac asupra tuturor.
Arabia Saudită s-a confruntat recent cu o serie de provocări în urma avansului miliției houthi în Yemen, a atacurilor asupra conductei petroliere-cheie Est-Vest și a solicitat sprijin din partea aliaților săi.
Ministrul apărării pakistanez, Khawaja Asif, care a participat la întâlnirea de la Riad, a declarat pentru Geo News că Arabia Saudită, care luptă alături de guvernul yemenit împotriva miliției houthi, a înregistrat unele câștiguri teritoriale în Yemen, conform ziarului Dawn.
Întrebat despre un posibil rol al Pakistanului și Turciei, Asif a afirmat că ambele țări sunt prezente în zona de operațiuni, dar că numai forțele saudite sunt implicate în luptă.
Turcia și Pakistanul au în prezent un 'rol de sprijin', a spus el, Pakistanul fiind implicat în activități de recunoaștere, potrivit acestuia. AGERPRES/(AS- redactor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Pakistanul și Turcia vor desfășura rapid forțe în Arabia Saudită

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ursula von der Leyen: UE trebuie să ajute statele membre în fața creșterii prețului energiei
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Uniunea Europeană trebuie să acționeze pe termen scurt pentru a ajuta statele membre să răspundă problemelor cauzate de creșterea prețului energiei, iar pe termen lung trebuie să trateze problemele structurale de pe piața energiei, astfel încât combustibilii fosili să fie înlocui
Secretarul general al ONU Antonio Guterres în Pakistan pentru discuții pe teme regionale, inclusiv medierea SUA-Iran
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit marți în Pakistan pentru a avea discuții despre actualitatea regională și internațională, iar efortul Islamabadului de mediere între Statele Unite și Iran se va număra printre temele ce vor fi abordate, informează EFE. 'Secretarul general al ONU, E.S. Antonio Guterres, a sosi
AfD se pregătește să-și instaleze primul președinte al unui parlament de land
Noul parlament ales al landului Saxonia-Anhalt urmează să se reunească în prima sa sesiune marți, în timp ce partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) aspiră la funcția de președinte al forului legislativ după ce a câștigat alegerile regionale cu aproape 44% din voturi, relatează dpa. AfD l-a desemnat pe T
Două nave, atacate de drone în apele Bulgariei: Una dintre nave s-a scufundat
Două nave de mărfuri generale au fost lovite de drone în apele bulgare ale Mării Negre: un feribot sub pavilion bulgar a salvat echipajul format din 18 persoane al uneia dintre nave, în timp ce cealaltă s-a scufundat în largul coastei, în apropierea orașului Byala, informează marți BGNES. Incidentul a fost descris drept
Secretarul general al ONU, la trei ani după atacurile din 7 octombrie: 'Ororile nu trebuie să se repete niciodată'
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel luni la un viitor pașnic pentru israelieni și palestinieni, în ajunul marcării a trei ani de la atacurile din 7 octombrie ale organizației islamiste Hamas împotriva Israelului, transmite dpa. 'Fie ca această comemorare să nu marcheze doar încă un an de doliu, ci și
Criza locuințelor în Spania: Mii de oameni au protestat la Barcelona; sindicatele au făcut apel la grevă
Mii de oameni au ieșit luni pe străzile orașului spaniol Barcelona pentru a protesta împotriva crizei locuințelor, relatează marți dpa. Estimările privind numărul participanților au variat considerabil: autoritățile au indicat cifra de 20.000, în timp ce organizatorii au susținut că aproximativ 120.000 de persoane s-au alăturat mit
Ministrul de externe german afirmă că ambițiile Rusiei depășesc Ucraina
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat luni că Rusia are ambiții mai extinse, dincolo de războiul împotriva Ucrainei, informează marți dpa. înaintea războiului, Rusia menținea relații bune cu Ucraina, nu se confrunta cu nicio amenințare și avea acorduri de aprovizionare favorabile cu țări precum Germania, a spus Wad
Franța se pregătește pentru o nouă zi de proteste ale liceenilor la nivel național (GALERIE FOTO)
Franța se pregătește marți de o nouă mobilizare la nivel național, în timp ce protestele liceenilor privind condițiile din școli și a problemelor din învățământ intră în a doua săptămână, relatează dpa. Reprezentanți ai acestora au cerut organizarea de mitinguri în toată țara. La Paris, o manifestație este p









