În subsolul unei școli din cartierul Nowa Huta al orașului polonez Cracovia se află un adăpost de pe vremea Războiului Rece construit în anii '50 și care nu a fost niciodată modernizat, la fel ca majoritatea celor peste 10.000 de adăposturi antiaeriene din Polonia, pe care guvernul de la Varșovia dorește acum să le extindă și să le renoveze pentru a crea un așa-numit 'scut subteran', relatează miercuri agenția EFE.
În curtea, pe holurile și pe scările acelei școli au rămas indicatoarele care direcționează spre adăpostul ce are o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați și care este prevăzut și astăzi cu aceeași ușă blindată, cu sistemul de ventilație și chiar cu aceeași mașină manuală de purificare a apei instalată în urmă cu aproximativ 70 de ani. În cartierul Nowa Huta sunt peste 250 de adăposturi construite sub blocuri de apartamente și clădiri publice.
În timp ce dronele și rachetele rusești atacă Ucraina vecină și unele au intrat accidental în spațiul aerian al Poloniei, această țară a lansat un plan de urgență pentru modernizarea și extinderea rețelei sale de adăposturi pentru populație.
O psiholoagă din Cracovia, Kamila Boguszewska, mărturisește că în ultimul an a observat o anxietate majoră în rândul pacienților săi de teama unui eventual război.
Conform datelor pompierilor, în Polonia există în prezent 85.739 de adăposturi, dar marea majoritate sunt 'adăposturi temporare', adică subsoluri și garaje private, numărul 'adăposturilor de înaltă protecție' fiind de numai 1.903, iar alte 8.719 de adăposturi sunt considerate că oferă un anumit grad de protecție.
Pe ansamblu, rețeaua poloneză de adăposturi antiaeriene este insuficientă, învechită, slab echipată și oferă numai aproximativ 1,43 milioane de locuri, din care numai 300.000 de locuri în adăposturi antiatomice, pentru o populație de circa 38 de milioane de locuitori.
Anul acesta a intrat în vigoare în Polonia 'legea adăposturilor', ce impune amenajarea acestora și a unor ieșiri de urgență aferente în toate clădirile nou construite. Planul guvernului include adaptarea stațiilor de metrou, a parcărilor subterane și a clădirilor publice, cu obiectivul pe termen mediu de a fi create circa 32.000 de adăposturi la nivel național. Extinderea sistemului este finanțată printr-un program de 8 miliarde de euro.
Ministerul de Interne cere ca adăposturile să fie prevăzute cu cel puțin trei litri de apă de persoană pe zi, cu alimente neperisabile, lanterne, instalații pentru telefonia fixă și mobilă, extinctoare și zone de odihnă pentru jumătate dintre ocupanți.
Pentru a pregăti populația înainte să vină momentul folosirii acestor adăposturi, autoritățile poloneze au distribuit un manual celor circa 17 milioane de gospodării ale țării, cu instrucțiuni de urmat în caz de atacuri aeriene sau chimice, inclusiv sfaturi despre constituirea unor rezerve de alimente pentru o perioadă de trei zile și a unui kit de urgență.
De asemenea, Ministerul de Interne polonez a lansat o aplicație de telefon mobil și website-ul web 'Unde să te ascunzi' pentru localizarea adăposturilor din apropiere.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Polonia vrea să realizeze un 'scut subteran' pentru protejarea populației în caz de război

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marco Rubio s-a întâlnit cu Serghei Lavrov la New York, în marja Adunării Generale a ONU
Secretarul de stat american Marco Rubio s-a întâlnit miercuri cu omologul său rus Serghei Lavrov, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, în condițiile în care Statele Unite încearcă să ajungă la un acord de pace între Ucraina și Rusia, relatează AFP. întâlnirea a avut loc în aceeași zi cu di
Iranul amenință că va paraliza aeroporturile țărilor vecine ce se conformează sancțiunilor americane împotriva companiilor aeriene iraniene
Dacă statele vecine Iranului se conformează sancțiunilor americane împotriva companiilor aeriene iraniene și împiedică zborurile acestora, atunci Iranul se va asigura că aceste aeroporturi vor deveni neoperaționale, a declarat miercuri, într-un interviu la televiziunea de stat iraniană, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranul
Președintele Ahmed al-Sharaa afirmă la tribuna ONU că 'platoul Golan va rămâne un teritoriu sirian'
Președintele sirian Ahmed al-Sharaa a declarat miercuri la Adunarea Generală a ONU că platoul Golan, ocupat de Israel din 1967, 'va rămâne un teritoriu sirian', relatează AFP. Noul guvern al Columbiei a recunoscut anexarea platoului Golan de către Israel, țară ce a ocupat cea mai mare parte a acestui teritoriu în 1967 &icir
Alegeri legislative în Maroc, pe fondul neîncrederii în clasa politică și a nemulțumirii sociale
Cetățenii din Maroc votează miercuri la alegerile legislative, pe fondul neîncrederii în partidele politice și a îngrijorărilor legate de puterea de cumpărare, ocuparea forței de muncă și inegalitate, relatează AFP. Aproape 16 milioane de persoane, dintr-o populație de 36 de milioane de locuitori, sunt chemate la urne pentru
Un elicopter militar rus a făcut o incursiune în spațiul aerian al Poloniei
Un elicopter militar rus Mi-8 a intrat marți în spațiul aerian al Poloniei, în apropierea graniței cu enclava rusă Kaliningrad, a transmis armata poloneză, acuzând Moscova că îi testează din nou apărarea, relatează AFP. Conform comandamentului operațional polonez, aeronava, care zbura din Kaliningrad, a încălcat s
BTA/Președinta Bulgariei îl informează pe Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului cu privire la cazul Ivei Mihailova
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, l-a informat pe înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, cu privire la încălcarea drepturilor bulgarilor din Republica Macedonia de Nord. în cadrul unei întrevederi desfășurate marți, în marja dezbaterii generale din cadrul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, șefa s
La presiunea lui Trump, Londra este pregătită să revizuiască acordul de retrocedare a Insulelor Chagos către Mauritius
Confruntat cu opoziția neclintită a președintelui american Donald Trump, Regatul Unit declară că este pregătit să renegocieze acordul încheiat anul trecut privind returnarea Arhipelagului Chagos către Mauritius, unde se află o bază militară strategică americano-britanică, relatează AFP. Acordul de restituire, semnat în mai 2025 de Londra după mai m
Macron critică la ONU acțiunile Israelului în Cisiordania și situația din Gaza; Israelul reacționează ferm
Președintele francez Emmanuel Macron a criticat marți, în ultimul său discurs la tribuna Adunării Generale a ONU înainte de încheierea mandatului prezidențial, acțiunile Israelului în Cisiordania și situația umanitară din Fâșia Gaza, reafirmând totodată sprijinul Franței pentru soluția cu două state și avertizând asupra riscu









