Guvernul australian a anunțat joi o înăsprire a politicii privind imigrația, prin măsuri care vizează în special studenții străini, pentru a reduce imigrația anuală netă la 225.000 de persoane până în 2028, față de aproximativ 300.000 în prezent, astfel încât să fie relaxată presiunea asupra pieței imobiliare, relatează agențiile AFP și EFE.

În prezentarea pachetului de măsuri, ministrul de interne australian Tony Burke a amintit rolul benefic al imigrației în istoria Australiei, dar a subliniat necesitatea unei abordări mai selective.

Conform ultimelor date oficiale, imigrația netă (diferența dintre numărul persoanelor care sosesc în țară și cele care părăsesc țara) a fost pe parcursul celor 12 luni încheiate în luna martie de 292.100 de persoane, departe de maximele înregistrate după pandemie, când s-a ajuns la circa 518.000 de persoane între 2022 și 2023.

Prin noile reglementări, guvernul laburist australian dorește să reducă imigrația netă la 245.000 de persoane anului acesta și apoi la 225.000 în 2027 și 2028.

Printre principalele măsuri se numără limitarea posibilității ca studenții străini să-și aducă membri ai familiei în Australia și impunerea unui plafon pentru prelungirea vizelor așa-numite de vacanță-muncă, prin care tineri veniți în Australia pot să lucreze în timpul șederii lor în această țară. De asemenea, vor fi înăsprite controalele asupra titularilor de vize temporare care rămân în țară după expirarea acestora și va fi restricționată reînnoirea vizelor.

Persoanele care au competențe în sectorul construcțiilor și lucrărilor publice vor avea prioritate în acordarea vizelor, dată fiind nevoia Australiei de a construi locuințe.

Australia are o politică foarte strictă față de imigrația ilegală.

În cadrul politicii sale privind imigrația legală, până în prezent a acordat un număr mare de vize pentru studenți sau vize care le permit tinerilor străini să lucreze cu jumătate de normă în timpul șederii lor. În prezent, în Australia sunt circa 753.000 de studenți străini, majoritatea din China și India.

Cei care obțin aceste vize așa-numite de vacanță-muncă vor fi de acum înainte supuși unei loterii pentru a putea rămâne în Australia al doilea sau al treilea an, pentru ultima opțiune fiind disponibile numai 5.000 de vize.

'Trebuie să încetinim imigrația suficient de mult astfel încât piața imobiliară să-și poată reveni', a motivat măsurile ministrul citat, el susținând că înăsprirea legislației privind imigrația nu este un răspuns în fața ascensiunii partidului naționalist One Nation, cotat cu circa 25% din intențiile de vot în sondaje. Imigrația rămâne 'în mod fundamental o forță pentru Australia', dar australienii doresc să știe că guvernul lor o 'are sub control', a argumentat el. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)