Cetățenii din Maroc votează miercuri la alegerile legislative, pe fondul neîncrederii în partidele politice și a îngrijorărilor legate de puterea de cumpărare, ocuparea forței de muncă și inegalitate, relatează AFP.

Aproape 16 milioane de persoane, dintr-o populație de 36 de milioane de locuitori, sunt chemate la urne pentru a-i alege pe cei 395 de membri ai Camerei Reprezentanților.

Prezența la vot, în special în rândul tinerilor, va fi urmărită îndeaproape. La ora locală 12:00, prezența la vot la nivel național a fost de 11,34%, potrivit Ministerului de Interne.

Creșterea șomajului, prețurile mari, inegalitatea și o criză de încredere în clasa politică se află în centrul acestor alegeri, care au loc la mai puțin de două luni după afluxul masiv de migranți, în mare parte tineri marocani, către enclava spaniolă Ceuta.

Acest episod a scos la lumină nemulțumirea socială și lipsa de perspectivă în rândul unui segment al tinerilor, chiar dacă țara prezintă o creștere economică susținută.

Dezamăgirea față de promisiunile partidelor politice afectează și alte grupe de vârstă.

'Nu voi vota pentru că mi-am pierdut toată încrederea în clasa politică', a declarat Majda Bakatir, în vârstă de 59 de ani, în centrul orașului Rabat.

Rezultatele preliminare sunt așteptate miercuri seara târziu. Secțiile de votare sunt deschise între orele 08:00 și 19:00 GMT.

Noul șef al guvernului va proveni din rândurile formațiunii politice care a obținut cele mai multe locuri în alegerile parlamentare. Numit de regele Mohammed al VI-lea, acesta va fi însărcinat cu formarea unui executiv care se va afla la guvernare timp de cinci ani, deși deciziile politice majore privind sectoarele strategice rămân prerogativa monarhului.

În absența sondajelor de opinie, interzise de legea electorală din Maroc, presa și observatorii consideră că Adunarea Națională a Independenților (RNI), în fruntea actualei coaliții de guvernare, se numără printre favorite.

Deși a demisionat din funcția de lider al RNI, premierul Aziz Akhannouch a condus campania partidului său.

'Am implementat reforme în domeniile educației și sănătății, am mărit salariile (...). Am fost acolo când (marocanii) aveau nevoie de noi', a declarat Akhannouch la un miting electoral, apărând bilanțul administrației sale.

Cu toate acestea, bogatul om de afaceri se confruntă frecvent cu acuzații de conflicte de interese legate de compania sa Afriquia, un important distribuitor de hidrocarburi în Maroc.

Cealaltă formațiune politică importantă este Partidul Autenticității și Modernității (PAM).

Ambele partide de centru-dreapta, similare din punct de vedere ideologic, au fost fondate de personalități apropiate palatului.

Partidul Istiqlal, de dreapta, o formațiune istorică condusă de Nizar Baraka, actualul ministru al apelor, s-a prezentat în campania electorală cu o platformă axată pe problemele sociale ale țării.

În opoziție, Partidul Justiției și Dezvoltării (PJD, islamist) susține că reprezintă o 'ruptură' de trecut pentru a 'combate' corupția.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)