Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că nu există o majoritate parlamentară viabilă în Germania în afara coaliției formate de conservatori și social-democrați, adăugând că speră să ajungă la un acord cu Partidul Social-Democrat cu privire la reformele viitoare, după alegerile regionale din 20 septembrie, transmite Reuters.
''Am fost ales pentru patru ani și vreau să folosesc acest timp pentru a rezolva problemele'', a spus Merz la un eveniment economic. El a exclus astfel scenariul unui guvern minoritar la Berlin.
El a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să valorifice și consolideze parteneriatele comerciale precum cele cu Mercosur și Australia, pentru a contrabalansa dominația economică a SUA și a Chinei la nivel global.
De asemenea, Friedrich Merz a promis să ia măsuri care să compenseze creșterea prețului carburanților, fără a oferi însă detalii.
La un eveniment separat, liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU), Markus Soeder, a spus că îl susține pe Merz și se așteaptă ca liderii Uniunii Creștin-Democrate (CDU) să facă la fel.
Duminică au loc alegeri regionale la Berlin și în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară. Conservatorii sunt creditați cu 7% din intențiile de vot în acest land.
La nivel național, blocul conservator format din CDU și aliatul său tradițional bavarez, CSU, este creditat cu 18%-20% din intențiile de vot ale electoratului german, cu mult în urma partidului de extremă dreapta 'Alternativa pentru Germania' (AfD). AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Germania: Cancelarul Merz consideră că nu există alternativă la coaliția între conservatori și social-democrați

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Australia vrea să-i rețină pe turiștii care depășesc termenul de ședere permis
Guvernul australian a avertizat vineri că turiștii care au depășit termenul de ședere permis de viză vor fi plasați în detenție administrativă, ca parte a înăspririi politicii privind imigrația, relatează AFP. Ministrul de interne Tony Burke a anunțat joi restricții privind vizele pentru studenți și așa numitele vize de vacanță-mun
Seulul nu va desfășura forțe pentru a lupta în Strâmtoarea Ormuz, reiterează președintele sud-coreean Lee Jae Myung
Seulul nu își va trimite armata să lupte în războiul dintre Statele Unite și Iran, a reiterat vineri președintele sud-coreean Lee Jae-myung, ca răspuns la relatările conform cărora ar lua în considerare desfășurarea unei forțe în Strâmtoarea Ormuz, conform AFP. 'Nu va exista nicio implicare sau intervenție &ic
SUA: Alegătorii hispanici se simt 'trădați' de Trump în privința imigrației, potrivit unei alese republicane
Politicieni americani din ambele tabere au criticat joi politica de expulzări în masă a președintelui Donald Trump, o membră republicană a Congresului avertizând că alegătorii hispanici care au contribuit la revenirea sa la Casa Albă se simt acum 'trădați', notează AFP. Această critică, rară în rândurile republi
Venezuela: Un opozant arestat în pline negocieri cu guvernul
Un fost primar din opoziție, Javier Oropeza, a fost arestat joi în Venezuela, în timp ce la Caracas se desfășoară al doilea ciclu de negocieri între putere și opoziție, au anunțat mai mulți membri ai acesteia din urmă, notează AFP. Fostul primar din Torres (nord-vest), revenit în Venezuela la începutul săptăm&acir
Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au lovit un petrolier sub pavilion togolez în sectorul Strâmtorii Ormuz, potrivit unui comunicat preluat de agenția de stat IRNA, relatează AFP. 'Petrolierul +Trend+, sub pavilion togolez, a fost vizat și interceptat după ce la bord a izbucnit un incendiu', precizează textu
Coreea de Nord: Sora lui Kim critică manevrele americane și amenință cu o ripostă 'mai ofensivă'
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a acuzat Washingtonul că amplifică tensiunile regionale prin exerciții militare frecvente și a avertizat că Phenianul ar putea oferi un răspuns 'mai ofensiv', potrivit unui comunicat publicat vineri de o instituție de presă de stat, relatează AFP. 'Situația actuală,
Statele Unite iau în vizor nichelul cubanez
Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei, vizând în special sectorul minier și cercetarea militară, în cadrul campaniei lor de asfixiere economică a insulei comuniste, notează AFP. Aceste sancțiuni vizează patru companii care fabrică simulatoare, componente electronice și programe de dezvoltare pentru
Washingtonul aprobă vânzarea a 48 de avioane de vânătoare F-35 către Arabia Saudită
Statele Unite au aprobat vânzarea a 48 de avioane de vânătoare stealth F-35 către Arabia Saudită în valoare de 24,3 miliarde de dolari, în contextul luptelor dintre această țară și rebelii houthi din Yemen, a anunțat joi Departamentul de Stat american, relatează AFP. 'Vânzarea propusă va consolida capacitatea









