Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit marți în Pakistan pentru a avea discuții despre actualitatea regională și internațională, iar efortul Islamabadului de mediere între Statele Unite și Iran se va număra printre temele ce vor fi abordate, informează EFE.

'Secretarul general al ONU, E.S. Antonio Guterres, a sosit astăzi (marți - n.r.) la Islamabad pentru a efectua o vizită oficială în Pakistan în perioada 6-8 octombrie 2026, la invitația viceprim-ministrului și ministrului afacerilor externe Ishaq Dar', a informat Ministerul de Externe pakistanez într-un comunicat.

Biroul secretarului general al ONU a precizat, într-un comunicat publicat duminică, că Antonio Guterres va aborda și eforturile de mediere ale Pakistanului între SUA și Iran.

Guterres va avea întâlniri la Islamabad cu oficiali de rang înalt ai guvernului, printre care premierul Shehbaz Sharif și ministrul de Ishaq Dar și se va întâlni cu președintele Asif Zardari.

Conflictul dintre SUA și Iran a izbucnit la sfârșitul lunii februarie, când SUA și Israelul au atacat Iranul. De atunci, au fost perturbate aprovizionările cu energie și transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, un canal vital pentru comerțul mondial cu petrol și gaze. Înțelegerile de încetare a focului din aprilie și iunie nu au reușit să pună capăt luptelor.

Pakistan și Qatar au contribuit în iunie la medierea unui acord al cărui scop era să pună capăt ostilităților și să redeschidă traficul maritim, dar luptele au reînceput în iulie.

Secretarul general al ONU a sprijinit medierea Pakistanului și a cerut organizarea de noi discuții, în timp ce oficiali americani și iranieni au purtat discuții separate cu mediatorii la sfârșitul lunii septembrie în New York, fără a se ajunge la un acord pentru reluarea convorbirilor blocate.

Anterior, secretarul general al ONU a vizitat Pakistanul în 2022, când a mers să vadă zonele afectate de inundații devastatoare. Cu ocazia prezentei vizite, Antonio Guterres va reveni la Autoritatea Națională pentru Gestionarea Dezastrelor pentru a vedea personal cât a progresat Pakistanul în îmbunătățirea pregătirii și a rezilienței sale.

Antonio Guterres va vizita, de asemenea, sediul Grupului Observatorilor Militari ai ONU în India și Pakistan (UNMOGIP), conform informațiilor furnizate de biroul său. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)